Premisele interpretării unei pelicule

Serialul documentar Bani murdari – un serial care stârnește îngrijorare asupra evoluției societății noastre – are și un episod care se numește Medicamentele și bursa. Pentru a pătrunde dincolo de jocul regizoral al documentarului și găsesc utilă redarea unui interviu acordat de filosoful Thomas Pogee pentru România Actualități.

Profesorul Pogge este unul dintre cei mai cunoscuţi şi influenţi specialişti în filosofia moral-politică din lume, un teoretician de frunte în relaţiile internaţionale, contribuind decisiv la stabilirea domeniul dreptăţii globale ca un domeniu de cercetare fundamentală în filosofie morală şi politică.
Născut în 1953 în Germania, Thomas Pogge Winfried Menko[1] a studiat sociologia la Universitatea din Hamburg.

În 1977 a plecat la Harvard, unde l-a întâlnit cu John Rawls, considerat de mulţi drept cel mai important filosof politic al secolului XX. Aici a obţinut un doctorat, sub coordonarea lui John Rawls.

Profesorul Pogge conduce o serie de comitete internaţionale care se ocupă cu problema sărăciei la nivel mondial, dezvoltarea umană, integritatea financiară etc.

Cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa, din partea Universităţii Bucureşti, profesorul Pogge a vizitat România timp de câteva zile reuşind să-şi facă timp pentru a acorda un interviu in exclusivitate postului Radio România Actualităţi.

Audio: Interviul cu Thomas Pogge, profesor la Universitatea Yale.

Temele principale ale acestui interviu tratează sistemul de sănătate şi moralitatea industriei farmaceutice în lumea întreagă.

Aţi scris despre nişte teme care v-au adus notoritetatea în mediul academic, despre dreptate globală, sărăcie în lume, credeţi că acestea sunt subiectele de mare interes ale zilelor noastre?

Thomas Pogge: Filosofii trebui să fie preocupaţi de temele cu bătaie lungă, pentru viitor, eu propun trei idei ce se evidenţiază ca fiind cele mai importante – Sărăcie, Drepturile omului şi sistemul de sănătate.

Temele sunt de ordin socio-economic, poate că  ar părea paradoxal, dar lumea în care trăim e bogată, veniturile anuale calcutate pe glob s-ar încadra la o medie de 10.000 de dolari de persoană.

Este desigur doar o medie. Fiindcă mai mult de jumătatea oamenilor din lume supravieţuiesc cu o sumă infimă de aproxiamtiv 300 de euro, există cazuri chiar mai dure.  Felul în care este distribuită bogăţia atrage atenţia unui gânditor.

Unul dintre aspectele care v-au evidenţiat printre gânditorii zilelor noastre e definiţia acordată drepturilor omului, mai mult decât niste obligaţii, mai mult decît simple obligatii ale statului. Deci ce inseamnă drepturile omului de fapt?

Thomas Pogge: Drepturile omului sunt în primă instanţă de ordin moral abia apoi sunt preluate de stat pentru a le acorda şi garanta.

Ca filosof sunt interesant de aspectul moral, fiindcă noi ca oameni trebuie să ne gândim că aceste drepturi trebuie respectate de o comunitate chiar dacă la un moment dat un stat decide abolirea lor.

Sub acest văl imaginar, domnule Pogge, credeţi că există şi instituţii sau reguli ale moralităţii care să asigure respectarea drepturilor?

Thomas Pogge: Nu, aveti dreptate până la urmă tot regulile clar stipulate în legi sau care asigură respectarea, dar trebuie să avem ca un fel de rezervă. Să fim siguri că oamenii trăiesc in această educaţie şi că orice s-ar intâmpla în lume fiecare om va avea parte de integritate şi demnitate.

Instituţiile sunt slabe, au nevoie de oameni care să creadă în ele şi să lupte indiferent de ce se întâmplă în jurul lor.

Ce exemplu mai bun se poate oferi, altul decât al României care a trăit sub regimul comunist şi sub Ceauşescu, aţi trăit exact cedarea unor instituţii care nu vă respectau drepturile, erau instiuţii aşa –zis legale, dar imorale. În acele momente cetăţenii au intervenit şi au produs schimbarea dorită impotriva acelor insitituţii.

Ce se intâmplă cu instituţiile unei ţări când morala nu funcţionează?

Thomas Pogge: Sigur că există o varietate de rezultate, poate fi vorba de o societate aflată sub opresiune, poate fi vorba de multe inegalităţi sociale cu oameni foarte bogaţi şi alţii extrem de săraci deveniţi aservitori, poate apărea corupţia sau să se ivească războiuri civile, criminalitate.

