Episcopul Epifanie a avut două dorințe, la capătul vieții. Una a fost să se termine noua Catedrală Arhiepiscopală, unde și-a făcut mormântul. A doua, să plece dincolo în zi de sărbătoare, după slujbă, împărtășit și îmbrăcat în veșminte, pentru a nu se mai chinui nimeni să-l îmbrace. Ambele au fost ascultate de Dumnezeu.
Prima, și-a văzut dorința cu ochii. Catedrala s-a ridicat repede și ar fi dorit să fie și mai repede. Îmi amintesc un dialog avut cu tatăl meu, în vremea respectivă consilier economic și direct responsabil de finanțarea și ridicarea Catedralei, în care îi cerea ferm să grăbească lucrările prin suplimentarea numărului de echipe de constructori. Degeaba i-a explicat să sunt faze tehnice care nu permit arderea etapelor, a continuat să insiste, mult mai apăsat decât de obicei. Exasperat, i-a răspuns:
-Îmi cer iertare că trebuie să argumentez astfel: o femeie face un copil în nouă luni, nouă femeii nu pot face un copil într-o lună.
A gustat gluma, dar a continuat să insiste și a fost ridicat la treapta de Arhiepiscop odată cu sfințirea Catedralei.
A doua dorință a fost destul de aproape de îndeplinire totală. Era 7 ianuarie, 2013, după Epifanie. Era slujbă arhierească la Biserica din cartierul Buzoian Poștă, unde se serba hramul. Cum eu fusesem candidat la Primărie și numărul de voturi obținut acolo era mare, a insistat să merg la slujbă, în semn de mulțumire. Își dorise mult schimbarea la Buzău și nu se temea să afirme ceea ce crede. Deci, unui asemenea argument nu puteam face altceva decât să-i dau ascultare. Am ascultat și am mers, fără să știu că va fi ultima Liturghie. A fost în foarte bună dispoziție. A glumit copios și a avut stare de voioșie pe care a continuat-o și la scurta agapă care a urmat. A chemat pe rând consilierii care nu au participat la ultima liturghie. S-a bucurat de câteva cântări cu iz popular, și-a luat rămas pun frățește și a planificat următoarea slujbă peste trei zile. Și peste trei zile a fost. A fost slujba de înmormântare.
Prima parte a zilei nu anunța nimic, absolut nimic. Vestea incertă că ar fi murit începuse să umble. Cum era posibil?! La scurt timp s-a confirmat. Era în zi de sărbătoare. Era împărtășit. Doar veșmintele mai trebuiau puse…
Paradoxal sau nu a murit în Vrancea, aproape de locul unde a reușit să-i deruteze pe preoții care-l urmăreau în timpul revoluției interne din 1990. Cum nu era prea…protocolar până la Revoluție, s-a format un grup de …reflecție, în Episcopia Buzăului și Vrancei. Preoții revoltați voiau demisia episcopului. Au dat năvală la Episcopie și au încercat să se impună. I-a invitat la un dialog în Vrancea și când a constat febra în care se aflau, cu un șiretlic a reușit să scape din strânsoare, pentru a câștiga timp. Aproape de intersecția unde s-au bifurcat drumurile lor, a murit atât de ușor, încât șoferul nici nu a sesizat. Cât despre timp…a câștigat și l-a folosit. A reușit, mai ales după ce a devenit Arhiepiscop, să se transforme într-un adevărat părinte.
Așa a fost ultima liturghie, ultimul drum în Vrancea și slujba de la care nu au apărut niciodată fotografii, deși consilierul de resort a fost acolo. Istoria a trecut direct la imaginile de la funeralii, la slujba unde ne invitase pe toți, a treia zi.
