În sfârșit ceva bun, spital nou la Buzău!

În urmă cu 8 ani, atunci când am candidat la Primăria Buzău, îmi propusesem ca obiectiv central, construirea unui SPITAL MUNICIPAL.

Vă amintiți, probabil, reacția la propunerea mea a fost una mizerabilă, manifestată prin tot felul de injurii și minciuni. Din păcate, calomniatorii mei au răpit dreptul la viață multor bolnavi. Nu s-a construit un spital nou. Se moare cu zile!

Se spune că cel mai bun spital la Buzău este drumul către București! Spitalul Județean, construit în timpul comunismului, este insuficient și depășit.

La Buzău, construirea unui spital modern înseamnă respect pentru oameni. Din păcate, sunt tot mai mulți bolnavi cronici, iar incidența bolilor canceroase ( erau înregistrate peste 10000 de cazuri în  județ) este cutremurătoare. Buzăul este în vârful statisticilor.

Bună este și locația propusă: în spatele cartierului Micro 14.

Acolo se află un teren generos, care ar fi valorificat astfel în folosul vieții.

Văd că lupta pentru un spital nou la Buzău, a fost simțită și reluată de către clujeanul Emanuel Ungureanu. M-a bucurat enorm că despre un nou spital la Buzău se preocupă un om care se identifică cu ideea de sistem de sănătate care salvează.

Domnul Ungureanu este cunoscut pentru lupta împotriva deficiențelor sistemului sanitar, pentru rețele mafiote destructurate ( cazul Lucan) și mai ales pentru viețile de copii salvate ( o impresionanta poveste de viața in acest filmul Un rinichi pentru Darius : https://youtu.be/ptKCZdmVt5M

Mi-a ajuns în mână cartea Când în fiecare zi este joi, care-l are în centru. Este cruntă lupta cu viața pe care o dau copiii fără rinichi, copiii dependenți de dializă. Clujeanul s-a luptat cu sistemul să-i apere și să le facă viața mai dulce, prin taberele pe care le organizează în afară, pentru acești nedreptățiți ai sorții.

Vă amintiți, cu siguranță,  cazul coruptului Arșinel sau  al  Socaciu. cel cu…. melodia ….ăia hoți, ăștia hoți, mama lor la toți!

Victor Socaciu cel cinstit, pentru că era parlamentar…social-democrat , a sărit peste rând și și-a însușit ambii rinichi ai unui copil de 11 ani, care a decedat din cauza unui anevrism. Da, a primit doi rinichi tineri, deși unul îi era suficient.  În același timp, doi verișori, care urmau să primească un rinichi de fiecare, au murit în salvarea care-i ducea la dializă. Părinții au fost sfătuiți să tacă, pentru că era vorba de un parlamentar. Sigur mă amintiți cazul din presă, așa cum îl cunoașteți și pe cel al lui Arșinel, care deși mai putea trăi 10-15 ani cu dializă, a sărit peste rând și peste viața cuiva, pentru a-i fi bine doar lui. Promotorul atâtor glume ieftine și reclame mincinoase, a răpit cu bună-știință, dreptul la viață al cuiva.

M-aș bucura să văd că se creează un pol de sprijin pentru viață, pentru sănătate, pentru siguranța buzoienilor. Singura preocupare adevărată este sănătatea! În rest…cai verzi pe pereți!

Am pierdut, deja, aproape 10 ani. Au murit în acest timp oameni și continuă să moară, pentru că cei ce ar trebuie să facă ceva pentru viață, gestionând corect banii publici din fondul de sănătate, au cu totul alte interese. Mai nou, își împart funcții în vreme ce bolnavii dorm în corturi.

Nu fac politică de partid, dar cred în oameni, în oamenii cu bun-simț; și sunt, ca fiecare dintre dumneavoastră, atent la ce se întâmplă. Din politică se naște binele și răul în societate. Nu putem dormi, pentru că ne înghit monștrii bugetofagi. Ne jăcmănesc impostorii.  Ei au tratamentul privilegiat al lui Socaciu. Noi trebuie să ne urmărim interesul comun și nimic nu ne doare mai tare decât lipsa unor condiții spitalicești demne de cât plătim la sănătate. Plătim zilnic și când avem nevoie umblăm disperați din poartă în poartă.

Faceți bine oamenilor! Ajutați-i să se facă bine! Construiți un spital modern la Buzău. Este nevoie ca de aer de un ansamblu spitalicesc, care să pună în valoare priceperea cadrelor medicale.

