Se povesteşte că la porţile unei biserici şi în trecut ca şi astăzi erau sărmani care aşteptau ca din mila aprinsă de la altar de către preot să se bucure şi ei. Erau săraci, zdrenţuroşi şi bolnavi, asemenea săracului de la poarta lui Lazăr, despre care povestesc Evangheliile. Aşteptau sărmanii şi de cele mai multe ori primeau fiindcă marea majoritate a creştinilor erau suflete milostive. Chiar dacă adesea cei ce treceau prin preajma cerşetorilor ştiau că nu toţi sunt vrednici de milă şi nu toţi au fost bătuţi de soartă ci unii au ajuns cerşetori din lene sau din pricina unor păcate grave, totuşi creştinii trecători le dădeau din puţinul lor. Printre aceşti năpăstuiţi ai sorţii se afla unul, mai chinuit la faţă, mai zdrenţuros la îmbrăcăminte şi mai neîngrijit decât toţi ceilalţi. Acesta atrăgea atenţia şi mila mai mult decât ceilalţi, deşi de la o vreme printre cerşetori, dar şi la urechile oamenilor ajunseseră o vorbă care spunea că acesta nu se mai afla demult printre săraci şi că din cerşit agonisise câte ceva. Unul dintre colegii de suferinţă, s-a hotărât să dezlege misterul şi la urmărit în subsolul unei locuinţe părăsite, unde locuia. Mare i-a fost mirarea când a văzut că cerşetorul, cum ajungea acolo scotea de sub un morman de haine, un săculeţ plin cu hârtii de valoare, trecea cu mâna prin ele cu satisfacţie, apoi lega săculeţul şi … trăia în aceeaşi mizerie. Sărac, dar şi suflet de creştin, cel care l-a urmărit i-a spus: Împarte şi celorlalţi din ceea ce ai strâns căci ai auzit ce spune Sfânta Scriptură: Nebune, în această noapte se va lua de la tine sufletul tău! şi apoi ai auzit ce ne-a povăţuit şi preotul nostru când ne-a îndemnat să fim milostivi: Tot ce strânge omul pentru sine este risipit de alţii şi nu se bucură de nimic din cele strânse cu lăcomie!. Mai bine împarte şi cu noi din ceea ce ai strâns, căci suferim de foame şi de frig asemenea ţie. Auzind acestea cerşetorul a mărturisit cu sinceritate: Nu mă pot dezlipi de acest săculeţ cu bani, aş muri dacă într-o zi nu a-ş putea să – l văd. Atunci cel care l-a urmărit i-a dat un ultim sfat: „Umple săculeţul cu hârtii, căci dacă nu foloseşti nimic din el, aceşti bani îi ţii în zadar”.
După acest dialog cei doi s-au despărţit şi nu s-au mai revăzut. Cerşetorul, însă, nu a mai apărut în faţa bisericii. Fraţii săi de suferinţă au început, după câteva zile, să nască tot felul de legende. Unul spunea: A ajuns domn mare cu banii strânşi din cerşit, altul: a fugit de aici şi s-a dus să cerşească în alt oraş, şi părerile erau tot mai multe. Într-o seară însă, cerşetorii, s-au hotărât să meargă în subsolul unde locuia şi să caute o urmă a celui despre care credeau că a fost asemenea lor iar acum este la casa lui, scăpat de ruşinea cerşitului şi umilinţa sărăciei. Au întrat acolo şi nimic din ceea ce şi-au imaginat nu era adevărat. Cerşetorul zăcea mort, cu săculeţul strâns în braţe. Murise de foame cu câteva zile în urmă, fiindcă, după ce a fost descoperit, de teamă să nu-i fure cineva banii nu s-a mai dezlipit de ei. Îşi pierduse total libertatea şi devenise prizonierul banilor. Deşi a stat la poarta unei biserici atâţia a ani nu a înţeles un lucru: Banii nu aduc nici un folos dacă întrebuinţarea lor nu este potrivită chiar dacă eşti sărac sau bogat.
Sărăcia nu este virtute aşa cum nici bogăţia nu este păcat. Întrebuinţarea rea a bogăţiei însă poate fi păcat.