În relaţia dintre bogaţii lumii şi săracii lumii care sunt coordonatele care adâncesc această distanţă?

Thomas Pogge: Pe mine m-a interesat în mod deosebit sistemul medical şi aici am observat câteva dependenţe.

Sistemul actual de a produce şi vinde medicamente este unul nedrept,  fiindcă marile companii propun clar cercetătorilor – dacă veţi inventa o formulă, veţi avea monopolul impreună cu noi asupra reţetei un timp de ani, în care vom putea mări preţul după bunul plac.

In această perioadă, săracii nu îşi permit cumpărarea medicamentelor, adesea fiindcă au un preţ chiar şi de 50 de ori mai mare decât costurile de producţie.

Ce se intâmplă de fapt în lume este că se exclud de la accesul la tratament prin medicamente 85% dintre oamenii planetei, fiindca nu pot, nu mai pot sau nu vor mai putea să îşi permită plata unor costuri atât de ridicate.

Ce defineşte raportul 10/90 studiat de dvs  ?

Thomas Pogge: Raportul acesta evidenţiază o situaţie de fapt inistituită în lumea întreagă. Marile companii de cercetare cheltuiesc  doar 10%  din buget pentru bolile săracilor, care reprezintă 90 % din afecţiunile de pe glob.

Restul banilor se indreaptă către bolile numite ale bogaţilor, unde îşi permit să crească preţurile nemărginit. Principiile lor sunt în felul următor, cercetarea pentru medicamente de tratare a malariei nu sunt la fel de profitabile ca o cercetare pentru medicamente de slăbit.

Sectorul farmaceutic alocă, aşadar sume reduse pentru bolile grave ale lumii şi pentru a câştiga cât mai mult sacrifică bolnavii de pe glob.

Poate că sectorul farmaceutic ca nu e singurul domeniu în care se întâmplă astfel de situaţii. De ce judecata se face aici şi nu şi în alte domenii de afaceri?

Thomas Pogge: Fiindcă puţine sunt cazurile care să îmbine monopolul cu ideea de supraviţuire. Medicamentele se obţin pe puţini bani dar cu toate acestea se vând la preţuri uriaşe, de ce?

Fiindcă nimănui nu îi este permis să concureze pe această piaţă. Sunt o mulţime de companii care ar dori să producă diverse medicamente şi să le comercializeze la preţuri decente. Dar calea le este blocată, de acest monopol impus.

E o situaţie generalizată în lume?

Thomas Pogge: Da, se întâmplă în multe state ale lumii. Sistemul acesta este totuşi destul de recent, a fost introdus la mijlocul anilor 90  când s-au impus şi nişte acorduri comerciale stricte in cadrul Organizatiei mondiale a Comerţului (World Trade Organization).

De atunci toţi membrii sunt supusi unui regim clar, eu am observat in India, unde înainte de aceste acorduri se produceau medicamente generice, ieftine, fiindcă era o piaţă concurenţială. la care  pacienţii aveau acces.

Pacienţii indieni aveau acces la medicamente la preţuri bune, apoi a venit schimbarea ca în multe alte state în curs de dezvoltare şi nu li s-a mai permis producerea medicamentelor generice.

Astfel că tratamentul se face  pe baza medicamentelor aduse de marii producători, care impun ce preţuri vor, le-aş spune imorale fiindcă pe cele aduse pacienţii nu şi le pot permite, aşa că pur şi simplu îşi pun în pericol supravieţuirea.

Având in vedere experienţa dvs credeti că etica e importantă in lumea de astăzi, în relaţiile de afaceri?

Thomas Pogge: Este astăzi mai importantă ca niciodată şi motivul este simplu, trăim intr-o lume în care suferinţa poate fi inlăturată aproape complet, acum 300-400 de ani nu se putea face nimic. Lumea nu era atat de dezvoltată sau bogată pentru a permite o viaţă decentă tuturor  locuitorilor planetei.

Noi astăzi putem face în aşa fel ca fiecare fiinţă umană să ducă o viaţă demnă, aici etica e evident importantă.

Dar dacă noi suntem văzuţi drept clienţi si atât?

Thomas Pogge: Să nu uităm că suntem şi cetăţeni, ceea ce inseamnă că noi putem face regulile. Eu am propus companiilor farmaceutice o nouă strategie, de a primi bani în funcţie de impactul global asupra sănătaţiişi nu din urma monopolului practicat.

