De zeci de ani, cursurile de științe umaniste și de artă au fost oferite studenților la medicină , în încercările de a-i ajuta să își mențină empatia și să dezvolte abilitățile necesare pentru a-și diagnostica cu precizie viitorii pacienți. Cunoscuți ca cursuri de „medicină narativă”, au abordat subiecte de la realizarea de benzi desenate la dansul modern
pictura. Acum, noi cercetări arată că examinarea operelor de artă poate ajuta viitorii medici să-și perfecționeze abilitățile de observare, să-și mențină obiectivitatea și să facă față momentelor de incertitudine.
Studiul
Din 2005, artista din New York, Anna Willieme, proiectează și predă cursuri de artă pentru studenți la medicină și medici (a lucrat și cu studenți la Școala de Medicină din NYU și rezidenți la Spitalul General din Massachusetts). Noul studiu, realizat de Școala de Medicină a Universității Columbia și de Colegiul Medical Weill Cornell, s-a axat în mod special pe cursul anual de șase săptămâni al lui Willieme „Observare și incertitudine în artă și medicină” și a urmărit progresul a 47 de studenți din primul an care s-au înscris în din 2014 până în 2017. La începutul și la sfârșitul cursului, studenții au susținut teste pentru a-și măsura capacitatea reflexivă, toleranța față de ambiguitate și conștientizarea părtinirii personale.
„Am fost întotdeauna fascinat, ca artist, de modalitățile prin care arta mă putea ajuta să observ mai mult”, a explicat Willieme. Inspirată de „cultivarea observației care se întâmplă în artă”, ea a dezvoltat de-a lungul anilor câteva cursuri care se concentrează pe abilitățile de percepție și prezintă muzeul de artă ca un laborator.
„Obiectivele de aici erau să le sporească observația și conștiința de sine și capacitatea [lor] de a avea o anumită sensibilitate în ceea ce privește punctul de vedere … [capacitatea] de a privi, de a privi și de a privi în jur”, a spus Willieme despre cursul ei prezentat în studiu. În acesta, pe parcursul a șase săptămâni, studenții s-au convocat săptămânal timp de două ore la Muzeul Metropolitan de Artă , unde Willieme i-a îndrumat printr-o serie de exerciții care implicau căutarea, schițarea și împărtășirea gândurilor lor despre opere de artă specifice.
Fiecare săptămână avea o temă diferită, cum ar fi punctul de vedere, emoția și conștiința de sine. Un exercițiu de înțelegere a punctului de vedere a făcut ca elevii să schițeze
e sculptura abstracta Pasarea in spatiu (1923). La fiecare două minute, se ridicau și se mutau în caietul de schițe al persoanei următoare, apoi continuau.
„În primul rând, descoperă complexitatea pe măsură ce privesc piesa un pic mai mult, dar pe măsură ce își lasă propriile caiete de schițe pentru ca următoarea persoană să le ridice, văd și cum altcineva a văzut lucrurile”, Willieme a explicat. Un student ar fi putut începe cu baza piesei albe, elegante, în timp ce altul ar fi putut desena ceva în fundal; un al treilea student ar fi putut să-și dea seama că nu au observat niciunul dintre aceste lucruri. Același concept poate fi aplicat scenariilor medicale, cum ar fi examinarea corpului unui pacient sau preluarea unor indicii subtile de la membrii familiei într-o sală de examen.
Exerciții de acest gen s-au încheiat cu discuții. „O mulțime de predare se întâmplă în acel moment”, a explicat Willieme. Studenții nu numai că au vorbit despre observațiile lor, ci și au prezentat informații despre motivul pentru care ei sau colegii lor ar fi putut face o anumită observație sau s-au concentrat pe o anumită fațetă a operei de artă. „Vedem și apoi vedem de ce vedem”, a explicat Willieme.
Adesea, elevii erau conduși să-și identifice propriile prejudecăți – cum ar fi într-un exercițiu în care li se cerea să se uite
E Ariadna (1913), iar apoi schița amintirile sau asociațiile pe care le au declanșat. „Când vedem ceva, nu este niciodată neutru, este de asemenea umplut cu ceea ce am văzut anterior, asociațiile noastre lumea noastră interioară – toate acestea pot ieși la suprafață”, a explicat Willieme.
Ce a găsit
Datele care au fost colectate de la patru ani de studenți care au urmat cursul au sugerat o mare parte din ceea ce cercetătorii au emis ipoteza: capacitățile studenților de reflecție personală, toleranță pentru ambiguitate și conștientizarea părtinirii personale au crescut. Cu toate acestea, cel mai semnificativ a fost îmbunătățirea reflectării – capacitatea lor de a înțelege o situație din diferite puncte de vedere, de a empatiza cu dilema altei persoane și de a recunoaște diferite moduri de gândire.
În evaluările cursului, studenții au raportat că cursul i-a ajutat să se oprească, să încetinească și să fie mai intenționat în timp ce văd; pentru a prelua detalii care ar putea fi cu ușurință ratate; și pentru a articula mai bine descrierile lucrurilor care „la început par de nedescris”. Ei erau mai conștienți în afara clasei și au pus mai multă gândire în sensul din spatele experiențelor vizuale.
De asemenea, au raportat că au devenit conștienți de beneficiile mai multor puncte de vedere, văzând ce au observat colegii lor într-o operă de artă și au aflat cum observațiile altora își pot influența propriile gânduri. Elevii au scris că au înțeles mai bine cum emoțiile, prejudecățile și contextul ar putea percepe culoarea – și, recunoscându-și propriile opinii subiective, au ajuns să se confrunte cu situații de incertitudine. „Școala medicală este o călătorie lungă prin acceptarea incertitudinii”, a scris un elev. „Cred că tot acest an pentru mine a fost un proces îndelungat de a mă simți confortabil cu a fi inconfortabil … Această clasă a adăugat la asta.”
Ce înseamnă
Acest studiu este un vot important de încredere în clasele de artă pe care le oferă școlile medicale și arată potențialul unor astfel de cursuri pentru a ajuta viitorii medici să dezvolte competențe cheie – „observare, reflecție, îngrijire personală și tolerarea incertitudinii”, potrivit studiu – care i-ar putea ajuta să practice medicina. Foarte important, arată că elevii sunt ușor capabili să transpună abilitățile de observare vizuală a privirii artei într-un mod atent și atent în scenarii de zi cu zi.
Cu toate acestea, sunt necesare mai multe cercetări pentru a determina fezabilitatea implementării unor astfel de cursuri în alte instituții din cauza numărului mic de studenți implicați, precum și a resurselor și a cerințelor curriculare de care are nevoie. În plus, există și alte considerații, cum ar fi accesul unei școli la un muzeu de artă și un profesor calificat precum Willieme.
Mai exact, rezultatele subliniază că observația vizuală – fie că privirea unei lucrări de artă sau examinarea unei persoane – este o abilitate care poate fi perfecționată (și nu ar trebui luată ca atare) și că privirea la artă este un exercițiu oportun pentru dezvoltarea acestei pricepere. Cercetătorii recunosc că, deși observația se află în centrul practicii medicale, există puține oportunități practice de predare a acesteia în programa tipică a școlii medicale.
Cercetătorii au remarcat că tema îngrijirii proprii în evaluările elevilor – au scris că clasa este restaurativă și un „sanctuar” – a fost, de asemenea, promițătoare, în special având în vedere rata mare de epuizare și scăderea empatiei pe care o experimentează elevii pe parcursul studiilor şcoală. Willieme a găsit legătura asta interesantă. „Simțul meu a fost întotdeauna în clasele mele că acordarea atenției conștientizării de sine este o formă de îngrijire de sine”, a explicat ea, arătând experiența onestă și vulnerabilă a exprimării a ceea ce vedeți și simțiți în fața unei opere de artă. „A fi încurajată să fie foarte autentică”, a adăugat ea, „duce la o formă de auto-îngrijire”.
Ea a remarcat, de asemenea, importanța recunoașterii propriilor emoții în timp ce face observații vizuale. „Când vine vorba de empatie, cred că o mulțime de medicamente se referă la emoția pacientului, ceea ce este firesc”, a explicat ea, „dar atunci când medicul poate fi, de asemenea, atent la propriile emoții, se deschide, cred, o capacitate mai mare de empatie. ”
