Zăpada zilei de ieri –   I.P.S. EPIFANIE  omagiat de reprezentanţii comunităţii locale

 

I.P.S. EPIFANIE  omagiat de reprezentanţii comunităţii locale[1]

 

 

Centrul Eparhial de la Buzău şi rolul său în dezvoltarea comunităţii locale – referiri sintetice

Judeţul Buzău este situat în partea de sud est a ţării având o suprafaţă de 6102 km2 ( 2,6% din suprafaţa ţării ocupând locul al 17 lea între judeţele ţării. Populaţia judeţului este de 496214, reprezentând 2,3% din populaţia ţării, ocupând locul 18 între celelalte judeţe.

Din punct de vedere al organizării administrative are 87 de localităţi şi două municipii ( Buzău şi Râmnicul Sărat), 3 oraşe ( Nehoiu, Pogoanele, Pătârlagele) 82 de comune şi 481 de sate.[2] Centrul administrativ al Judeţului se află în Municipiul Buzău, oraş ce şi-a împrumutat numele de la râul ce-i din apropiere, râu în apele căruia, în anul 372,  a fost martirizat Sfântul Sava.

Prima atestare documentară a  localităţii datează de la 30 ianuarie 1431 în timpul domnitorului Dan al II lea[3]. Buzăul era atest ca târg, având un caracter comercial. După doar 71 de ani de la această atestare documentară la Buzău, pe actualul amplasament, a fost (re)înfiinţat un centru episcopal. Acest centru episcopal funcţionează fără întrerupere până în anul 2009, când a fost ridicat la rangul de Arhiepiscopie.

Târgul de altă dată, poate mai mult cu caracter sezonier a dobândit consistenţa unei comunităţi odată cu apariţia Episcopiei, şi mai cu seamă cu construirea primei biserici episcopale.[4] Oraşul s-a coagulat în jurul Episcopiei, iar Episcopia, condusă de ierarhi gospodari sau de mari cărturari  a dat un spirit de urbanitate aşezării înfiinţând primele şcoli religioase şi laice şi creând  o „universitate a literei” prin înfiinţarea centrului tipografic în care vor fi imprimate lucrări de o certă valoare care vor circula în tot spaţiul locuit de români, contribuind la  unitatea limbii române[5].

Chiar şi în perioadele cele mai grele, în „Epoca de Aur”, când buldozerele comuniste striveau trecutul uni oraş ce urma să devină o aglomerare de cazemate de beton, fără identitate, centrul eparhial a rămas plămânul verde al oraşului şi punctul de rezistenţă a unor urme străvechi de civilizaţie.[6]

Centrul Eparhial are astăzi acelaşi rol de reprezentare a buzoienilor în faţa lui Dumnezeu dar şi în faţa istoriei, iar acest important rol îl menţine datorită Întâistătătorului Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, I.P.S. EPIFANIE

 

I.P.S. EPIFANIE – Cetăţean de onoare al Municipiului Buzău

În anul 1982, cu ocazia instalării Sale la Buzău, I.P.S. devenea „cetăţean” al Buzăului, spunând în cuvântul de instalare că Buzăul va deveni „casa mea”.

Această „nouă casă” l-a cinstit în acest an cu titlul de cetăţean de onoare pe I.P.S. Părinte Epifanie, după o muncă neobosită în spre binele şi propăşirea comunităţii locale buzoiene.

Propunerea a fost supusă spre aprobare Comisiei pentru învăţământ, sănătate, activităţi social-culturale, culte, familie şi protecţie copii [7]din cadrul Consiliului local în urma prezentării următoarelor date bibliografice: I.P.S.. Părinte Episcop EPIFANIE s-a născut la 14 decembrie 1932, în comuna Mălini, judeţul Suceava, din părinţii Dumitru şi Victoria Norocel, agricultori, primind la botez numele Gavril.

Şcoala elementară a urmat-o în comuna natală. În anul 1948, a intrat în obştea Mănăstirii Râşca din judeţul Suceava.

Mănăstirea Raşca – ctitoria de la 1542 a domnului Moldovei, Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi a episcopului-cărturar Macarie al Romanului, primul mare cronicar moldovean – a fost locul unde I.P.S.. Părinte Arhiepiscop EPIFANIE şi-a început, ca frate de mănăstire, ucenicia pe lungul făgaş al slujirii Bisericii lui Hristos, drum de slujire care a început în 1948 şi a culminat în 1975, prin alegerea şi hirotonirea Preasfinţiei Sale ca Arhiereu al Bisericii noastre, în calitate de Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, cu reşedinţa la Constanţa.

Fratele Gavril Norocel a parcurs, cât a stat în această lavră moldavă, toate „treptele“ ascultărilor călugăreşti, începând de la „munca de jos“ şi până la a fi ucenic la stăreţie, în vremea părintelui Epifanie Acatrinei, care i-a fost, un timp, şi duhovnic; după trei ani de deplină ascultare în Râşca, stareţul Epifanie l-a îndrumat pe fratele Gavril Norocel şi a insistat ca el să urmeze cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ. Patru ani a fost elev al acestui seminar, iar anul al V-lea l-a făcut la Seminarul Teologic de la Curtea de Argeş, unde şi-a încheiat studiile teologice seminariale. A fost, aşadar, elev seminarist din 1951 până în 1956.

Fiind încă seminarist la Neamţ, la 14 aprilie 1953, înainte de a împlini vârsta de 21 ani, a fost călugărit în Mănăstirea Neamţ de către mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei şi Sucevei. A primit, la călugărire, numele Sfântului Ierarh Epifanie, arhiepiscopul Ciprului, Părinte al Bisericii şi scriitor bisericesc din veacurile al IV-lea-al V-lea, şi chiar şi-a dorit acest nume, în semn de recunoştinţă pentru stareţul său de la Mănăstirea Râşca, părintele Epifanie Acatrinei, fost vieţuitor la vestita Mănăstire Secu.

