Viața Sfântului Nichifor Leprosul
“Copiii mei, rugati-va! si cum sa va rugati… cu rugaciunea lui Iisus sa va rugati, cu Doamne Iisuse Hrisoase, milueste-ma. Asa sa va rugati. Asa este bine”. (pr. Nichifor)
In anul 1890 binecuvantata insula a Cretei a nascut inca un copil ales al Bisericii noastre, pe parintele Nichifor. Staretul Nichifor in lume Nicolae, provenea din satul Siricari, judetul Honia. Parintii sai au fost oameni simpli si evlaviosi, insa nu a reusit sa se bucure destul de atmosfera calduroasa a binecuvantatei familii, deoarece a ramas orfan din frageda pruncie. L-a crescut bunicul sau Ioanis Tabakakis.
La varsta de 13 ani, a plecat de acasa si a ajuns in Chania unde a inceput sa lucreze intr-o frizerie. Aici si-au facut aparitia primele semne de lepra. In vremurile acelea, pe leprosi ii izolau in insula Spinaloga. Deoarece lepra era o boala contagioasa, suferinzii erau ingrijiti cu teama si oroare.
La varsta de 16 ani semnele caracteristice leprei erau tot mai evdente si, pentru a nu fi trimis pe insula Spinaloga, a fugit in Egipt. Ramane sa lucreze la o frizerie din Alexandria, insa semnele de lepra devin tot mai vizibile, in special la nivelul fetei si pe maini.
In 1914, la varsta de 24 de ani,Nicolae a ajuns in leprozeria din Chios. Aici se afla o bisericuta a Sfantului Lazar, unde se pastra icoana facatoare de minuni a Preasfintei ,,Ypakoi” ( Ascultarea). In acel loc a inceput urcusul duhovnicesc al lui Nicolae. Dupa doi ani, Sf. Antim l-a tuns in monahism cu numele Nichifor. Boala a evoluat in absenta medicamentelor adecvate si si-a imprimat prezenta pe chipul cuviosului (medicamentul necesar a fost descoperit mai tarziu, in 1947).
Parintele Nichifor a trait in discretie si ascultare desavarsita, cu post aspru, lucrand in gradina. De asemenea, el a scris intr-un catalog minunile Sfantului Antim, pe care le-a vazut cu ochii sai (majoritatea fiind vindecari ale demonizatilor).
A fost o relatie duhovniceasca unica intre Sfantul Antim cel orb si calugarul Nichifor, care “nu s’a separat de el, nici macar un pas” dupa cum mentioneaza Parintele Teoclit Dionisiatul in cartea sa “Sf Antim din Chios”.
Parintele Nichifor se ruga nenumarate ore noaptea, si batea foarte multe metanii, nu s-a certat sau contrazis niciodata cu nimeni. A fost si protopsaltul bisericii. Din cauza bolii sale,a inceput sa-si piarda vederea, iar majoritatea troparelor si pericopelele apostolice le stia pe derost.
In 1957 Leprozeria din Chios a fost inchisa si restul pacientilor, impreuna cu Parintele Nichifor, au fost trimisi la Statia Antilepra Sf. Varvara din Igaleo, Atena. In acea vreme, parintele avea in jur de 67 de ani. Ochii si membrele sale au fost complet afectate si deformate din pricina bolii.
Acolo, in statia Antilepra, traia parintele Efmenie, care a avut de-asemenea boala lui Hansen, dar datorita progreselor in medicina el a fost vindecat. A decis insa sa ramana tot restul vietii sale in statia Antilepra aproape de bolnavi, pe care i-a ingrijit cu multa iubire. Asa a devenit fiu duhovnicesc al Parintelui Nichifor pe care Domnul l-a inzestrat cu multe harisme, ca o recompensa pentru rabdarea sa. Multi oameni se duceau la chilia smerita a calugarului Nichifor leprosul, pentru a primi binecuvantarea sa. Cei care l’au intalnit au povestit:
“Desi era imobilizat la pat, cu rani si dureri, el nu a scos un murmur, aratand multa rabdare.”
“Avea darul de a-i consola pe cei necajiti.”
“Ochii sai erau obositi, vederea slaba, iar mainile ii erau inclestate, avand degetele paralizate.”
“Cu toate acestea, el era tot timpul vesel, calm, zambitor, multumit, bucuros, placut si sfatos.”
“Fata lui, care era mancata de semnele bolilor si ale ranilor, stralucea si impartasea bucurie tuturor celor care il vedeau pe acest om cu totul sarac si extrem de bolnav care zicea: “Sa fie slavit Sfant Numele Lui”.
La varsta de 74 de ani, pe4 ianuarie 1964, parintele Nichifor a adormit. Dupa dezgropare, Sfintele sale Moaste au raspandit mireasma. Parintele Efmenie si alti oameni credinciosi au relatat multe situatii, in care s-au facut
