Un duplex de suflet

 

Oameni și cărți

 

 

Oameni

Un sfert de secol sub semnul bucuriei de a clădi[1]

 

2007 a fost un an foarte important pentru Episcopia Buzăului şi Vrancei, atât în perspectiva actualităţii, cât şi din cea a istoriei. Istoria și-a copt rodul. Anul 2007 este unul în care s-a plinit vremea. Istoria a găsit momentul și oamenii pentru a se manifesta plenar. Un prag urcat, în urma muncii care însumează peste şaisprezece veacuri de la martirizarea Sfântul Mucenic Sava.

Fără dubiu, un rol important l-a avut I.P.S Epifanie și colaboratorii săi. Istoria și pronia se manifestă prin oamneni. Trăitorul sau trecătorul, preotul sau simplul creştin, privind retrospectiv în mod obiectiv la ultmul sfert de secol de activitate pe meleagurile buzoiene si vrâncene, poate constata transformările profunde ce s-au produs. Se poate spune că aceşti ani au fost marcaţi de bucuria de a clădi. Până în anul 1989 s-au dat lupte pentru conservarea trecutului. Au înţeles liderii comuniști că Buzăul nu este uşor de ,,cucerit”. Nu s-au înșelat. Buzăul a ieșit bine din lupta cu regimul acaparator și distructiv.

Au venit anii ,,libertăţii”; ai unei libertăţi prost înţelese şi rau administrate. S-a ivit o noua provocare şi o nouă prespectivă, care cerea un nou mod de a clădi. Pe fundamentul anterior, cu dragoste, pricepere și pasiune, preasfinţia sa pus noi fundaţii. ,,Din ruine şi spaţii” s-au clădit, în egală măsura, suflete, biografii, cariere, dar şi lăcaşuri sfinte, aşezări monastice, instituţii filantropice, şcolare şi de cultură.

Astăzi, rugăciunile credincioşilor din judeţele Buzău şi Vrancea ajung mai repede la Tatăl ceresc, căci cerul este străpuns pretutindeni de noi turle de biserici.

În acest mediu care reclama implicarea totală, au crescut şi s-au format generaţii.

De aceea, verbul ,, a construi” nu are suficientă bogăţie semantică pentru a defini realitățile. Verbul ,, a cladi” poate defini mai bine măreţul edificiu material, spiritual, moral şi material care va străbate secolele, oricât ar fi ele de nedrepte cu trecutul.

 

 

 

 

 

Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae D. Necula la ceas aniversar

 

 

Una dintre personalităţile marcante ale teologiei şi culturii româneşti este  P. C. Prof. Univ. Dr. Nicolae D. Necula –  decanul Facultăţii de Teologie ˝Patriarhul Justinian˝ din Bcureşti.

Fiu al meleagurilor buzoiene, P. C. Prof. Univ. Dr. Nicolae D. Necula s-a născut la 18 martie 1944, în satul Nicoleşti, comuna Puieşti. După finalizarea studiilor primare, între anii 1959- 1964  a urmat cursurile seminarului Teologic din Buzău, rămânând în istoria acestei instituţii de învăţământ ca unul dintre elevii ˝mai deosebiţi˝ –   alături de alte personalităţi româneşti care au studiat la această instituţie de tradiţie a învăţământului teologic (Mitropolitul Iosif Nainescu; Dimitrie Racoviţă; Mitropolitul Irineu Mihălcescu; Pr. Prof. Dr. Dumitru Belu; Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman; Pr. Dr. Olimp Căciulă, etc.) – aşa cum îi denumea preotul cărturar Gabriel Cocora în lucrarea sa Seminarul Teologic din Buzău la împlinirea a 150 de ani(  Edit. Episcopiei Buzăului, Buzău, 1988, p. 300-301).

După absolvirea cursurilor seminariale între anii 1964-1968 a urmat cursuri universitare de teologie la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti şi apoi de doctorat (1968-1971) la specialitatea Liturgică, Pastorală şi Artă creştină, sub îndrumarea marelui profesor de Teologie Liturgică – Ene Branişte. Studiile din ţară au fost întregite cu cele de peste hotare, în două centre universitare pe cât de importante pe atât de diferite sub aspect cultural şi teologic. Între anii 1970-1971 a studiat la Institutul de studii superioare copte din Cairo, iar între anii 1974- 1975 la Facultatea Valdeză de Teologie din Roma.

Toate aceste eforturi de cercetare ştiinţifică au fost încununate cu susţinerea în anul 1977 a tezei de doctorat intitulate: Doctrina şi viaţa religioasă a Bisericii Copte, reflectate în textele ei liturgice.

Pasionat de activitatea didactică a urcat toate treptele acesteia, de la cea de pedagog la cea de profesor universitar şi decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Astfel, între anii 1971-1972 a funcţionat ca pedagog  la Seminarul Teologic din Bucureşti şi apoi la Redacţia Editurii Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă (1972-1975).

Cariera universitară a început-o în anul 1975 ca asistent la secţia practică la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. Având calităţi pluri –  disciplinare i-a fost încredinţat pe o perioadă de 3 ani (1978-1981) lectoratul în cadrul aceleaşi catedre de teologie practică la disciplina Drept bisericesc.

Din anul 1982 până în prezent este profesor  la catedra  de Liturgică şi Pastorală.

În calitatea de profesor universitar a îndrumat şi îndrumă un număr însemnat de lucrări de licenţă, de dizertaţii de masterat precum şi de lucrări de doctorat, reuşind să creeze o adevărată şcoală de teologie practică (Pr. lect. dr. Adrian Gabor Studiile de doctorat în teologie la Facultatea de Teologie Orotodoxă a Universităţii din Bucureşti între anii 1999 -2003, în Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxă ˝Patriarhul Justinian˝, Edit. Universităţii din Bucureşti, an. III, 2003, p.418).

Şi-a pus amprenta în mod ireversibil şi asupra învăţământului teologic în general prin prezenţa în cadrul Consiliului de Evaluare şi Acreditare Academică şi mai ales asupra învăţământului universitar de la Galaţi, în calitatea de decan al Facultăţii de Teologie de aici şi a celui din Bucureşti în calitate de prodecan (1996-2000) şi de decan al Facultăţii de ˝Patriarhul Justinan˝( din anul 2000).

Experienţa didactică şi cultura teologică a  P. C. Prof. Univ. Dr. Nicolae D. Necula a fost pusă în slujba Bisericii prin participare la diferite întruniri ecumenice de peste hotare, în cadrul Comisiei de pictură bisericească, printr-un număr însemnat de lucrări de specialitate şi traduceri din diferite limbi de circulaţie internaţională, prin participarea la emisiuni de radio şi de televiziune şi mai ales prin activitatea de diortosire a cărţilor liturgice.

Lucrările Biserică şi cult pe înţelesul tuturor, Edit. Europartner, Bucureşti, 1996; Tradiţie şi Înnoire în slujirea liturgică, II vol., Edit. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1996, 2001 şi contribuţiile permanente în cadrul cotidianului bisericesc ˝Vestitorul Ortodoxiei ˝ scot la iveală caracterul practic al operei P.C. Sale şi preocuparea permanentă acordată uniformităţii liturgice şi a explicării cultului pe înţelesul tuturor. Munca de diortosire a cărţilor de cult împlineşte necesitatea păstrării unei limbi liturgice curate şi clare în deplină concordanţă cu tradiţia liturgică a bisericii noastre.

*

Cu siguranţă, teologia românească va fi animată multă vreme de prezenţa şi lucrarea P. C. Prof. Univ. Dr. Nicolae D. Necula.

O latură distinctă a personalităţii sale  este generozitatea cu care a împărtăşit tuturor din tezaurul cultural dobândit în decursul anilor.

Deşi personalitatea P. C. Prof. Univ. Dr. Nicolae D. Necula este ˝revendicată˝ astăzi atât de întreaga teologie românească, totuşi primii care-l consideră ca fiind al lor sunt buzoienii.

Buzăul ocupă în sufletul P. C. Prof. Univ. Dr. Nicolae D. Necula un loc aparte aşa cum afirmă la fiecare împrejurare şi aşa cum se poate constata din interesul pe care-l manifestă permanent faţă de cei care reprezintă într-un fel sau în altul această zonă. La orice întâlnire cu P.C. Sa. eşti întâmpinat cu două întrebări: ˝Ce mai este pe la Buzău ?˝ şi fără a apuca să răspunzi la prima: ˝Ce mai face P.S.EPIFANIE?˝. Numai după răspunsul la aceste două întrebări poate începe dialogul.

Simpatia pentru buzoieni a fost manifestată permanent, fiind îndeobşte cunoscută. De aceea, la ceasul aniversar al împlinirii celor 60 de ani de viaţă,  primii care se bucură sunt teologii buzoieni care au avut privilegiul de a se format sub atenta supraveghere a Prea Cucernicei Sale.

 

 

 

 

 

                                                     De moși…[2]

           

                                                                                    Pe lespezi dacă te-apleci

                                                                   Auzi scarabei sărutând părinteștile luturi

                                                                    Lucian Blaga, În preajma strămoșilor[3]

Astăzi este una dintre cele mai sensibile sărbători pentru familiile românilor… este sâmbăta morţilor, sau aşa cum dulce şi apropiat de cei plecaţi din lumea aceasta ne exprimăm noi românii…Moşii de vară.

Este o sărbătoare a memoriei, a rădăcinilor, a refacerii spirituale a familiilor noastre…

Îmi amintesc cu emoţie grija înaintaşilor mei pentru înaintaşii lor. Grijă aşezată în fiecare detaliu, în fiecare paner, în fiecare căniţă, în fiecare floare sau codiţă de cireașă…

Nu suntem apăruți din neant! Suntem rodul dragostei, sacrificiilor, speranţelor, durerilor, aşteptărilor celor dinaintea noastră!

…chipuri în relief sau poate tot mai şterse trec prin faţa ochilor noștri, se adună la masa noastră…

…suflete, care tresaltă de bucurie că existenţa lor nu a fost efemeră, ci s-au înveșnicit, cumva, prin gratitudinea purtată de urmaşii trupeşti sau spirituali, sunt astăzi alături de noi…

Nu există alinare mai mare pentru noi oamenii decât să ştim că timpul petrecut în lumea de aici nu a fost zădărnicie, ci a lăsat urme vii, care dăinuiesc peste ani şi peste moartea uitării.

În fiecare an, la moşi, îmi amintesc cu drag de chipurile vii ale înaintaşilor mei după trup: străbunica mea, bunicii mei…Iar în lista numelor pomenite se află si alte chipuri, rupte din trecut, din povestiri sau legende, din unica fotografie păstrată peste ani: un străbunic rănit în primul război mondial, un frate al bunicii mort în munţii Tatra, în cea de a doua conflagraţie mondială…

Din acest periplu al amintirilor nu pot lipsi alte imagini  ale celor care au reprezentat trepte de susţinere sau indicatoare de sens pentru trecătoarea mea viaţă.

Alături de ei păstrez amprenta unor întâlniri meteorice sau aparent neroditoare cu unii dintre semenii mei, care printr-un gest simplu şi cald au reușit să-mi populeze  amintirile şi ruga.

La numărul celor plecați la veșnica familie s-a mai adăugat cineva. A plecat cu fizic, dar a lăsat amintiri… De astăzi părintele Mihai Năstase le este alături de moși și strămoși. De ceva ceasuri nu-i mai pot simți strângerea mâinii, însă îl port în gând și în rugăciune.

Aparent, părintele Mihai nu a fost o personalitate, după paragdimele formale ale societății. Este doar o aparență! A fost! A fost un om mare pentru comunitatea pe care a slujit-o. Un suflet mare!

A fost un om cu care am împărțit bucurii și am depășit încercări. Și atunci când îl pândea necazul tot la bucurie îl trăgeam. De aceea am simtit nevoia să rememorez repere din istoria personală a părintelui.

