În acest an ne îndreptăm atenția mai mult decât altă dată spre teme precum viața de familie, botezul și cununia, aflându-ne în anul pe care Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a declarat drept ‘Anul Familiei, al Botezului și al Tainei Sfintei Cununii’. Lămuriri referitoare la Taina Botezului își găsesc răspunsul în interviul acordat „Ziarului Lumina” de părintele Paul Negoiță, slujitor la Biserica ‘Sfântul Apostol Andrei’ din Buzău și profesor de religie la Liceul de Artă din același municipiu.
Părinte profesor Paul Negoiță, vă rog să ne spuneți la ce se referă sintagma ‘Un domn, o credință, un botez’?
În primul rând, aș dori să vă spun că inițiativa Sfântului Sinod de a desemna anul 2011 ‘Anul Familiei, al Botezului și al Tainei Sfintei Cununii’ este un act binecuvântat. 2011 este anul uneia dintre cele mai profunde realități de care societatea contemporană are nevoie, familia, microcosmos al societății, fundament al acesteia, iar creștinismul oferă un model experiat de secole al unei familii binecuvântate de Dumnezeu, în care dragostea soților, respectul și încrederea reciprocă, nașterea de prunci dau trăinicie, creează un mediu afectiv, dau stabilitatea întregului corp social, având ca model al unității legătura dintre Hristos Domnul și Biserica Sa. Revenind la întrebarea dumneavoastră privitoare la sintagma ‘Un domn, o credință, un botez’ și la semnificația acesteia, fără îndoială, din punct de vedere logic, atunci când vorbim despre botez, trebuie să fie cea dintâi. Trebuie lămurit un aspect esențial al Sfintei Taine a Botezului – Unitatea. Botezul nu poate fi decât unul singur, el are caracter indelebil, cu efecte de neșters, nu poate fi repetat, așa cum precizează canonul 47 apostolic, fiind ‘unul’, așa cum îl definește can. 1 Cartagena.
Biserica noastră are reguli foarte clare privitoare la administrarea Sfântului Botez. Cel botezat mărturisește la botez direct sau prin intermediul nașilor credința într-un sigur Dumnezeu, Unul în ființă, întreit în persoane, iar harul lui Dumnezeu se pogoară în timpul întreitei afundări, în apa sfințită, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Credința este, de asemenea, una singură și izvorăște din unicitatea mărturisirii și unicitatea Domnului în numele căruia s-a oficiat Sfânta Taină a Botezului.
Botezul nu are caracter facultativ, ci obligatoriu, deoarece toți oamenii sunt întinați de păcatul strămoșesc. Deci și copiii sunt botezați pentru a li se șterge acest păcat. Botezul nu se repetă pentru că, după cum este o singură naștere trupească, tot astfel e o singură naștere duhovnicească. Prin Botez se șterge păcatul strămoșesc. Acest păcat este unul singur. Dacă a fost șters o dată, nu mai este nevoie de un al doilea botez, căci altfel s-ar presupune că primul Botez n-a avut acest efect. De aceea Sfântul Apostol Pavel spune că este un Domn, o credință, un Botez (Efeseni 4, 5).
Botezul de necesitate poate fi săvârșit de orice creștin-ortodox
Cine a întemeiat Taina Sfântului Botez?
Această taină a fost instituită de Mântuitorul Hristos înainte de Înălțarea la Cer prin cuvintele adresate Apostolilor: ‘Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului’ (Matei 28, 19).
Condiția obligatorie este ca Botezul să se facă în numele Sfintei Treimi. Mărturisirea aceasta se va face încă de la începutul slujbei Botezului, când se dă binecuvântarea mare, ca la Sfânta Liturghie și Cununie: ‘Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh’, arătându-se prin aceasta că cel botezat va intra în Împărăția lui Dumnezeu – Biserica. Puterea de a boteza a fost dată de Sfinții Apostoli prin punerea mâinilor (hirotonie) episcopilor și preoților. În cazul botezului de necesitate sau de urgență, dacă nu este de față vreun preot, pruncii pot fi botezați de tatăl lor sau de oricine altcineva se află în preajmă, cu condiția să fie creștin-ortodox.
Când este indicat să botezăm un copil, la câte zile de la naștere?
În Biserica noastră este generalizat botezul pruncilor nou-născuți. Sfinții Apostoli, în activitatea lor misionară, au botezat persoane adulte, dar și comunități, familii întregi. Mărturiile Sfinților Părinți atestă existența practicii botezului copiilor încă din perioada apostolică. Sfântul Irineu (202), Origen (250), Fericitul Augustin (430) sau Dionisie Areopagitul, în secolul al IV-lea, vorbesc despre botezul copiilor ca practică ce a existat dintotdeauna, făcând parte din opera de însușire a mântuirii adusă de Hristos pentru toți, iar Canonul 110 de la Cartagena anatematizează pe cei care neagă necesitatea botezului copiilor. Botezul este poarta de intrare în creștinism, este momentul în care pruncul devine membru al Bisericii, dobândește ‘cetățenie bisericească’, devine subiect de drepturi și obligații, fiind curățat de păcatul strămoșesc.
Fără a exista o uniformitate liturgică a timpului când un copil trebuie botezat, din analiza mărturiilor scripturistice, canonice și a celor oferite de Sfânta Tradiție, botezul copiilor nu trebuie amânat o perioadă îndelungată după naștere. După generalizarea botezului copiilor nu au mai fost rânduite zile speciale pentru botez, ci el se putea săvârși oricând, în orice zi și la orice oră. Dacă pruncul nu era amenințat de moarte, conform Canonului 37 al Sfântului Ioan Postitorul, botezul copiilor ar trebui să aibă loc la 7 zile de la naștere pentru ca acesta să nu moară nebotezat.
Lăsând la o parte botezul de necesitate sau de urgență, botezul copiilor este recomandat să se facă începând cu cea de-a șaptea zi după naștere, până în jurul împlinirii celor 40 de zile. Vechile pravile nu permiteau amânarea botezului după această perioadă. Singura situație care ar fi exceptată de la această regulă era aceea în care cele 40 de zile ar fi picat în unul din cele patru posturi, mai cu seamă în Postul Paștelui, deoarece ospățul nu putea fi făcut, însă, desigur, în cazul în care copilul se află în primejdie de moarte, botezul se poate oficia oricând. Regula a rămas valabilă și astăzi, dar, din păcate, nu se mai respectă. De aceea, recomandarea ar fi aceea ca botezul să se facă în jurul celor 40 de zile de la naștere, dar să nu cadă în posturi.
‘Părinții au datoria morală de a da nume de sfinți copiilor’
După ce criterii trebuie să alegem numele cu care ne botezăm copiii?
Între rugăciunile și rânduielile legate de nașterea unui prunc este și cea intitulată ‘Rugăciunea la însemnarea pruncului’, când i se pune numele. Conform rânduielii, această rugăciune se citește în a opta zi după naștere. Copilul are însă la această dată deja un nume, deoarece înregistrarea copilului la oficiul de stare civilă s-a făcut după naștere, iar responsabilitatea prevăzută de normele legale în vigoare o au părinții.
În acest demers, orice părinte trebuie să-și amintească faptul că pruncul este persoană și se bucură de identitate proprie, iar numele unei persoane este parte a acestei identități sociale, dar și spirituale. Tocmai din acest motiv, alegerea numelui trebuie să fie un act pe deplin responsabil, trebuie consultați nașii, familia și preotul duhovnic, deoarece pruncul va purta acel nume întreaga viață, atât în fața oamenilor, cât și în fața lui Dumnezeu. Se întâmplă însă de multe ori ca părinții să opteze pentru nume care vor crea mai târziu chiar frustrări sociale, prin alegerea unor diminutive sau a unor nume sub influența ultimelor producții cinematografice. Aceste alegeri ‘interesante’ pentru moment vor fi total desuete, într-un orizont de timp nu prea îndepărtat. Tocmai de aceea, părinții trupești, împreună cu părinții sufletești, nașii, trebuie să aleagă nume din bogăția onomastică a calendarului creștin-ortodox, nume românești, ori numele nașilor, dacă aceștia le poartă pe ale unor sfinți. Părinții au datoria morală de a da nume de sfinți copiilor pentru a-i așeza sub ocrotirea spirituală a acestora, sfinții respectivi devenind astfel protectorii lor în această viață, dar și în cea viitoare. De asemenea, frumoasa tradiție de a împrumuta numele unuia dintre nași creează o apropiere între acesta și fin.
