Capra Roșie

Povestea noastră

Fiecare dintre noi are o profesie, are realizări și are pasiuni. Așa a apărut mica noastră fermă de familie, ca un rezultat al dragostei noastre pentru prietenii necuvântători.

Ca orice întreprindere, Capra roșie are istoria ei. Totul a început în copilărie, atunci când, la țară unde am crescut, prezența animăluțelor era o normalitate. Au venit anii în care ne-am dedicat exclusiv profesiei, iar la un moment dat, ne-am amintit că nu este important numai să trăiești, ci și cum trăiești. Este vital să știi ce mănânci, mai mult decât orice.

Așa că …ne-am inventariat patrimoniul și am pus bazele unei mici gospodării. A fost o întoarcere în timp și o nouă responsabilitate, deloc de neglijat. Dar, am pornit.

Din anul 2018 producția din gospodăria noastră a depășit necesarul de consum în casă și am hotărât să vindem o parte dintre produse.

Anul 2019 ne-a transformat în fermă. Solicitări tot mai multe și mai serioase ne-au determinat să investim în adăposturi, în baza de furajare și în genetica animalelor.

Ferma noastră este specializată acum, în special, în creșterea caprelor și fabricarea produselor din lapte capră.

Avem cele mai frumoase căprițe. Trei rase de capre populează ferma: rasa carpatină, rasa boer și rasa anglo-nubiană. Fiecare rasă are povestea ei.

Carpatinele le-am adus de la Blăjani și Scorțoasa. Nu sunt capre care să exceleze prin cantitate, însă calitatea laptelui este excelentă. Gustul trezește amintirile din copilărie, iar zburdălnicia lor amintește de texte din Creangă.

Caprele boer provin de la un crescător român, un profesor de la Mediaș, care din dragoste pentru animale, își dedică timpul creșterii și înmulțirii lor.
Rasa anglo-nubiană are exemplare cu valoare intrinsecă. Caprele din această rasă – denumită și regina laptelui -, sunt cosmopolite. O parte dintre exemplare au traversat toată Europa să ajungă în gospodăria noastră. Trecerea de la ramurile de măslin din Portugalia, la frunza de salcâm nu a fost ușoară. În prima iarnă, au avut nevoie de hăinuțe, deși condițiile din ferma noastră sunt extrem de bune. Deci, o poveste cu peripeții…Cel mai rapid s-au adaptat căprițele aduse din Cehia…

În fine, avem astăzi suficiente capre pentru a oferi prietenilor și celor care vor să consume un aliment sănătos, lapte de capră adevărat. Avem, de asemenea, exemplare care vor popula în viitor curțile celor care-și doresc să crească animale selecționate, provenite din părinți cu pedigree.

Produsele noastre standard sunt: laptele crud, brânza și zerul.

Anul 2020 reprezintă începutul funcționării liniei noastre proprii de fabricație, sub denumirea Biolact.

Cu toate că nu excludem tehnologia, sfatul nostru este: consumați lapte de capră crud, așa cum noi facem zilnic. E miraculos. De aceea, preferăm să aducem noi produsele la domiciliu, pentru a fi cu adevărat proaspete.

Cam aceasta este povestea reginelor fermei, în jurul cărora ferma noastră de familie a adunat și alte specii de păsări și animale.
Găinile și rațele, crescute ca la țară, reprezintă iarăși o sursă de hrană sănătoasă. Surplusul de ouă a adus bucurie celor care, pe lângă lapte, și-au dorit  și alte alimente sănătoase.

Mica noastră fermă aduce bucurii ochiului. Câteva exemplare de fazani (auriu, roșu, imperial, etc.), de păuni, de rățuște mandarine, dar și de ponei, completează spectacolul vizual, construit de câteva specii de plante și pomi.

Hrana animăluțelor noastre provine, în mare parte din producția proprie. Solele de lucernă de la Banița și dealurile pline cu flori de la Blăjani, sunt principalele noastre surse. După cum știți, căprițele sunt extrem de pretențioase, când vine vorba de hrană. Sunt selective și curate. De aceea, laptele de capră este cel mai sănătos, iar ….capră bolnavă de cancer, nu veți vedea. Furajele folosite sunt netratate, unele intrând în categoria plantelor medicinale.

