La …Moșii de vara

 

Astăzi este una dintre cele mai sensibile sărbători pentru familiile românilor… este sâmbăta morţilor, sau aşa cum dulce şi apropiat de cei plecaţi din lumea aceasta ne exprimăm noi românii…Moşii de vară.

Este o sărbătoare a memoriei, a familiei, a refacerii spirituale a familiilor noastre…

Îmi amintesc cu emoţie grija înaintaşilor mei pentru înaintaşii lor. Grijă aşezată în fiecare detaliu, în fiecare paner, în fiecare căniţă, în fiecare floare sau codiţă de cireașă…

Nu suntem proveniţi din neant! Suntem rodul dragostei, sacrificiilor, speranţelor, durerilor, aşteptărilor celor dinaintea noastră!

…chipuri în relief sau poate tot mai şterse trec prin faţa noastră, se adună la masa noastră…

…suflete care tresaltă de bucurie că existenţa lor nu a fost efemeră ci s-au înveșnicit, cumva, prin gratitudinea cu care se poartă urmaşii trupeşti sau spirituali sunt astăzi alături de noi…

Nu există alinare mai mare pentru noi oamenii decât să ştim că timpul petrecut în lumea de aici nu a fost zădărnicie, ci a lăsat urme vii care dăinuiesc peste ani şi peste moartea uitării.

În fiecare an, la moşii de vară îmi amintesc cu drag de chipurile vii ale înaintaşilor mei după trup: străbunica mea, bunicii mei…Iar în lista numelor pomenite se află si alte chipuri, rupte din trecut, din povestiri sau legende, din unica fotografie păstrată peste ani: un străbunic rănit în primul război mondial, un frate al bunicii mort în munţii Tatra în cel de a doua conflagraţie mondială…

Din acest periplu al amintirilor nu pot lipsi alte imagini vii ale celor care au reprezentat trepte de susţinere sau indicatoare de sens pentru trecătoarea mea viaţă.

Alături de ei păstrez amprenta unor întâlniri meteorice şi aparent neroditoare ale unor semeni, care printr-un gest simplu şi cald au ţinut să-mi populeze  amintirile şi ruga.

 

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

 

Date personale: Mă numesc  Iulius-Paul Negoiţă și sunt fiul al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, de profesie economistă. M-am născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975 și sunt căsătorit cu Mirela, din anul 1997. Avem doi copii, Matei  și Andrei. Referințe studii: Am absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău și sunt licențiat al Facultăților de Teologie ( Patriarhul Iusitian) și Farmacie (Carol Davila) Am urmat şi cursuri de formare în  Islanda, Cipru, Marea Britanie, Letonia  și  Germania. Am obținut, în 2002, titlul de doctor în Teologie la Universitatea  București. Vorbesc Engleză, Franceză, Spaniolă și am cunoștințe medii de Italiană și Rusă. La nivel de citit și tradus mă descurc și în Germană și Greacă. Activitate profesională: Domeniul ecleziastic: Sunt preot din anul 1997.  Întâi am fost  la Parohia Gherăseni și din 2002 sunt preot la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Cartierul Micro 14 - Buzău. Am primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 am fost judecător la Consistoriului Mitropolitan. Conform celor relatate în lucrarea 500 de personalități buzoiene. Cea mai importantă realizare pentru cariera de preot este considerată a fi contribuția la construirea ansamblul bisericesc din Cartierul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. Domeniul didactic: Am fost cadru didactic la Seminarul Teologic, Liceul de Artă și Colegiul Economic Buzău. Am funcționat la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Am fost în echipa de conducere și în corpul de inspector. Am fost purtător de cuvânt al instituției, pe toată perioada activității, adică timp de 8 ani. Din 2010, am fost director la  Palatului Copiilor Buzău, Școala Postliceale Sanitare Buzău și Colegiul Nicolae Paulescu din Râmnicu Sărat. Domeniul  farmaceutic: Ca farmacist, activez, încă de la înființare, în cadrul lanțului independent de farmacii „Iris Pharm”. Activitate filantropice : Am acordat burse de studiu pentru elevi care au urmat cursuri universitare și postliceale în domeniul medical, premii literare și artistice în cadrul concursurilor de profil și am susținut ameliorarea situației materiale a unor familii sărace. De asemenea, am susținut financiar apariția cărților de debut ale unor autori tineri și lucrări ale unor scriitori consacrați. Am susținut financiar și apariția unor lucrări bilingve pentru comunitatea rromă. Activitate civică : Am candidat în două rânduri la Consiliul Local Buzău și am obținut două mandate de consilier independent (2008-2012; 2012-2016). Am fost președintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorități, Sport, Sănătate şi Asistență Socială. Din poziția de independent, în anul 2012 am candidat pentru funcția de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea, după candidatul USL, obținând un procent de 30,5% din voturi, respectiv 17.404 voturi. Activitate publicistică: Sunt editor la Editura Omega, calitate în care am editat și tipărit la tipografia proprie un număr peste 500 de lucrări. Ca jurnalist am fost membru în comitetul de redacție, editorialist sau publicist la  Ziarul Lumina, Jurnalul National, Revista Teologică, Mousaios, Glasul Adevărului, Analele Buzăului, Opinia, Sănătatea Buzoiană, Cronica de Buzău, Educația creștină, Lacrima, Viața Buzăului, Șansa Buzoiană, Tezaur. Am fost realizator de emisiuni radio și televiziune. Sunt autor sau coautor al mai multor volume de eseuri, proză, spiritualitate, istorie, pamflet politic: 40 de rânduri, Marchitanii roșii, Prin grădina lui Ilf și Petrof, Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Comuna Gherăseni, Cuvânt spre Cer - antologie de poezie religioasă ( coautor), Prin spini, Lectura șoaptei, Pagini de istorie locală.  Afilieri:  Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureștii - Secția Proză. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - Filiala București Membru al Colegiului Farmaciștilor din România - Colegiul București Pasiuni Călătoriile, arta, creșterea animalelor și cultivarea plantelor.

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook