Răspunsuri duhovniceşti: În Biserică ne putem înălţa spiritual

Un articol de: Eugenia Golub – 29 Ian, 2011

Pornind de la Evanghelia care se va citi mâine în biserici, despre vameşul Zaheu, spuneţi-ne dacă împlinirea noastră vine de la ceea ce deţinem material sau de la ceea ce avem spiritual?

Evanghelia care se citeşte mâine ne vorbeşte despre un vameş mărunţel de statură, Zaheu din Ierihon, şi care la un moment dat a simţit nevoia să-l caute pe Hristos. Într-o zi, Zaheu s-a suit într-un dud, pentru a-l zări pe Iisus, care trecea pe acolo, în drum spre Ierusalim. Dar până să-şi dea el seama, Mântuitorul l-a văzut, parcă l-ar fi căutat, şi cunoscându-i inima în adâncul ei, s-a oprit şi i-a zis să coboare căci “astăzi se cuvine să fiu în casa ta”.Intrând sub acoperământul casei lui, Zaheu îl întâmpină pe Iisus cu nerăbdare: “Doamne, iată, jumătate din averea mea o dau săracilor, şi de am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. Pe loc, Hristos i-a dat răspunsul care i-a adus uşurarea: “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, că şi acesta este fiul lui Avraam” (Lc. 19, 1-10).Se întâmplă adesea ca oamenii care au un anumit statut social să nu reuşească să înţeleagă menirea lor şi să nu aibă capacitatea de a se ridica din materialitatea activităţii lor. Fără o privire către Cer rămânem asemenea omului care, timp de o viaţă, a mers cu capul plecat pentru a nu pierde nimic din ce au lăsat sau scăpat alţii, iar la sfârşitul vieţii a devenit “mai bogat”, cu o colecţie de mici obiecte, însă a pierdut bucuria de a întâlni frumuseţea chipurilor pe lângă care a trecut. Şi Zaheu a fost într-o asemenea situaţie. Probabil nu a făcut nici mai bine, nici mai rău decât cei de un statut social cu el, dar la un moment dat a simţit nevoia să se înalţe. El, cel mic de statură şi poate complexat de această caracteristică fizică într-o lume a forţei şi voiniciei trupeşti, a dorit să se înalţe şi s-a urcat într-un sicomor. A văzut dintr-odată orizontul, a realizat că are o şansă să se înalţe, a realizat că măreţia socială nu este suficientă, atât timp cât omul dă dovadă de “micime de suflet”, aşa cum spun pravilele noastre, a realizat că împlinirea lui nu vine din ceea ce are, ci din înălţimea spirituală, morală în care trăieşte, a realizat că el, cel “mic de stat”, poate vedea dincolo de orizont, dincolo de mulţime, iar căutarea lui a întâlnit dragostea Mântuitorului Hristos, Care, simţindu-l că are nevoie de doctor, i-a spus simplu: “Astăzi, în casa ta Mi se cade să fiu”, iar Zaheu a înţeles că nu cele materiale adunate erau sensul adevărat al vieţii, ci virtutea. Şi iată cât de adevărat a fost! Au trecut veacuri şi chiar milenii, iar Zaheu este “cunoscut” de toţi, este contemporan cu fiecare generaţie, devine model şi se înveşniceşte. Este un model al omului care vrea să se ridice, este un model al omului care răspunde la bătăile Mântuitorului în propria-i uşă, este modelul care ne spune că avem fiecare dintre noi posibilitatea de a ne înălţa spiritual, oricât de mici am fi.Cum putem să ne înălţăm spiritual asemenea vameşului Zaheu?Dumnezeu ne aşteaptă cu dragoste, iar sicomorul Dom-nului în lumea aceasta este Sfânta Biserică. Biserica este locul unde poţi vedea orizontul spiritual al lui Zaheu, fără a fi nevoie să te urci la o înălţime fizică, este locul unde oricine capătă înălţime spirituală. Legătura cu Biserica este fundamentală. Dacă Zaheu s-ar fi urcat într-un sicomor rătăcit pe undeva nu ar fi văzut nimic, dacă nu ar fi fost animat de scopul înălţării lui, nu ar fi simţit nimic. Cel ce nu-l caută pe Dumnezeu în Biserica Sa este asemenea celor care au rătăcit cumva în vremea lui Zaheu, poate au fost şi în preajma Mântuitorului, dar niciodată nu au auzit cuvintele: “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”.

