Pe tot parcursul anului Bisericesc viața Domnului curge din evanghelii împreună cu a noastră. Suntem trecători pe aici, dar Evanghelia rămâne mereu proaspătă. Sărbătorile sunt veșnic la fel. Înălțarea Domnului de anul acesta este înălțarea noastră, dar și a înaintașilor noștri, și cu siguranță și a urmașilor. Au fost sisteme de gândire sau politice care susțineau cu forță că Religia v-a dispărea sau că Dumnezeu a murit.
Dumnezeu , însă, este viu, este la fel de viu în veci. Doar noi, cei care ni-l imaginăm mort suntem lipsiți de cunoașterea adevărului, de viață duhovnicească.
Așadar, e rândul nostru să sărbătorim Înălțarea. Nu este prima dată și ne rugăm Domnului să ne țină pentru a-I fi alături din lumea aceasta și la vremurile ce vor veni.
La patruzeci de zile după Nașterea Domnului I-am sărbătorit întâmpinarea, aducerea Lui la Biserica de la Ierusalim; la patruzeci de zile de la Înviere sărbătorim despărțirea de Domnul cel venit la noi smerit, pentru a fi asemenea nouă. Domnul se ridică la Ceruri și ne făgăduiește venirea Duhului.
Întreaga viață pământească a Domnului reprezintă pentru inima noastră fapte și minuni, iar pentru mintea noastră daruri de preț. Orice moment al vieții Domnului reprezintă o bucurie a vieții noastre.
Așadar, acum la zi de mare praznic, avem încă un motiv de cugetare la marea minune a Întrupării pe care Dumnezeu a făcut-o pentru noi. Ce frumos glăsuiește cântarea de la Înălțare: Plinind rânduiala cea pentru noi și cele de pe pământ unindu-le cu cele cerești ti-ai înălțat întru unire, Hristoase Dumnezeul nostru…
După multe proorocii și îndelungi așteptări Domnul a sălășluit între noi. Lucrurile dumnezeiești nu sunt precum cele omenești. Dimensiunea timpului pentru Dumnezeu cel veșnic este alta decât I-o măsurăm noi. La plinirea vremii Domnul a venit, unind cele cerești cu cele pământești, așa cum cântăm de Înălțare.
Apoi, întreaga viață a lui Iisus a fost o bună rânduială dăruită nouă. De la ieslea din Bethleem până la mormânt și de Înviere la Înălțarea Lui de pe Muntele Măslinilor tot ce a făcut Domnul pentru noi și pentru a noastră mântuire a făcut.
În greu păcat era afundat omul. Singur nu putea scăpa de sub jugul lui. Omenirea ascultase atâtea glasuri de profeți, însă Darul nu-l primise. Prin Întrupare a trecut umbra legii și darul a venit.
Acest dar a venit pentru noi oamenii. Eram în robia păcatului și singuri nu ne puteam izbăvi sufletul. A trebuit să primim ajutor divin, iar acum , la capăt de misiune în trup, se întoarce în slavă în sânurile Tatălui.
Așadar, o viață trăită cu har se încheie prin înălțare. Domnul, cel care a viețuit printre noi, care a suferit durerea pe Muntele Măslinilor, care cu smerenie a acceptat jertfa spunând: însă nu precum voiesc eu, ci precum tu voiești, care ne-a învățat, vindecat și mângâiat, se înalță ceruri, nu pentru a ne părăsi, ci pentru a ne întâmpina. Pentru noi și pentru a noastră mânuire a venit! Cum își poate imagina cineva că Domnu, cel care din dragoste a venit pe pământ ar înceta să ne iubească?! Nu! Domnul ne iubește, iar Înălțarea Sa este înălțarea sufletelor noastre!