A început în ultimii ani să renască frumos tradiția conform căreia copiii primesc la Botez numele sfântului din ziua în care s-au născut ori un nume de sfânt mai însemnat din apropierea acestei zile, pe care să-l aibă ca model în viața lor duhovnicească.
Un alt aspect privitor la modul cum ne numim copiii face referire la numărul numelor. Este recomandabil ca pruncii să primească un singur nume la botez, aspect important și din punct de vedere practic, mai cu seamă pentru faptul că în realitate nu este utilizat decât un singur apelativ.
Nașul trebuie să fie creștin-ortodox
Cine poate să fie naș de botez și ce calități trebuie să îndeplinească acesta?
Nașul are un rol foarte important, deoarece fără acesta botezul nu poate avea loc, excepție făcând botezul de necesitate. Nașii sunt amintiți din perioada apostolică, ei fiind persoane de încredere ai Bisericii și garantul celui ce se botează, devenind îndrumătorul lui spiritual. ‘Dacă te pui garant, pregătește-te să și plătești’ (Sirah 8-13). Dacă cei ce fac garanții pentru alții în materie de bani își iau responsabilitatea pentru întreaga sumă, cei ce garantează în chestiuni duhovnicești și într-un domeniu care implică virtutea trebuie să fie mult mai atenți. Ei trebuie să dovedească dragoste părintească, încurajând, sfătuind și îndreptând pe cei pentru care garantează. Să nu socotească deloc că ceea ce se petrece cu ei este un lucru cu puțină importanță, ci să-și dea seama că ei au totul de câștigat dacă prin sfaturile lor aduc pe cei încredințați lor pe calea virtuților. Dimpotrivă, dacă finii lor devin neglijenți, nașii înșiși vor suferi o grea pedeapsă. De aceea, în mod obișnuit, nașii sunt numiți ‘părinți spirituali’, ca ei să înțeleagă prin aceasta câtă afecțiune datorează celor care garantează în domeniul instrucțiunii spirituale.
Nașul este un mărturisitor al credinței pentru prunc, iar pentru acest act al mărturiei devine părinte spiritual al acestuia. De aceea, pentru ca cineva să fie naș trebuie în primul rând să fie creștin-ortodox, să-și dorească asumarea acestei responsabilități, să fie conștient că această calitate este una permanentă, nu doar conjuncturală. Nașii trebuie să cunoască învățătura de credință, pentru a mărturisi în numele celui botezat și a fi îndrumători sufletești ai acestora. Trebuie să fie persoane trecute de adolescență, cu maturitate și gândire pentru actul pe care-l fac. De aceea nu este indicat ca nașii să fie copii. De asemenea, fără a constitui un impediment la validitatea Tainei Sfântului Botez, este de preferat ca nașul care primește pruncul scos din cristelniță să fie de același sex cu pruncul, iar fiecare prunc să aibă un singur naș.
Nașul devine părintele spiritual al celui botezat
Care sunt îndatoririle creștinești ale nașului de botez față de finul său și invers?
Întrebarea este foarte interesantă deoarece face referire la ‘îndatoririle creștinești’. Din nefericire, în unele cazuri, exact aceste îndatoriri sunt uitate, iar nașul nu-și asumă decât grija de a procura lumânarea, cât mai frumos ornată, de a cumpăra cât mai multe haine și de a face față cât mai rezonabil la petrecerea ce va urma. Desigur, bucuria botezului presupune și o grijă pentru aspectul estetic, iar instituția nășiei are și aspect social, însă aceasta nu trebuie să umbrească sau să eclipseze valoarea spirituală a nășiei și mai cu seamă să o pună în antiteză cu aceasta, botezul devenind un stres financiar sau un moment de petrecere excesivă. Rolul nașului este acela al unui părinte spiritual care are datoria de a da mărturie pentru finul său, iar mărturia nu constă numai în rostirea Crezului și primirea în brațe a pruncului după întreita afundare, ci în aceea de mărturisitor și educator, formator, părinte spiritual care veghează la creșterea spirituală a finului, însoțindu-l pe acesta în toate etapele sale spirituale și, așa cum este tradiția, fiindu-i alături chiar la cununia religioasă de mai târziu. Legătura dintre naș și fin nu este una conjuncturală, este permanentă, iar rudenia spirituală instituită prin Sfânta Taină a Botezului este la fel de importantă ca aceea dintre părinții trupești și prunc, instituindu-se aceleași grade de rudenie și impedimente la căsătorie până la gradul al III-lea. Nașul are bucuria de a fi părinte spiritual, dar și responsabilitatea vegherii permanente la creșterea spirituală a pruncului. Acest efort al nașului trebuie să primească răspuns din partea finului prin respectul pe care trebuie să-l poarte întreaga viața și prin modul de a apela la sfatul nașului și a urma îndemnul spiritual al acestuia. În mod cert, nașul va juca un rol important în formarea morală a celui botezat.
