Undeva, departe, pe o insulă izolată, un trib își ducea după reguli vechi traiul. Deși la distanță mare de lume și uitat de toți, micul popor se afla sub ochii Providenței. Cum îl ajuta Providența? Le trimitea locuitorilor conducători pricepuți și la vreme, astfel încât să-și ducă traiul cum trebuie.
Așa se făcea că, în fiecare an, la aceeași zi și oră, pe insulă ajungea un naufragiat. Imediat ce apele îl aruncau pe țărm, locuitorii îl luau, și spre surprinderea lui, îi puneau hlamidă împărătească și-l așezau să-i conducă. Ascultau fără crâcnire de el și cu nimic nu-și deranjau conducătorul. Doar, din când în când, bătrânul care-l încorona, îi mai amintea că așa cum a ajuns, va pleca. A ajuns fără să hotărască singur, va fi trimis pe o insulă pustie exact la un an, în ziua și la ora la care a venit, iar următorul va sta pe scaunul lui.
Rădăcinile prea adânci prinse de conducători …distrug popoare…
Toți care au fost încoronați au auzit povestea înaintașilor. Nu au făcut nimic să o schimbe. Credeau că lor nu li se va întâmpla sau poate că așteptau o excepție pentru ei….
Naivitate….
Doar unul dintre împărați – căci așa își numeau locuitorii conducătorul -, a rupt lanțul fatalității. Auzind care-i va fi soarta, a întrebat unde va fi trimis după anul de glorie. Bătrânul sfătuitor l-a dus la malul oceanului și i-a arătat insula pustie, unde urma, cel mai probabil, să-și găsească sfârșitul. Nu era simplă adaptarea, după o viață împărătească! Era prea bruscă schimbarea, iar de la rău la bine…dar de la foarte bine la foarte rău, e cel mai greu.
A cugetat Teodor Împărat, căci așa îl chema, și-a adunat poporul, și cum era cu sfințenie ascultat, a poruncit să facă cinci corăbii și să meargă pe insulă. Au călătorit spre locul singurătății și au găsit oasele atâtor împărați, surghiuniți acolo, după anul lor împărătesc. Văzându-le soarta, Teodor și-a schimbat propriul viitor. A populat insula, a ridicat așezări și construcții de tot felul. Era mănoasă și frumoasă, bună de locuit.
După o vreme, totul era schimbat și primitor.
Timpul a trecut și…a sosit ziua. Cum a venit așa a trebuit să plece…
Conform tradiției, noul naufragiatul a fost adus de valuri pe buza insulei. Cel vechi, era deja deposedat de marea demnitate. Cel nou era așteptat. Poporul l-a îmbrăcat cu mărire și cu alai l-au dus la Palat, să le fie conducător, în timp ce pe Teodor, l-au dezbrăcat de straiele puterii, l-au pus în barcă și l-au împins în valuri, spre insula exilurilor. A ajuns la locul unde toți cei dinaintea lui au pierit. Până aici istoria s-a repetat…
Zarvă mare la țărm. Le venea conducătorul proaspeților locuitori. Teodor, nu a încetat fie Împărat niciodată. Își construise înțelept calea.
*
Puterea este cel mai tare afrodiziac. Adoarme, corupe, moleșește, smintește, îmbată. Gestionarea puterii este o artă și un semn de mare stăpânire de sine. Administrarea pierderii puterii este însă cea mai mare artă.
Viața are suișuri și coborâșuri. Treptele se nasc unele din altele. Le construiești, continui să trăiești.
E vreme de criză, moment de refacere a căilor.
