Mița

Era spre tomnă și destul de frig, când Mirela, a venit cu un biet mâț, abia respirând. Fusese otrăvit. Nimic din ce i-am oferit nu i-a dat ceasuri în plus. În câteva ore a rămas fără viață… Ce teribilă tristețe ne-a adus neputința de a-l salva! Deși erau doar câteva ceasuri, parcă avea la noi un loc care devenise gol, care nu mai putea rămân astfel..

Așa că am plecat printre blocuri, să găsesc un motănel care avea nevoie de un adăpost. Pe câteva țevi de căldură, stăteau chirciți câțiva pisoiași. După o mică încercare de cucerire l-am ales pe cel care semăna cel mai mult cu cel pe care-l pierdusem. L-am prins, l-am pus în cutia de carton special pregătită și l-am dus să-l pregătesc pentru întâlnirea cu noua lui familie.

Deși era un biet maidanez slab, jugărit și destul de ciufulit avea fundă roșie le gât, strânsă de zgarda anti purici. A părăsit rapid cutia și s-a plasat pe bancheta din față, de parcă ne știam de o viață.

A fost rapid adoptat adoptat de copii și de Mirela, mai ales de Mirela.

Evident, a început matrapazlâcurile! Cățărări, obiecte sparte, brazi dărâmați de crăciun, perdele folosite ca liane. Viață de oraș …caracter de maidanez. De fapt.. maidaneză, pentru că motănelul era …pisicuță.

Ca semne de de bună purtare și-a pierdut coadă și nu de puține ori a avut drum pe la medicul veterinar.

Ordine a făcut cu toți ai casei. Orice abuz de afecțiune care se manifestă cu mai mult decât un tras de mustăți și o mângâiere pe cap se lasă că atenționări …dureroase. Mița zgârie rău, iar cei doi căței ai noștri nu mișcă în front, când pisica are ceva de zis. Pentru un Akita …e mare act de umilință personală să vezi cum o mâță sforăie leneșă în coș. Dar pentru pacea din familie…merită sacrificiul. Cel mai înțelept cedează, nu?!

Așadar, viața unei mâțe rebele schimbă viața de familie. O responsabilitate în plus, ceva reparații prin casă, un calorifer mereu ocupat, dar și plăcerea de a fi privit țintă de doi ochi ageri, mereu puși pe șotii.

Sale!