În acelaşi an, la 25 mai, mitropolitul Sebastian l-a hirotonit ierodiacon.

Între anii 1956-1957, a fost profesor la Şcoala Monahală de la Mănăstirea Dragomima, timp în care a îndeplinit, în această mănăstire, şi ascultarea de locţiitor de stareţ.

În 1957, şi-a început studiile universitare la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. În ianuarie 1959, în urma propunerii consiliului profesoral al institutului şi cu aprobarea patriarhului Justinian Marina, a fost trimis, pentru continuarea studiilor, la Academia Teologică din capitala Bulgariei, Sofia, unde îşi ia licenţa în Teologie, în anul 1961. În luna septembrie a aceluiaşi an, a susţinut la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti examenul de echivalare a studiilor urmate în Bulgaria, după care a promovat examenul de admitere la doctorat, în cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ teologic superior.

Primul an de doctorat (1961-1962) l-a urmat la Bucureşti, iar în 1962, în noiembrie, a fost trimis de către Patriarhia Română, pentru continuarea studiilor de doctorat, ca aspirant, la Academia Teologică din Mănăstirea „Sfânta Treime“ de la Zagorsk, lângă Moscova. De aici, s-a întors în Ţară în iunie 1964, după care a fost rânduit la Mănăstirea Putna ca slujitor la biserică şi cu ascultarea de ghid al acestui aşezământ călugăresc.

După ascultările îndeplinite la Mănăstirea Putna (1964-1965), la 1 martie 1965 a fost numit, de către Mitropolia Moldovei şi Sucevei, profesor la Seminarul Teologic de la Neamţ.

La 1 ianuarie 1967, mitropolitul dr. Iustin îl hirotoneşte ieromonah şi, cu aceeaşi dată, îl numeşte director al Seminarului Teologic de la Neamţ, funcţie pe care o deţine până la 1 ianuarie 1971, când este numit stareţ al marii lavre a Moldovei, Mănăstirea Neamţ.

I.P.S.. EPIFANIE, după preluarea stăreţiei, a continuat să fie profesor la Seminarul nemţean până la încheierea anului şcolar 1970-1971.

În 1968, primise, deja, rangul de protosinghel, fiind hirotesit de chiriarhul locului, cu prilejul hramului Mănăstirii Neamţ, „Înălţarea Domnului“, iar la 1 ianuarie 1971, cu aprobarea Sfântului Sinod, i-a fost acordat rangul de arhimandrit, fiind hirotesit de către acelaşi mitropolit dr. Iustin Moisescu în Catedrala mitropolitană din Iaşi.

Tot în această perioadă, între anii 1966 şi 1968, şi-a continuat studiile de doctorat în Teologie la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, iar în martie 1971 a susţinut, aici, examenul de admisibilitate pentru absolvirea acestor cursuri.

Din timpul studiilor teologice universitare şi până la alegerea sa ca Episcop-Vicar la Constanţa, I.P.S.. Părinte Episcop EPIFANIE a publicat mai multe studii, articole şi recenzii, dintre care menţionăm:

Organizarea Bisericii în secolul al V-lea în urma hotărârilor Sinodului de la Calcedon, în revista „Glasul Bisericii“, nr. 3-4, 1962; Mitropolitul Andrei Şaguna, în revista „Jurnalul Patriarhiei Moscovei“, Moscova, 1963; Relaţiile bisericeşti româno-ruse în secolele XIV-XVIII, în revista „Jurnalul Patriarhiei Moscovei“, Moscova, nr. 5, 1964; Biserica Armeană, în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei“, nr. 7-8, 1965; Patriarhia Bulgară de Târnovo între anii 1235 şi 1393, în revista „Studii Teologice“, nr. 3-4, 1966; Sfântul Eftimie ultimul patriarh de Târnovo şi legăturile lui cu Biserica românească, în revista „Biserica Ortodoxă Română“, nr. 9-10, 1966; Relaţiile bisericeşti şi culturale între Bisericile Ortodoxe Română şi Bulgară în secolul al XlX-lea, în revista „Biserica Ortodoxă Română“, nr. 9-10, 1967; Mormintele din biserica Mănăstirii Putna, în revista „Biserica Ortodoxă Română“, nr. 7-8, 1966; Mitropolitul Veniamin Costachi şi Tipografia din Iaşi, în revista „Biserica Ortodoxă Română“, nr. 1-2, 1967; Istoricul Bisericii georgiene şi relaţiile ei cu Biserica românească, în revista „Biserica Ortodoxă Română“, nr. 9-10, 1967; Ioan Cucuzel reformatorul cântării ortodoxe, în revista „Biserica Ortodoxă Română“, nr. 10-12, 1969; O Psaltire românească în Muzeul Istoric din Moscova, în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei“, nr. 7-8, 1970; Vecernie la Neamţ (pre­zentare sumară a istoricului Mănăstirii Neamţ), în revista „Tribuna României“, 1 noiembrie 1973; Creştinismul la români după Dimitrie Cantemir, în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei“, nr. 9-10, 1973; Mănăstirea Neamţ (prezentare sumară a istoricului mănăstirii), în revista „Telegraful Român“, nr. 3-4, 15 ianuarie 1975; Vizita Prea Fericitului Patriarh justinian al Bisericii Ortodoxe Române făcută Bisericii Ruse între 9 şi 16 iunie 1975 (reportaj), în revista „Biserica Ortodoxă Română“, nr. 7-8, 1975, şi în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei“, nr. 5-8, 1975.

Din 1966 şi până în 1974, Preasfinţia Sa a efectuat diferite călătorii de studii în Cehoslovacia, Germania, Italia, Iugoslavia, Ungaria. În 1975, în perioada 9-16 iunie, a făcut parte din delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, condusă de patriarhul Justinian Marina, care a vizitat Biserica Ortodoxă Rusă, la invitaţia patriarhului Pimen al Moscovei şi al întregii Rusii.