Deci, Capra roșie este o poveste. Să…gustăm împreună din această poveste!

Date personale: Mă numesc  Iulius-Paul Negoiţă și sunt fiul al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, de profesie economistă. M-am născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975 și sunt căsătorit cu Mirela, din anul 1997. Avem doi copii, Matei  și Andrei. Referințe studii: Am absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău și sunt licențiat al Facultăților de Teologie ( Patriarhul Iusitian) și Farmacie (Carol Davila) Am urmat şi cursuri de formare în  Islanda, Cipru, Marea Britanie, Letonia  și  Germania. Am obținut, în 2002, titlul de doctor în Teologie la Universitatea  București. Vorbesc Engleză, Franceză, Spaniolă și am cunoștințe medii de Italiană și Rusă. La nivel de citit și tradus mă descurc și în Germană și Greacă. Activitate profesională: Domeniul ecleziastic: Sunt preot din anul 1997.  Întâi am fost  la Parohia Gherăseni și din 2002 sunt preot la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Cartierul Micro 14 - Buzău. Am primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 am fost judecător la Consistoriului Mitropolitan. Conform celor relatate în lucrarea 500 de personalități buzoiene. Cea mai importantă realizare pentru cariera de preot este considerată a fi contribuția la construirea ansamblul bisericesc din Cartierul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. Domeniul didactic: Am fost cadru didactic la Seminarul Teologic, Liceul de Artă și Colegiul Economic Buzău. Am funcționat la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Am fost în echipa de conducere și în corpul de inspector. Am fost purtător de cuvânt al instituției, pe toată perioada activității, adică timp de 8 ani. Din 2010, am fost director la  Palatului Copiilor Buzău, Școala Postliceale Sanitare Buzău și Colegiul Nicolae Paulescu din Râmnicu Sărat. Domeniul  farmaceutic: Ca farmacist, activez, încă de la înființare, în cadrul lanțului independent de farmacii „Iris Pharm”. Activitate filantropice : Am acordat burse de studiu pentru elevi care au urmat cursuri universitare și postliceale în domeniul medical, premii literare și artistice în cadrul concursurilor de profil și am susținut ameliorarea situației materiale a unor familii sărace. De asemenea, am susținut financiar apariția cărților de debut ale unor autori tineri și lucrări ale unor scriitori consacrați. Am susținut financiar și apariția unor lucrări bilingve pentru comunitatea rromă. Activitate civică : Am candidat în două rânduri la Consiliul Local Buzău și am obținut două mandate de consilier independent (2008-2012; 2012-2016). Am fost președintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorități, Sport, Sănătate şi Asistență Socială. Din poziția de independent, în anul 2012 am candidat pentru funcția de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea, după candidatul USL, obținând un procent de 30,5% din voturi, respectiv 17.404 voturi. Activitate publicistică: Sunt editor la Editura Omega, calitate în care am editat și tipărit la tipografia proprie un număr peste 500 de lucrări. Ca jurnalist am fost membru în comitetul de redacție, editorialist sau publicist la  Ziarul Lumina, Jurnalul National, Revista Teologică, Mousaios, Glasul Adevărului, Analele Buzăului, Opinia, Sănătatea Buzoiană, Cronica de Buzău, Educația creștină, Lacrima, Viața Buzăului, Șansa Buzoiană, Tezaur. Am fost realizator de emisiuni radio și televiziune. Sunt autor sau coautor al mai multor volume de eseuri, proză, spiritualitate, istorie, pamflet politic: 40 de rânduri, Marchitanii roșii, Prin grădina lui Ilf și Petrof, Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Comuna Gherăseni, Cuvânt spre Cer - antologie de poezie religioasă ( coautor), Prin spini, Lectura șoaptei, Pagini de istorie locală.  Afilieri:  Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureștii - Secția Proză. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - Filiala București Membru al Colegiului Farmaciștilor din România - Colegiul București Pasiuni Călătoriile, arta, creșterea animalelor și cultivarea plantelor.

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook