Anul 2010 este important din punct de vedere istoric pentru Biserica Ortodoxă Română[1] deoarece se aniversează 125 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Română şi 85 de ani de la înălţarea la rangul de Patriarhie.
Pentru a marca cele două evenimente istorice privitoare la modul de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, conform hotărârii Sfântului Sinod din 19 iunie 2009 vor fi ridicate la rangul de arhiepiscopii unele episcopii vechi iar unii episcopi vor primi titulatura onorifică de arhiepiscop în semn de recunoaştere şi apreciere a activităţii depuse într-un anumit context misionar.
Criteriile care au stat la baza hotărârii ca un centru episcopal să devină arhiepiscopal au fost următoarele:
- Consolidarea instituţională a unor episcopii cu o vechime neîntreruptă de 300 de ani sau care au avut în trecut rang de mitropolie sau arhiepiscopie;
- Consacrarea importanţei unor scaune episcopale mai vechi de 200 de ani, dobândită de-a lungul istoriei prin contribuţiile la păstrarea şi consolidarea unităţii interne a Bisericii Ortodoxe Române;
- Contribuţii la susţinerea şi promovarea duhovnicească a vieţii bisericeşti, păstrarea identităţii ortodoxe, îmbogăţirea patrimoniului spiritual – cultural bisericesc şi naţional, susţinerea şi dezvoltarea culturii, scrisului şi învăţământului teologic, precum şi a vieţii monahale;
- Ridicarea nivelului de reprezentare administrativ bisericească a unor eparhii în contextul realităţii multiconfesionale din zonele pastoral misionare respective.
Episcopia Buzăului şi Vrancei a îndeplinit cu prisosinţă aceste criterii iar din anul 2010 va fi ridicată oficial la rangul de ARHIEPICOPIE, iar P.S. EPIFANIE al Buzăului şi Vrancei va purta titlu de ARHIEPISCOP.
Această hotărâre a Sfântului Sinod este demonstrează că Biserica Ortodoxă nu are structuri anchilozate din punct de vedere administrativ, având capacitatea de a se adapta instituţional la prezent.
Hotărârea Sfântului Sinod este pe deplin canonică deoarece atât canoanele cât şi obiceiul juridic nu stabilesc norme cu caracter prohibitiv sau imperativ privitoare la procedura şi condiţiile de înălţare în rang a unui centru eparhial. Canoanele nu fac menţiuni clare şi uniform asupra acestui aspect, ele fiind completate de obiceiul juridic. În general, treptele onorifice au apărut pe calea obiceiului juridic şi nu ca urmare a unui drept divin.[2]
După cum se poate constata din practică, în mod constant a fost afirmat principiul conform căruia vechimea şi aşezarea instituţională şi misionară au determinat abţinerea unui grad onorific, aşa cum se poate constat şi din enumerarea criteriilor fixate de Sfântul Sinod.
O episcopie ce are mai bine de 500 de ani de activitate neîntreruptă şi are rădăcini adânci în primul mileniu creştin, cu realizări culturale situate cu ani bine de patru secole în urmă, cu rosturi şi rezultate de aproape două secole în învăţământul românesc îndeplineşte pe deplin criteriile stabilite.
Ridicarea Episcopiei Buzăului la rangul de Arhiepiscopie este şi un act de „reparaţie morală”, deoarece se situa pe aceiaşi treaptă ierarhică cu centre eparhiale nou înfiinţate după 1990, ce deservesc instituţional zone demografice mai puţin populate.
Momentul istoric al ridicării la gradul onorific de Arhiepiscopie a Episcopiei Buzăului şi Vrancei este şi o recunoaştere a activităţii complexe desfăşurate de P.S. EPIFANIE în cei aproape 30 de ani de arhipăstorire la Buzău.
Având în vedere aceste argumente expuse sumar ridicarea la rangul de ARHIEPISCOPIE a EPISCOPIEI BUZĂULUI şi VRANCEI este o recunoaştere a vechimii şi importanţei acestui centru eparhial situat în urbea Buzăului, iar proclamarea oficială ce va avea loc în anul 2010 este un eveniment istoric important pentru istoria locală.
[1]În acest an s-au aniversat 650 de ani de la întemeierea Mitropoliei Ţării Româneşti (Ungro – Vlahiei)
[2]Diac. Drd. Petre Gh. Coman, Problemea obiceiului de drept în Sfintele Canoane, în „Studii Teologice”, an XXI (1969), nr. 5 – 6, p. 403.