Așa cum aminteam în mica istorioară din numărul trecut, comunitatea grecilor din Buzău a avut un rol important în dezvoltarea vechiului târg. Localnicii trăiau retras, iar cele mai vechi sate buzoiene stăteau pe buze de dealuri și în locuri unde năvălirile nu erau facile. Comerțul, însă, presupune vad, infrastructură, iar Buzăul, deși a fost călcat sau trecut prin foc și sabie, este un nod comercial viabil. Așezarea grecilor, cei mai buni comercianți după evrei și armeni, dovedește importanța comercială a așezării. Ei bine, nu doar Biserica Greci este legată de existența comunități grecești la Buzău, ci și Biserica Banu. Da, Biserica Banu este tot un rezultat al prezenței unei comunități – de data aceasta monahale și nu laice – la Buzău. Această biserica discretă, o bijuterie arhitecturală, a fost mănăstire cândva. Parcă și astăzi are o atitudine retrasă din fața unui oraș care devine din ce în ce mai zgomotos. Biserica Banu e un obiectiv valoros în drumul celor ce doresc să facă puțină istorie la pas. Este ușor de identificat. Are un acoperiș cu țigle multicolore. Este un locaș de cult cunoscut, fiind cuprins în lista bisericilor care au icoane făcătoare de minuni. Se află în studii de istorie și a stârnit inclusiv interesul lui Nicolae Iorga. Ancadramentul sculptat în piatră din jurul ferestrelor reprezintă o mărturie a valorii istorice și autenticității. Acest locaș de cult, situat în apropierea Colegiului B. P. Hasdeu, într-o zonă care, începând de la Piața Dacia spre Gară, dacă nu ar fi fost mutilată de tot felul de construcții extrem de urâte (cu excepția fericită a câtorva clădiri restaurate – clădirea în care funcționează un centru medical, clădirea Liceului Economic, curtea în care rezistă timpului stejarul din vremea lui Mircea cel Băbtrân) ar fi ținut isonul cu biserica construită de grecul Banul Andronie. Așadar, avem o nouă amprentă a grecilor la Buzău, dar și un monument care amintește de domnia lui Mihai Viteazul, perioadă în care ctitorul Bisericii Banu, cu intermitențe, a fost vistier. Jupân Andronie a găsit locul cald. Și-a ridicat ctitoria acolo unde călugări de la mănăstirea Simon Petru din Athos au ridicat o bisericuță mai mică. În iulie-august 1586, acestor monahi, Mihnea Turcitu le-a întărit „un metoc den târgul domniei mele de la Buzeu”. După această mărturie nu mai există alte informații despre călugării amintiți, însă la 12 iulie 1590 sunt amintiți, într-un alt hrisov, tot călugări greci, de data aceasta de la mănăstirea Dusico, din Tricala. Prima dată când primește în documente numele de Mănăstirea Banu, este în anul 1625, atunci când domnitorul Alexandru Coconul îi întărește posesiunea unor vii la Vernești. Așadar, actele de donație și diferitele întăriri de moșie țin în documente mănăstirea, și nu au fost deloc puține. Spre exemplu, în anul 1596, Andronie donează ctitoriei sale moșia Rătunda, de la Meteleu, în anul 1596 îi adaugă moșiile Albești, Albeștii de pe Călmățui și Maxenul. Ianache, și el mare ban al Craiovei – o vreme considerat chiar ctitorul bisericii, îi donează moșia Rușețu…și exemplele pot continua. Banu deținea un număr de 24 de moșii, fără vii… Sigur, biserica nu a rezistat de-a lungul timpului doar așa cum ieșise din mâna lui Andronie. Numai după 1802 au fost nevoie de intervenții serioase pentru refacere, după cu cutremur teribil. Salvatoare și nuanțatoare au fost și intervențiile Andreianei, născută Fălcoianu, soție mai întâi a marelui Vornic Șerban Cantacuzino și mai apoi a marelui postelnic Ianache Stama – amintit și în pisanie. Din vremea lor, biserica dobândește nuanțe ale stilului brâncovenesc evidente, mai ales la pridvor. De prin 1822, Biserica începe să se asemene cu ceea ce vedem astăzi. În trecut, ziduri de piatră o încercuiau, la răsărit era un cimitir pentru enoriași – căci numărul călugărilor de aici nu a fost niciodată mai mare de 4-5, pe locul unde se află astăzi unitatea de pompieri erau tot felul de acareturi, iar acoperișul era din șindrilă, fiind mai apoi înlocuit de învelitoarea policromă, smălțuită, comandată la Viena. După cum se poate constata, Buzăul este binecuvântat cu un semn puternic al trecutului, de numele căruia este legat chiar și numele pictorului Gheorghe Tattararescu, ale cărui contracte de execuție de picturi există. Aceste rânduri nu au avut ca obiectiv alcătuirea unui istoric al Bisericii Banu, ci doar un imbold la mai multă căutare, urmând ca, în istorisirile viitoare, să pășim în triunghi, spre un alt locaș de cult vechi din Buzău, Biserica Sfinții Îngeri.

Citeste mai mult: https://sanatateabuzoiana.ro/buzaul-la-pas-biserica-banu-iii/