Cațavencu, Dandanache, Rică, dar și…Joker, pe scenă!

După evenimentele politice de ieri am simțit instinctual nevoia de a revederea O noapte furtunoasă. 

Dar să vedem cum a intrat fiecare actor, în pielea personajelor.

Ciolacu l-a interpretat convingător pe Canțavenscu.

Câțu …Agamiță Dandanache, clar!

Rică Venturianu? …..

Joker, personaj specific PSD, nu este bun de nimic, dar înlocuiește orice.

Cetățeanul ….păcălit? Poporul Român!

Intriga…un film în care apare Ciolacu, vorbind șmecherește cu Câțu, ministrul de finanțe în guvernul liberal. Ce discutau? Cum își împart felii din bugetul țării, ca la poker. Nu tu  criterii, nu tu respect pentru contribuabili, nu tu transparență, nu tu politică liberală. Poker pe banii românilor!

În detaliu:

Actul I

Ciolacu îl sună pe Câțu în timp ce conducea o ședință de partid. Pentru a le arăta colegilor cât e Câțu de ascultător, vorbește cu el  în prezența activului de partid. Cad de acord că poate trimite un interpus să-i dea lista cu punctele de interes financiar. Târgul penele-pesede se face.

Câțu, acceptă umil propunerea. În loc să-l trimită pe adversarul său politic la Parlament, pentru a discuta transparent bugetul, construiește bugetul țării la telefon. Nu a protestat când a fost sunat, nu s-a revoltat că e zilnic umilit public de Ciolacu. În definitiv, dădea de la el?!

Actul II

Apare înregistrarea cu dialogul. Furnizor? Evident, de la PSD!

Câțu, în loc să-și ceară scuze românilor că i-a trădat, că i-a umilit prin înțelegerile subterane cu dușmanul poporului cinstit, PSD, pleacă călare pe mașina de serviciu la …sediul PSD. Ajunge acolo, după ce a trâmbițat către toată presa. Invocă dorința de a-i lăsa o scrisoare. O fi fost bucata de hârtie lăsată de omul lui Ciolacu, la el în birou, când au jucat la ruletă bugetul țării? Voia să o restituie să nu ajungă pe la DNA, pentru trafic de influență, sau știu eu ce altceva? Rămâne enigmă.

Practic, Cîțu s-a făcut de râs în fața ziariștilor. Pe fondul unui dialog plin de bâlbe, nu a avut curajul să intre în sediul PSD. Ah ce ar fi intrat! Ce le-ar fi făcut! Ca la televizor!! Dar..nu…Și-a luat scrisoarea înapoi. Deși spunea că ardea de nerăbdare să i-o înmâneze personal lui Ciolacu, fiindcă se temea că nu va ajunge să fie citită dacă e trimisă prin poștă, nu a lăsat-o nici măcar portarului, așa cum i-a sugerat o jurnalistă.

A plecat cum a venit! Ba, pe deasupra, întrebat ce caută pe stradă în timpul orelor de lucru…a mai promis că va sta și peste program, să…recupereze.

Cam așa s-a desfășurat marea descindere a unui ministru liber la sediul pesede!

Filmulețul merită văzut. Lui Caragiale i-ar fi ieșit o piesă trăsnet!

Bun! Puțin și despre Rică, Rică Venturiano!

E vorba de un amic mai vechi al meu, Romașcanu. L-am alintat, totuși, când l-am asemănat cu Venturiano. Rică era mai curat.  Recunosc, nu l-am asimilat ușor unui jucător politic clasic. La Caragiale nu am găsit un personaj atât de simptomatic. Deci, fi-mi iertată, asocierea ușor forțată, în defavoarea lui Rică Venturiano.

Ce a făcut Rică? Imediat a povestit în manieră proprie, jurnaliștilor plătiți, despre inadmisibilul gest al lui Cîțu, politician care, atunci când țara arde se colindă cu scrisori…

rică, rică…dar …pe undeva, avea dreptate….dar cine vorbea!!

Joker, poate pe nedrept lăsat la sfârșit, este personajul principal totuși. El a înregistrat și a dat filmul mai departe.

Mai departe?! Da! La servicii….

Așa e în politică……iar filmul va face, sigur, mai mult decât senzație, în viitor….că așa e în politică….nimic nu se pierde, totul se păstrează, precum scrisoarea pierdută în mantaua lui Agamiță. Că…mai vin alegeri, nu?!

Alt politician, în locul lui Ciolacu , ieșea din sediu și recupera răvașul….să nu ajungă, așa, din întâmplare, pe alte mâini….

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și