În ultima vreme, de mai multe ori pe zi, primesc mesaje disperate: vă rog, rugați-vă! E la terapie intensivă! Nu poate respira! Nu răspunde la tratament! Rugați-vă să-și revină!
Nu vreau să intru în istorii ale pandemiilor și nici în analiza modului în care crizele, inclusiv aceasta, sunt speculate. Este o socoteală pe care o putem face, cu cei implicați, după ce trece ceasul rău. Și aici nu mă refer, în primul rând, la achiziții hoțești de materiale sanitare, ci la faptul că se cheltuie bani pe mașini, avioane, în loc de ventilatoare!
Trăim în plină modernitate și constatăm că nu ne ajută la mare lucru. Suntem bolnavi de teorii conspiraționiste, vrem să ne facem datoria în activități care ar putea să fie amânate, speculăm vulgar, din motive politice suferința.
Există, e drept, și o partidă de șah la… interese. Nu există o logică a tratamentelor și măsurilor. Sunt unii care-și fac planuri, de parcă nimic nu i-ar putea zdruncina. Repet, nenorocirile au avut mereu speculanții lor, iar acum este greu, să ne luptăm cu toate aceste netrebnicii. Dar dacă facem ce este prioritar și suntem sănătoși, avem timp să îndreptăm ce se strică. Nimic nu este definitiv pe lumea aceasta. Nimic nu este de neîndreptat. Dar, acum, este momentul protejării fragilității noastre, pentru a ieși sănătoși și a putea reface drumurile întrerupte.
Astăzi principala preocupare trebuie să fie sănătatea. Economia? Se prăvălește, dar ține de noi să o ridicăm. Școala? E vitală, mai ales când face educație. Din păcate, în ciuda tehnologiilor de care dispunem, nu am reușit să ne organizăm, să oferim tuturor șanse egale. Dar nici înainte nu am făcut-o. Așa că, atâta vreme cât protejăm sănătatea, facă-se online. Ce folos avem dacă, spre exemplu, profesorul de matematică se îmbolnăvește și lipsește două – trei săptămâni? Credeți că se va mai găsi un pensionar care să-i suplinească prezența, ca …pe vremuri? Sau ce se întâmplă dacă elevul se îmbolnăvește în an crucial, în an de examen, și ratează valorificarea muncii depuse? E mai bine?! Nu!
Da, e rău că organizarea este deficitară și sunt copii pe care nu are cine să-i ajute să se conecteze la ore, sau care nu au la ce să se conecteze, însă, din copilul sănătos, iese om bun, dar din cel bolnav….După șase luni de conviețuire cu boala, ar fi trebuit să existe o hartă a problemelor și facilitatori instruiți să ajute copiii. Nu sunt, vor pierde pentru moment, fără să aibă vină. Dar dacă sunt sănătoși nu avem daună …totală.
Și când mai aud acum aberația facultăților locale, în timp ce nu se poate asigura instrucția primară, din cauze relativ banale, în învățământul obligatoriu….
Mai constat o tendință țanțoșă, a celor care cred că lor nu li se poate întâmpla. Poate că va fi așa și să dea Domnul așa să fie! Totuși, anumite atitudini pun în pericol sănătatea celorlalți, mai puțin fermi în fața virusului. Exemplul celor tari, poate fi fatal celor slabi, care au suferințe. Cei tari dau tonul unei nepăsări, unei neîncrederi! Momentul acesta grav din istoria lumii – indiferent de felul în care a apărut -, nu este unul în care trebuie să ne arătăm tării fizice individuale. Nu, e clipa dragostei pentru aproapele, a respectului pentru ceilalți, a protejării celor din jur.
Sigur, privind statistic, morții nu par mulți. E adevărat că pier oameni care ajung în spital cu alte alte afecțiuni și pleacă, pe ultimul drum, cu diagnosticul Covid. Nu e totul în regulă. Nu am construit lumea cea mai bună. Dar acum chiar nu contează toate acestea.
Fiecare viață contează! Sunt atâtea familii care plâng…și chiar dacă ar fi doar una, ar fi destul. Atâta vreme cât purtăm o culpă comună a infectării, nu avem voie să fim nepăsători și egoiști. Orice activitate este importantă, dar trebuie făcută cu responsabilitate, respect față de cei din jur și dacă poate fi amânată, în beneficul comun, va aduce mai mult folos decât ne imaginăm.
Faptul că unii pacienți dezvoltă forme ușoare sau sunt asimptomatici nu este un ajutor pentru cei în suferință și nu trebuie să fie nici un motiv cinic de nepăsare. Dumnezeu i-a ținut pe unii așa ca să fie în slujba celorlalți, nu să dea mesajul nepăsării.. Și apoi, la cât de viclean este acest virus care capătă mereu mutații, s-ar putea ca a doua oară să nu mai fie atât de blând, iar reinfectarea este vine deja pe un teren imunitar pus la probă.
Avem, oare, nevoie de atâtea legi și restricții ca să respectăm viața celorlalți?! Nu cumva suntem părtași la pierderea fiecărei vieți, atâta vreme cât cu bună știință negăm evidențele și suntem nepăsători?
Tot ce facem este important, fiecare dintre noi este important, economia, democrația, toate sunt importante, însă viața unui singur om valorează mai mult decât toate aceasta. Nici economia, nici democrația, nici activitatea noastră lucrativă nu o poate aduce înapoi. Un om care moare lasă un pustiu de suferință, iar dacă moartea i se trage, indirect și de la noi, cei care nu am vrut, nu am crezut, nu am înțeles ce se petrece, suntem vinovați.
Nu cred că declarațiile și restricțiile trebuie să ne facă să respectăm viața cuiva, ci dragostea și împărtășirea aceleași condiții de om muritor, care trebuie să aibă grijă de cel din jur, ca de el însuși, pentru că trăim legați unii de alții.
Să ne dea Domnul înțelepciune, oriunde am fi, oricine am fi, oricât de importanți am fi. Acum nu mai vorbim despre scări ierarhice sau valorice, ce despre viață, iar viața este darul lui Dumnezeu și trebuie să o protejăm cu toții.
Și cum gândul acestor rânduri a plecat de la cei care suferă și-mi scriu cu disperare că au nevoie de rugăciune, cred că trebuie să ne rugăm unii pentru alții și toți pentru cei în suferință. Da, să ne rugăm și să ne ajutăm! Să facem ceea ce trebuie făcut, să nu facem ce nu trebuie făcut și Dumnezeu este cu noi!
Dumnezeu să ne ajute!