La data de 5. mart. 2005, de sâmbăta morţilor, după ce la slujba de dimineaţă s-a rugat pentr cei ce au plecat pe drumul veşniciei, părintele Mihai Năstase a fost chemat de Tatăl Cerecsc acasă, în împărăţia pe care a propovăduit-o şi a aşteptat-o.

Trecerea sa în această nouă dimesiune a exitenţei s-a produs în urma unui accident stupid care a curmat atât viaţa cât şi strădania pâmântească a părintelui, confirmându-se încă o dată că judecăţile şi « unghiurile de vedere” ale Tatălui ceresc sunt diferite de ale noastre.

Părintele Mihai Năstase s‑a născut în comuna Vadu‑Paşii, la data de 28 ianuarie 1953. A absolvit Seminarul Teologic din Buzău în anul 1978 şi al Institutul Teologic de grad universitar din Bucureşti în anul 1982.

Misiunea preoţească şi-a început-o la parohia Coţatcu, com. Podgoria, judeţul Buzău, în anul 1979.

Cea mai mare parte a activităţii sale pastorale şi-a desfăşurat-o în parohia Gherăseni din judeţul Buzău, unde a fost transferat la 1 mai 1988.[4]

Activitatea pastorală şi gospodărească a părintelui Mihai Năstase poate fi sintetizată în cuvintele biblice: Deci eu foarte bucuros voi cheltui şi mă voi cheltui pentru sufletele voastre, deşi, iubindu-vă mai mult, eu sunt iubit mai puţin ( II Cor. 12, 15).

După o activitate bogată în care uşile casei şi ale inimii erau mereu deschise s-a despărţit de această lume cu conştiinţa că prin tot ceea ce i-a fost dat să treacă, a experimentat adevărul conform căruia suferinţa îl purifică pe om, îl sfinţeşte, şi-l apropie de Dumnezeu.

Prohodirea părintelui a avut loc în biserica “Sf. Apostol Andrei” din oraşul Buzău, după ce sicriul a fost înconjurat de dragostea celor pe care i-a păstorit.

Semn al faptului că iubirea de frate este darul cel mai plăcut care se aduce lui Dumnezeu, aşa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, alături de soţia, de fiicele, de mama şi de celelalte rude ale părintelui la slujba de prohodire a participat un sobor de 45 de preoţi care au mângâiat, prin ataşamentul lor, suferința cumplită a familiei. Cuvintele Scripturii: Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi ( Rom. XV, 1) s-au plinit!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

             Sfântul Andrei la școala din cartierul Micro XIV[5]

 

Astăzi curajul de a-şi mărturisi identitatea a început să aparţină întregului neam. Numele Sfântului Apostol Andrei este purtat de multe biserici, de spitale, de asociaţii de caritate şi de mulţi, mulţi români (cu siguranţă numărul copiilor din această şcoală care poartă numele Sfântului Andrei este majoritar). Acum „cel dintâi chemat” la apostolat este „rechemat” încă o dată în cartierul Micro XIV (şi cu siguranţă „se va aşeza definitiv” când întreg cartierul îi va purta numele) pentru a ocroti alături de Biserică şi Şcoala.

Prin acest act de „botez şcolar” se împlineşte „o rânduială a firii”, o readucere a firescului educaţional, cultural şi tradiţional în matca lui. Şcoala şi Biserica se bucură de aceeaşi ocrotire. Două instituţii care s-au completat şi găzduit reciproc, zămislite din acelaşi aluat al dragostei pentru om, devin „surori bune” şi în scripte, cum sunt în realitate. Biserica „Sfântul Apostol Andrei” şi Şcoala „Sfântul Apostol Andrei” nu sunt despărţite decât de… garduri, ca forme de grănituire fizice. Inima e una, dragostea de cultură şi educaţie este comună, ţelul este identic; doar anumite forme de exprimare culturală diferă.

Deci, aşezarea acestei importante unităţi şcolare sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei este un act de binecuvântare, de cultură profundă şi de creare a unei identităţi perene. Orice altă personalitate socială, culturală sau educaţională nu ar fi avut amploarea şi universalitatea Sfântului Andrei. Ar fi îmbrăcat preocuparea şi reuşita într-o arie socială sau culturală, însă nu ar fi dat o identitate complexă acestei prestigioase unităţi de învăţământ.

Sfinţii nu se demodează, nu „eşuează” peste timp în încercările lor culturale, ştiinţifice sau sociale. Ei desemnează complexul, nu parţialul. Ei rămân veşnici, depăşesc finitudinile cotidiene, universalizează şi nu dezamăgesc – sfântul nu este erodat de timp.

Făuritorul unei alte identităţi istorice a sufletului românesc, Sfântul Apostol Andrei, cel care fascinat de întâlnirea cu lisus a spus „am aflat pe Mesia”, va veghea cu dragoste asupra copiilor din această şcoală (mare parte dintre ei botezaţi în „Biserica Sfântul Apostol Andrei”), a profesorilor care îi îndrumă, a conducerii unităţii şcolare care-i coordonează şi totodată, va crea o identitate inconfundabilă şcolii, aşteptând ca elevii ei să fie „cei dintâi chemaţi” la obţinerea de rezultate bune.

 

 

 

Învăţarea limbii franceze – tradiţie şi ancorare în modernitate[6]

 

 

Se povesteşte despre Frederic cel Mare al Prusiei că, ispitit de gândul unei recuperări experimentale a “limbii originare”, s-a hotărât să crească doi nou-născuţi în condiţii princiare, izolându-i de orice contact cu sfera rostirii omeneşti. Cei doi copii erau, aşadar, perfect îngrijiţi, dar nimeni nu le adresa cuvântul şi nu vorbea în spaţiul dimprejurul lor. Regele spera că, îmboldiţi de o înnăscută nevoie de comunicare şi lipsiţi de orice model lingvistic exterior, cei doi subiecţi vor ajunge să dialogheze în limba originară a umanităţii. După un număr redus de ani, cei doi copii au murit în ciuda unei sănătăţi corporale ireproşabile. Astfel începe Andrei Pleşu una dintre cele mai cunoscute cărţi ale sale, Limba păsărilor, şi continuă afirmând: “Frederic cel Mare nu a aflat limba originară, dar, cu preţul plătit de cei doi copii, a descoperit că limbajul şi cuvântul nu constituie o anexă a condiţiei umane, o piesă auxiliară în ecomomia ei biologică şi socială; limbajul e o realitate de rang superior, e nutritiv şi vital. A vorbi înseamnă a te vitaminiza atât pe tine cât şi pe interlocutor.”

Voi dedica scurta mea intervenţie de astăzi tocmai reliefării importanţei decisive a limbajului şi a limbii în cadrul relaţiilor interumane, dat fiind şi contextul pluriconfesional şi multicultural din peisajul contemporan. Dacă la finalul mileniului al doilea şi în debutul mileniului actual s-a impus o nouă paradigmă de gândire ce a cuprins toate compartimentele social-politice, religioase, economice europene şi s-a dovedit a fi caracteristica fundamentală a etapei de faţă, aceasta este fără îndoială, gândirea dialogală. În contextul pluralităţii culturale şi religioase şi a mutaţiilor survenite ca urmare e fenomenului de globalizare, maniera cea mai firească de supravieţuire a oricărei componente enumerate anterior este calea dialogului, a întâlnirii, a comunicării şi a împreună-lucrării. Mediatorul activ al acestui dialog intercultural şi interconfesional este cuvântul, factor adjuvant în convertirea globalizării în universalitate, a evidenţierii particlularului în universal şi a persoanei în comuniune. Dezideratul de convieţuire, co-existenţă paşnică, neagresivă şi cooperantă a diferitelor culturi şi religii trebuie să îmbrăţişeze actul dialogului sub orice formă s-ar impune: de la cele mai preţioase şi insituţional organizate (colocviu, congres, consultaţie, conferinţă, simpozion etc) până la nivelul imediat şi spontan (întâlnirea). Prin dialog se compară sisteme şi structuri, se afirmă complementarităţi spirituale şi culturale.

Diferitele religii şi sisteme culturale europene (cu tot ceea ce ele subsumează) şi mondiale îşi pot manifesta rolul, aportul şi eficienţa diversităţii lor în cadrul unei unităţi mai largi numai în măsura în care fac gestul edificator de interogare asupra celorlalte culturi şi religii sau confesiuni. Nu te poţi integra benefic într-o unitate mai largă dacă nu depăşeşti viziunea îngustă a autosuficienţei şi nu te mişti către celălalt cu intenţia fericită de a-1 cunoaşte şi înţelege. înţelegerea şi cunoaşterea trece inevitabil prin imperativul cunoaşterii limbajului celuilalt. De aceea, consider că accesul într-un alt spaţiul cultural şi religios decât cel personal trebuie să pornească de la asimilarea limbii culturilor şi religiilor respective sau a unui idiom comun şi accesibil. Prin urmare importanţa cunoaşterii şi studierii unei limbi cu o circulaţie universală precum este şi limba franceză este decisivă. A avea acces la limba altei culturi, cum e marea cultură franceză, înseamnă a deschide o fereastră spre o altă lume, spre un alt univers, spre un alt timp de gândire şi o altă viziune ce va avea un impact constructiv asupra propriei tale persoane. Contactul sau relaţiile româno-franceze au o vechime şi o rodnicie apreciabilă, iar perioadele de intens pionerat cultural, de asimilare a culturii europene pentru cultura românească s-a făcut mai ales spre spaţiul culturii franceze, realitate mediată, evident, de accesul poporului român la limba culturii franceze. Influenţa culturii franceze asupra României s-a manifestat timpuriu, la început având un caracter imitativ şi prezentându-se, după cum remarca Pompiliu Eliade, sub forma unui spectacol al sufletului omenesc care are acces, încetul cu încetul la civilizaţie. Astăzi raportarea mimetică a fost depăşită, iar roadele colaborării sunt evidente.

Concluzionez prin a afirma că în societatea contemporană, cunoaşterea şi învăţarea limbii franceze precum şi a oricărei alte limbi de circulaţie internaţională, nu trebuie să ţină de domeniul opţionalului, facultativului, ci trebuie să fie o prioritate a tuturor.

Simpozionul interjudeţean „Problemele secolului XXI: drogurile, traficul de persoane, violenţa în şcoală”

în acest sens, soluţionarea problemei este mult mai simplă, iar conflictul poate fi „stins” mai uşor.

Corectarea climatului conflictual în familie reduce numărul elevilor-problemă, principalii „suspecţi” în declanşarea actelor violente.

Realizarea unui echilibru al statutului elevilor în şcoală; prin această procedură fiecare elev învaţă că este egal în drepturi indiferent de situaţia financiară sau de statutul social al părinţilor.

 

 

 

 

 

 

 

Cărți

 

                           

 

 

 

 

 

 

 

Studia ecclesiastica

 

Lucrarea prezentată aparține actualului secretar științific al Facultății de Teologie din București, Pr. Lect. Dr. Adrian Gabor. Din biografia autorului se pot desprinde câteva date care pot constitui motivații în plus pentru parcurgerea cărții.

Autorul s-a născut în anul 1960 în județul Vrancea și a urmat cursurile Seminarului Teologic din Buzău. A urmat cursurile Institutului Teologic de grad universitar din București (1987), a urmat cursuri doctorale (1992-1996) și a beneficiat de o bursă oferită de Guvernul francez la Facultatea de Științe Umaniste sin Strasbourg, unde a obținut titlul de doctor în teologie cu teza „L`eglise et la pouvoire au tamps de Theodose le Grand”.

Ca rezultat al cercetărilor întreprinse a publicat alte două lucrări importante pentru studiul istoriei universale: „Biserica și Statul în primele IV secole”, Editura Sophia, 2003 și „Biserica și Statul în timpul lui Teodosie cel Mare”, Edit. Bizantină, București, 2004 și a inițiat două cursuri opționale la Facultatea de Teologie din București, unde funcționează din anul 1991, la catedra de Istorie Bisericească Universală.

