Plantata Buzău

În timp ce iscodeam prin rafturile unui librării privirea mi-a picat pe un titlu: Tratament împotriva revoltei. Incitat de titlu, am smuls cartea din stivă, dornic să găsesc antidotul împotriva unei stări care se manifestă cu pusee și pe care îmi doresc să o țin sub control, în aceste vremuri râncede.

Ispitit de șansa unui posibil tratament am început să caut prospectul. Nu erau, însă, indicații terapeutice ci un roman, iar romanul avea ca spațiu de inspirație Buzăul. Claudiu Soare, autorul romanului, povestește și uneori romanțează istoria Buzăului anului 1985. Prefațatorul lucrării, Radu Paraschivescu, scrie că acest roman este ca o cruce înfiptă în mormântul speranțelor. Și, din nefericire, are dreptate. Citind romanul înțelegi pe ce fundație s-a așezat lumea politică buzoiană actuală. Înțelegi că orice surprindere la ceea ce se petrece este o naivitate

Primele rânduri ale romanului creează o imagine vizuală apropiată celor din vestitul Cernobîl: Cireșii refuzau să înflorească, de silă. Iarba, puțină, răsărea murdară, îngrozită că o vor călca în picioare oamenii în cojoc, care alergau înfometați după primăvară – dar primăvara nu-și va arăta pentru ei decât hoitul mumificat, iar lor nu le va rămâne decât să o jupoaie și să își facă din pielea ei rece alte cojoace, pentru iarna viitoare, fiindcă de înfipt dinții în carnea ei fragedă nu poate fi vorba.

Am copilărit în acest oraș. Veneam zilnic de la Școala numărul 1, treceam pe sub castanii și blocurile maro-cenușiu, dar parcă în clișeele memoriei mele vizuale imaginile au mai multă culoare decât în roman.

Claudiu Soare continuă: Copiii se nășteau frumoși, însă pe măsură ce înaintau în vârstă trăsăturile lor se contorsionau, se împleteau cu chipuri boțite, cu expresivitate involuntară, de iobagi resemnați, de proletari uitați în grimasă, în lectura documentelor partidului, din care nu înțelegeau decât sugestia vicleniei, a delațiunii pentru o bucată de salam savurată pe ascuns. Adolescenții păreau frumoși, erau însă obraznici precum macacii care ar șantaja celelalte specii de mamifere pentru că într-o zi s-ar fi zvonit că vor fi oameni, că vor fi nevoiți să fie oameni. Iar oamenii, adulții îi inițiau în arta de a fi jigodie, șarpe uns cu toate alifiile…sau: e timpul disprețului fără nuanțe, așa le trimitem în viitor, ca pe niște câini care să știe să muște și să se gudure, de parcă nu mai e aer pentru toți, nici grâu, nici iertare.

Să fie oare o imagine istorică dispărută?  Să fie doar fabulație? Cititorul poate judeca dacă cele rostite au legătură cu prezentul, iar pentru o judecată corespunzătoare ar fi bine-venită întâlnirea cu personaje precum Parolică, Vasile,  maistrul Căreală, Cristian Siboiu, etc. O parte dintre personaje sunt, de fapt, adevărate specii, altele sunt încă vii, dictând prezentul. Dacă le-am identificat corect, am început să le înțeleg constituția profund ideologizată care nu le permite, indiferent de nivelul intelectual atins, să-și depășească umbra.

Politicienii de atunci, au fii de care se pot mândri astăzi. Ei au fost nimicul în care s-a transformat  în nimicul care va fi. Astăzi avem doar un nimic mai mare!

Deci, au reușit!  Nimicul. Mizeria. Infamia. Minciuna. Hoția. Toate sunt semne distinctive ale Buzăului de astăzi, lăsat cu credulitate  pe mâna comuniștilor-dezertori transformați, în democrați-antreprenori.

Sale!