Merită și buzoienii dreptul la viață!

Date personale: Mă numesc  Iulius-Paul Negoiţă și sunt fiul al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, de profesie economistă. M-am născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975 și sunt căsătorit cu Mirela, din anul 1997. Avem doi copii, Matei  și Andrei. Referințe studii: Am absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău și sunt licențiat al Facultăților de Teologie ( Patriarhul Iusitian) și Farmacie (Carol Davila) Am urmat şi cursuri de formare în  Islanda, Cipru, Marea Britanie, Letonia  și  Germania. Am obținut, în 2002, titlul de doctor în Teologie la Universitatea  București. Vorbesc Engleză, Franceză, Spaniolă și am cunoștințe medii de Italiană și Rusă. La nivel de citit și tradus mă descurc și în Germană și Greacă. Activitate profesională: Domeniul ecleziastic: Sunt preot din anul 1997.  Întâi am fost  la Parohia Gherăseni și din 2002 sunt preot la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Cartierul Micro 14 - Buzău. Am primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 am fost judecător la Consistoriului Mitropolitan. Conform celor relatate în lucrarea 500 de personalități buzoiene. Cea mai importantă realizare pentru cariera de preot este considerată a fi contribuția la construirea ansamblul bisericesc din Cartierul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. Domeniul didactic: Am fost cadru didactic la Seminarul Teologic, Liceul de Artă și Colegiul Economic Buzău. Am funcționat la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Am fost în echipa de conducere și în corpul de inspector. Am fost purtător de cuvânt al instituției, pe toată perioada activității, adică timp de 8 ani. Din 2010, am fost director la  Palatului Copiilor Buzău, Școala Postliceale Sanitare Buzău și Colegiul Nicolae Paulescu din Râmnicu Sărat. Domeniul  farmaceutic: Ca farmacist, activez, încă de la înființare, în cadrul lanțului independent de farmacii „Iris Pharm”. Activitate filantropice : Am acordat burse de studiu pentru elevi care au urmat cursuri universitare și postliceale în domeniul medical, premii literare și artistice în cadrul concursurilor de profil și am susținut ameliorarea situației materiale a unor familii sărace. De asemenea, am susținut financiar apariția cărților de debut ale unor autori tineri și lucrări ale unor scriitori consacrați. Am susținut financiar și apariția unor lucrări bilingve pentru comunitatea rromă. Activitate civică : Am candidat în două rânduri la Consiliul Local Buzău și am obținut două mandate de consilier independent (2008-2012; 2012-2016). Am fost președintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorități, Sport, Sănătate şi Asistență Socială. Din poziția de independent, în anul 2012 am candidat pentru funcția de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea, după candidatul USL, obținând un procent de 30,5% din voturi, respectiv 17.404 voturi. Activitate publicistică: Sunt editor la Editura Omega, calitate în care am editat și tipărit la tipografia proprie un număr peste 500 de lucrări. Ca jurnalist am fost membru în comitetul de redacție, editorialist sau publicist la  Ziarul Lumina, Jurnalul National, Revista Teologică, Mousaios, Glasul Adevărului, Analele Buzăului, Opinia, Sănătatea Buzoiană, Cronica de Buzău, Educația creștină, Lacrima, Viața Buzăului, Șansa Buzoiană, Tezaur. Am fost realizator de emisiuni radio și televiziune. Sunt autor sau coautor al mai multor volume de eseuri, proză, spiritualitate, istorie, pamflet politic: 40 de rânduri, Marchitanii roșii, Prin grădina lui Ilf și Petrof, Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Comuna Gherăseni, Cuvânt spre Cer - antologie de poezie religioasă ( coautor), Prin spini, Lectura șoaptei, Pagini de istorie locală.  Afilieri:  Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureștii - Secția Proză. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - Filiala București Membru al Colegiului Farmaciștilor din România - Colegiul București Pasiuni Călătoriile, arta, creșterea animalelor și cultivarea plantelor.

1 comments On În sfârșit ceva bun, spital nou la Buzău!

  • Sa speram ca se va construi un nou spital la Buzau. Sa speram si ca va fi dotat cu tehnlogie si tehnica de ultima generatie.Si sa mai SPERAM ca vor veni cadre medicale bine pregatite la Buzau. Schimbarea se face prin oameni si cu oameni. Sa speram…

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Recent Posts

Facebook