Astfel dacă prin medicamentul tău se tratează mulţi pacienţi, se salvează vieţi,  primeşti o sumă importantă de bani ca un câştig, dar cu menţiunea că acele medicamente vor fi vândute la preţul de fabricaţie.

Un sistem de sanatate pe ce credeţi că ar trebui să se concentreze?

Thomas Pogge: Există trei idei centrale, în primul rând medicamentele de bază să fie disponibile tuturor oamenilor, costul lor care prin producţie este scăzut să nu fie ridicat peste limitele accesibilităţii.

Apoi e importantă cercetarea, iar bolile care cauzează cele mai multe victime să primească primordial si majoritar bani.

Vă rog să urmăriţi doar câtă atenţie se acordă cercetării legate de indepărtarea ridurilor, căderea părului, când ar trebui să  fim pregătiţi cu cercetarea bolilor grave, care ameninţă existenţa umană pe planetă. In al treilea rând, trebuie să fim eficienţi in cheltuirea banilor, să investim in cercetare cât mai mult, pentru a face mai uşoară munca in spitale.  Dacă vrem să nu cheltuim mult intr-un spital creează condiţiile pentru a nu avea bolnavi.

Există vreun stat in lume cu astfel de principii in sistemul de sanatate?

Thomas Pogge : Nu, nu există. Din contră in multe  ţări se merge pe calea unor sisteme complet greşite, unde un medicament costă cam de 50 de ori mai mult decât producerea sa.  Oriunde in lume accesul la tratament este limitat si foarte scump.

Apoi se invetează medicamente inutile, iar întregul sistem e disfunctional pentru că au loc certuri, judecăţi, se plătesc reclame scumpe care se cumulează în preţul final plătit de noi.

De ce  trebuie să facem astfel de compromisuri? Sănătatea e un domeniu esenţial, nu ne putem juca şi nu ne putem gândi doar la profit. Un cetăţean trebuie să aibă şI dreptul de acces la sănătate, e cel mai firesc lucru şi totuşi observăm ca este un lux.

Aţi prezentat forurilor din SUA punctul dvs de vedere in legătură cu sistemul medical?

Thomas Pogge : Am incercat, dar şansele de a se realiza o schimbare nu sunt mari, presedintele Obama susţine introducerea asigurărilor de sănătate pentru cei care nu beneficiază de servicii medicale, un pas bun, dar nu cred că se va putea foarte curând şi uşor  să se introducă un sistem cu medicamente si acces la sănătate ca cel propus de mine.

E greu să reuşesti in America o astfel de reformă, deşi mulţi s-au arătat preocupaţi de semnalele ridicate de mine, eu mai degrabă  am aşteptări de la  India şi Germania care fac deja primii paşi.[2]

Acum să rulăm filmul

Serialul Bani murdari este o producție Netflix, un documentar realizat artistic, în care un episod este rezervat afacerilor din domeniul farmaceutic.

Episodul Medicamentele și piața este unul dintre cele mai tragice. Eroul principal la vedere este Valeant Farmaceutical, în timp ce personajul nevăzut este jucătorul pe piața speculativă, personaj fără chip, dar în favoarea sau spre satisfacția căruia se joacă totul.

Personajele care îndură neputincioase situația sunt pacienții și…chiar statul, chiar statul american, nevoit să privească neputincios la jocul cu viața, cu averea, cu speranța, al propriilor cetățeni, dependenți de medicamente inovative, cum sunt cele necesare tratării bolii Wilson.

Fără a avea instrumentele necesare, autoritățile statale fac acțiuni de investigare sumare, mai mult de imagine, mai mult interogative și de consiliere, chiar și în situația în care gravitatea situației a ajuns să fie dezbătută în Senatul Statelor Unite și a reprezentat o temă de campanie a candidatei la alegerile prezidențiale din 2016, Hillary Clinton.

Cu un joc de scenă din care părea că reprezentanții Valeant își recunoșteau imoralitatea acțiunilor și sunt dispuși să repare lucrurile, totul a rămas la nivel intențional. Nimic nu s-a întâmplat în realitate după audierea managerilor Valeant Farmaceutical în Senat. Absolut nimic. Dar cum s-a ajuns aici?

În timp ce Thomas Pogee vorbea despre o diferență între investiția în cercetare și prețul final al rezultatului de aproximativ 80 de procente, Valeant Faramceutică demonstrează că de poate mai mult. Nu investește decât 3% în cercetare. Doar 3%, în timp ce toate celelalte companii, conform peliculei, investesc cu 15% mai mult.

