Farmaciștii și asistenții farmaciști sunt în prima linie. Și-au făcut datoria fără șovăială. Și-o fac în continuare. Tratamentul care li se aplică uneori este destul de nedrept. Știm cu toții că totul a luat-o razna. Mai ales prețurile. Farmaciile sunt dependente de furnizori. Farmaciștii au fost transformați în vânzători de medicamente de lanțurile farmaceutice. Conducătorii organizației profesionale au închis ochii, sau chiar au colaborat, ori trădat, pentru beneficii economice substanțiale. Pe zi ce trece, farmacistul s-a desacralizat de arta lui. Aura de vindecător, de persoană capabilă să-ți prepare leacul tămăduitor, a dispărut. Farmacia a devenit doar o za în marele lanț comercial. Regulile comerțului sălbatic, folosirea trucurilor comerciale prin care pentru a vinde produse bine negociate de către departamentele de achiziții, au luat locul profunzimii științifice a profesiei. Facultatea de farmacie este din ce în ce mai străină de activitatea curentă din farmacie; și bine face. Numărul celor care vor să devină farmaciști este din ce în ce mai mic. După cinci ani de școală, e greu să ajungi farmacist de lanț național, unde trebuie să vinzi cantități, pentru a putea atinge obiective salariale. Un farmacist ajunge să fie evaluat după numărul de produse de pe bon, sau după valoarea bonului de casă. Iar dacă pacientul pleacă doar cu un sfat, fiindcă efectiv nu are nevoie să înghită nimic, riscă să fie concediat personalul. Cumplit.
Marii distribuitori de medicamente nu angajează farmaciști, fiindcă au …preconcepții științifice. Nu pot vorbi despre un produs, altfel decât este. Oamenii de succes ai domeniului, cei mai consistent plătiți, sunt cei mai buni mercenari. În farmacie însă, nu pot fi angajați mercenari de profesie. Atunci se încearcă transformarea farmacistului în mercenar. Farmacistul trebuie să fie pentru sfat, consiliere, judecată lucidă, nu pentru ca să vândă medicamente cu toptanul. Dar așa a ajuns. Vânzător. Vinde produse, nu oferă servicii. Serviciul nu-l plătește nimeni, deși statul, așa ceva ar trebui să plătească. Imaginați-vă ce se întâmplă când bordul unei firme mari are în focus un produse pentru vânzarea asociată! Ai nevoie sau nu de produs, sub sintagma vânzare asociată, e posibil ca din motive comerciale, la un tratament pentru migrene să ți se asocieze unul pentru…bătături. Nu e glumă. Etica moare în fața comerțului, iar dacă exemplul de mai sus e unul care nu vatămă, respectându-se principiul primum non nocere, în rest, o vânzare abuzivă, un joc bani-substanțe active, vatămă, omoară lent.
Așa stând treaba, conștiința farmacistului este tot mai greu încercată, iar tensiunile dintre farmaciști și pacienți au crescut pe fondul actualei crize. Prețurile s-au mărit haotic și nu din farmacii, ci din lanțul comercial în care, fiece za, s-a confruntat cu probleme și a adăugat un procent. Dacă nu se accepta jocul, se bloca sistemul.
Cum se puteau evita o parte dintre aceste situații? Prin echilibrarea raportului dintre farmacia profesională cu cea comercială. O farmacie fără laborator nu mai este farmacie. E un magazin cu produse farmaceutice. Dacă arta farmacistului se păstra, iar legile statului erau înțelepte și în favoarea populației, acum, parte dintre medicamentele pe care lanțul comercial le supraevaluează, s-ar fi putu reproduce în farmacie. Înainte în farmacie se făcea totul, nu în mari fabrici. Automat, prețurile nu mai erau artificial crescute. Farmaciștii nu mai acceptau atitudinea distribuitorilor. Nu aveau de ce. Acum sunt la mâna lor și au de luat o decizie grea: ori nu aduc produsul, ori îl aduc și suportă jignirile.
Sunt farmaciști mai în vârstă, care au repertorii de rețete ce serveau la producerea de medicamente în laborator, pe vremea lui Ceaușescu, când lipseau frecvent.
Lecția Covid – 19 pentru legislația farmaceutică e simplă: păstrarea echilibrului. Nu degeaba nemții nu permit un lanț mai mare de patru farmacii. Un proprietar nu poate avea mai mult de o farmacie și încă trei puncte de lucru, iar proprietarul trebuie să fie, în mod obligatoriu, farmacist. Se evită monopolul. Farmaciștii sunt valori comunitare, nu biete unelte comerciale.
Echilibru presupune păstrarea activităților de laborator și exersarea profesiei conform misiunii. Farmaciile sunt entități strategice pentru orice administrație și stat. Arta farmaciștilor e extrem de valoroasă. Din mâna lor pot ieși soluții salvatoare în vremuri de normalitate, când pot personaliza, pe baza unei rețete magistrale, medicamentul; și în timp de criză, când pot suplini sincopele de funcționare ale globalizării.
Acum pacientul e mânat cu reclama în farmacie – reclamă care creează percepția prețului mic, nu garantează rezultatul – și nu de valoarea profesională a personalului din farmacie. Reclama are scop comercial și lipsește pacientul de libertatea reală a alegerii. Nu degeaba investesc firmele milioane de euro în reclamă! Nu trebuie să-ți scoată banii cheltuiți?! Dar interesul pacientului este altul decât cel de a fi mânat de la spate. Interesul lui e propria sănătate, iar valoarea unei farmacii este oferită de farmaciști și pregătirea lor științifică îmbinată cu etica. Fiți siguri un farmacist priceput în laborator este corect cu pacienții și mult mai bun.Este făcător de medicamente. Nu citește un prospect și vinde, vinde, vinde și iar vinde. Presiunile vânzării distrug etica și farmaciștii comerciali devine părtași în lanțul de comerț, care transformă pacientul în client, și-l tratează ca pe un posibil susținător al propriului venit.
După Covid – 19, ca multe alte domenii, și cel farmaceutic trebuie readus pe făgașul normalității, din precauție și din respect pentru farmaciști și pacienți. Altfel, din artă tămăduitoare, farmacia deveni viciu comercial dăunător, care pe timp criză nu face față provocărilor.