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/evanghelia-zilei/raspunsuri-duhovnicesti-in-biserica-ne-putem-inalta-spiritual-16129.html?fbclid=IwAR223195gdj9O41DK4o1CGXSuwBUb_Mx2RZo2uhYkWe9Ub7k6WqD4ZK91ns

Date personale: Mă numesc  Iulius-Paul Negoiţă și sunt fiul al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, de profesie economistă. M-am născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975 și sunt căsătorit cu Mirela, din anul 1997. Avem doi copii, Matei  și Andrei. Referințe studii: Am absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău și sunt licențiat al Facultăților de Teologie ( Patriarhul Iusitian) și Farmacie (Carol Davila) Am urmat şi cursuri de formare în  Islanda, Cipru, Marea Britanie, Letonia  și  Germania. Am obținut, în 2002, titlul de doctor în Teologie la Universitatea  București. Vorbesc Engleză, Franceză, Spaniolă și am cunoștințe medii de Italiană și Rusă. La nivel de citit și tradus mă descurc și în Germană și Greacă. Activitate profesională: Domeniul ecleziastic: Sunt preot din anul 1997.  Întâi am fost  la Parohia Gherăseni și din 2002 sunt preot la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Cartierul Micro 14 - Buzău. Am primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 am fost judecător la Consistoriului Mitropolitan. Conform celor relatate în lucrarea 500 de personalități buzoiene. Cea mai importantă realizare pentru cariera de preot este considerată a fi contribuția la construirea ansamblul bisericesc din Cartierul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. Domeniul didactic: Am fost cadru didactic la Seminarul Teologic, Liceul de Artă și Colegiul Economic Buzău. Am funcționat la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Am fost în echipa de conducere și în corpul de inspector. Am fost purtător de cuvânt al instituției, pe toată perioada activității, adică timp de 8 ani. Din 2010, am fost director la  Palatului Copiilor Buzău, Școala Postliceale Sanitare Buzău și Colegiul Nicolae Paulescu din Râmnicu Sărat. Domeniul  farmaceutic: Ca farmacist, activez, încă de la înființare, în cadrul lanțului independent de farmacii „Iris Pharm”. Activitate filantropice : Am acordat burse de studiu pentru elevi care au urmat cursuri universitare și postliceale în domeniul medical, premii literare și artistice în cadrul concursurilor de profil și am susținut ameliorarea situației materiale a unor familii sărace. De asemenea, am susținut financiar apariția cărților de debut ale unor autori tineri și lucrări ale unor scriitori consacrați. Am susținut financiar și apariția unor lucrări bilingve pentru comunitatea rromă. Activitate civică : Am candidat în două rânduri la Consiliul Local Buzău și am obținut două mandate de consilier independent (2008-2012; 2012-2016). Am fost președintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorități, Sport, Sănătate şi Asistență Socială. Din poziția de independent, în anul 2012 am candidat pentru funcția de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea, după candidatul USL, obținând un procent de 30,5% din voturi, respectiv 17.404 voturi. Activitate publicistică: Sunt editor la Editura Omega, calitate în care am editat și tipărit la tipografia proprie un număr peste 500 de lucrări. Ca jurnalist am fost membru în comitetul de redacție, editorialist sau publicist la  Ziarul Lumina, Jurnalul National, Revista Teologică, Mousaios, Glasul Adevărului, Analele Buzăului, Opinia, Sănătatea Buzoiană, Cronica de Buzău, Educația creștină, Lacrima, Viața Buzăului, Șansa Buzoiană, Tezaur. Am fost realizator de emisiuni radio și televiziune. Sunt autor sau coautor al mai multor volume de eseuri, proză, spiritualitate, istorie, pamflet politic: 40 de rânduri, Marchitanii roșii, Prin grădina lui Ilf și Petrof, Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Comuna Gherăseni, Cuvânt spre Cer - antologie de poezie religioasă ( coautor), Prin spini, Lectura șoaptei, Pagini de istorie locală.  Afilieri:  Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureștii - Secția Proză. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - Filiala București Membru al Colegiului Farmaciștilor din România - Colegiul București Pasiuni Călătoriile, arta, creșterea animalelor și cultivarea plantelor.

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook