Sfântul Andrei la școala din cartierul Micro XIV[1]
Astăzi curajul de a-şi mărturisi identitatea a început să aparţină întregului neam. Numele Sfântului Apostol Andrei este purtat de multe biserici, de spitale, de asociaţii de caritate şi de mulţi, mulţi români (cu siguranţă numărul copiilor din această şcoală care poartă numele Sfântului Andrei este majoritar). Acum „cel dintâi chemat” la apostolat este „rechemat” încă o dată în cartierul Micro XIV (şi cu siguranţă „se va aşeza definitiv” când întreg cartierul îi va purta numele) pentru a ocroti alături de Biserică şi Şcoala.
Prin acest act de „botez şcolar” se împlineşte „o rânduială a firii”, o readucere a firescului educaţional, cultural şi tradiţional în matca lui. Şcoala şi Biserica se bucură de aceeaşi ocrotire. Două instituţii care s-au completat şi găzduit reciproc, zămislite din acelaşi aluat al dragostei pentru om, devin „surori bune” şi în scripte, cum sunt în realitate. Biserica „Sfântul Apostol Andrei” şi Şcoala „Sfântul Apostol Andrei” nu sunt despărţite decât de… garduri, ca forme de grănituire fizice. Inima e una, dragostea de cultură şi educaţie este comună, ţelul este identic; doar anumite forme de exprimare culturală diferă.
Deci, aşezarea acestei importante unităţi şcolare sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei este un act de binecuvântare, de cultură profundă şi de creare a unei identităţi perene. Orice altă personalitate socială, culturală sau educaţională nu ar fi avut amploarea şi universalitatea Sfântului Andrei. Ar fi îmbrăcat preocuparea şi reuşita într-o arie socială sau culturală, însă nu ar fi dat o identitate complexă acestei prestigioase unităţi de învăţământ.
Sfinţii nu se demodează, nu „eşuează” peste timp în încercările lor culturale, ştiinţifice sau sociale. Ei desemnează complexul, nu parţialul. Ei rămân veşnici, depăşesc finitudinile cotidiene, universalizează şi nu dezamăgesc – sfântul nu este erodat de timp.
Făuritorul unei alte identităţi istorice a sufletului românesc, Sfântul Apostol Andrei, cel care fascinat de întâlnirea cu lisus a spus „am aflat pe Mesia”, va veghea cu dragoste asupra copiilor din această şcoală (mare parte dintre ei botezaţi în „Biserica Sfântul Apostol Andrei”), a profesorilor care îi îndrumă, a conducerii unităţii şcolare care-i coordonează şi totodată, va crea o identitate inconfundabilă şcolii, aşteptând ca elevii ei să fie „cei dintâi chemaţi” la obţinerea de rezultate bune.
[1] Text publicat în revista Muguri a Școlii gimnaziale nr. 12 din Buzău, cu ocazia adoptării numelui de Școala Sfântul Andrei.