Lucrarea „Studia eccelsiastica” este una fundamentală pentru cunoașterea istoriei bisericești. Pe acest fundament se pot structura o serie de lucrări ulterioare, deoarece strânge între paginile sale date despre viața și opera marilor profesori de teologie, care au înnobilat în cei mai bine de 100 de ani de existență ai Facultății de Teologie din București, disciplinele de la secția istorică. Lucrarea debutează cu o prezentare a modului în care a luat ființă și s-a dezvoltat învățământul religios și continuă cu un scurt istoric al facultății de teologie din București.

Intrând în tema propusă, autorul face o prezentare etapizată istoric a studiilor în cadrul Facultății. Reunind viața marilor personalități și amintind opera acestora autorul face o prezentare plină de consistență, surprinzând aspecte relevante despre: Prof. Nicolae Dobrescu (1874-1914), Pr. Prof. Nicolae M. Popescu ( 1881-1963), Pr. Prof. Gheorghe I Moisescu (1906-1963), Prof. Teodor M. Popescu ( 1893-1973), Prof. Ioan G. Coman ( 1902-1987), Prof. Alexandru Ciurea ( 1912-1996), Pr. Prof. Ioan Rămureanu ( 1910 – 1998), Pr. Prof. Nicolae Șerbănescu ( 1914 – 1999), Prof. Acad. Alexandru Elian ( 1910-1988), Prof. Dr. Emilian Popescu ( n. 1928).

Având un caracter inedit, lucrarea stârnește interesul celor dornici să cunoască viața și opera marilor profesori și trebuie să fie parte din biblioteca fiecărui teolog.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Învățământul din perspectiva timpului

 

Editura Casei Corpului Didactic „I. Gh. Dumitrașcu” a fost înnobilată cu o nouă lucrare de valoare intitulată „Învățământul din perspectiva timpului”, care îi are ca autori doi istorici, Prof. Valeriu Nicolescu, ostenitor la Muzeul Județean și Ioan Cîrlan, inspector general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Buzău.

Autorii lucrării au dat tiparului un material inedit, redactat cu acrivia cercetătorului de arhivă și expus în stil clar și bine structurat.

Lucrarea, foarte bine documentată, este o completare a altor lucrări de istorie realizate de istorici precum: Dimitrie Gh. Ionescu, Ion Ionașcu, Ion Gh. Moldoveanu, pr. Gabriel Cocora, Ilie Mândricel.

Lucrarea este structurată în două parți: Învățământul buzoian și Învățământul râmnicean. Expunerea este realizată ținând cont de etapele istorice, în cadrul cărora este expusă evoluția tuturor formelor de învățământ întâlnite în regiunea Buzăului. Ultima parte a lucrării redă un număr de documente de arhive în cele 15 anexe ale cărții. Lucrarea are între filele sale o istorie în imagini redând un  număr de peste 50 de fotografii care vin să întărească vizual materialul  monografic publicat.

Lucrarea „Învățământul buzoian din perspectiva timpului” poate fi considerată prima monografie completă a istoriei învățământului buzoian, fiind utilă tuturor celor care vor să cunoască trecutul învățământului buzoian pentru a-i înțelege prezentul. Edificator este în această privință  este cuvântul de prezentare al Prof. Gh. Balica, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Buzău: „Această carte este utilă în primul rând dascălilor, elevilor și societății civile din fiecare localitate a județului deoarece ei sunt ei sunt cei mai numeroși, abia apoi istoricilor, foarte puțini la număr, față de care, dacă le-ar fi fost doar lor adresată, cartea nu și-ar fi justificat enormele cheltuieli de timp, energie și bani.  Iată de ce o recomand ca având maximă audiență pe orizontală, dar și pe verticală, în timp.”

 

 

 

 

 

 

 

Fii smart!

 

Îndreptându-ne atenţia către paleta de scrieri destinate verificării cunoştinţelor elevilor din învăţământul românesc, constatăm că există o varietate destul de mare în ceea ce priveşte domeniul abordat: limba română, matematică, ştiinţe, muzică etc.

însă, puţine sunt cărţile care au în vedere dezvoltarea armonioasă a copilului, în contextul unei societăţi dominate de un ritm foarte alert, de răspândire şi descoperirea cunoştinţelor.

Venind în întâmpinarea acestei carenţe constatate în practică, lucrarea de faţă

 

„FII SMART”, scrisă de doamna profesoară Clara Olivia Speciac Cucu, îşi propune să aducă în atenţia elevilor din clasele gimnaziale şi liceale, o nouă şi atractivă modalitate de însuşire a unor cunoştinţe din domenii diferite: limba şi literatura română, matematică, istorie, geografie, etc. Se ştie că jocul reprezintă un mijloc preferat şi cu rezultate evidente atunci cînd este utilizat pentru aprofundarea unor cunoştinţe. Aritmogriful este, fără îndoială, un joc mai puţin cunoscut de elevi, dar cu valenţe multiple, doarece îmbină utilul cu plăcutul, dezvoltând şi imaginaţia, inteligenţa şi memoria copilului. De asemenea, aceste aritmogrife pot constitui şi teste de verificare a cunoştinţelor care sunt utilizate în tot spaţiul european, într-o manieră deopotrivă educativă cât şi distractivă, prin utilizarea unor elemente grafice foarte bine alese şi inspirate şi care pot aduce un plus de ajutor în fixarea cunoştinţelor.

 

Un alt punct forte al lucrării de faţă constă în faptul că prezintă întrebări din toate domeniile, pornind de la cunoaşterea limbii şi a literaturii române, trecând prin ştiinţele exacte, religie, istorie, geografie, ştiinţe, acoperind întreaga arie a culturii generale care se formează la acest nivel de înţelegere a copilului de vârstă şcolară.

 

Meritul deosebit al acestei lucrări de excepţie este, dincolo de partea pur

tehnică, de a familiariza elevii cu o nouă şi atractivă metodă ce poate fi utilizată cu succes de către fiecare profesor la clasă pentru a verifica noţiunile dobândite de elevi în studiul disciplinelor din programă. Folosirea în activităţile de evaluare a Laritmogrifelor propuse în această lucrare poate îmbunătăţi foarte mult calitatea procesului instructiv – educativ, permiţând evaluatorului să depisteze lacunele din cultura generală a elevului. în plus, actul evaluării poate fi realizat şi de către elev şi de către părinţi, datorită existenţei grilelor de rezolvare. De asemenea, părinţii pot avea un rol activ în procesul formării culturii generale a copiilor, folosind întrebările propuse de această lucrare atât de variată.

 

Rezolvarea testelor propuse în această lucrare permite atingerea nivelului de performanţă atât de cerut de şcoala românească modernă. Lucrarea respectă întocmaiprograma şcolară, propunându-le copiilor dornici de cunoaştere şi alte căi, mult mai moderne şi mai atractive, pentru a pătrunde în lumea fascinantă a ideilor. Apreciem, în mod excepţional, prestaţia doamnei profesoare Clara Olivia Speciac Cucu, permanent racordată la informaţia de ordin ştiinţific, găsind, în acelaşi timp, modalităţi preferate de elevi pentru stimularea interesului pentru cunoaştere.

 

Prin bogăţia informaţiei şi prin rigoarea ştiinţifică, lucrarea de faţă constituie, cu siguranţă, o poartă deschisă către universul atât de bogat şi de fascinant al ştiinţei care poate fi deschis, mai ales, într-o „şcoală unde înveţi, înainte de toate a învăţa” .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tradiție și înnoire în slujirea liturgică

 

 

Tema înnoirii liturgice a Bisericii Ortodoxe Române este abordată adesea. Deși există o multitudine de opinii în această privință, multe dintre ele aparțin, din nefericire, nespecialiștilor și de multe ori unor creștini nepracticanți. Pe lângă multitudinea de păreri emise de diverși, teologia românească are destule abordări serioase și de autoritate în domeniul Liturgic și al Teologiei Pastorale.

Aceștia, ancorați în tradiție și trăire ortodoxă, au exprimat opinii competente, demonstrând că adaptările la viteza secolului nu este necesară și nici admisibilă, fiind în contradicție cu tradiția creștin ortodoxă și cu evlavia credincioșilor.

Lucrarea de referință asupra tradiției și înnoirii liturgice în Biserica Ortodoxă Română aparține celui mai cunoscut specialist în domeniul Teologiei Liturgice, P.C. Prof. Univ. Dr. Nicolae Necula, decanul Facultății de Teologie din București.

Lucrarea, structurată în două volume, a apărut la editura Episcopiei Dunării de Jos și strânge între paginile sale un material documentar de o certă valoare.

În alcătuirea lucrării, autorul pleacă de la o constatare absolut reală: nu slujbele sunt lungi, ci credința este scurtă.

Lucrarea abordează tematici diverse din domeniul liturgic cum ar fi: cultul divin în general, Biserica locaș de închinare, calendarul bisericesc și sărbătorile, posturile de peste an, Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, ierugiile, precum și unele probleme pastorale.

Spre deosebire de alte scrieri din domeniu, lucrarea „Tradiție și înnoire în slujirea liturgică” îmbină cu succes atât așteptările de conciziune și de orientare rapidă asupra problemei care interesează, cât și regulile expunerii academice.

Datorită acestor caracteristici, lucrarea satisface atât așteptările specialiștilor, cât și ale creștinilor în general.

Lucrarea aduce uniformitate în privința multor practici liturgice. Face o distincție clară între ceea ce ține de tradiția Bisericii și ceea ce este străin duhului ecleziastic.  

Autorul combate cu vehemență practicile care nu sunt în concordanță cu învățătura Bisericii precum: stilul vechi al calendarului, postul de marțea, practica botezări copiilor avortați, cererea de a boteza copiii separat, cunoașterea evoluției bolii cuiva după cum „cade” Sfânta Împărtășanie, superstițiile referitoare la oficierea cununiilor în luna mai, cununia unei persoane vii cu una decedată, diferențierea bigotă a preoților cu har de cei care nu ar avea har, practica „deschiderii cărții”, rugăciunea pentru copiii avortați sau nebotezați, pomenirea celor incinerați, slujba de dezlegare a cununiilor, etc.

Pe lângă atitudinea combativă împotriva practicilor străine de duhul ortodoxiei, lucrarea „Tradiție și înnoire în slujirea liturgică”, propune și soluții concrete, arătând cât de importantă este înnoirea vieții religioase a creștinilor, pentru a simți cu adevărat prezența a Mântuitorului în viața lor.

 

Autorul consideră că „se poate vorbi în Biserica noastră de o înnoire liturgică, nu în sensul de reformă sau structurare a cultului, ci de încercare de a răspunde unor nevoi sau crize spirituale, provocate de influențele secularizante ale timpului”.

Printre altele, cultul Bisericii Ortodoxe trebuie să răspundă câtorva aspecte esențiale: cultul divin trebuie să fie mediul în care credincioșii pot să-L găsească pe Dumnezeu, intensificarea activității de explicare a cultului prin catehizare, reactivarea practicii împărățirii dese, nevoia de a face din cult cadrul de manifestare al operei de caritate și de asistență socială.

În concluzie, cartea reușește să pună la dispoziția cititorului un material documentar valoros, care abordează probleme de strictă actualitate și oferă soluții pentru înnoirea liturgică pe baze tradiționale. Învierea la țărmul Mării Negre

Acest titlul amintește atât de iminenta apropiere a sărbătorii Învierii Domnului, cât și de o vie controversă care a avut loc după serbarea Sfintelor Paști ale anului 2002. Dezbaterea a ținut capul de afiș atât al ziarelor, cât și în cadrul diverselor emisiuni de televiziune. Românii nu s-au putut atunci bucura de „praznicul praznicelor și sărbătoarea sărbătorilor”, deoarece oameni cu vădită lipsă de trăire spirituală și cu totală lipsă de cultură teologică și-au exprimat părerea în legătură cu locul unde trebuie să se desfășoare slujba Învierii Domnului.

