Încercările vieții

O pildă de seară bună

Încercările vieții sau sfaturi de Crăciun

“Domnul Montero deținea câteva restaurante de lux intr-un oraș mare din Spania.

A fost depistat că suferea de o boală ontologică în fază terminală, leucemie …

Acum nu mai putea fi salvat, a hotărât să-si dedice ultimele luni din viață, misiunii de a le dărui o viață mai bună celor care o merită cu adevărat.

S-a deghizat în boschetar și a hotărât să intre în cele mai bune restaurante ale sale pentru a vedea cum lucrează angajații lui.

Atitudinea angajaților săi față de el i-a provocat lacrimi.

Mai întâi a intrat în restaurantul său care este renumit în toată țara.
În întâmpinarea lui a pășit managerul extrem de furios.
I-a solicitat să părăsească încăperea imediat.
Domnul Montero a spus că ar dori să mănânce, deoarece este foarte flămând.

Managerul i-a sugerat să facă un duș, să-și dea zdrențele jos și i-a promis că doar în acest caz îi va permite să stea în restaurant și să privească cum mănâncă clienții lui.

-O persoană de nivelul tău social niciodată nu va putea lua masa în restaurantul nostru.

Montero era șocat, timp de mulți ani își promova restaurantele ca fiind disponibile pentru toate păturile sociale.
Proprietarul tindea spre faptul că angajații săi manifestă respect față de toți clienții, indiferent de statutul social al acestora.

A zăbovit puțin timp în restaurant sperând că cineva din angajați îi vor lua apărarea, dar situația s-a înrăutățit, peste câteva minute, a apărut bucătarul șef și a început să strige:

-Dacă ți-e foame, dute la curtea din spate, tocmai am aruncat acolo resturile de ieri. Aceasta va fi cea mai bună mâncare din viața ta.

După aceasta paznicul l-a dat afară pe bătrân din restaurant.

Proprietarul nu putea să creadă cele întâmplate.

Apoi a intrat în restaurantul său situat într-un parc splendid.

În momentul în care a deschis ușa , o chelneriță s-a așezat în calea lui.
S-a plâns managerului de faptul că în restaurantul lor de elită încearcă să pătrundă un boschetar .

Managerul a declarat că aici bătrânul nu va putea cumpăra nici măcar o bomboană.

Montero a spus că înainte a fost clientul permanent al restaurantului respectiv și adesea vorbea cu proprietarul acestuia însă acum a dat faliment și banca i-a confiscat toată proprietatea .

Dacă îl veți telefona pe proprietarul restaurantului cu siguranță își va aminti de mine, s-a prefăcut domnul Montero.

Managerul , îi spune, că el însuși este proprietarul acestui restaurant și ar fi mai bine ca bătrânul să plece de aici.

Proprietarul real , deghizat în boschetar, s-a întristat și mai mult, i-a insuflat groază gândul că angajații săi manifestă un asemenea comportament față de toți oamenii săraci.

Mult timp a hoinărit pe stradă , gândindu-se că ce i-a scăpat în conducerea restaurantelor .

În cele din urmă a intrat în cel mai vechi restaurant al său, acolo lucra Rossio, persoana în care avea cea mai mare încredere.

În restaurant era multă lume, dar proprietarul a intrat și se apropia de locul în care ședea Rossio.

– Mi-ați putea oferi ceva de mâncare?
Rossio l-a privit cu atenție .
Montero chiar a crezut că imediat își va recunoaște șeful, dar aceasta nu s-a întâmplat.

– Domnule am tot respectul, față de dumneavoastră, dar aici nu este o ospătarie, vă rog să plecați, sau voi fi nevoit să chem paznicul.

– Măcar o bucățică de pâine, sunt alungat de pretutindeni, de parcă aș fi un boschetar.

-Dacă mă uit la dumneavoastră aș putea crede astfel, în restaurantul nostru își iau masa persoanele înstărite.

– Cum poți spune așa ceva, și eu am fost un om prosper de afaceri , dar din cauza unei tragedii am pierdut totul , știu că în adâncul sufletului ești o persoană bună.

