Ceas de răgaz – Slujitorul celui rău

În vremuri de demult trăia un om bogat. Avea o mulțime de slujitori care, trăind în bună pace cu el, nu conteneau cu laudele la adresa stăpânului lor. Aceste slugi se mândreau cu el, zicând: Un stăpân ca al nostru nu se găsește sub cer. Ne asigură îmbrăcămintea și hrana. Ne împarte fiecăruia munca după puterile noastre. Nu ne supără cu un singur cuvânt. Nu este supărăcios, precum alții care-și ceartă slujitorii cu sau fără vină.

Suntem norocoși. Nu am putea avea o viață mai bună niciunde. Stăpânul nostru este bun și blând.

Astfel lăudau slujitorii pe bunul lor stăpân. Însă cel rău, duhul întunericului, era nefericit de din cauza bunei înțelegeri de care vă vorbesc. De aceea s-a decis să corupă pe unul dintre slujitori, cu numele Aleb. Vândut diavolului, acesta a primit poruncă de la noul său stăpân să-i amăgească pe ceilalți slujitori. De aceea Aleb ridică glasul și zise: În zadar vă lăudați, fraților, cu bunătatea stăpânului nostru și-i facem toate pe plac. De îndată ce dorește ceva noi îi și facem pe plac. Ba chiar îi ghicim și gândurile. Cum ar putea să nu fie bun cu noi! Ia să încetăm noi să-i mai facem pe plac și să vedeți cum se va comporta, ba va deveni mai rău decât ceilalți stăpâni.

Auzind propunerea, ceilalți slujitori au început să se certe cu Aleb și chiar se făcuse o prinsoare că nu va fi așa.

Aleb și-a luat asupra sa însărcinarea de a supăra pe bunul stăpân. Făcu aceasta cu obligațiunea de a-și pierde hainele sale de sărbătoare, în cazul în care nu va izbuti să-l supere pe stăpân. Ceilalți slujitori erau se obligau, de asemenea, să-și dea hainele lor de sărbătoare, în cazul în care stăpânul va răspunde cu rău provocării lui Aleb. Pe lângă aceasta, făgăduiseră că, în cazul în care Aleb va fi băgat în lanțuri îi vor sări în ajutor.

În urma acestei înțelegeri necugetate Aleb a promis că în dimineața următoare va reuși să-l supere pe stăpân.

Aleb era tocmit ca pândar al turmei de oi, iar sarcina lui era să păzească pe cele mai frumoase dintre ele. Se întâmplă că, în dimineața următoare, stăpânul veni cu niște oaspeți la țarcul oilor, să se mândrească cu mica sa avere. Atunci, Aleb, făcu un semn discret camarazilor săi, spunându-le parcă: Luați seama! Îndată am să-l determin pe stăpânul cel prealăudat să-și arate adevărata față. Toții tovarășii săi, curioși să vadă ceea ce va urma sau adunat după uluci. Însuși Ispititorul, cel rău, a vrut să vadă cât mai bine un așa spectacol și s-a urcat într-un copac.

Stăpânul a mers țanțoș printre micile sale dobitoace și le vorbea cu mândrie oaspeților despre turma lui. Dori însă să le arata oaspeților cel mai frumos mielușel. Și ceilalți sunt frumoși, însă acesta este cel mai frumos –spuse stăpânul.

Întâmplarea a făcut ca partea din turmă pe care o vizitau străinii să se sperie de prezența lor și să se repeadă pe o costișă, așa încât oaspeții nu au putut vedea frumosul mielușel. Stăpânul dorind totuși să le arate oaspeților mica vietate îi spuse stăpânului lui Aleb: Aleb, iubite prieten, te rog ostenește-te și prinde cu băgare de seamă mielușelul meu preferat.

Îndată ce a auzit spusele stăpânului Aleb s-a repezit ca un lup în turmă, l-a apucat cu tărie pe fragilul animăluț de un picior și l-a smucit în sus, încât acesta pocni. Mica vietate a făcut un zgomot cumplit de durere. Uluiți de cele întâmplate, oaspeții și cei din jur au țipat și ei la vederea cumplitei imagini, însă, cel rău, diavolul, se bucura, văzând cele întâmplate.

Stăpânul, văzând acestea, se întunecă la față, își plecă fruntea și nu rosti nici un cuvânt. S-a lăsat tăcerea și toți așteptau să vadă ce se va întâmpla. Însă stăpânul tăcea mai departe. După un timp, ca și când ar vi vrut să arunce de trupul său o povară, tresări, își înălță capul și privi spre cer. Încrețiturile feței sale se neteziseră și surâzând cu blândețe îi spuse slujitorului: O Aleb, Aleb! Ai dorit să mă superi căci așa ai fost ispitit de cel rău, care a devenit astfel stăpânul tău. Stăpânul meu, însă, cel de Sus, este mai puternic decât ispititorul tău. De aceea nu ai reușit să mă umpli de mânie, așa cum ți-ai fi dorit. Să știi Aleb, că de la mine nu vei suferi pedepse. Dacă voiești să fii liber îți ofer toată libertatea, aici în fața oaspeților pe care-i vezi. Mergi în pace și ea tot ce este al tău.

Bunul stăpân, își invită apoi distinșii oaspeți la casa sa, iar povestea spune că ispititorul lui Aleb, văzând cele ce s-au întâmplat s-a prăvălit din copac și nu a mai călcat pe acolo.

Toți vrem să-i stăpânim pe ceilalți, însă nu de multe ori nu reușim să ne stăpânim pe noi!

Sale!