Ceas de răgaz - O inimă care doare...

În perioada 10-16 februarie este marcată săptămâna prevenţiei cardiovasculare. Având în vedere faptul că în conformitate aceste boli ocupă în top 10 al mortalităţii, conform datelor oferite de Organizaţia Mondială a sănătăţii locul I, prevenţia bolilor cardiovasculare trebuie să fie o temă de dezbatere cu urmări practice în cotidianul fiecăruia dintre noi. Abţineri, reţineri, mişcare, reabordare a vieţii…şi totuşi, chiar şi aplicând cu zel toate aceste sfaturi mai rămâne ceva, mai rămâne ceva care face parte din integralitatea fiinţei umane: o inimă care doare. Şi nu este vorba aici de un prag al durerii fizice, căci din punct de vedere fizic inima este cuminte şi nu îndrăzneşte să deranjeze precum o durere dentară sau de rinichi, dar inima este mai sensibilă şi suferinţa ei este uneori mult mai profundă. Din actul de prevenţie trebuie printr-o înţelepciune şi o cumpătare comportamentală eliminată şi această durere, deoarece efectele unei stări de nefericire acumulate în timp au efecte somatice.

Deşi nu sunt reliefate pe cadranul tensiometrului sau pe desenele electrocardiografului nefericirile personale sunt fundamentul multor suferinţe şi boli, printre care şi bolile de inimă. Ne supărăm adesea şi nu suntem pregătiţi să trecem peste evenimentele negative din viaţa noastră, sau, uneori, nici prin cele cu aspect pozitiv. Ne risipim, ne pierdem în aşteptări pe care le avem de la cei din jur, în orgolii şi răfuieli, uitând că decontul tuturor acestor stări interioare este plătit integral de fiecare dintre noi.

Spre exemplu, cu câteva zile în urmă, cineva, trist şi abătut îmi spunea: „Anul trecut am dat unor colaboratori o primă de vacanţă. Am aşteptat ca măcar unul din cei 42 să-mi mulţumească…dar nici măcar nu au dat iluzia că ar conta pentru ei. De atunci nu-mi mai revin…”. Frumos, nobil gest însă această apăsare care mocnea în sufletul acestui om şi se cerea povestită tuturor nu dădea dureri celor 42 ci propriei inimi. Şi, pe lângă acestea, acest om întristat era trecut binişor de vârsta de 60 de ani, iar mai bine de o jumătate de an şi-o irosise trist, în această luptă pe care o purta împotriva sa.

E greu de spus ce a fost în mintea celor 42. Poate că au considerat că acei bani li se cuvin, poate s-au gândit că sunt din profitul pe care i l-au adus, poate au considerat că în rest sunt plătiţi insuficient, poate… Indiferent câţi de „poate” am adăuga, rezultatul a fost acelaşi, iar suferinţa binefăcătorului era cruntă şi poate căuta chiar răzbunare.

În atari situaţii ne încărcăm şi ne autoflagelăm cu suferinţe pe care trebuie să le tratăm cu înţelepciune. Liniştea noastră, pacea noastră nu trebuie înstrăinată de dorul aşteptării unei recunoştinţe sau recompense. Viaţa valorează mult mai mult, iar „tahicardia” sufletului creşte riscul tahicardiei şi al altor afecţiuni cardiovasculare. Deci, în această săptămână să ne luminăm şi să vindecăm inimile care dor…