Unitatea României în pericol?

Citesc tot felul de teorii ale conspirației privitoare la divizarea teritorială a țării noastre, împărtășite – mai mult doctrinar și manipulator decât interiorizate – de persoane la care nu te-ai aștepta. Dacă unii fac astfel de afirmații cu oarecare discreție, alții se arată știutori siguri ai viitorului și se simt cu un pas înaintea istoriei. Ei nu au dubii că ne vom numi Dacia, că țara de dincolo de pădure alunecă la unguri, că Moldova este țintită de Dodon care o vrea mare….ca….

     Da. Trăim vremuri delicate. Trăim vremuri confuze. Dar nu atât de complicate și de amestecate pe cât și-ar dori unii care aruncă perdele de fum, crezând că vom inhala fumigenele lor.

Cei mai mari dușmani ai României nu sunt ungurii, rușii, germanii…De cele mai multe ori suntem noi. La noi setea de puterea și mijloacele prin care se dorește să fie dobândită îmbracă forme otomane. Se trece peste orice limită. Vă mai amintiți cum, la alegerile prezidențiale trecute, candidatul învins susținea sus și tare că actualul președinte rupe țara. Evident, tipul acesta de afirmații i-a creat imaginea unui gogoman jucăuș, care trebuie să mai stea la copt. A pierdut. Aberația afirmațiilor nu a stârnit îngrijorări teritoriale, ci evaluări de maturitate.

Evident, scenariul divizării României este lucrat după cel al Iugoslaviei. Se uită însă că acolo doar mâna unui politician ca Tito a putut ține în frâu o diversitate etnică atât de mare. Deci, comparația cu regiunea Balcanică este o nerozie. Balcanii au avut divergențe etnice și teritoriale, au avut granițe volatile și au trăit istoria ca în celebra și trista caricatură apărută în presa bulgară, în timpul bombardamentelor din Kosovo, în care erau reprezentate chinurile prin care trecea un echipaj al unui avion NATO, în timp ce încerca să fixeze țintele de atac: Fir-ar să fie! Iarăși ne-au dat harta de săptămâna trecută!

     România are altă structură, altă componență etnică, altă omogenitate. E trist că se speculează politic și propagandistic tema teritorială și populația încearcă să fie răzvrătiră etnic.  Oricum, tipul acesta de discurs ține la un anumit nivel de educație, zonă pe care politicienii versați o pot cuceri și prin alte mijloace decât jocul de-a hotarele.

     Și totuși… va mai fi România cât o avem astăzi! Da, România este și va rămâne o țară cu granițe fixe.  Slavă Domnului că în istorie a avut câteva chipuri politice cu mintea limpede!

România este compactă, dar romanii ba! De ce nu suntem uniți? Nu ne dă pace  Soros, Iohannis  sau știu eu ce venetic, ar spune unii și alții. Nu! Românii nu sunt uniți pentru că nu-i lasă minciuna și invidia să fie. Ne este frică să vedem ceea ce vedem, ne furăm căciula singuri cu idei de genul…ăștia au furat destul și nu mai fură sau iau ei și dar ne dau și nouă…ori… fură dar le lasă toate aici, sau câte și mai câte….Nu de la străini ni se trage dezbinarea, ci de la cei care folosesc România pentru interesele lor private și se bat în piept că sunt mai români decât noi ceilalți. Ei sunt cei care tot încearcă să mototolească harta în mintea oamenilor și să acrediteze idee că starea de fapt, cum este cea de român, poate ține loc virtuților morale, care se dobândesc și se demonstrează prin practicarea lor.