La 16 octombrie 1975, I.P.S.. Părinte EPIFANIE a fost ales de către Sfântul Sinod, în unanimitate, în postul de Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, cu titulatura de „Tomitanul“, avându-şi reşedinţa la Constanţa.

La data de 9 noiembrie 1975, Inaltpreasfinţia Sa a fost hirotonit Arhiereu, în Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa, în cadrul festivităţilor consacrate ridicării Episcopiei Dunării de Jos la rangul de Arhiepiscopie a Tomisului şi Dunării de Jos, cu sediul arhiepiscopal la Galaţi.

În cei şapte ani cât a fost Episcop-Vicar la Constanţa, I.P.S.. EPIFANIE a avut, în cuprinsul întregii Eparhii a Tomisului şi Dunării de Jos – care era alcătuită din judeţele Constanţa, Tulcea şi Galaţi – o bogată activitate misionară, gospodărească şi culturală.

Sub îndrumarea Sfântului Sinod, Episcopul-Vicar EPIFANIE Tomitanul s-a axat, cu deosebire, asupra activităţii misionare, săvârşind slujbe, rostind cuvântări şi predici, făcând vizite canonice la parohii şi în cele trei mănăstiri dobrogene ale eparhiei şi luând parte la conferinţele cu caracter misionar care se desfăşurau la protoierii sau la parohii, în cadrul Vecerniilor.

Şi-a continuat, în aceşti şapte ani (1975-1982), şi activitatea publicistică, orientându-se, cu toată pasiunea, asupra trecutului istoric şi bisericesc al Dobrogei şi, în special, asupra problemei vechimii creştinismului în acea parte de Ţară, strădaniile Preasfinţiei Sale având ca rod mai multe studii şi articole din aceşti ani: Dobrogea –pământ străbun şi vatră creştină, în „Telegraful Român“, nr. 7-8 din 15 februarie 1979; Continuitatea românească şi creştină – noi contribuţii, în „Glasul Bisericii“, nr. 3-4, 1979; Tropaeum Traiani, în „Telegraful Român“, nr. 11-12 din 15 martie 1979; Învăţătura Sfântului Vasile cel Mare pentru folosirea bunurilor materiale, în „Glasul Bisericii“, nr. 5-6, 1979; Viaţa bisericească la Tomis în secolele IV-VI, în „Glasul Bisericii“, nr. 7-8, 1979; Scythia Minor – străveche vatră de viaţă monahală, în „Telegraful Român“, nr. 27-28 din 15 iulie 1979; Noi elemente creştine descoperite în judeţul Constanţa, în „Telegraful Român“, nr. 29-30 din 1 august 1979; Monumentul triumfal din Dobrogea – document al naşterii poporului român, în „Glasul Bisericii“, nr. 9-10, 1979; Dobrogea – vatră a Ortodoxiei româneşti, în „Telegraful Român“, nr. 35-36 din 15 septembrie 1979; Sfântul Apostol Andrei în tradiţia românilor – mărturie a vechimii creştinismului şi a continuităţii noastre pe aceste meleaguri, în „Glasul Bisericii“, nr. 11-12, 1979; Vetre dobrogene de spiritualitate ortodoxă şi de simţire românească, în „Telegraful Român“, nr. 45-46 din 1 decembrie 1979; Bazilicile din Tomis, în volumul „De la Dunăre la Mare. Mărturii şi monumente de artă creştină“, Galaţi, 1979; Noi sigilii descoperite în Dobrogea (I), în „Glasul Bisericii“, nr. 3-5, 1980; în Dobrogea, de Sfintele Paşti, în „Telegraful Român“, nr. 13-16 din 1 şi 15 aprilie 1980; A cincea bazilică creştină descoperită la Tomis, în „Telegraful Român“, nr. 25-26 din 1 iulie 1980; Edificiul roman cu mozaic din Constanţa, în „Telegraful Român“, nr. 37-40 din 1 şi 15 octombrie 1980; Nifon Bălăşescu, în „Telegraful Român“, nr. 41-42 din 1 noiembrie 1980; Datini de Crăciun în Dobrogea, în „Telegraful Român“, nr. 47-48/1980 şi 1 -2/1981, din 15 decembrie 1980 şi, respectiv, din 1 ianuarie 1981; Cripta unei bazilici creştine descoperite la Tomis, în „Telegraful Român“, nr. 5-6 din 1 februarie 1981; Stareţul Visarion, în „Telegraful Român“, nr. 9-10 din 1 martie 1981; Crucea şi învierea în vechi inscripţii creştine din Dobrogea, în „Telegraful Român“, nr. 15-18 din 15 aprilie şi 1 mai 1981; Unitatea şi continuitatea strămoşească şi creştină în Dobrogea, în „Îndrumătorul pastoral al Arhiepiscopiei Bucureştilor“, 1981; Chipul şi numele Maicii Domnului însemnate pe obiecte şi inscripţii vechi creştine descoperite în Dobrogea, în „Telegraful Român“, nr. 23-24 din 1 septembrie 1981; Un deceniu de la descoperirea martirionului şi bazilicii din Niculiţel, în „Telegraful Român“, nr. 35-36 din 15 septembrie 1981; Figuri luminoase de slujitori bisericeşti din secolul al XIX-lea – luptători pentru cultura şi unitatea neamului, în volumul „Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos, în trecut şi astăzi“, Galaţi, 1981; Vizita delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române în Iugoslavia (în colaborare), în „Telegraful Român“, nr. 39-40 din 15 octombrie 1981; Naşterea Domnului în inscripţiile vechi descoperite în Dobrogea, în „Telegraful Român“, nr. 47-48/1981 şinr. 1-3/1982.

