Jurnal de editor – Passionaria Stoicescu și “Călimara fermecată”

Ultima vreme a adus și avantaje. Unul dintre ele a fost răgazul de a cotrobăi prin …arhive. Cu motoarele reduse, tipografia -evident, și editura-, au făcut obiectul inventarierii contabile, dar și a rezultatelor din cei aproape douăzeci de ani de funcționare.

Deși ultimii ani nu au fost atât de bogați în editarea cărților – autorii sunt dependenți de banii statului, iar politicienii puterii locale, la Buzău, îi dirijează unde au interes -, iar tipografia este ocupată tot mai mult cu producția de ambalaje, mărturisesc fără echivoc, că editarea cărților mi-a adus printre cele mai mari satisfacții.

Privesc aproape melancolic exemplarele din arhiva proprie – peste o mie de titluri -, fiecare cu povestea lui. Tiraje mai mici sau mai mari, scriitori cunoscuți sau debutanți, profesioniști sau dornici să-și verse gândurile peste semeni, mi-au făcut existența plăcută și m-au îmbogățit spiritual.

Nici editarea și nici tipărirea cărților nu reprezintă activități facile. Lipsa banilor, lipsa profesioniștilor ( un redactor de carte se găsește greu, un corector…de asemenea, nici un tipograf sau tehnoredactor, care să înțeleagă de ce trebuie să trateze fiecare volum ca pe o existență unică, nu e ușor de găsit), lipsa criteriilor și efervescenței spirituale, sunt motive care fac munca editorului de provincie destul de grea.

Cu toate acestea, la editură nu aș renunța. Am cunoscut oameni minunați, profunzi, unici. Datorită lor m-am apropiat de cuvântul scris, nu doar de cel citit.  Probabil, fără încurajarea lor nu aveam niciodată impulsul să scriu și apoi privilegiul să fiu membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Editura Omega are un patrimoniu imens: scriitorii ei!

Vă invit la o călătorie prin arhiva de amintiri. O editură nu este doar un furnizor ISBN. E o colecție de valori și de suflet. Gândurile, anii, sudoarea, nesomnul, se adună între file de carte, iar editura dă și primește valoare de la autorii care-i trec pragul.

Omega este o editură care a fost onorată cu nume importante din toate domeniile, dar mai ales din literatură. În același timp, este o editură care onorează. Tradiția, ținuta culturală cu care se abordează orice nouă apariție, sunt argumente solide pentru care se bucură de succes. Tiparul e industrie și se face cu industriași. Editarea cărților e artă, e suflet. Reputația unei editurii după astfel de criterii trebuie judecată.

Așadar, am fost binecuvântat de Dumnezeu cu bucuria de  întâlni scriitori buni. Primul la care vreau să fac referire este Passionaria Stoicescu. De ce m-a dus gândul la această doamna minunată, pe care dacă o citești nu ai cum să nu o iubești? Poate pentru că nu am văzut-o de ceva vreme și m-a cuprins dorul după un om special, valoros prin cultură și sensibilitate.

Passionaria Stoicescu scrie frumos, frumos de tot.

Publicată de mulți, iubită de toți, doamna Passionaria Stoicescu mi-a oferit și mie privilegiul să-i fiu editor al câtorva cărți. Călimara fermecată este una dintre ele. O cartea care îmi este cea mai dragă!

Grafica dulce, textul perfect, zburdălnicia metaforelor, fac din acest mic abecedar al frumosului, o carte pe care orice copil merită să o aibă.

Lumea care iese din călimară este fantastică! Din văgăuni și peșteri, din păduri și câmpii, viețuitoare de tot felul sunt puse să-i bucure pe copii. Legenda și gândurile lor frumoase curg de la o pagină la alta, iar desenele sunt pline de culoare și de straie, care mai de care, mai meșteșugite.

Călimara fermecată este o carte fermecătoare! Sunt om mare și recitesc cu drag fiecare rând. Le-am citit copiilor mei ( cartea este apărută în 2012), ei au crescu și eu încă îmi mai înmoi sufletul prin lumea construită de doamna Passionaria Stoicescu.

Și dacă oamenii mari poate nu mă cred, copiii sigur o vor face. Voi…argumenta, mai jos, cu un text ales destul de…subiectiv, având în vedere că în el se vorbește despre …durea de măsele. Să vedeți imaginație! Să vedeți fascinație!

La dentist

Doi  Țânțari trag o caleașcă

-Vine doctorul Rădașcă!

Și cu două gărgărițe

Pasămite felcerițe,

Fiindcă sub un copăcel

Ronțăiescu Veverel

Prin pădure plânge tare:

-Ah, măseaua! Ah, mă doare!

Pregătiți un pansament!

Cască gura, pacient!

Da, e grav, am înțeles;

patru carii și-un abces!

Te adorm cu ser de crin

Și-ai să simți foarte puțin.

Și dentistul cu clești lați

scoase dinții cariați

și mai puse în măsea,

rouă de la o pansea.

Pe când da halatul jos,

zise blând către fricos:

– La culcare și în zori

Să te speli pe dințișori

Și ia seama, Veverel,

ronțăie mai puțintel!

Cuvintele mele sunt poate prea reci, comparativ cu bucuria momentului lansării, 1 iunie, 2012. Redau doar un singur mesaj  dintre sutele care încă mai pot fi culese de pe facebook:

M-am înconjurat de flori galbene întâmplător! Am vrut să încerc o ramă, pe care am văzut-o la o colegă, care avea mesajul legat de școala de acasă, că imi pasă, mă implic… ceva de acest gen… Eu am vrut rama pentru mesaj, dar, nu știu ce s-a intâmplat, că am rămas doar cu florile galbene …. Nu că nu mi-ar plăcea, dar nu aceasta mi-a fost intenția… Acum, nici nu știu cum să le elimin….Le las acolo…Semnificațiile date de dv. sunt reale… Cu gelozia, nu prea îmi dau seama dacă se potrivește! Vă pup, doamnă dragă!!!  Rodica Gheorghe

Sale!