Ca la 30 de ani

 

Au trecut 30 de ani. Nu 40 cât s-au plimbat evreii în pustie, ci 30. Ruptura cu trecutul nu este totală. Dacă evreii, recunoscuți pentru simțul lor de orientare, nu au fost duși de Dumnezeu în Pământul făgăduinței, decât după schimbarea generațiilor, pentru a nu-l perverti cu rutina unor oameni care se străduiau să îmbrace cămașa libertății și să lepede strânsoarea interioară a sclaviei, oare românii vor avea nevoie de mai mult timp?  Ne vom trezi peste încă zece ierni că ne uităm cu ochi goi tot în urmă?

Una dintre marile noastre probleme, ca națiune și indivizi, este neîncrederea în capacitatea noastră și în viitor. Uitându-ne mereu în urmă, așteptând ca trecutul să revină, sau măcar părțile convenabile de el, mergem împiedicați înainte.

Vă amintiți temerara încercare a apostolului Petru de a merge la Iisus pe mare? A pornit plin de curaj. Era convins că cel spre care merge este Iisus. Apa i-a devenit pământ. I-a stat tare sub tălpi. Ce nu face omul când are credință?! Mută și munții!

…să meargă pe apă era un fleac…

Petru a mers. Biblia nu spune cât drum, nici cât timp. Spune doar că atunci când s-a îndoit, s-a afundat. Iisus l-a salvat. La mângâiat spunându-i.. puțin credinciosule…te-ai îndoit…

Noi am parcurs trei sferturi din drum. Deja timpul a făcut loc altor mentalități. Fără a fi vinovați pentru ceea ce cred, mulți dintre semenii noștri au mers cu vârsta înainte, dar s-au ținuți legați de trecut. Evoluția biologică în noul mediu, nu a presupus, de la sine, schimbarea mentalului colectiv sau individual.

Comunismul nu a fost o formă ușoară de dominație. Politica a fost invazivă. Totul, dar absolut totul, era pus în cheia unei gândiri dirijate în cele mai mici amănunte. Controlul, spălarea și înlocuirea conținutului celor care au trăit în perioada interbelică s-a făcut violent. Și lor le-a fost greu să se adapteze regimului. Majoritatea au simulat adaptarea din frică.

După 89 nu a mai existat constrângere fizică și mentală, care să oblige la uitarea trecutului. Din acest motiv, după entuziasmul din primii ani de după Revoluție, au început melancoliile.

Mulți români au resimțit nevoia de protecție a cuștii. Erau gratii, dar mâncare venea. Proastă cum era, venea. Deasupra cuștii era un acoperiș, dat de stat….poate te țineau în gratii pentru a te proteja…Priponul a început să fie regretat.

Firesc este să se întâmple așa. E imposibil să construiești o viață nouă, fără să fi avut nici cea mai vagă idee despre cum ar trebui să fie. Nu ai elementele necesare. Din acest motiv, chiar dacă nu am făcut tocmai ce trebuia după 1990, nu are rost să ne mai judecăm unii pe alții. Pur și simplu, nu am putut face mai mult. Am fost 50 de ani intoxicați, nu ne puteam curăța în câțiva ani. Nu suntem grei de cap, suntem tributari trecutului recent.

Era o povestioară cu un elefănțel, legat de un stâlp. Se putea mișca doar în jurul parului. Ani mulți a …calculat aria cercului. A venit și vremea eliberării. Ce folos? A continuat să se învârtă în același perimetru. Nu mai era legat, dar nici nu realiza starea lui de libertate. Poate se și temea să fie liber…

La 40 de ani vom fi total dezlegați de trecut. Timpul lucrează. Primenește trist. Înghite înaintații.  Pe zi ce trece sunt alți oamenii, alte vremuri, alte repere, alte unghiuri. Câțiva veterani care vor mai supraviețui, vor mai avea poate melancolii, dar vor fi priviți ca stranii apariții din lumea dispărută, care își va găsi în sfârșit locul în cartea de istorie. Doar de istorie. Deci, problema mersului în cerc, se rezolvă. Și evreii au fost duși de rugul de foc în cerc, până când a pierit și ultimul supraviețuitor al perioadei de sclavie. Nici Moise nu a trecut granița spre Pământul făgăduinței. Și el avea reminiscențe care puteau dăuna noii forme de viață. Trebuia totul nou.

40 va fi ruperea de trecut. Rămâne doar o dilemă. Vor avea noile generații credința să meargă hotărât înainte? Nu sunt cei de atunci, cei din comunism, dar sunt cei odrăsliți din ei…Nu au fost victimele unei îndoctrinări agresive, așa cum s-a întâmplat cu bunicii lor, dar nici modele clare nu au avut.

Să ne vedem cu bine și după 40 , și vom afla!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și