Pornind de la Evanghelia care se va citi mâine în biserici, despre vameşul Zaheu, spuneţi-ne dacă împlinirea noastră vine de la ceea ce deţinem material sau de la ceea ce avem spiritual?
Evanghelia care se citeşte mâine ne vorbeşte despre un vameş mărunţel de statură, Zaheu din Ierihon, şi care la un moment dat a simţit nevoia să-l caute pe Hristos. Într-o zi, Zaheu s-a suit într-un dud, pentru a-l zări pe Iisus, care trecea pe acolo, în drum spre Ierusalim. Dar până să-şi dea el seama, Mântuitorul l-a văzut, parcă l-ar fi căutat, şi cunoscându-i inima în adâncul ei, s-a oprit şi i-a zis să coboare căci “astăzi se cuvine să fiu în casa ta”.Intrând sub acoperământul casei lui, Zaheu îl întâmpină pe Iisus cu nerăbdare: “Doamne, iată, jumătate din averea mea o dau săracilor, şi de am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. Pe loc, Hristos i-a dat răspunsul care i-a adus uşurarea: “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, că şi acesta este fiul lui Avraam” (Lc. 19, 1-10).Se întâmplă adesea ca oamenii care au un anumit statut social să nu reuşească să înţeleagă menirea lor şi să nu aibă capacitatea de a se ridica din materialitatea activităţii lor. Fără o privire către Cer rămânem asemenea omului care, timp de o viaţă, a mers cu capul plecat pentru a nu pierde nimic din ce au lăsat sau scăpat alţii, iar la sfârşitul vieţii a devenit “mai bogat”, cu o colecţie de mici obiecte, însă a pierdut bucuria de a întâlni frumuseţea chipurilor pe lângă care a trecut. Şi Zaheu a fost într-o asemenea situaţie. Probabil nu a făcut nici mai bine, nici mai rău decât cei de un statut social cu el, dar la un moment dat a simţit nevoia să se înalţe. El, cel mic de statură şi poate complexat de această caracteristică fizică într-o lume a forţei şi voiniciei trupeşti, a dorit să se înalţe şi s-a urcat într-un sicomor. A văzut dintr-odată orizontul, a realizat că are o şansă să se înalţe, a realizat că măreţia socială nu este suficientă, atât timp cât omul dă dovadă de “micime de suflet”, aşa cum spun pravilele noastre, a realizat că împlinirea lui nu vine din ceea ce are, ci din înălţimea spirituală, morală în care trăieşte, a realizat că el, cel “mic de stat”, poate vedea dincolo de orizont, dincolo de mulţime, iar căutarea lui a întâlnit dragostea Mântuitorului Hristos, Care, simţindu-l că are nevoie de doctor, i-a spus simplu: “Astăzi, în casa ta Mi se cade să fiu”, iar Zaheu a înţeles că nu cele materiale adunate erau sensul adevărat al vieţii, ci virtutea. Şi iată cât de adevărat a fost! Au trecut veacuri şi chiar milenii, iar Zaheu este “cunoscut” de toţi, este contemporan cu fiecare generaţie, devine model şi se înveşniceşte. Este un model al omului care vrea să se ridice, este un model al omului care răspunde la bătăile Mântuitorului în propria-i uşă, este modelul care ne spune că avem fiecare dintre noi posibilitatea de a ne înălţa spiritual, oricât de mici am fi.Cum putem să ne înălţăm spiritual asemenea vameşului Zaheu?Dumnezeu ne aşteaptă cu dragoste, iar sicomorul Dom-nului în lumea aceasta este Sfânta Biserică. Biserica este locul unde poţi vedea orizontul spiritual al lui Zaheu, fără a fi nevoie să te urci la o înălţime fizică, este locul unde oricine capătă înălţime spirituală. Legătura cu Biserica este fundamentală. Dacă Zaheu s-ar fi urcat într-un sicomor rătăcit pe undeva nu ar fi văzut nimic, dacă nu ar fi fost animat de scopul înălţării lui, nu ar fi simţit nimic. Cel ce nu-l caută pe Dumnezeu în Biserica Sa este asemenea celor care au rătăcit cumva în vremea lui Zaheu, poate au fost şi în preajma Mântuitorului, dar niciodată nu au auzit cuvintele: “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”.