Pe tărâmul activităţii bisericeşti externe, între anii 1975-1982, Inaltpreasfinţia Sa, din încredinţarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a efectuat vizite la mai multe parohii şi comunităţi româneşti, în 1976, din diferite ţări, – Austria (Viena), Germania (Frankfurt, Offenbach, Baden-Baden, Koln, Bonn şi Heidelberg), Elveţia (Geneva, Bossey, Locarno, Berna, Basel, Lugano, Ascona), Italia (Milano, Pavia), Iugoslavia (Belgrad), – a făcut parte din delegaţia cultelor religioase din România, ce a fost prezentă la Conferinţa Mondială a Religiilor de la Moscova (1977), a reprezentat Biserica Ortodoxă Română în Subcomisia Conferinţei Creştine pentru Pace de la Berna (1977), a fost membru al delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române care a participat la festivităţile de la Sofia consacrate împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea Patriarhatului Bulgar (1978), a făcut parte din delegaţia cultelor religioase din România participantă la cea de-a cincea Adunare Generală a Conferinţei Creştine pentru Pace de la Praga (1978), a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la lucrările Comisiei speciale a Conferinţei Creştine pentru Pace de la Ecimiadzin – Erevan (Armenia) din 1979, a făcut parte din delegaţia Bisericii Ortodoxe Române ce a fost prezentă la Adunarea Generală Regională Europeană a Alianţei reformate mondiale, ce s-a ţinut la Braşov (1980), a fost membru al delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române care a vizitat, în frunte cu patriarhul dr. Iustin Moisescu, Biserica Ortodoxă Sârbă (1981), a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la lucrările Comisiei speciale a Conferinţei Creştine pentru Pace, din 1982, de la Ecimiadzin – Erevan (Armenia), a făcut parte din delegaţia Bisericilor din România ce a participat la Conferinţa de la Budapesta (iunie 1982) în vederea pregătirii celei de-a şasea Adunări Generale a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Vancouver – Canada (1983). A făcut parte şi din cele două delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române care au vizitat – în două rânduri – Biserica Ortodoxă Siriană din India: prima fiind condusă de fostul mitropolit dr. Nestor al Olteniei, iar cea de-a doua de către vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist.

La 25 aprilie 1982, Colegiul Electoral Bisericesc, convocat de Sfântul Sinod, l-a ales pe I.P.S.. Episcop-Vicar EPIFANIE Tomitanul ca Episcop al Eparhiei Buzăului.

În duminica de 4 iulie 1982, în Catedrala episcopală din Buzău, I.P.S.. EPIFANIE a fost întronizat, solemn, ca Episcop al Buzăului, de către însuşi patriarhul dr. Iustin Moisescu, cu participarea unui sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi în prezenţa unui mare număr de profesori universitari de la Facultăţile de Teologie, profesori de seminar, arhimandriţi, stareţi, stareţe, preoţi, diaconi, călugări şi credincioşi mireni veniţi la această mare şi emoţionantă ceremonie.

Astfel, numeroase şi fructuoase au fost, între altele, faptele care consemnează, din 1982 şi până astăzi, prezenţa I.P.S..ui Părinte Episcop EPIFANIE în relaţiile Bisericii Ortodoxe Române cu alte Biserici, ca şi în relaţiile dintre ierarhii şi eparhiile Bisericii noastre. În acest sens, în septembrie 1982, Preasfinţia Sa a fost membru al delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române ce a participat la festivităţile celei de-a 70-a aniversări de la restabilirea catolicosatului Bisericii Ortodoxe Siriene din India, iar în noiembrie 1982, a făcut parte din delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, condusă de patriarhul dr. Iustin Moisescu, care a vizitat Biserica Ortodoxă Bulgară.

În februarie 1983, Preasfinţia Sa a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la întrunirea Comisiei speciale a Conferinţei Creştine pentru Pace privind securitatea europeană, care a avut loc în Franţa, la Liebenfrauenberg, lângă Strassbourg; în iulie-august 1983, a făcut parte din delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, prezentă la Vancouver (Canada), la a IV-a Adunare Generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor; în septembrie 1983, a fost membru al delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române, care, în frunte cu patriarhul dr. Iustin, a primit şi a însoţit delegaţia Bisericii Ortodoxe Bulgare, condusă de Patriarhul MAXIM, venită în vizită în România; în octombrie 1983, a făcut parte din delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu patriarhul dr. Iustin, care a primit şi a însoţit delegaţia Bisericii Ortodoxe Ruse, condusă de patriarhul Pimen, aflată în vizită la noi.

În septembrie 1985, a participat, la Bucureşti, la Adunarea Generală a Cultelor din România pentru dezarmare şi pace, rostind un cuvânt adecvat.

În noiembrie 1986, a fost prezent, în calitate de conducător al delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române, la Academia Teologică din Sofia, în cadrul simpozionului dedicat aniversării a 1100 de ani de la venirea în Bulgaria a Sfinţilor Chirii şi Metodie.

Tot în noiembrie 1986, a primit, la Buzău, vizita delegaţiei Bisericii Ortodoxe Ruse, – venite în Ţara noastră cu prilejul întronizării patriarhului Teoctist, – delegaţie în fruntea căreia erau Mitropolitul FILARET al Minskului şi Bielorusiei, fost prorector al Academiei Teologice de la Zagorsk în anii când I.P.S.. Episcop EPIFANIE se afla la studiile de doctorat în cadrul acestei instituţii de învăţământ, şi Mitropolitul NICODIM al Liovului şi Târnopolei, român basarabean, fost coleg de studii cu I.P.S.. Părinte Episcop EPIFANIE la Zagorsk.

În aprilie-mai 1988, împreună cu P.S. Episcop GHERASIM al Râmnicului şi Argeşului şi cu alţi clerici români, a vizitat, la Sfântul Munte Athos, Schiturile româneşti „Prodromu“ şi „Lacu“, precum şi alte mici locaşuri româneşti athonite şi, totodată, o parte dintre marile mănăstiri de aici: Marea Lavră, Ivir, Cutlumuş, Caracalu, Stavronichita, Simonos-Petras, Filoteu, Rusikon, Grigoriu, „Sfântul Pavel“, Xiropotamu, Dionisiu, „Sfântul Ilie“. Tot atunci, în Grecia, i-a vizitat pe mitropoliţii PANTELIMON al Tesalonicului şi CALINIC al Pireului, ca delegat al Bisericii Ortodoxe Române.

În iunie 1988, a primit, la Buzău, vizita patriarhului Teoctist, – împreună cu arhiepiscopul dr. Antim al Tomisului şi Dunării de Jos, cu I.P.S.. Episcop EFTIMIE al Romanului şi Huşilor şi cu I.P.S.. Episcop-Vicar Patriarhal NIFON Ploieşteanul, actualul Arhiepiscop şi Mitropolit al Târgoviştei, cu prilejul aniversării a 150 de ani de la zidirea, în 1838, a clădirii Seminarului Teologic din Buzău.

În ianuarie 1989, 1-a însoţit pe patriarhul Teoctist în vizita făcută Bisericii Ortodoxe Siriene din India şi catolicosului acesteia, Baselios Mar Thoma Mathew I. În drum spre India, delegaţia Bisericii Ortodoxe Române a făcut un popas la Roma, vizitându-l pe papa Ioan Paul al II-lea, la Vatican, în ciuda interdicţiilor impuse de regimul comunist de la Bucureşti.

În august 1993, împreună cu alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, a însoţit pe patriarhul Teoctist, care s-a întâlnit cu Patriarhul Ecumenic BARTOLOMEU I al Constantinopolului şi cu George Leonard Carey, Arhiepiscop de Canterbury şi Primat al Angliei.

În mai 1996, a iniţiat şi patronat festivităţile consacrate rânduirii Sfântului Mucenic Sava ca ocrotitor spiritual al Municipiului Buzău şi al Eparhiei Buzăului şi Vrancei, slujind împreună cu mitropolitul Antonie al Transilvaniei, cu ÎnaltI.P.S.. Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON al Târgoviştei (pe atunci, Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor) şi cu I.P.S.. Episcop Dr. CASIAN al Dunării de Jos.

Tot în mai 1996, a făcut parte din delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, condusă de patriarhul Teoctist, care a vizitat Biserica Ortodoxă a Ciprului şi pe întâistătătorul acesteia, Arhiepiscopul HRISOSTOM.

În 1997, I.P.S.. Părinte Episcop EPIFANIE a primit, la Buzău, vizita Patriarhului IGNATIE al IV-lea al Antiohiei şi întregului Orient, însoţit de patriarhul Teoctist, de ierarhi şi preoţi sirieni şi români, care au vizitat biserici din Buzău şi Mănăstirea Poiana Mărului, unde s-a nevoit Sfântul Cuvios Vasile Ieroschimonahul.

În 1998, luna mai, I.P.S.. Părinte Episcop EPIFANIE a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la festivităţile consacrate alegerii şi întronizării Înaltpreasfinţitului SAVA, noul Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Polonia.

În octombrie 1999, împreună cu ceilalţi ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a luat parte la solemnităţile prilejuite de noua vizită în România a Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, BARTOLOMEU I.

În prima lună a anului 2000, împreună cu alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu patriarhul Teoctist, care se afla în vizită oficială la Patriarhia Ierusalimului, Prea Sfinţitul Episcop EPIFANIE a fost prezent la primirea protocolară la patriarhul Diodor al Ierusalimului, după care, cu alţi ierarhi români, cu preoţi, monahi, monahii şi credincioşi din Episcopia Buzăului şi Vrancei, dar şi din alte Eparhii, a făcut un pelerinaj la Locurile Sfinte din Israel.

La nivelul Episcopiei Buzăului şi Vrancei, I.P.S.. Părinte Episcop EPIFANIE, chiar din primul an de arhipăstorire, – 1982, – a întărit ordinea şi disciplina, atât la Centrul Eparhial, cât şi în întreaga Eparhie, la protoierii, în parohii, mănăstiri şi schituri.

A continuat munca de cărturar şi publicist, atât de dragă şi de prolifică, dăruind culturii şi spiritualităţii noastre, după 1982, ca Episcop al Eparhiei Buzăului şi Vrancei, importante lucrări, mai ales de istorie bisericească:

Pagini din istoria veche a creştinismului la români, Buzău, 1986;

În slujba credinţei străbune şi a înţelegerii între oameni, Buzău, 1987;

Mănăstirea Ciolanu, Buzău, 1987;

Ctitorii voievodale în Eparhia Buzăului, Buzău, 1988;

Slujitori ai Legii strămoşeşti, Buzău, 1991;

Sfântul Sava de la Buzău (Gotul), Buzău, 1996;

Episcopul Dionisie Romano – promotor al culturii şi al emancipării Neamului, Buzău, 2006.

De asemenea, I.P.S.. Părinte Episcop EPIFAN1E a publicat articole şi studii în presa bisericească şi, cu binecuvântarea şi sub îndrumarea Preasfinţiei Sale, în Editura Episcopiei Buzăului şi Vrancei, a apărut un apreciabil număr de cărţi de istorie bisericească, de rugăciuni, monografii şi altele, atât înainte de 1989, cât şi după această dată (de pildă: Pravila bisericească a arhimandritului Nicodim Sachelarie; Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, 2001 ş.a.).

Tot în domeniul cultural, trebuie amintit că I.P.S.. Părinte Episcop EPIFANIE a înfiinţat, în iulie 2007, Muzeul bisericesc al Eparhiei Buzăului şi Vrancei, în clădirea veche a Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul“.

În 1990, I.P.S.. Părinte Episcop EPIFANIE a reînfiinţat Şcoala de cântăreţi bisericeşti (de 3 ani), din cadrul Seminarului de la Buzău, a înfiinţat Seminariile Teologice Liceale Monahale „Sfântul Ierarh Epifanie, arhiepiscopul Ciprului“ de la Mănăstirea Răteşti (1996) şi „Sfântul Grigorie Palama“ de la Mănăstirea Ciolanu (1997), acesta din urmă şi-a întrerupt activitatea în anul 2003, a redobândit, după mulţi ani de luptă, clădirea nouă a Seminarului Teologic Liceal „Episcopul Chesarie“ din Buzău, a reactivat revista eparhială Glasul Adevărului, a iniţiat şi a îndrumat masivele lucrări de la Catedrala episcopală, paraclisul Episcopiei şi Reşedinţa episcopală, precum şi la clădirea Cancelariei episcopale şi a Seminarului din Buzău, lucrări deja terminate, apoi s-a preocupat şi se preocupă de restaurarea a numeroase biserici din parohii şi din mănăstiri şi de construirea unui impresionant număr de biserici şi paraclise noi pe tot cuprinsul Eparhiei.

De asemenea, Preasfinţia Sa a început lucrările la noua Catedrală episcopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău, lucrări aproape finalizate; a reactivat şi înfiinţat 30 de mănăstiri şi schituri, după 1989, în cele două judeţe ale Eparhiei (Buzău şi Vrancea); a binecuvântat înfiinţarea, în Buzău, a Fundaţiei caritative pentru copii „Sfântul Sava“ şi a Fundaţiei pentru bătrâni „Sfântul Andrei“, a Căminului pentru bătrâni din satul Câmpeni şi a Campusului pentru copii din Bisoca (ambele în judeţul Buzău) pe care le patronează şi le îndrumă continuu; a dus şi duce, din 1990 încoace, o luptă continuă pentru redobândirea terenurilor şi a drepturilor legitime ale Centrul Eparhial-Buzău, ale tuturor mănăstirilor şi schiturilor şi ale parohiilor din cuprinsul Eparhiei Buzăului şi Vrancei; a desfăşurat – şi desfăşoară – un adevărat şi neobosit apostolat pentru apărarea şi păstrarea dreptei noastre credinţe strămoşeşti, pentru afirmarea şi sporirea demnităţii Episcopiei de la Curbura Carpaţilor, a Bisericii noastre Ortodoxe Naţionale.

Urmare trecutului, istoric, bisericesc şi cultural al Eparhiei Buzăului şi Vrancei, dar şi remarcabilelor realizări din vremea arhipăstoririi I.P.S Părinte Episcop EPIFANIE, în data de 18 iunie 2009, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ridicat Episcopia Buzăului şi Vrancei la rangul de Arhiepiscopie, în acest scop intervenind în repetate rânduri încă din anul 2004

În concluzie, aşa cum se poate constata, I.P.S. EPIFANIE desfăşoară de peste 28 de ani o activate neîntreruptă spre binele şi folosul comunităţii locale. Activitatea în Înaltpreasfinţiei Sale în casa de la Buzău a avut două etape 1982 -1989 şi 1989 – 2007.

Între anii 1982 – 1989 regimul comunist a încercat să „pună lumina sub obroc” iar spiritul creativ al I.P.S.EPIFANIE nu s-a putut manifesta pe deplin. Accentul activităţii gospodăreşti a P.S. EPIFANIE a fost pus pe reabilitările de biserici, pe decorarea lor în spirit bizantin. Urmele mişcărilor seismice din anul 1977 se mai zăreau încă pe trupurile sfintelor biserici, sfinţii mai stăteau cu chipurile ascunse sub perdeaua trecutului sau a fumului greu sau  cu „ ruşinea” de a fi zugrăvite de cârpaci, aşteptând să fie iarăşi să  după „chipul Ziditorului”.

Spălate de veacurile unele biserici erau vrednice de plâns şi nu te mai puteai apropia de ele decât cu o întristare plină de revoltă, implorau un altfel de viitor.

S-au început în anul 1982 lucrări ample de construcţie, de reconstrucţie, de  reparaţii şi de repictare,  a Sfintelor Locaşuri, multe dintre ele mai mult cu voia „Duhului” decât cu acordul autorităţilor, care – şi doreau Biserici gârbovite de timp şi lăsate în paragină.

Bucuria sfinţilor a fost nemărginită când au simţit că locaşul în care sălăşluiesc este înnoit, când au simţit pensula care îndepărtează colbul timpului aducându-i la „frumuseţea cea dintâi”.

Un al lucru deosebit de important care trebuie amintit din această perioadă este acela că Î.P.S. Epifanie a salvat Centrul Eparhial de la distrugere, opunându-se cu fermitatea-i recunoscută tendinţelor de distrugere manifestate de reprezentanţii regimului comunist, într-o perioadă în care bisericile bucureştene cădeau sub necruţătoarele şenile ale buldozerelor roşii[8].

Anul 1989 a reprezentat o nouă etapă în activitatea P.S. EPIFANIE, etapa în care vocaţia de constructor a ierarhului de la Buzău s-a manifestat pe deplin. A fost vizat mai întâi mediul urban unde dezvoltarea demografică a fost masivă însă total dezechilibrată din punct de vedere spiritual. Oraşele buzoiene şi vrâncene, monstruase cetăţi fără duh aveau nevoie oaze de spiritualitate. A început identificarea zonelor unde prezenţa unei biserici nu mai putea fi amânată şi s-a făcut demersurile necesare. Deşi „eram după Revoluţie” lucrurile nu erau mult diferite de perioada anterioară. Mulţi angajaţi din structurile de stat aveau aceleaşi mentalităţi – şi se întrebau: Pentru ce trebuie biserici! (iar nedumerirea unora persistă şi astăzi).

S-au obţinut treptat locuri pentru amplasarea de biserici. Dobândirea acestor locuri a fost prezentată ca o mare concesie din partea autorităţilor publice, ignorându-se dreptul firesc al Bisericii de a fi prezentă în mijlocul credincioşilor şi mai ales dreptul Bisericii de a-şi recupera vechile posesiuni. În oraşul Buzău unde o bună parte a suprafeţelor construite au aparţinut Episcopiei, s-au identificat cu „dificultate” şi cu multă împotrivite câteva locuri de biserici.

Experienţa P.S.EPIFANIE şi voinţa nestrămutată a făcut ca astăzi numărul bisericilor din mediul citadin să se dubleze. Dacă nu ar fi demarat aceste construcţii imediat după 1989 probabil că locurile unde sunt amplasate bisericile ar fi avut destinaţii „mult prea profane”. A fost acuzată Biserică de faptul că strică spaţiile verzi, că strică locurile de joacă pentru copii, etc. Urâte pretexte pentru a refuza Bisericii dreptul său! Biserica nu a stricat parcuri şi spaţiile verzi! Biserica asigură oraşelor cele mai generoase spaţii verzi. Centrul Episcopal este plămânul verde al oraşului, iar Bisericile au spaţii verzi generoase. Chiar şi acolo unde s-au construit biserici şi în ceea ce unii numeau parcuri ( ex. Biserica Sfântul Apostol Andrei din mun. Buzău) spaţiul verde se reface şi încântă ochiul cotrastând cu amintirile unui loc neîngrijit, cu câteva bănci rupte, cu câţiva copaci fără frunze, cu mormane de sticle şi gunoaie aruncate.

În timp ce pe spaţiul verde apar tot felul de urme ale comerţului rudimentar sau setei nemăsurate de înavuţire găsesc „înţelegerea” autorităţilor, Bisericii i se refuză încă dreptul de a fi prezentă alături de credincioşii săi şi de a înnobila spaţiul şi timpul.

Timpul istoric va face afirmaţii mai adânci decât putem face noi astăzi despre impactul cultural, social, moral, arhitectonic, spiritual şi economic pe care-l are activitatea I.P.S. EPIFANIE.

Concluzionând, putem spune că, Buzăul şi comunitatea locală este recunoscătoare bunului Dumnezeu că are în mijlocul său o asemenea personalitate, iar noi reprezentanţii aleşi ai comunităţii locale, în numele acesteia nu putem decât să considerăm ca fiind urgent şi necesar ca I.P.S. EPIFANIE să fie alături de marele episcop cărturar Dionisie Romano[9] cetăţean de onoare al Municipiului Buzău”

În urma votului unanim al membrilor comisiei, propunerea a intrat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din aprilie a Consiliului local Buzău. A fost întocmit proiectul de către executivul primăriei reţinându-se o parte din aspectele prezentate în cadrul Comisiei. În şedinţa în plen membrii Consiliului local au hotărât prin vot secret ca I.P.S. EPIFANIE să înnobileze prin prezenţa Sa corpul de elită al cetăţenilor de onoare ai Buzăului, ne fiind „cetăţean” prin naştere, ci prin râvna deosebită pe care a depus-o spre binele comunităţii locale, constituindu-se un într-un exemplu viu pentru întreaga comunitate, responsabilizându-i prin atitudinea Sa pe cei ce o conduc vremelnic.

I.P.S. EPIFANIE – Omul anului 2009

Este pentru prima dată când această distincţie este primită de un reprezentant al Bisericii. Distincţia este un semn de recunoştinţă pentru activitatea deosebită pe care una dintre personalităţile buzoienilor o desfăşoară. Pentru buzoieni anul 2009 a fost anul Arhiepiscopiei şi al Arhiepiscopului[10]. Reţinând argumentele biografice prezentate anterior precum şi importanţa temeiurilor canonice, istorice, pastoral-misionare şi culturale ce au stat la baza ridicării la rang de arhiepiscopie a Episcopiei Buzăului şi Vrancei, dar şi efortul constant de a recupera şi promova patrimonial cultural al Buzăului   I.P.S. EPIFANIE şi  câştigat meritul de a fi inclus între personalităţile care au contribuit la creşterea prestigiului oraşului nostru, iar prin realizările Sale de-a lungul timpului a adus o valoroasă contribuţie la îmbogăţirea patrimoniului naţional. Ziua de  8 noiembrie 2009 a fost un moment în care timpul şi-a oprit curgerea celor mai bine de cinci secole si a pornit iarăşi. Din acel moment buzoienii se pot închina în faţa altarului celei mai impunătoare catedrale ridicate la Buzău şi se pot bucura de faptul că stau sub oblăduirea canonică a unei Arhiepiscopii. Personalitatea locală care a făcut posibil acest moment unic este I.P.S. EPIFANIE,. Conştienţi de momentul istoric pe care-l trăiesc mii de buzoieni au participat la ceremonialul de târnosire a noii catedrale cu hramul „Înălţarea Domnului” şi „Sfinţii Trei Ierarhi”, au ascultat tomosul  de ridicare a istoricei Episcopii a Buzăului şi Vrancei la rangul de Arhiepiscopie şi  au trecut, fără întrerupere timp de o săptămână prin Sfântul Altar al ctitoriei I.P.S. EPIFANIE. Buzăul, oraşul construit în jurul Episcopiei, dobândeşte o nouă importanţă pe harta spirituală a ţării, iar ridicarea Episopiei Buzăului la rangul de Arhiepiscopie sporeşte importanţa acestei comunităţi favorizând o dinamică constructivă şi o remodelare a responsabililor locali.