S-a scurs atunci multă cerneală și au fost alocate multe minute de emisie pentru discutarea evenimentului, dar, în general, au fost invitați oameni pătimași, care nu aveau decât scopul politicianist de a ataca Biserica Ortodoxă, Biserică din care, cel puțin în mod formal fac parte.

Necunoscând învățătura biblică care spune că „orb pe orb nu se poate povățui”, au fost auzite atunci voci pe cât de diverse, pe atât de ne autorizate. Aceste glasuri nu ar fi fost ascultate niciodată, dacă s-ar fi făcut o bună selecție a celor chemați la dezbatere, dacă aceștia ar fi avut noblețea să recunoască că nu sunt specialiști în drept canonic, pentru a putea exprima opinii avizate.

A existat atunci și un adevărat avocatus eclesiae, în persoana Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Dură, reputat cercetător și scriitor. Părintele Dură a acordat la vreme aceea mai multe interviuri și a participat la un număr important de emisiuni, în scopul restabilirii adevărului.

Cu acest sentiment nobil, dar și cu dorința de a pune la îndemână o sursă de documentare care poate fi folosită în cazuri similare, reputatul profesor de teologie a scris lucrarea „Învierea de la țărmul Mării Negre”, apărută în anul 2002 la editura „Cuget Românesc”, în anul 2002.

Îmbinând limbajul academic cu regulile întocmirii unui ghid practic, autorul pune la dispoziția tuturor celor interesați: clerici, oameni politici, jurnaliști și sociologi, o sursă unică de documentare în chestiunea amintită.

Cartea prezintă poziția autorului față de acuzațiile care i-au fost aduse de câțiva jurnaliști și parlamentari, păstorului din cel mai vechi centru mitropolitan de pe teritoriul țării noastre, I.P.S. Teodosie al Tomisului și preoților săi, pentru că au săvârșit slujba învierii pe malul mării.

Autorul lucrării demolează punct cu punct acuzațiile nefondate care au fost aduse ierarhului dobrogean, aducând dovezi biblice, canonice și patristice, arătând care este practica liturgică a Bisericii la momentul special al Învierii.

În opina editorului, Pr. Al. Stăciulescu-Bârda, cartea scoate în evidență cât de necesari sunt specialiștii în diverse domenii de activitate, inclusiv cel ecleziastic, atunci când vrei să ai opinii avizate. Superficialitatea și vehemența cu care necunoscătorii împroșcă cu noroi pe cei care își fac datoria și misiune lor devin ridicole devin și mai evidente după lecturarea argumentelor expuse în lucrarea recenzată.

Pe lângă valoarea documentară, lucrarea este și o pledoarie pentru susținerea calității profesionale, adresată celor cu funcții înalte, din toate domeniile de activitate, pentru a avea înțelepciunea de a aduce în jurul lor oameni iscusiți, specialiști, și de a aprecia la justă valoare știința și competența.

 

 

Biserica și Statul în primele patru secole

Biserica și Statul sunt două instituții fundamentale, care s-au întâlnit în apele tulburi ale istoriei. Dintre toate realitățile istorice ale vieții omenești aflate într-o continuă schimbare, cea mai importantă este statul.

Apariția în istorie a bisericii s-a produs într-o vreme când statul exista deja. Biserica a apărut, deci, în cadrul statului, dar nu din inițiativa acestuia. Ca o confirmare a acestei realități au rămas celebre cuvintele episcopului african Optat de Milvene ( Numidia), care chemându-i la ordine pe cei care nu recunoșteau statul, ca realitate socială și societate juridică, spunea: „Nu este Statul în Biserică, ci biserica în stat.”

Biserica este o organizație social-religioasă deosebită. Nu este o creație a statului, după cum nici statul nu este o creație a bisericii, nu are preocupările statului, nu se confundă cu acesta, după cum nu se confundă cu nici o altă formă de organizare socială și cu nici o altă instituție din cadrul aparatului de stat și nici cu o altă formă de organizare para statală.

Raporturile în care s-au aflat și se află cele două instituții au stârnit în decursul timpului interesul cercetătorilor. Relația Biserică-Stat a fost privită din punct de vedere istoric, sociologic, fenomenologic și juridic.

Pe tărâmul vieții editoriale românești ultima lucrare care abordează chestiunea relației Biserică-Stat portă numele „Biserică și Stat în primele patru secole” și are ca autor pe P.C. Pr. Dr. Adrian Gabor, lector la Facultatea de Teologie din București.

Lucrarea eruditului teologi și istoric este apărută la editura Sophia și este rodul cercetărilor întreprinse în bibliotecile occidentale, în perioada rezidenței la Strasbourg.

Autorul își argumentează publicarea lucrării prin nevoia de a cunoaște prezentul prin raportarea la trecutul istoric.

Scrierea face o abordare completă a relațiilor dintre Biserică și Stat în primele patru secole, reușind să surprindă evoluția acestor relații în cele două perioade istorice distincte, având ca hotar anii 311 și 313. Acest prag împarte istoria bisericească a primelor patru secole în două etape distincte: prima a persecuțiilor, cea de a doua a libertății Bisericii.

P.C. Pr. Lect. Dr. Adrian Gabor încadrează perfect din punct de vedere istoric, cultural și politic momentul apariției creștinismului și descrie modul în care a evoluat în lanul vieții religioase și sociale religia care a schimbat rapid și ireversibil sensul istoriei întregii lumi. Autorul are în vedere atât aspectele filozofice și morale ale antichității cât și pe cele politice; atât modul în care a apărut Biserica la Cincizecime  ca instituție văzută, cât și modul în care s-a răspândit și organizat printre evrei și mai ales printre celelalte popoare ale antichității. Lucrarea acordă o importanță deosebită persecuțiilor la care au fost supuși creștinii de către împărații romani. Epoca persecuțiilor este împărțită în trei perioade distincte, pe parcursul cărora fenomenul a evoluat de la acțiuni incidentale și locale la acțiuni sistematice și generale, impuse prin edict imperial.

Sunt analizate, rând pe rând, cauzele religioase, politice și moral-sociale ale persecuțiilor și sunt redate norme legale, procedura de judecată și pedepsele la care erau supuși creștinii.

Autorul prezintă, de asemenea, modul în care s-a organizat Biserica în Apus și Răsărit, în condițiile social-politice dificile de atunci, precum și poziția pe care o ocupa Biserica în cadrul societății romane.

Părintele Adrian Gabor scrie: „creștinismul devenise o forță morală și socială. Imperiul nu reușise nici să-l țină în frâu, nici să-l elimine. Biserica avea o organizare caracteristică: legi liturgice, autorități recunoscute, tribunale speciale, locuri de întrunire și cult, cimitire, proprietăți, disciplină interioară.”

Aceste realități precum și schimbarea atitudinii Statului Roman au creat noi premise de dezvoltare a vieții bisericești și de răspândire a creștinismului. Autorul surprinde modul în are s-a răspândit creștinismul în libertate. Dacă până atunci multiplicarea a fost numerică și teritorială, fără a se putea constat cu precizie care erau structurile sociale la care noua religie avea aderență, după această perioadă creștinismul pătrunde în înalta aristocrație din care încep să provină tot mai mulți membri ai clerului superior și ai monahismului.

Noua situație a Bisericii Creștine a adus cu ea noi provocări ale timpului, determinate mai ales de nevoia fixării învățăturii de credință.

Autorul descrie atitudinea Statului Roman față de tendințele unor grupuri eretice sau sectare de a altera unitatea de organizare și credință a Trupului lui Hristos, precum și modul în care a fost realizat cel mai eficient, dar și controversat, tip de relație a Bisericii cu Statul – simfonia bizantină.

De aceea, în prezentarea finală a lucrării autorul consideră că „studierea în continuare a acestor aspecte poate crea o viziune nouă nu numai asupra perioadelor antice, dar și asupra înțelegerii relațiilor Biserică-Stat în perioada contemporană.”

Pe lângă modul academic de expunere și generozitatea bibliografiei utilizate, lucrarea prezentată se deosebește de alte realizări de gen prin forma fluentă de redare a materialului și prin modul deosebit de plăcut pe care-l îmbracă expunerea. Autorul descrie cu talent oameni, locuri, fapte și realități sociale.

Toate aceste aspecte recomandă lucrarea „Biserica și Statul în primele patru secole” teologilor, sociologilor, juriștilor și oamenilor politici. De asemenea, marele public își poate satisface așteptările spirituale și intelectuale lecturând cartea părintelui Adrian Gabor.

 

În domeniul studiului  Liturgicii, autorul face o  muncă de completare absolut necesară a operelor apărute până acum, deosebindu-se de acestea prin faptul că se adresează unui public larg. Așa cum iradiază cultul divin dincolo de zidurile locașurilor de cult, lucrarea recenzată iese din tiparele strimte ale teologiei scrise pentru teologic și popularizează aspecte fundamentale ale învățăturii Bisericii Ortodoxe.

 

 

 

                           Frânturi de memorie[7]

 

 

Fiecare loc și fiecare timp au ceva ce trebuie rupt uitării şi lăsat viitorului. Când frânturile de memorie autentice sau uneori apocrife se întâlnesc cu un spirit iscoditor, uitarea îşi recunoaşte înfrângerea. Lucrările monografice au darul de a învinge uitarea, de a rupe trecutului ceva ce-i aparţinea numai lui şi de a-i dărui viitorului ceea ce părea definitiv îngropat.              Fericiţi sunt cei care au răbdarea, aplecarea, curajul şi priceperea de a înfrunta  întunericul trecutului dăruind prezentului experienţa, melancolia, chipul de altă dată al oamenilor şi al lucrurilor create de aceştia. Printre temerarii cuceritori ai timpurilor de altă dată se află şi domnişoara profesoară Elena Andrei. Îndrăgostită de istoria şcolii buzoiene, încearcă să o recompună. A scris mai întâi Monografia Şcolii Haleş, iar acum şi-a îndreptat cercetarea istorică spre o altă unitate din zonă  –  “Şcoala cu clasele I-VIII Tisău”. Alcătuirea livrescă  realizată de acest cadru didactic este inedită prin modul de investigare ales. În prima parte sunt evaluate documentele istorice, sunt realizate investigaţii în spaţiul labirintic, lipsit de circularitate al trecutului unităţii şcolare. Sunt selectate surse autentice de documentare şi o bibliografie adecvată.  Substanţa faptică este împletită cu organizarea narativă a relatării istorice. Stilul expunerii este aerisit, plăcut, literar, presărat cu intonaţii metaforice, vizibil marcat de melancolica trecere a domnişoarei profesoare prin viaţa unităţii şcolare, în calitate de cadru didactic.

Partea a doua conține contribuţii inedite ale celor care sunt contemporani şi trăitori ai unei istorii recente. Autoarea a strâns într-un buchet gândurile frumoase ale contemporanilor despre școala lor. Așadar, omul, bibliotecar imperfect, umbră a unui vis, aşa cum îl considerau grecii antici, primește dreptul la cuvânt și completează spaţiul instituţional descris în prima parte a monografiei cu amintiri subiective. Lucrarea devine astfel completă.

Așadar, domnișoara profesoară este mai mult decât un scotocitor prin lavițele trecutului. Anlizează cu talent răsfrângerile istoriei asupra prezentului. Autoarea a evitat cu multă consecvenţă cuvântul „ipoteză” .  Domnişoara profesoară readuce adevărul istoric în actualitate, cu luciditate şi rigoare.

Oglinda  în care poate fi privit trecutul devine un „modus operandi”pentru autoarea acestei monografii şcolare.

