Sfinți și filantropi

În toiul nopți, pe lângă ziduri ciobite de tot felul de lupte, se strecura o siluetă cât casele de înaltă. Doar barba albă și lungă lăsa urme de lumină prin bezna nopților, încurcată de felinare care dădeau să se stingă de suflarea vântului de decembrie. Clima e mai caldă decât pe la noi, dar iarna se cheamă tot iarnă și la Myra

Sărmanii găseau pungile salvatoare la ferestre. Dar cine le depunea? Cine venea ca un fur, în crucea nopții, să pună, nu să ia? Și apoi…. ce să ia de la ei, năpăstuiții vieții? Misteriosul binefăcător nu era știut de nimeni. Doar un tată, care avea trei fete și la vremea cuvenită primea ajutor pentru fiecare, nu a rezistat ispitei de a vedea cine-i binefăcătorul care-i lăsa pungile de galbini la sub strașina casei. Era mai nevăzut decât Dumnezeu.

Nu a mai avut pace până când ochii lui nu au întâlnit privirea celui care-i simțea nevoia, la vreme. L-a recunoscut în dată. Mergea la Biserică și-l cunoștea. Era episcopul lui. Era omul care-l pălmuise pe Arie, ereticul. Era aspru și bun. Nicolae, era acum la ușa lui.

S-a aruncat la picioarele atinse de barba-i albă și lungă. Ar fi urlat de bucurie, să audă toți cine i-a salvat fetele. Dar sfântul bun i-a șoptit…să nu spună nimănui nimic.

O fi spus sau nu…slăbiciuni omenești….Cert este că de atunci până astăzi toată lumea a auzit de povestea tatălui sărac, care avea trei fete.

Nu e loc pe pământ în care să nu se vorbească despre Sfântul Darurilor. Nu e părinte să nu-și dorească o bucurie pentru copilul lui, măcar de Sfântul Nicolae. Au trecut aproape 2000 de ani și în fiecare casă mai mică sau mai mare, cel puțin o dată pe an s-a vorbit despre Sfântul Dăruitor.

Da, e sfânt! Sfânt al discreției, descoperite de Dumnezeu pentru a-i face pe oameni să se bucurie.

Episcopul Nicolae nu este singurul bine-făcător. Sunt mulți filantropi, mulți oameni cu inimă bună. Niciunul, însă, nu este sfânt. Diferența? În timp ce Sfântul își ascundea fapta minunată prin umbrele nopții, filantropii, sunt însoțiți de luminile camerelor de filmat. Nu, nu e rău că fac așa. Stimulează dărnicia altora. Și din vanitatea dacă ar veni ajutorul dat celor în nevoi, tot o binecuvântare este, tot un act de caritate.

Diferența însă între sfântul Nicolae și filantropii din toată vremea o face bucuria discreției, puterea de a face un bine, fără ca nimeni să să-l vadă.

Sfințenia este puterea de a face un bine pe care doar sufletul tău îl știe…..