– Am depus mult efort pentru a dezvolta rețeaua de restaurante , dacă nu aș fi alături de prostul proprietar , care consideră că trebuie neapărat să-i ajute pe cei nevoiași, acesta de mult, ar fi dat faliment, dar în scurt timp va muri de cancer și toate acestea vor fi ale mele.

Ascultă o povață pe care ți-o dă un om înțelept, nu hoinări prin restaurante să ceri de mâncare, cară-te imediat din restaurantul meu.

Proprietarul era atât de șocat încât a ieșit din restaurant, având ochii plini de lacrimi.

Aceasta era persoana în care avea cea mai mare încredere.

Totusi, a încercat și în celelalte restaurante, rezultatul fiind același.

Ultimul restaurant era pe un deal, în jurul lui era o zonă verde , splendidă și un iaz cu lebede.

Probabil din acest motiv restaurantul era arhiplin.
Proprietarul era sigur de faptul că atitudinea va fi aceeași, precum și în celelalte restaurante.

La ușă a fost întâmpinat de paznic ca întotdeauna, acesta l-a întrebat politicos, unde merge.

Când, Montero s-a plâns de foame și a cerut o bucățică de pâine, a fost chemat managerul, care i-a spus:

– Cu ce vă pot ajuta?
Montero a răspuns la fel.

Managerul, l-a rugat să aștepte să se elibereze o masă, că să poată să-i ofere ceva de mâncare.

Proprietarul a așteptat afară aproape o oră , crezând că a fost dat afară într-un mod politicos și a hotărât să plece.

Managerul l-a ajuns din urmă și l-a chemat pentru că s-a eliberat o masă.

Într-un colț al sălii, era o masă cu multe bucate.
Managerul l-a invitat la masă , pe domnul Montero, care era sub chipul unui boschetar și i-a povestit istoria vieții sale.

– Mă numesc Matteo, lucrez aici de un an de zile , am avut o afacere de succes, dar într-o zi am avut un accident și am pierdut totul.

Mi-am vândut restul acțiunilor pentru a acoperi tratamentul soției, însă medicii nu au putut să o salveze. Am început să consum alcool și am pierdut totul , ce mi-a mai rămas.
Într-o zi am venit aici și am cerut ceva de mâncare. Proprietarul m-a angajat și m-a ajutat să revin la viața normală.

În acel moment domnul Montero, și-a amintit de acest tânăr.

– Acum aș dori să te ajut, a continuat tânărul, i-a sugerat să vină peste o zi la restaurant , la noul său loc de muncă.

Peste o zi Montero i-a adunat pe toți angajații din întreaga rețea de restaurante în restaurantul cu lebedele.

Când a intrat acolo sub chipul unui boschetar, toată lumea, în afară de angajații restaurantului respectiv , au început să vorbească în șoaptă .

Aceștia l-au condus l-a bucătărie.
Proprietarul a sunat pe unul din manageri și l-a rugat să-l aștepte la ușă .

Cât timp a fost lăsat la bucătărie, și-a spălat machiajul, și a intrat în restaurant în hainele de boschetar.

Toți au rămas șocați.
Proprietarul și-a vociferat decizia:

– Pe toți managerii restaurantelor îi voi concedia, în afară de Matteo .
Nu am nevoie de persoane fără suflet, toți angajații restaurantului lui Matteo vor ajunge manageri, iar ulterior, moștenitorii restaurantelor mele.

Nu am familie, de aceea angajații sunt familia mea și celor care pleacă le urez tot binele din lume și dorința de a-și reface propriile suflete .

Proprietarul rețelei de restaurante a decis să-și petreacă ultimele zile ale vieții împreună cu angajații care l-au tratat cu bunătate .

Niciodată nu este târziu să ne corectăm greșelile comise și să lăsăm amintiri bune în urma noastră.”
( un text primit de la un prieten încercat de cancer )

Seară binecuvântată întru Soborul Maicii Domnului !

Sale!