Așadar, a doua monografie din ciclul de studii dedicat şcolii buzoiene şi probabil una dintre multele oglinzi ce vor fi orientate spre trecutul învăţământului buzoian este o reuşită din punct de vedere estetic şi ştiinţific şi merită, cu prisosinţă, includerea în bibliografia istorică a judeţului Buzău.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un subiect generos și o tratare pe măsură[8]

        

Apariția  lucrării  Administraţie  bisericească parohială  şi  legislaţie, este  de  mare  importanţă  pentru  învăţământul  teologic  românesc,  precum  şi  pentru  activitatea  practică  din  parohiile  Patriarhiei  Române.

Lucrarea, uimitor  de  completă,  pune  la îndemâna ostenitorilor din învăţământul teologic şi din centrele eparhiale, a  preoţilor, studenţilor  şi  elevilor  un  instrument  absolut necesar. Respectând atât cerinţele conciziunii şi orientării rapide în cuprins, cât şi cele ale metodicii didactice şi expunerii elevate, lucrarea se adresează tuturor celor ce sunt implicaţi într-un fel sau în altul în viaţa Bisericii.

Voltaire spunea că ˝orice lucrare înainte de a epuiza subiectul epuizează cititorul˝. Această lucrare are darul de a epuiza subiectul fără a epuiza cititorul, datorită logicii expunerii, a limbajului precis folosit şi mai cu seamă a unei informări complete, într-un domeniu de mare importanță.

Administraţia, privită ca ştiinţă a organizării, conducerii, coordonării şi controlului, este o latură foarte importantă a fiecărei instituţii, îmbrăcând mereu forme actuale, impuse de dinamismul social.

Chiar dacă are un specific aparte, administraţia bisericească primeşte influenţele externe pe care le consideră utile bunei desfăşurări a vieţii bisericeşti.

Lucrarea receptează toate aceste aspecte, mai ales la nivelul limbajului şi al expunerii materialului.

Limbajul lucrării este unul adecvat cerinţelor actuale, iar principiile mai vechi sunt îmbinate cu abordări noi, născând, fără să o definească, o nouă ştiinţă a managementului, specifică instituţiilor bisericeşti.

La nivelul prezentării şi expunerii materialului, lucrarea  are meritul de a reuşi să adune și să sistematizeze informaţia într-un ghid util şi uşor de folosit, în condiţiile crizei de timp cu care se confruntă societatea actuală.

Lucrarea este segmentată în trei părţi de dimensiuni inegale. Prima parte este intitulată Organizarea Administrativă a Bisericii Române. Cea de-a doua, de dimensiuni mai reduse, are un caracter practic şi se intitulează Legile  bisericii şi de stat după care se organizează şi administrează Biserica Ortodoxă Română, iar cea de a treia se numeşte Exemplificare şi se constituie într-un îndrumar aplicativ, necesar  desfăşurarii practicii în administraţia parohială. Aici se regăsește îndrumarea didactică, conform căreia, odată cu acumularea cunoştinţelor teoretice, e bine să se alcătuiască un dosar cu formularele tipizate şi cu documente netipizate, necesare desfăşurării activităţii instituţiilor bisericeşti.

Prima parte a lucrării începe prin a prezenta principiile canonice fundamentale de organizare şi administrare a Bisericii Ortodoxe Române ( principiul ecleziologic instituţional, principiul organic sau constituţional, principiul ierarhic, principiul sinodal, principiul iconomiei sau al pogorământului, principiul autonomiei externe, principiul loialităţii faţă de stat, principiul autocefaliei, principiul autonomiei interne, principiul nomocanonic sau pravilnic, principiu  teritorial).

Scrierea continuă cu prezentarea structurii organizatorice a Bisericii Ortodoxe Române.

Este prezentată organizarea centrală cu următoarea componență: Sfântul Sinod, Sinodul Permanent, Adunarea Naţional Bisericească, Consiliul Naţional Bisericesc, Patriarhul, Cancelaria patriarhală, Corpul de inspecţie şi control.

După prezentarea organizării centrale şi a modului de funcţionarea a celor două tipuri de instituţii, unipersonale şi colegiale, autorii lucrării au prezentat organizarea locală compusă din mitropolii şi eparhii. Sunt prezentate apoi protopopiatele, ca instituţii intermediare între parohii şi protoierii.

Lucrarea intitulată Administraţie Bisericească parohială şi legislaţie acordă un rol important structurii locale cu cea mai mică întindere dar cu cea mai mare pondere, parohia.

Parohia este prezentată sub un întreit aspect: ca unitate social religioasă, ca unitate teritorială locală şi ca unitate administrativă.

Sunt descrise, apoi, componenţa şi modul de funcţionare al organelor colegiale de conducere (Adunarea parohială, Consiliul parohial şi Comitetul parohial) precum şi cele unipersonale (preotul paroh şi epitropul casier).

Autorii nu s-au limitat la o simplă prezentare a organizării şi la redarea temeiurilor pe baza cărora se desfăşoară activitatea de conducere a parohiilor, ci oferă un adevărat ghid de îndrumarea a activităţii preotului paroh.

Lucrarea trece cu multă uşurinţă de la expunerea tehnică şi concisă, făcută în detaliu, specifică activităţii administrative, la cea elevată. Sunt prezentate calităţile pe care trebuie să le aibă preotul paroh, munca sa administrativă şi supraîncărcarea cu sarcini, contactele personale de lucru ale parohului, caracterul de stabilitate pe funcţia, încetarea activităţii parohului, precum și primele măsuri administrative pe care trebuie să le întreprindă noul paroh.

Lucrarea acordă spaţiu larg, atât chestiunilor de contabilitate parohială şi celor de secretariat, în dorinţa formării unui stil de conducere eficace al oficiului parohial, bazat pe metode moderne de analiză.

Tratatul face referiri consistente şi la clerul militar şi la organizarea vieţii monahale.

Autorii nu scapă din vedere nici modul de organizare şi funcţionare a instituţiilor anexe ale bisericii, instituţii care au un rol important în pregătirea clerului (instituţiile de învăţământ), în conservarea obiectelor de patrimoniu, a cărţilor şi a documentelor de arhivă (muzeele, bibliotecile, arhiva), în editarea şi tipărirea cărţilor necesare cultului şi informării teologice (Institutul Biblic şi de Misiune ortodoxă, tipografiile), în scopuri filantropice, de asigurare şi de ajutor reciproc ( Casa de pensii trecută din 1992 la Asigurările sociale de stat,  fondul misionar, fondul asigurării bunurilor bisericeşti, casele de odihnă pentru pensionari), în producerea şi distribuirea de bunuri materiale ( turnătoriile de lumânări,  depozite, ateliere, gospodării anexe).

După prezentarea modului de organizare şi funcţionare a instituţiilor bisericeşti, lucrarea abordează noţiunea de administraţie bisericească, trăsăturile ei specifice, precum şi principiile fundamentale ale administraţiei bisericeşti (principiul conducerii întregii administraţii a Bisericii de către un organ central colegial – Sfântul Sinod; principiul subordonării; principiul participării credincioşilor la realizarea administraţiei bisericeşti; principiul egalităţii în drepturi şi îndatoriri a credincioşilor; principiul conducerii colegiale sau al muncii colective; principiul canonicităţii şi legalităţii în administraţia bisericească; principiul cointeresării în activitatea organelor de administraţie bisericească).

Fiind organizat asemenea unui manual, materialul este structurat astfel încât să acopere cât mai eficienent domeniul propus spre tratare. De aceea, acordă o importanţă deosebită modului în care sunt deţinute şi administrate bunurile bisericeşti.

Subcapitolul intitulat: Averea sau patrimoniul Bisericii îmbină prevederile legiuirilor bisericeşti privitoare la organele de administrarea şi control a patrimoniului bisericesc, la procedurile de dobândire, de schimbare, grevare și înstrăinare a bunurilor bisericeşti, cu cele ale legislaţiei de stat.

În completarea caracterului practic al acestui  subcapitol, autorii lucrării vin cu precizări privitoare la: răspunderi, garanţii, sancţiuni, asigurarea şi inventarierea bunurilor bisericeşti.

 

Partea a II a se constituie într-o expunere sistematică a legilor bisericeşti şi de stat după care se conduce biserica în activitatea sa.

Această parte este foarte utilă deoarece oferă informaţii despre legile care sunt aplicabile şi în viaţa Bisericii.

Partea a III are o finalitate practică, propunând alcătuirea unui portofoliu cu toate documentele necesare desfăşurării activităţii administrative la parohii, protopopiate, eparhii şi Patriarhie.

Se poate conchide, aşadar, că lucrarea intitulată Administraţie  bisericească parohială  şi  legislaţie are meritul de a propune metode şi practici foarte utile administraţie parohiale, de a unifica practicile administrative acolo unde ele diferă, de a moderniza formele administrative învechite.

Opera este de o înaltă ţinută ştiinţifică, informaţională şi documentară, iar apariţia ei va avea urmări practice în viaţa Bisericii, atât la nivel instructiv educativ, cât şi practic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                

                 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“Lăsați copiii să vină la mine!”[9]

Copilul este „piatra unghiulară” în zidirea unei lumi viitoare pe ruinele uneia ce apune.

Fragezimea naturii neatinsă de parimi, spiritul lui care nu cunoaște răul, neprihănirea de crin a inimii caracterizează copilul, făcând din acesta speranța într-o lume mai bună.

Textul biblic acordă locul cuvenit copilului și educației sale. Însemnătatea pe care o dă Iisus copiilor este reflectată cel mai bine de Evanghelia Sfântului Matei. Evanghelistul povestește cum Mântuitorul era îmbulzit de mulțime, iar prin gloată se afla un părinte care încerca să ajungă la divinul învățător, pentru a-i binecuvânta copilul. Apostolii, încercând sa-l protejeze pe Iisus de îmbulzeală, l-au îndepărat. Iisus s-a adresat atunci apostolilor și tuturor celor prezenți, supunându-le: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți pe ei, că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor (Matei, 19.14).

Însemănătatea pe care o dă Mântuitorul copiilor, în această scenă de fascinantă drăgălășenie, a devenit principiu normativ în creștinism.

Iisus Hristos are brațele deschise spre toți copiii din lume, iar copiii se simt atrași de o putere irezistibilă. Nimeni nu are dreptul să impiedice această atracție, iar părinții și educatoarii au datoria să o cultive.

Reușita educatorului adevărat nu este să-i facă pe copii asemnea maturilor, ci să-i salveze pentru întraga existență în simplitate de spirit și în curăția inimii cu care au venit pe lume. Numai cine cunoaște copilul înțelege cât de mult s-a depărtat de puritatea cu care a venit pe lume și simte în adâncul lui dorul de a redeveni copil.

Dorul de copilărie, pe care-l cântă cu insistență poeții, este nostalgia după candoarea unui rai dispărut.

Dostoievski regăsea frumusețea raiului pierdut în frăgezimea frunzelor de primăvară, în ciripitul păsărelelor și mai ales în ochii copilului.

O generație nouă este o primăvară nouă. Ea este menită sigur veștejirii dacă voim să o creștem după asemănarea noastră.

Așa cum se poate constat din lucrarea prefațată există un singur mijloc de a salva noua generație: o educație fundamental reformată, care își propune să crească copilul făcut după chipul lui Dumnezeu spre asemănarea cu el.

Materialul auxiliar în sprijinul activității instructiv educative în grădinițe, intitulat Hristos a înviat! și dedicat perioadei de pregătire a Sfintelor Paști, promovează o educație bazată pe valori culturale și religioase creștine.

Lucrarea folosește un material bibliografic accesibil  vârstei preșcolare și stimulează copiii pentru a dobândi deprinderi practice.

Autoarea acestui adevărat manual de religie pentru preșcolari, conduce copiii pe drumul spre Înviere, începând cu Duminica Floriilor.