În urma argumentelor prezentate în cadrul comisiei Comisie pentru învăţământ, sănătate, activităţi social-culturale, culte, familie şi protecţie copii, votul a fost unanim, iar în plenul consiliului, în cadrul aceleiaşi şedinţe ordinare I.P.S. EPIFANIE a fost desemnat personalitatea anului la Buzău.

 

Astfel, prin acordarea celor două distincţii – titlul de „Cetăţean de Onoare” şi „Omul anului, comunitatea locală, prin reprezentanţii săi îşi cinsteşte păstorul şi aduce un omagiu realizărilor în plan spiritual şi material. Biserica este părtaşă permanent la viaţa comunităţii, iar oferirea acestor distincţii este un dar simbolic de mulţumire adus întregii activităţi creatoare desfăşurate la Buzău.

Am avut deosebita onoare, în calitate de consilier local independent și președinte al comisiei de specialite[11] să fac aceste propuneri să fiu delegat pentru a ridica cele două titluri omagiale, aducând mulțumirile ierarhului buzoian pentru onoarea de a fi desemnat cetățean de onoare și omul anului.

[1] Am avut privilegiul să candidez și să fiu ales de două ori în Consiliul local al Municipiului Buzău. Am fost membru al Comisiei care se ocupa de învățământ, cultură, culte, sport, medicină și asistență socială. În perioada 2008-2012 am fost președintele acestei comisii. În această calitate am propus două personalitați pentru acordarea titlului de Cetățean de onoare și Om al anului, respectiv pe Înaltpreasfințitul Epifanie și profesorul Bogdan Enescu. Am fost delegat de Înaltpreasfințitul să țin discursul de mulțumire și să ridic diploma simbolică. Am avut bucuria să constat că diploma a fost așezată în camera de muzeu cu obiecte personale. Un gest de recunoaștere a importanței pe care Buzăul a avut-o în sufletul său.

[2] Gheoeghe Petcu, Simona Mioara Boian, Buzău  – să  ne cunoaştem judeţul, Edit. Alpha MDN, Buzău, 2009,p.7

[3] Documenta Romania Historica, vol I (1247 – 1500) Edit. Academiei, Bucureşti, 1966, p. 130 – 131; Valeriu Nicolescu, Buzău – 575 – File de monografie,  Edit. Mad Linotype&Offset, Buzău, 2006, p. 10; Idem, File de cronică – o istorie a Buzăului în date, Edit. Editghraph, Buzău, 2008, p. 8; Privitor la trecutul oraşului Buzău a se vedea şi:  Buzăul în imagini, Edit. Mad Linotype&Offset, Buzău, 2006; Relu Stoica, Contribuţii la bibliografia istorică a judeţului Buzău( 1800 -1997), Edit. Casei Corpului Didactic, Buzău, 1998,p.

[4] I.P.S. EPIFANIE, Ctitorii voievodale în Eparhia Buzăului, Edit. Episcopiei Buzăului, Buzău, 1988, p. 17 – 41

[5] Date istorice despre Episcopia Buzăului şi Vrancei pot ri găsite în următoarele lucrări: A se vedea: Pr. Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului – o vatră de spiritualitate şi simţire românească, Edit. Episcopiei Buzăului, Buzău, 2008;Protos Paisie Fantaziu,  Episcopia Buzăului, 500de ani de la (re)înfiinţare, Edit. Sfintei Episcopii a Buzăului şi Vrancei, Buzău, 2002; Pr. prof. univ. dr. Ionel Ene, Goţhia şi Episcopia ei,  Edit. Sfintei Episcopii a Buzăului şi Vrancei, Buzău, 2002; Buzău – mică enciclopedie istorică, Biblioteca Mosaios, Buzău, 2000; Gabriel Cocora, Tipar şi cărturari, Edit. Litera, Bucureşti, 1977.

[6] Au existat încercări furibunde de a distruge ansamblu Centrului Eparhial, într-o perioadă în care bisericile din Bucureşti, dar şi din alte oraşe cădeau sub senilele buldozerelor. I.P.S.

[7] Comisia are următoarea componenţă: Pr. Paul Iulius Negoiţă – preşedinte; Col (r) Dinu Ilie – secretar, dr. Victor Ştefan Ioniţă; dr. Karmencita Pricop; Ec. Mariana Cîrjan.

[8] Încercărilor de a distruge ansamblul arhitectonic al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei şi a spaţiilor verzi care-l înconjoară I.P.S. EPIFANIE le-a răspuns cu mesajul adresat arhitectului şef al oraşului: „ Vor reuşi să construiască blocuri pe aleea episcopiei şi în grădina Seminarului Teologic numai dacă vor trece cu buldozerul peste trupul meu”. A se vedea: pr. Teofil Dumitrescu, Arhiereu slujitor, dascăl propovăduitor şi ctitor osârduitor, în vol. EPISCOPUL EPIFANIE 70 de ani – deplinătatea slujirii lui Dumnezeu prin slujirea oamenilor, Edit. Episcopiei Buzăului şi Vrancei, Buzău, 2002, p.160.

[9] Episcopului Dionsie Romano I. P. S. EPIFANIE i-a consacrat lucrarea Episcopul Dionisie Romano promotor al culturii şi emancipării Neamului, Edit. Episcopiei Buzăului, Buzău, 2006 şi a iniţiat şi binecuvântat apariţia lucrării preotului cărturar Gabriel Cocora, Dionisie Romano Episcopul Buzăului, Edit. Episcopiei Buzăului şi Vrancei, Buzău, 2006.

[10] Privitor la acest moment istoric a se vedea: Pr. Prof. Costică Panaite, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, prin trecătorul timp, la ceas de mare sărbătoare, Edit. Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, Buzău, 2010.

[11]În mandatul 2008-2012 am fost Preşedite la Comisie pentru învăţământ, sănătate, activităţi social-culturale, culte, familie şi protecţie socială – Consiliul Local Buzău

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și