Frânturi de memorie[1]
Fiecare loc și fiecare timp au ceva ce trebuie rupt uitării şi lăsat viitorului. Când frânturile de memorie autentice sau uneori apocrife se întâlnesc cu un spirit iscoditor, uitarea îşi recunoaşte înfrângerea. Lucrările monografice au darul de a învinge uitarea, de a rupe trecutului ceva ce-i aparţinea numai lui şi de a-i dărui viitorului ceea ce părea definitiv îngropat. Fericiţi sunt cei care au răbdarea, aplecarea, curajul şi priceperea de a înfrunta întunericul trecutului dăruind prezentului experienţa, melancolia, chipul de altă dată al oamenilor şi al lucrurilor create de aceştia. Printre temerarii cuceritori ai timpurilor de altă dată se află şi domnişoara profesoară Elena Andrei. Îndrăgostită de istoria şcolii buzoiene, încearcă să o recompună. A scris mai întâi Monografia Şcolii Haleş, iar acum şi-a îndreptat cercetarea istorică spre o altă unitate din zonă – “Şcoala cu clasele I-VIII Tisău”. Alcătuirea livrescă realizată de acest cadru didactic este inedită prin modul de investigare ales. În prima parte sunt evaluate documentele istorice, sunt realizate investigaţii în spaţiul labirintic, lipsit de circularitate al trecutului unităţii şcolare. Sunt selectate surse autentice de documentare şi o bibliografie adecvată. Substanţa faptică este împletită cu organizarea narativă a relatării istorice. Stilul expunerii este aerisit, plăcut, literar, presărat cu intonaţii metaforice, vizibil marcat de melancolica trecere a domnişoarei profesoare prin viaţa unităţii şcolare, în calitate de cadru didactic.
Partea a doua conține contribuţii inedite ale celor care sunt contemporani şi trăitori ai unei istorii recente. Autoarea a strâns într-un buchet gândurile frumoase ale contemporanilor despre școala lor. Așadar, omul, bibliotecar imperfect, umbră a unui vis, aşa cum îl considerau grecii antici, primește dreptul la cuvânt și completează spaţiul instituţional descris în prima parte a monografiei cu amintiri subiective. Lucrarea devine astfel completă.
Așadar, domnișoara profesoară este mai mult decât un scotocitor prin lavițele trecutului. Anlizează cu talent răsfrângerile istoriei asupra prezentului. Autoarea a evitat cu multă consecvenţă cuvântul „ipoteză” . Domnişoara profesoară readuce adevărul istoric în actualitate, cu luciditate şi rigoare.
Oglinda în care poate fi privit trecutul devine un „modus operandi”pentru autoarea acestei monografii şcolare.
Așadar, a doua monografie din ciclul de studii dedicat şcolii buzoiene şi probabil una dintre multele oglinzi ce vor fi orientate spre trecutul învăţământului buzoian este o reuşită din punct de vedere estetic şi ştiinţific şi merită, cu prisosinţă, includerea în bibliografia istorică a judeţului Buzău.
[1] Prefață la lucrarea “Şcoala cu clasele I-VIII Tisău”, editată la Editura Omega.