Cât privește respectul finilor față de nașii lor, se înțelege de la sine că dacă aceștia le sunt părinți spirituali, ei au datoria să asculte ca și de părinții lor biologici.
Păcatele ni se iartă doar prin spovedanie
Se spune că dacă botezăm cât mai mulți copii, ne iartă Dumnezeu păcatele. Este adevărat?
A fi naș la botez este o datorie creștinească, dar și un privilegiu. Este onorant ca părinții trupești ai unui prunc să împartă dragostea părintească cu părinții sufletești, oferind acestora bucuria de a fi alături de copilul lor întreaga viață și acordându-le un rol atât de important, căci această legătură spirituală este considerată ‘mai mare decât legătura trupească’, după cum precizează Canonul 53 Trulan. Așa cum evreii Vechiului Testament se bucurau de mulțimea mlădițelor de la masa lor, iar numărul copiilor era binecuvântarea casei, în timp ce absența era blestemul pentru un creștin, numărul finilor și modul în care își asumă îndatoririle creștinești în această calitate au un efect binecuvântat asupra vieții spirituale a nașilor, care nu vor avea numai un rol liturgic în timpul botezului, ci și unul activ, de educator creștin, ajutându-i pe fini să-și păzească neîntinată ‘haina botezului și logodirea duhului’, haină comparată cu veșmintele lui Hristos de pe muntele Tabor.
Plecând de la acest aspect, de la trăirile spirituale aparte pe care le au cei care sunt nași de botez, de la dragostea cu care îi înconjoară pe fini, persoanele care devin nași de botez și au în jurul lor o mulțime de fini sunt persoane deosebite, pe care Biserica, dar și societatea, le tratează cu respect. Cu toate acestea, pentru iertarea păcatelor, sfânta Biserică pune la dispoziția penitenților o altă sfântă taină – Sfânta Taină a Spovedaniei, în cadrul căreia duhovnicul poate să îndemne sau chiar să dea canon penitentului să devină părinte spiritual în cadrul Sfintei Taine a Botezului, acest act fiind unul dintre faptele milei creștine în conformitate cu cuvintele scripturistice, care spun: ‘Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la începutul lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit, gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine’ (Matei 25, 34-36). ‘Adevăr zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut’ (Matei 25, 40).
Așadar, actul de a boteza și de veghere asupra vieții spirituale a creștinilor aduce nașilor o bucurie aparte și o trăire spirituală care amintește de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ‘Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine’ (Gal. 2, 20).
Pr. Paul Negoiță, carte de vizită
Pr. prof. dr. Paul Negoiță s-a născut pe 19 iunie 1975 în localitatea Vintilă Vodă, din județul Buzău. În 1997 a devenit preot, primii 5 ani slujind în localitatea Gherăseni. Din anul 2002 este preot la Biserica ‘Sf. Apostol Andrei’ din Buzău. A deținut funcția de inspector școlar general-adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Buzău, între 2008 și 2010. Este directorul Palatului Copiilor din Buzău, inspector de religie, președinte al Comisiei de învățământ, cultură și culte din cadrul Consiliului Local Municipal Buzău și profesor de religie la Liceul de Artă din Buzău.https://basilica.ro/botezul-este-poarta-de-intrare-in-crestinism-interviu-cu-pr-prof-dr-paul-negoita/?fbclid=IwAR0tLr1MX_SuWCX_D5qaJFl-75GM18zTSo_uCetadpj1t09yUqvXNjY5xqw
Retropelerinaje Buzoiene
Ceai de urzică
Cuvant despre Cer
Daruri cu tâlc
Fascinația rostirii
Blăjani – file de monografie
