Tancuri, mitraliere, poliție. Legitimează bătrâni. Cu mâine tremurânde, oameni vârstnici, care țin de toartele unei pungi, sunt luați la întrebări. Circulă, asemenea unor criminali de război, pe vreme de virus. Altfel de ce ar fi supuși la așa umilință?!
Da, bătrânii au perceput cel mai greu pericolul actual. Temerari, trecuți prin multe, sunt puțin ispitiți de credința că li se poate întâmpla ceva. Motiv pentru care au… abuzat de dreptul la liberă mișcare, așa cum au scris, mânios, unele ziare.
Să admitem că sunt oameni în vârstă care au tratat cu nepăsare fenomenul și nu le-a păsat de ceea ce văd că se întâmplă în Italia, spre exemplu.
Majoritatea însă – cel puțin cei cu care am vorbit – au înțeles. Vor să trăiască. Dar …nu prea au cum. A trecut ceva vreme decât nebunia a început, iar autoritățile locale sunt total ignorante. Dacă nu trebuie să iasă din casă persoanele vârstnice, cum pot să trăiască. Cine le face piața, cine le plătește facturile, cine îi întreabă dacă mai trăiesc.
Sunt zeci de mii de bătrâni singuri, care au copiii plecați peste mări și țări, și care nu au sprijin din partea nimănui. Sunt nevoiți să iasă. Statul nu are evidențe, nu are soluții, chiar dacă mai este câte un primar lăudăros care se filmează punând în saci câte o sticlă de ulei de la cantina socială.
În loc să primească armata ordin să umble cu mitraliera pe stradă, era mai uman și eficient să primească o listă cu persoanele care au nevoie de sprijin. Sunt sigur că militarii ar fi fost amabili.
Înțeleg să-l păzești cu arma pe cel care, după ce i-ai asigurat cele necesare, circulă de nebun. Dar să legitimezi un om în vârstă, care pleacă de nevoie să aducă soțului, soției – poate bolnav sau bolnavă – cele necesare, este ne adecvare, irosire de energie și bani.
Ce m-a fi bucurat să văd amfibiile și tancurile pline cu legume, fructe, bonuri, sacoșe, liste. Știți ce sentiment ar fi trăit soldații: sentimentul utilității, carității, bucuriei. Știți câte zâmbete și mulțumiri ar fi dus seara cu ei acasă: infinite.
Dar noi, în statul nostru, stăm și păzim oamenii ca pe iepuri, îi intimidăm, vrem să stea acasă pentru că sistemul sanitar este la pământ și îi omorâm cu zile, dar îi condamnăm la moartea din caza grijii zilei de mâine. Bătrânii au tema aceasta și se lasă chinuiți de gânduri. Ce stres are un bătrân care trebuie să iasă după cele necesare, dar se simte apăsat de atâtea controale? Grozav!
Regret să constat: statul nu are nici minte, nici suflet!