Din modul în care a fost aleasă tema și a fost structurat materialul se poate constata faptul că autoarea este înzestrată cu vocație pedagogică deosebită, ce va avea ca urmare buna creștere sprituală și fizică a copiilor.

Materialul auxiliar în sprijinul activității instructiv-educative în grădiniță, intitulat: „Hristos a înviat!” pregărește copiii pentru întâmpinarea celei mai mari sărăbători creștine – Învierea Domnului – păstrând viu în sufletul micuților creștini harul botezului, făcându-i să trăiască și să simtă că pentru toți, indiferent de vârstă, Hristos a înviat!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Povestiri despre viețile sfinților[10]

Oamenii, fiinţe create după chipul lui Dumnezeu, sunt însetaţi de dorinţa veşniciei. Unii cuceresc teritorii şi conduc popoare, iar alţii lasă opere pe care și le doresc nemuritoare – fără a reuşi să-i convingă pe cei ce le-au urmat de valoarea lor umană şi spirituală.

Totuși, singurii care au reuşit să transcendă timpul şi spaţiul au fost sfinţii. Trăitori cu ani, secole sau milenii în urmă, aceştia se constituie în modele mereu actuale care demonstrează că învăţătura Mântuitorului Hristos nu este o abstracţiune, ci viaţă reală, care rodeşte în veşnicie.

În societatea falselor modele şi a promovării propriei imagini sfinţii privesc discret şi smerit din filele calendarului. Aşteaptă să le fie redescoperită viaţa şi să le fie urmat exemplu, iar când se întâmplă acest lucru tresaltă de bucurie.

D-na prof. Rodica Vlad a adus, prin iniţiativa alcătuirii acestor file de pateric pentru cei mici, bucurie sfinţilor şi o şansă copiilor de la Liceul de Artă care, pe lângă capacităţile intelectuale şi talentul artistic, şi-au pus în valoare şi sensibilitatea spirituală.

Mai presus de toate, copiii care activează în cadrul cercului de Limba  Română, pot întâlni între filele cărții modele perene de vieţuire morală şi socială.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Matești file de monografie[11]

 

Monografia „Poveştile satului” este reeditată în cea de a doua ediţie. Izvorâtă din dragostea autorilor pentru istoria localităţii Măteşti, lucrarea te introduce într-un spaţiu în care povestea se împleteşte cu realitatea istorică. Autorii lucrării, îndrăgostiţi în egală măsură de arta scrisului şi  cercetarea sistematică a documentelor şi a bibliografiei istorice, au dat tiparului un volum preţios din punct de vedere al documentării istorice. Au surprins şi transpus acel „genius loci” şi l-au expus fără ariditatea studiilor de istorie. „Poveştile satului” te încântă prin arta cu care a fost scrisă, prin metoda de expunere, prin sursele de documentare, prin talentul pedagogic cu care autorii au creat un adevărat manual de istorie al localităţii Măteşti.

Am trecut adesea prin Măteşti. Rutina, graba, agitaţia vieţii cotidiene m-au făcut să sesizez doar indicatoarele de la intrarea şi ieşirea din localitatea care, asemenea altora din această zonă, se grăbeşte, parcă, să te întâmpine la intrare şi fără să te reţină cu ceva anume, te lasă să o părăseşti în acelaşi ritm. Aşezarea  situată pe malul râului Buzău, la începutul zonei deluroase ce duce spre culmile munţilor Buzăului, al căror pitoresc a fost descris cu atâta candoare de  Alexandru Odobescu şi Alexandru Vlahuţă, te îndeamnă să iei elan pe şoseaua ce şerpuieşte, pe alocuri cu fidelitate, pe lângă apele Slănicului. Discret, satul Măteşti  îşi tăinuieşte cu modestie valorile trecutului. Nu s-a putut ascunde însă şi de curiozitatea celor patru autori ai lucrării „Poveştile satului”, Valentina Ştefan, Mihaela Popa, Dana Pruteanu şi Iulian Manea. Conectaţi pe firul istoriei pentru a se regăsi în cotidian, autorii au realizat o muncă de cercetare ştiinţifică şi etnografică care restituie contemporanilor trecutul istoric, le dă prilejul călătorilor să se abată fără grabă cu gândul şi cu privirea asupra locurilor neafectate de dezvoltări edilitare forţată şi să cunoască trecutul spiritual şi material al acestei vetre de trăire românească.

Acribia  cercetării istorice, bogăţia materialului bibliografic studiat, acurateţea stilului fac din lucrarea „Poveştile satului” o operă monografică de excepţie şi un document absolut necesar cunoaşterii istoriei locale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Însemnări

 

Scurte referințe editoriale [12]

          Apariţii editoriale relevante pentru istoria locală primite la redacţia revistei Tezaur[13].

C-dor (r) Jenică Nicolescu, Misiunea „Sirius”, Editura Omega, Buzău, 2006, 264 p.

Cititorul are ocazia să descopere între copertele acestei lucrări un material inedit, redat sub forma filelor de jurnal. Cartea are trei părţi. În prima parte, autorul face o scurtă prezentare a misiunii secrete desfăşurată de către armata română în Angola, în anii 1979 şi 1980. Celelalte două capitole sunt intitulate Epopeea Sirius – vol. I şi Epopeea Sirius – vol. II. La final lucrarea are câteva mărturii fotografice din timpul misiunii.

Lucrarea este importantă pentru istoria militară deoarece descrie modul de desfăşurare a primei misiuni a armatei române executată peste hotare după cel de al II lea război mondial. Scopul misiunii a fost acela de a înfiinţa o şcoală militară de aviaţie în Angola.

Lansarea lucrării a avut loc la Casa Armatei din Buzău şi a prilejuit  întâlnirea unora dintre cadrele militare care au participat la această misiune, dar şi prezenţa unui public interesat să afle informaţii despre o misiune clasificată în categoria misiunilor secrete. În același timp, lucrarea a fost prima apariție editată și tipărită la Editura Omega.

 

P.S. EPIFANIE, Episcopul Buzăului şi Vrancei, “Episcopul Dionisie Romano promotor al culturii şi al emancipării Neamului”, Editura Episcopiei Buzăului şi Vrancei, Buzău, 2006, 78 p.

P.S. EPIFANIE, Episcopul Buzăului şi Vrancei face parte din categoria cercetătorilor pasionaţi ai istoriei locale şi naţionale. Autor al unui număr impresionant de studii istorice publicate în diferite periodice sau în volum de autor P.S. EPIFANIE a dăruit literaturii de specialitate un nou volum intitulat “Episcopul Dionisie Romano promotor al culturii şi al emancipării Neamului”. Lucrarea are caracter jubiliar, marcând împlinirea a 200 de ani de la naşterea Episcopului Dionisie Romano. Deşi are caracter omagial este întocmită după toate regulile unei lucrări ştiinţifice, conţinând un material informativ, imagistic şi bibliografic foarte bogat.

Cartea „Episcopul Dionisie Romano promotor al culturii şi al emancipării Neamului”, a fost lansată în cadru festiv, la Biblioteca Judeţeană „ V. Voiculescu” din Buzău şi a constituit momentul principal al festivităţilor desfăşurate la Buzău în memoria marelui ierarh buzoian – Dionisie Romano.

 

Ilie Mândricel, „Chemarea clopotelor scufundate”, Edit. Vega, Buzău, 2006, 324 p.

Profesorul buzioan Ilie Mândricel s-a remarcat prin studiile sale de istorie locală publicate de-a lungul anilor. Căutător prin bibliotecile locale şi centrale, culegător de informaţii diverse şi talentat scriitor, Ilie Mândricel bucură iubitorii de istorie cu această apariţie editorială de excepţie.

 

 

Încecări de sistematizare bibliografică al “Îndrumătorului bisericesc și patriotic“ și al “Alamanahului bisericesc”.

Buzăul este leagănul presei bisericești. “ Vestitorul bisericesc“, apărut la 7 ianuarie 1839, a fost primul organ de presă religioasă, apărut în vatra unui centru eparhial istoric, datând din jurul anului 1500. În decembrie 1838, tinerii dascăli transilvăneni, ierodiaconul Dionisie Romano, profesor la Școala Națională și Gavriil Munteanu, profesor la Seminarul Teologic au adus la cunoștință publicului că vor edita și tipări un periodic cu apariție lunară, care va hrăni setea religioasă a creștinilor. Deși a avut o viață scurtă, apărând la tipografia Episcopiei Buzăului până în 1840, ziarul a pus început bun unei activități publicistice care, cu intermitențe, va rezista peste veacuri.

Pe firul tradiției create se înscrie apariția revistei Îngerul în perioada interbelică, a revistei Muguri, revistă a Seminarului Teologic apărută în perioada interbelică, și reeditată în serie nouă după 1990 și mai ales Îndrumătorul bisericesc și patriotic, continuat, ulterior, după schimbările din 1989, sub denumirea de Almanah bisericesc.

Îndrumătorul bisericesc și-a dus traiul în vremuri grele. Apărut odată cu venirea la Buzău a marelui episcop cărturar Antonie Plămădeală, periodicul a avut apariții constante până la Revoluție. Sarcina apariției, tehnoredactării și procurării materiei prime, a hârtiei de bună calitate,  a revenit preotului Iulian Negoiță, secretar eparhial și consilier economic al Episcopiei Buzăului. Apariția Îndrumătorului nu a fost una facilă. Era dificil să publici în acele vremuri. Totul era strict supraveghea și restricționat. Periodicul a apărut, însă în mod constant și a creat un fenomen cultural în jurul său, deoarece articolele și studiile erau semnate de mari personalități culturale și religioase și aveau un conținut hrănitor spiritual și intelectual.

După 1990 lucrurile s-au schimbat. Odată cu ele s-a schimbat și titulatura periodicului, devenind Almanah bisericesc. Almanahul și-a păstrat aparițiile anuale, și-a îmbunătățit treptat aspectul grafic și a menținut valoarea tematică și de conținut, calitatea de redactor responsabil având-o părintele Costică Panaite.

Deoarece am constat valoarea de conținut a celor două periodice religioase apărute la Buzău, am alcătuit, în manuscris un ghid bibliografic, sistematizat, cu destulă dificultate, e drept, conform împărțirii secțiilor și domenii teologice din cadrul facultăților de teologice. De asemenea, am sistematizat materialul după numele autorilor, urmărind ca model ghidurile bibliografice ale periodicelor centrale bisericești, sau cel al părintelui Stănciulescu-Bârda. Am folosit abrevierea „î” și „ a„. Prima pentru Îndrumătorul bisericesc și patriotic a doua pentru Almanahul bisericesc.

Mi-am dorit să pun la dispoziția celor interesați informații despre studiile de teologice, istorie, literatură apărute la Buzău ( așa cum am procedat și cu alcătuirea, în calitate de coautor, a antologiei de poezie religioasă Cuvânt (de)spre cer. Ghidul urma să apară în al XX-lea an de apariție al periodicului. Din păcate, nu a putut apărea atunci și ulterior am pierdut mare parte din manuscris. Redau în lucrarea de față, Oameni și cărți, o mică parte din munca complicată finalizată cu ani în urmă, din dorința de a reamintit cititorului câteva repere scriitoricești ale ostenitorilor condeiului.

 

 

1. Secţia biblică

Coman, Pr. Asist. Dr. Constantin, Fericiţi  cei  blânzi  că  aceia  vor  moşteni  pământul, î nr.5, 1986, p.85.

Constantinescu, Pr. Horia, Fericiţi  cei  săraci  cu  duhul, că  acelora  este  împărăţia  cerurilor, î, nr. 5,1986 p. 79.

Crăciun, Ierod. Prof. Casian, Fericiţi  cei  curaţi  cu  inima, că  aceia  vor  vedea  pe  Dumnezeu, î, nr. 5,1986, p. 91.

Creţu, Pr. Constantin, Lăsaţi  copii  să  vină  la  mine, î, nr. 5 , 1986,p.78.

David,Diac. Conf. Dr. P.I., Fericiţi  cei  prigoniţi  pentru  dreptate  că  a  lor  este  împărăţia  cerurilor, î, nr. 5, 1986, p. 96.

Idem, Vie  împărăţia  Ta, î, nr. 6, 1987, p. 85.

Dumitran, Pr. Ioan, Şi  ne  iartă  nouă  greşelile  noastre  precum  şi  noi  iertăm  greşiţilor  noştrii, î, nr. 6, 1987, p.96.

Ivan, Arhid. Prof. Ioan, Fericiţi  cei  milostivi  că  aceia  se  vor  milui, î, nr. 5, 1987, p.89.

Idem, Doi  profesori  universitari  cu  specializarea  în  Linba  Ebraică  şi  Vechiul  Testament, a, nr. 18, 1999, p.149.

Matei, Diac. Prof. Drd. Petre, Rugăciunea  din  grădina  Ghetsimani, î, nr.7, 1988,p. 100.

Necula, Pr. Prof. Dr. Nicolae D., Bucuraţi-vă  şi  vă  veseliţi, că  plata  voastră  multă  este  în  ceruri, că  aşa  au  prigonit  şi  pe  proorocii  dinainte  de  voi,î, nr.5, 1986, p.110.

Popa, Pr. Prof. Drd. Ioan, Fericiţi  făcătorii  de  pace, că  aceia  fii  lui  Dumnezeu  se  vor  chema,î, nr. 5, 1986, p. 93.

Idem, Statul  în  concepţia  biblică-datoria  creştinilor  faţă  de  stat  şi  faţă  de  autorităţi,î, nr.6, 1987, p.72.

Postolache, Pr. Marin, Fericiţi  cei  ce  plâng, că  aceia  se  vor  mângâia,î, nr.5, 1986,p.82.

Idem, Pâinea  noastră  cea  de  toare  zilele,î, nr.6, 1987,p. 94.

Stan, Pr. Conf. Dr. A., Fericiţi  făcătorii  de  pace  că  aceia  fiii  lui Dumnezeu  se  vor  chema, î, nr. 5, 1986,p. 102.

Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Tatăl  nostru  care  eşti  în  ceruri, î, nr. 6, 1987,p.81.

Teodorescu, Pr. Asist. Univ. Dr. Mihail, Sfântul  Ioan  Botezătorul  Înainte  mergătorul  Domnului,î, a, nr, 19-20, 2001, p.

Tudor, Arhid. Prof. Mihalache, Fericiţi  cei  ce  flămânzesc  şi  însetează  de  dreptate, î, nr. 5, 1986,p.87.

Idem, Şi  nu  ne  duce  pe  noi  în  ispită, î, nr. 6, p. 99.

 

 

1. Secţia sistematică
2. Dogmatică

Banu, Pr. Prof. Drd. Gheorghe, Ierarhia  bisericească, î, nr.1, 1982, p.121.

Idem, Mărturisesc  un  Botez  spre  iertarea  păcatelor, î, nr. 9-10, 1990,p. 122.

Buduianu, Pr. Dumitru, Omul  secularizat  şi  problemele  sale, a, nr.15-16, 1997,p.144

Cănănău, Pr. Nicolae, Biserica  aşezământul  mântuirii,î, nr.3, 1984,p.10.

Idem, Maica  Domnului,î, nr.4, 1985,p. 73.

Chealda, Pr. Prof. Mircea,Cinstirea  celor  drepţi  şi  sfinţi  în  cultul  Bisericii  Ortodoxe,î, nr.2,1983,p.61.

Constantinescu, Pr. Horia, Şi  întru  una, sfântă, sobornicească  şi  apostolească Biserică,î, nr.8-9,1990,p.132.

Idem, Ziua  noasră  de  odihnă-Duminica,î,nr.8-9,1990,p.174.

Cora, pr. G., Biserica  adevărat  locaş  de  rugăciune,î, nr. 4, 1985,p.57.

Crăciun, Ierod. Prof. Casian, Rugăciunea  pentru  morţi, Sfintele  Moaşte, Sfintele  Icoane, Lumânările şi  Candelele  în cultul  ortodox, î,nr.1, 1982,p.160.

Idem, Iată  roaba  Domnului, î, nr.1, 1982, p.142.

Cristişor, Pr. Prof. Manea, Sfânta  Scriptură şi  Sfânta  Tradiţie,î, nr.1,1982, p.107.

Idem, Şi  iarăşi  o  să  vină  cu  slavă, î, nr.8-9, 1990,p. 118.

David, Diac. Prof. Dr., Cred  într-unul  Dumnezeu, î, nr.8-9,1990, p.84.

Duţu, Pr. Drd. Constantin, Aştept  învierea  morţilor,î, nr.8-9, 1990,p. 138.

Galeriu, Pr. Prof. Dr. Constantin,Sfintele  Taine  în  Biserica  Ortodoxă,î, nr.1,1982,p.126.

Holbea, Diac. Prof. Drd. Gheorghe,Perihoreza  Treimică  în  Teologia  Răsăriteană,î, nr.12,1993,p.3.

Idem, Relaţia  Hristos-Biserică  în  Teologia  Răsăriteană  şi  Teologia  Occidentală, î, nr.12, 1993,p.43.

Idem,Teologie  şi  cultură  în Tradiţia  Ortodoxă  Răsăriteană  şi  Tradiţia  Occidentală, a, nr.13-14, 1995, p.46.

Idem, Teologie  şi  experienţă  în  Tradiţia  Răsăriteană-în  general  şi Tradiţia  Ortodoxă  Româneească- în  special, a, nr.13-14, 1995, p.68.

Idem,Problema  panteismului  la  Nicolae  Berdiaev,a, nr.15-16,1997,p.77.

Idem, Concepţia  despre  libertate  la  Nicoae  Berdiaev,a, 15-16,1997,p.95.

Ivan, Arhid. Prof. Ioan,Triptic  de  sfinţi  ai  cerului  şi  ai  pământului,î, nr. 3, 1984, p.24.

Matei, Pr. Prof. Drd. Petre, Şi  a  înviat  a  treia  zi  după  scripturi, î, nr. 8-9, 1990, p.108.

Milea, Pr. Prof. Drd. Mihail, Şi  întru  Duhul Sfânt,î, nr.8-9, 1990,p.122.

Idem, Învăţâtura  ortodoxă  despre  Maica  Domnului-dragostea  de  mamă,î, nr.11, 1992, p.38.

Necula, Pr. Prof. Dr. Nicolae, Şi  într-unul  Domn  Iisus  Hristos,î, nr.8-9,1990,p.90.

Idem, Rugăciunea  pentru  cei  adormiţi, î, nr.2,1983,p.66.

Onilă,Cornel,  ,î, nr.11,1992,p.45.

Perţea, Nelu, Azimă  sau  pâine  dospită,î, nr.11, 1992,p.26.

Popa, Pr. Drd. Costică, Cultul  sfinţilor, î, nr.1,1992,p.133.

Idem, Despre  Sfânta  treime,î, nr.7,1988,p.109.

Popa, Pr. Prof. Drd. Ioan, Biserica  în  învăţătura  ortodoxă, î,nr. 1, 1982,p.115.

Idem, Şi  S-a  înălţat  la  ceruri…, î, nr. 8-9,1990,p.114.

Radu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Creaţie  şi  providenţă, î, nr.7, 1988,p.90.

Sava, Pr. Prof. Dr. Gheorghe, Rugăciunea  lui  Iisus  în  gândirea  şi  practica  isihastă,a, nr.18,1999,p.3.

Idem, Învăţătura  ortodoxă  despre  moarte şi  judecata  particulară, î, nr.6, 1987,p.63.

Idem,  Şi  s-a  răstignit  pentru  noi, î, nr.8-9,1990, p. 168.

Slevoacă, Pr. Dr. Ştefan, Simbolul  credinţei,î, nr.1, 1982,p. 115.

Spiridon, Cezar, Despre  sfinţenie  şi  cinstirea  sfinţilor, î, nr.11, 1992,p.40.

Stan, Pr. Conf. Dr. Alexandru,Cunoaşterea  lui  Dumnezeu,î, nr.11,1992,p.115.

Idem, Care  pentru  noi  oamenii, î, nr.8-9, 1990,p.95.

Idem, Judecata  particulară (studiu  canonico-dogmatic),î, nr.12, 1993,p.74.

Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Căldura  credinţei  plină  de  Duhul  Sfânt,î, nr.5,1996,p.69.

Idem,Crezul  în  Sfânta  Liturghie, î, nr.8-9, 1990,p. 83.

Voicu, Pr. Drd. Niculai,Şi  viaţa  ceacului  ce  va  să  fie, Amin.î, nr.8-9, 1990,p.145.

1. Misiologie

Cănănău, Pr. Nicolae, Abaterei  stiliste,î, nr. 3, 1984,p.43.

Constantinescu, Pr. Horia, Neosatanismul,a, nr.13-14,1995,p.68.

David, Diac. Prof. Dr., Anticalendariştii  sau  stiliştii, fiii  rătăciţi  ai  Bisericii  strămoşeşti,î, nr. 7,1998,p.129.

Idem, Ziua  de  odihnă  şi  ziua  de  sărbătoare  pentru  creştini,î, nr.4, 1995,p.61.

Milea, Pr. Prof. Dr. Mihail,Despre  sfârşitul  lumii,a, nr.18,1999,p.30.

Idem,Milenarismul o  gravă  înşelăciune  religioasă,î, nr.12,1993,p.91

Norocel, P.S. Epifanie, Mărturisirea, păstrarea  şi  apărarea  adevărurilor  de  credinţă,î,nr.1,1992,p.191.

Panaite, Pr. Costică, Ortodoxia  şi…˝  ignoranţa  spirituală˝ ,a, nr.13-14,1995,p.129.

Sava, Diac.Prof. Drd. Gheorghe, Istoricitatea  fenomenului  sectar  şi  metode  de  prevenire  a  influenţei  sectare  şi  de  apărare  a  dreptei  credinţe,î, nr.7,1988,p.129.

c.Morală

Guşă, Protos Ştefan, Păcat  şi  virtute,î, nr.8-9,1990.171.

Panaite, pr. Costică, Avorturile  şi…  intrarea  în  Nato,a,nr.18, 1999,p. 105.

Pană, Pr. Prof. Sorin, Familia  preotului-model  de  vieţuire  pentru  credincioşi, a, nr.18,1999,p.85.

Popa, Pr. Prof., Patrie  şi  patriotism  după  învăţătura  morală  creştină,î, nr.3,1984,p.24.

Răducă, Pr. Asist. Dr. Vasile, Căsătorie-Taină a  darului,î,nr.12,1993,p.67.

 

d.Istoria  şi  filosofia  religiilor

Negoiţă, Pr. Drd. Iulius Paul, Religia trecilor-generalităţi,a, nr.19-20,2001,p.320.

f.Ecumenism

Ciobotea, Prof. Dr. Dan  Ilie, O nouă  etapă  în  efortul  de  realizare  a  unităţii  creştine,î,nr.4, 1985,p.74.

Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Ortodoxia  şi  Ecumenismul,î, nr.4,1985,p.72.

 

1. Secţia istorică
2. Patrologie

Alexe, Pr. Prof. Dr. Ştefan, Imnul ˝Te  Deum˝şi creştinismul  românesc,î, nr.2, 1983,p.91.

Idem, Sfântul  Chiril  al  Ierusalimului,nr. 6,p.8.

Caraza, Diac. Asist.  Ioan, Învăţătura  despre  creaţie  la  Sfinţii  Părinţi, î, nr.2,1983,p.57.

Isbăşoiu, Prof. Iulian, Sfinţii  Trei  Ierarhi-Model  de  viaţă  creştină,a,nr.18,1999,p.65.