     Din cauza tacticilor lor România este spartă. Se încearcă a fi o țară ruptă pe verticală. Pe orizontală, în zare, este întreagă, dar în interior este ca un puzzle călcat cu cizmele.  E drept, pe orizontală sunt decalaje economice majore între județele din Transilvania și cele din restul țării – întâmplător sau nu harta economică se suprapune și cu cea a liderilor cu scăpări juridice. E adevărat că Ardealul, așa cum îl numesc maghiarii, stă în fruntea economic. Însă aspectele economice nu împart țara și nu creează  nici măcar discuții cum sunt cele referitoare la nordul și sudul Italiei. Și totuși România este spartă pe verticala. Este asemenea unui geam cu rama intactă, dar cu sticla ciobită. De ce oare? Pentru că un grup de câteva sute de politicieni au confundat epocile.  Vor democrație și economie de piață doar cât le este folositor lor. Adică, democrația este bună doar să le așeze scara să urce în vârful șurei nației, iar capitalismul este folositor cât să se cațăre la cuibarul cu ouă.  Atât. Regulile jocului sunt doar până ajung acolo. Când vine rândul celorlalți schimbă regulile și încep să se simtă os domnesc, cu drepturi despotice. Păi nu spuneau romanii că ce-i permis lui Jupiter, nu-i permis boului? Paradigma relației conducător – condus se vede altfel pentru politicianul de joasă speță, ajuns la fotolii de nesperat. Nimic din înțelegerea avută la votare sau din jurământul pe Biblie și Constituție nu mai e valabil, când raportul de forțe capătă altă dimensiune.

     Ei bine, nu așa se construiește o țară democratică. Democrația înseamnă delegarea conducerii și nu privatizarea ei. Punct. Pentru că nu suntem suficient de ancorați istoric să înțelegem cu toții, la nivel individual, cheia în care trebuie să gândim rolul conducătorului în statul democratic și avem tendința de a fi toleranți cu intolerabilul, e bine să susținem instituțiile de control ale statului. Place sau nu place treaba aceasta celor care conduc, nu contează. Altfel, de la abuzul în serviciu se va ajunge la abuzul ca/de serviciu.

     Delegarea conducerii nu poate implica doar privilegii, presupune și răspundere. Un antreprenor răspunde cu viața și avutul lui pentru riscurile asumate. Politicianul trebuie să răspundă pentru sarcinile legal trasate.  Dar se împacă politicianul actual cu așa rigori? Evident că nu. Statul mai are resurse de acaparat, iar setea de veșnicie în funcție nu dă somn genelor. Ce face atunci? Se joacă de-a zeul bugetului și începe să spargă România. Unora le dă, altora nu! Așa se sparge România! Clasele sociale se răzvrătesc una împotriva celeilalte, județele sunt tratate inegal sau chiar pedepsite pentru culoarea politică, unii închid ochii la orice pentru un capăt de ață, alții se simt furați prin jocul părtinitor practicat de cei cu pixul în mână. Statul nu mai este arbitru, devine jucător părtinitor. O nebunie, o luptă a românilor împotriva românilor. În spatele României sparte de astăzi, a diferențelor de gândire între generații, între unii dintre angajații statului și cei ai sistemului privat, stau politicienii care manipulează vulgar, promovând, ca până mai ieri, lupta de clasă și ațâțând, benefic doar pentru ei, cu materialul clientului – bugetul generat de munca poporului – disensiunea româno-română. Se încearcă formarea a două oști. Oastea celor care primesc, care în viziunea politrucilor trebuie să tacă și să închidă ochii la orice abatere a lor și oastea celor care contribuie, pentru că altfel vor fi invadați sau azvârliți din piață sau din țară. Cu siguranță, acest joc pervers nu va demobiliza conștiințe și atitudini în fața marilor idealuri sau urgențe naționale. Politicienii sapă la baza înțelegerii dintre noi și țin România spartă, lucrând de zor să o sfărâme de tot, să ne facă să ne luptăm între noi, să ne urâm, să fim dezbinați, însă, privind în istorie, chiar și în cea recentă, demersul lor nu a avut rezultatul sperat. Suntem sparți, dar nu rupți. Când am avut idealuri majore unitatea dintre noi a devenit, surprinzător pentru cei care ne-au dezbinat, posibilă și fermă.

     În concluzie, să lăsăm teoriile conspirației la o parte și să fim convinși că toți dușmanii externi nu pot cauza României atâta rău cât pot produce politicienii iresponsabili, imorali, guralivi și corupți și să nu le facem jocul acceptând dezbinarea.  Suferința noastră de aici pleacă. De aceea suntem dezbinați, de aceea nu mai avem spirit comunitar și de aceea suntem ușor de cucerit economic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și