Zidurile inimii

 

O femeie ne povestește:
“S-a întâmplat treptat.
Intram intr-o cameră și spuneam ceva, dar nimeni nu observa.
Spuneam:
-Închide televizorul, te rog.”
Dar nimic nu se întâmpla.
Așa că repetam mai tare :
– Închide televizorul, te rog!
Intr-un final trebuia să merg eu însămi să sting televizorul.
Și apoi am început să observ lucrul acesta în altă parte.
Fusesem împreună cu soțul meu la o petrecere timp de vreo trei ore și eu eram gata de plecare.
M-am uitat insistent la el și el vorbea cu un prieten de la lucru.
M-am îndreptat către el și el continua să vorbească.
Nici măcar nu s-a întors spre mine.
Atunci am început să pun lucrurile cap la cap:
– El nu mă vede!
Sunt invizibilă!
Sunt invizibilă!
Apoi am început să observ lucrul acesta tot mai mult.
Îmi condusesem copilul la școală și profesorul îl întreabă:
– Jake, cine este cea care a venit cu tine?
Și fiul meu răspunse:
-Nimeni.
E adevărat că are doar cinci ani, dar…
– Nimeni?
Într-o seară ne-am adunat un grup de prietene, să sărbătorim întoarcerea unei colege din Anglia.
Janice făcuse o călătorie grozavă și ne povestea despre hotelul în care a stat.
Eu stăteam acolo privind în jur la celelalte femei de la masă.
Îmi făcusem puțin machiaj în mașină , în drum spre ele, purtam o rochie verde căci fusese singurul lucru spălat și îmi strânsesem părul nespălat într-o agrafă…
Și mă simțeam jalnică.
Atunci Janice s-a întors către mine și mi-a spus:
-Ți- am adus asta.
Era o carte despre marile catedrale din Europa.
Nu înțelegeam.
Atunci am citit mesajul ei.
Ea mi-a scris:
– Cu admirație pentru măreția aceea ce construiești atunci când nimeni nu vede.
Nu poți găsi numele oamenilor care au construit marile catedrale.
Te tot uiți la aceste lucrări colosale încercând să găsești vreun nume și acolo scrie:
-Constructor necunoscut, necunoscut, necunoscut.
Ei au făcut lucrarea neștiind că cineva va observa.
Era o povestire despre unul din constructori care a sculptat o pasăre mica în interiorul unei grinzi,care a fost apoi acoperită de tavan. Si a venit cineva la el și l-a intrebat:
– De ce petreci așa de mult timp sa faci un lucru pe care nu-l va vedea nimeni niciodată?
Și se spune că acel constructor a răspuns:
– Pentru că îl vede Dumnezeu.
Acești oameni au știut că Dumnezeu vede totul.
Ei și-au dedicat viețile lor pentru o lucrare, o lucrare
colosală pe care nu vor apuca să o vadă terminată.
Veneau să muncească zi de zi. Construirea unora dintre aceste catedrale a durat peste 100 de ani.
Aceasta înseamnă mai mult de lucrat de cât o viață de om. Zi după zi. Si ei au făcut sacrificii personale fără a primi ceva în schimb. Au venit să muncească la o lucrare pe care nu vor apuca să o vadă terminată; la o construcție pe care nu va fi scris niciodată numele lor.
Un scriitor îndrăznește chiar să spună că nici o catedrală nu va fi construită pentru că sunt așa puțini oameni să se sacrifice în așa fel. Am închis cartea, și a fost ca și cum l-am auzit pe Dumnezeu spunând:
– Eu te văd. Tu nu esti invizibilă pentru mine. Niciun sacrificiu nu este prea mic ca Eu să-l observ. Eu văd fiecare prăjiturica coaptă , fiecare nasture cusut, și zâmbesc pentru fiecare.
Eu văd fiecare lacrimă a dezamăgirii când lucrurile nu merg așa cum ți -ai dorit.
Dar, ține minte, tu construiești o mare catedrală.
Nu va fi terminată cât timp trăiesti tu.
Și, din nefericire, nu vei ajunge să locuiești acolo.
Dar dacă o vei construi bine Eu voi locui acolo.

Câteodată am resimțit invizibilitatea mea ca pe un chin. Dar aceasta nu este o boală care îmi termină viața. Este tratamentul pentru boala egoismului. Este antidotul pentru propria mea mândrie.
Nu-i nimic dacă ei nu mă văd.
Nu-i nimic dacă ei nu știu.
Eu nu vreau ca fiul meu să le spună colegilor cu care vine de la școală:
-N-ai să crezi ce face mama mea! Se trezește la 4 dimineața, coace plăcinte, pregătește curcanul și calcă toată lenjeria.
Chiar dacă eu fac toate aceste lucruri nu vreau ca el să le spună asta.
Eu vreau ca el să dorească să vină acasă și în al doilea rând vreau să le spună prietenilor lui:
– O să-ți placă acolo!
Nu-i nimic dacă ei nu văd, noi nu muncim pentru ei, noi muncim pentru El.
Ei nu vor vedea niciodată, nici dacă facem bine, nici dacă facem cum trebuie.
Să ne rugăm ca munca noastră să rămână ca un monument pentru Dumnezeu.

Seară binecuvântată !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și