Redacţia, Sfântul  Ioan  Gură  de  Aur-Despre  mama  sa  Antuza,î, nr.11,1992,p.43.

Sibiescu, Pr. Prof. Dr. Vasile, O  fiică duhovnicească  a  Sfântului  Ioan  Gură  de  Aur: cuvioasa Olimpiada-Diaconiţa,î,nr.8-9,1990,p.159.

Idem, Sfântul  Sofronie, Patriarhul  Ierusalimului, î, nr.7,1988,p.

1. Istorie bisericească

Banu, Pr. Prof. Drd. Gheorghe, Activitatea  tipografică  a  Episcopului  Mitrofan  al  Buzăului,nr.6, 1987,p.25

Barnea, I., Consideraţii  privind  vechimea  creştinismului  la  români,î, nr.5,1986,p.22.

Buga, Pr. Prof. Univ. Drd. Ioan, Sfântul  Sava  de  la  Buzău-slujire  şi  martiraj, a, nr. 15-16,1997, p.31.

Căndea, Acad. Virgil, Ecouri  ale  tradiţiei  spirituale  buzoiene  în  occident, î, nr.15-16,1997,p.27.

Cocora, Pr. Gabriel, Biblia  de  la  Buzău, î, nr.1,1982,p.226.

Idem, Contribuţia  monahilor  din  Episcopia  Buzăului  la  susţinerea  războiului  pentru  independenţă, î, nr.6,1987,p.4.

Idem, Vestitorul  bisericesc, î, nr. 8-9,1990.p.208.

Constantinescu, Pr. Horia, Bbiserica  din  Valea-Muscelului, o  valoroasă  piesă  etnografică, î, nr.4,1985,p.51.

Idem, Trei  biserici  din  lemn  vrâncene,î, nr. 6, 1987,p.17.

Idem,  Şcoala  de  sub  ştreaşina  Bisericii,î, nr.6, 1987,p.45.

Dedu, Prof. Colon. (r ), Gherasim  Vintilescu-un  egumen  gospodar  şi  iluminist,a, nr.18,1999,p.154.

Drăgoi, Pr. Eugen, Biserici  din  judeţul  Brăila  în  a  doua  jumătate  a  secolului  XIX,î,nr.7,1988.p.185.

Duicu, Prof. Sorin-Sebastian, Valori  cantacuzine  în  colecţia  bibliofilă  a  Episcopului  Dionisie  al  Romano,a, nr. 15-16, 1997,p.185.

Ene, Pr. Lect. Univ. Dr. Ionel, Istoria  moldovei  în  date-plagiat  şi  mistificare,a,nr.19-20,2001,p.255.

Idem, Din  istoria  paleografiei,a, nr.19-20,2001,p.276.

Idem, Istoria  Bisericii  Ortodoxe, a, nr.18,1999,p.111.

Idem, Începutul  creştinismului  în  Franţa,a, nr.18,1999,p.132

Idem, Circulaţia  cărţii  religiase- tipărite la  Râmnic  în  Eparhia  Buzăului  şi  importanţa  ei  în  păstrarea  drepteicredinţe,î,nr.10,1991,p.131.

Idem, Mănăstirea  Mera-o  ctitorie  voievodală  a  familiei  cantemireştilor  în  Ţinutul  vrancei.î, nr.6,1987,p.14.

Idem, Mitropolitul  iacob  Putneanul  şi  lupta  pentru  autocefalie,î, nr.13-14,1995,p.181.

Idem, Patriarhul  ecumenic Bartolomeu I,a, nr.18,1999,p.117.

Fantaziu, Protos. Prof. Paisie, Episcopul  Chesarie-promotor  şi  făuritor  de  cultură  la  Buzău,a, nr.15-16,1997,p.176.

Idem, Istorie  şi a ctualitate  în  monahismul  buzoian,a, nr,19-20,2001,p.170

Gaiţă, Prof. Alexandru, Vechi  centre  tipografice  româneşti  şi  circulaţia  cărţilor  la  Curbura  Carpaţilor, a, nr. 13-14,1995,p.187.

Ionescu, Gion D.,Mănăilă  mare  clucer  Mărăcineanu-Ctitorul  Mănăstirii  Bordeşti  din  judeţul  Vrancea,î, nr.10,1991,p.105.

Idem, Noutăţi  despre  Biserica  Parohiei  Bâşcenii  de  sus,î, nr.8-9 , 1990,p.233.

Idem, Crucea  lui  Mănăilă  vel  Clucer  Mărăcineanu,î, nr.12,1993,p.160.

Idem ,  Gheorghe Asanache, Biserica  fostei  mănăstiri  Bordeşti, î, nr. 7,1988,p.72.

Ionescu, Prof. Gheorghe  C., Consideraţii  pe  marginea  unui  manuscris  de  muzică  tradiţională,a,nr.15-16,1996,p.191.

Ivan, Arhid. Prof. Ioan, Schitul  Brazi-Panciu, locul  muceniciei fostului  mitropolit  al  Moldovei,î, nr.6,1987,p.39.

Idem, Schitul  Tarniţa  din  Judeţul  Vranceaq  reînoit, î, nr, 7,1988,p.78.

Idem, Sfăntul  mitropolit  Teodosie, proin  mitropolit  al  Moldovei  şi  Sucevei,î, nr.12,1993,p.150.

Idem, Schitul  ˝Sfântul  Ioan˝-Panciu, a,nr.13-14,1995,p.224.

Idem, În secolul  al  XIX-lea  pentru  păstrarea  cât  mai  vie  a  numelui  sfânt  al  lui  Paisie  de  la  Neamţ, a, nr.16-,1987.

Matei, Prof. Drd. Petre, Figuri  de  protopsalţi  Buzoieni, î, nr.8-9,1990,p.223.

Idem, Manuscrise  şi  tipărituri  muzicale  existente  la  Episcopia  Buzăului,î, nr.7, 1988,p.41.

Mihalcea, Pr. Prof. Dr. Gheorghe, Biblia  de  la  Bucureşti, 1688–contribuţia  culturală  a  întregului  neam  românesc,î, nr.7,1988,p.56.

Mihail, Pr. Dr. Paul, Danii  voievodale  către  schitul  Poiana  Mărului, î, nr.6,1997, p.53.

Motoşcă, Prof. Dumitru, Cronicarul  Miron  Costin (1633-1691)-300  de  ani  de  la  moartea  sa, î, nr.10, 1991.p.107.

Natase, Radu; Alexandru  Ghiţă, Valori  bibliofile  în  Biblioteca  Sfintei  Episcopii, î, nr.1,1982,p.245.

Negoiţă, Pr. Iulian, Seminarul  Teologic  Buzău, î, nr.2,1983,p.83.

Negulescu, Pr.  Marin, O  veche  tradiţie  editorială  la  Episcopia  Buzăului,î, nr.5,1986,p.113.

P.S. Epifanie  Norocel, Sfântul  Sava  de  la  Buzău,î, nr.4,1985,p.27.

Idem, Împlinirea  a  1620  de  ani  de  la  martiriul  Sfântului  Sava  de  la  Buzău,(extras  din  Pagini  vechi  a  creştinismului  la  români),î, nr.11,1992,p.57.

Idem, Constantin  Brâncoveanu  şi  Episcopia  Buzăului, î, nr.6,1987.p.10

 Idem, Un  reprezentant  de  seamă  al  Bisericii  Ortodoxe  Bulgare, la  începutul  secolului  al-XIX-lea: Sofronie  de  Vraţa,î,nr.8-9,1990,p.26.

Idem, Sfântul  Sava  de  la  Buzău,a,nr.15-16.p.9.

Panaite, Pr.  Costică,Împlinirea  a  300  de  ani  de  la  naşterea  episcopului  Ioanichie  Micu-Klein, î, nr.11,1992,p.65.

Idem, Sfântul  Mucenic – Sava- Ocrotitorul  Buzăului, a, nr.15-16,1997,p.3.

Perţea, Pr. Nelu, 1698-1948-1988  în  istoria  şi  conştiinţa  Bisericii  Româneşti, a,nr.18,1999,p.123.

Plămădeală, I.P.S. Antonie,Episcopul  Filotei  al  Buzăului (1850-1860) îndrumător  al  clerului  şi  credincioşilor, î, nr.1,1982,p.188.

Pleşa, Pr. Ionel, Steaua  Betleemului (aspecte  istorice, exegetice, şi astronomice),î, nr.12,1993,p.126.

 Popescu, Prof. Dr. Emilian, Teofil, cel  mai  vechi  episcop  în  Eparhia  Buzăului, î, nr.8-9, 1990, p.212.

Idem, Sfântul  Sava-un  corifeu  al  misionarilor  creştini  din  Nordul  Dunării, a, nr.15-16,p.21.

Sibiescu, Pr. Dr. Vasile, Locurile  sfinte  creştine  ortodoxe-Sfântul  Munte  Athos, î,nr.6,1987,p.28.

 Stoica, Arhim. Nifom, Mănăstirea  Sihastru, Judeţul  Vrancea, î,nr.1, 1982,p.204.

Stoleru, Pr. Asitent Dr. Nicolae, Tradiţia  capelanatului  în  ţări  reprezentând  cele  trei  confesiuni,a, nr.15-16,p.174.

Tătaru, Pr. Nicolae, Valori  în  colecţiile  muzeale  ale  Episcopiei  Buzăului, î, nr. 2, 1983, p. 94.

Toader, Pr. Prof. Aurel, Împlinirea  a  350  de  ani  de  la  apariţia  Cazaniei  lui  Varlaam,î, nr. 12, 1993, p. 144.

Tudor, Pr. Prof. Mihalache, Sfântul  Sava  de  la  Buzău, Î, nr. 1, 1982, p. 172.

Idem, Tradiţia  corală  a  Catedralei  Episcopale-Buzău, î, nr. 2, 1983, p. 85.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                         

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[1] Gânduri rostite în cadrul Adunării Eparhiale în anul ridicării la rangul de Arhiepiscopie al Episcopiei Buzăului și Vrancei.

[2] Ganduri rostite în cadrul slujbei de inmormântare oficiate în Biserica Sfântul Apostol Andrei din Buzău.

[3]Din vol. La curțile dorului

[4] Paul Negoiţă, Monografia Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Gherăseni, Edit. Sfintei Episcopii a Buzăului şi Vrancei, Buzău, 2002, p. 64.

[5] Text publicat în revista Muguri a Școlii gimnaziale nr. 12 din Buzău, cu ocazia adoptării numelui de Școala Sfântul Andrei.

[6]Material prezentat și publicat cu ocazia unui simpozion national având ca temă Învățarea limbii franceze, desfășurat la Buzău.

[7] Prefață la lucrarea “Şcoala cu clasele I-VIII Tisău”, editată la Editura Omega.

[8] Recenzie la lucrarea Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan N. Floca; Prof. Dr. Sorin Joantă, “Administraţie Bisericească parohială şi legislaţie”, Edit. Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, Sibiu, 2001, 208 p., apărută în Revista Teologica, an. XII (85), 2003, nr. 2, p. 102-105.

[9] Prefață la auxiliarul didactic “Hristos a înviat!”, alcătuit de domnișoara directoare Luminița Tănase.

[10] Scurtă prezentare (aflată pe coperta IV a cărții) la lucrarea “Povestiri despre viețile sfinților”, coordonată de doamna profesoară Rodica Vlad și alcătuită din texte și imagini ce aparțin unor elevi Liceului de Artă din Buzău.

[11] Gânduri rostite la apariția lucrării.

[12] Rubrică la care am colaborat în vremea în care făceam partea din colectivul de redacție la revistei Societății de Științe Istorice – filiala Buzău, Tezaur. Primele numere ale revistei au fost editate și tipărite la Editura Omega.

[13] Am prezentat aceste cărți în calitate de mebru și editor al revistei și am fost coptat în conducerea revistei doarece sunt membrul al Societății de Științe Istorice, filiala Buzău.