Marin, scrie-I bine Domnului, rogu-te!

Trec zilele peste noi fără sa le simțim. Uitam, alergam spre tot felul de iluzii, ne uitam promisiunile.
Mințile ne sunt infidele. Rămân crâmpeie, imagini stinse. Chipurile se suprapun. Timpul decantează nemilos. Oamenii mor, atunci când sunt lăsați sa moara in noi.

 

Marin Ifrim, Paul Negoiță, Florentin Popescu la Casa V. Voiculescu. Foto: Ovidiu Petrescu                                                                                                                                                                                                La fiecare plecare din lume promitem ca nu-i vom uita niciodată. Mintea însă nu tine cont de suflet și uita.                                                                                                           Rămâne peste timp doar ce se infiltrează printre pliurile sufletului.                                 Din categoria promisiuni insuficient onorate găsesc și relația mea cu Marin Ifrim. Sigur, eu am un “avantaj”. Sunt preot și in locul unde laicii ajung doar cu numele, la Proscomidiar, o lista mă așteaptă duminica de duminica. Tot tai din stânga și pun in dreapta. Pe Marin nu l-am avut in stânga. Credeam ca se descurca singur cu Dumnezeu. Știam ca-i mai scrie. I-am citit gândurile. Nu voiam sa incomodez relațiilor lor cu prezența mea. Probabil s-au înțeles bine. Cred ca atunci când i-a obosit un scrib, sau mai sigur …atunci când acolo Sus numărul celor care vor sa audă poeme s-a înmulțit, Dumnezeu i-a zis: Marine, hai la Mine!

De atunci pe Marin îl am in dreapta și-l citesc.
Parca acum îmi e mai aproape. Nu i-am zis niciodată Marin, in trecut, ci doar domnul Ifrim.
In timp ce mă rog pentru Marin îl revăd pe domnul Ifrim mereu agitat, cu mers alert, cu vorba sacadate, mereu generos. Și ce bine ca a fost generos… Cum dau cu ochii prin biblioteca mă lovesc de cărțile pe care mi le-a dăruit. Le scot. Le văd. Nu mai știu dacă omul îl caut sau scriitura. Nu realizez precis dacă voi a citi, sau melancolia îmi duce mâna spre munca …și viața după viața a scriitorului Marin Ifrim.
S-a dus un timp care nu se mai oprește de când nu a mai fost pe aici, prin lume, prin versuri.  Slava Domnului ca are prieteni care vor sa-i facă pomenirea literară. Sa-l cinstească după cuviință fapte. Și bune fapte a făcut lăsând in urma file de gând, de suflet, de umbre, de speranțe.
Mulțumesc domnule Ifrim ca mi-ati lăsat amintiri.

Text publicat în antologia Amintiri cu și despre Marin Infirm, Edit. Editgraph, Buzău, 2020, p. 39 – 40, sub titlul Ce bine că a fost generos…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și