Cu toate acestea Valeant a fost considerată un miracol financiar, care a atras atenția serios jucătorilor de pe Wall Streat. În spatele Valeant se află un fond speculativ, iar cea care și-a asumat rolul de investigator este Fhami Quadir.

Jocul Valeant Farmaceutical? În două direcții! Prima, a declanșat acțiunea de cumpărare de companii farmaceutice mai mici, care dețineau patent pe diferite produse vitale în anumite afecțiuni. În câțiva ani, Valeant Farmaceutical a cumpărat cam 110 companii.

După cumpărare creșteau prețurile medicamentele fără să aibă opreliști din partea mecanismelor statale. Piața a văzut creșteri de până la 5000% al prețului. Pacienții care suferă de boala Wilson au ajuns să aibă facturi de 20000 de dolari, anual, de la …300.

Efectele se țin lanț. Pacienții evită să-și arate fața în interviu, de frică să nu fie recunoscuți și concediați, având în vedere maladia de care suferă și costurile cu care apasă pe bugetul asigurărilor de sănătate, care a ajuns să plătească 200 de dolari pentru o singură tabletă.

A doua direcție? Înființarea unor farmacii rurale, care aveau rolul de a pune mâna ilicit pe fondurile de la firmele de asigurări. Vânzarea medicamentelor se făceau doar în acte, fără ca asiguratul să beneficieze sau să ceară produsul.

În tot acest timp de calvar pentru pacienți și presiune pe bugetul de asigurări, la bursă, Valeant arată bine, chiar foarte bine. Pare un miracol din care izvorăsc cifre din ce în ce mai sus. Managerul pare un Midas, care – așa cum afirmă un personaj din film – face aur din paie, iar prosperitatea este opulentă. Cele mai scumpe avioane private transportă echipa managerială.

În partea cealaltă, bolnavi care tremură și care tac, de teama că devin tot mai costisitori pentru familiile lor, de teama că medicamentul care-i ține în viață nu va mai fi fabricat dacă vor vorbi, de teama că vor muri pentru că, deși au soluție terapeutică nu vor mai avea bani.

În paralel cu aceste temeri, Valeant se mișcă pe piață, înghite companii mai mici, undele dintre ele populare. Mijloacele de acaparare au o etică similară – sau, mai bine zis, o lipsă de etică – comparativă cu cea a jocului cu viața bolnavilor.

Deși au înregistrat 250 de milioane de dolari dintr-un singur medicament, iar cifrele vânzărilor sunt în creștere, numărul de unități vândute nu este mai mare. Totul este un joc speculativ, un joc de cărți, o escrocherie financiară, care duce, per total, la creșterea impunerilor fiscale pentru plătitorii polițelor de asigurări sociale.

Așa cum spuneam, deși situația a devenit cunoscută, presa prezentând în cele din urmă realitatea, iar politicienii, responsabili cu binele comunității luând atitudine, piața s-a dovedit singura care face legea.

În industria farma, practic, după vizionarea acestui film, se vede clar că vorbim despre i mare afacere financiară, care nu are nimic în comun cu empatia față de cel aflat în suferință.

Valeant a picat la investigație. Prețul acțiunilor a scăzut cu 78% după devoalarea practicilor. Viața și profitul le merg, totuși, nestingherite, înainte.

Pe lângă această companie profesionalizată în zona speculativului, fără intenții de investiții în cercetare, toate celelalte companii care produc medicamente inovative, practică scheme de profit similare.

Barbaria piețelor

Așadar, piața și banii sunt totul, iar aceste realități hotărăsc cine are dreptul să trăiască. Selecția populației se face financiar.

Dacă în filmul de mai sus găsim experiența de viață a unor oameni care se uită disperanți la modul în care cresc costurile existenței lor și se întreabă până unde va merge nebunia, în țările sărace, soarta bolnavilor, chiar de boli comune este pecetluită.

Modul speculativ în care se joacă pe piețele bogate – uneori chiar prin fraudă, gen Philordor, rețea de farmacii rurale înființată de către Valeant pentru a stoarce și mai bine bugetul de asigurări american – îi determină pe cei care investesc în cercetare să nu fie interesați de medicamente care nu ar aduce atât de mult profit dacă s-ar vinde în țările sărace. Acolo se mai moare încă de la o banală diaree.

Toate aceste realități duc, inevitabil, la reevaluarea tuturor schemelor și instrumentelor de protecție. Amy Capczybski, în Dreptul la medicamente afirma că este timpul să se treacă peste simpla preocupare pentru drepturile social-economice ale omului, fiind necesară o reformă a politicii economice, astfel încât să se asigure aprovizionarea locală și globală, pentru a nu mări inegalitățile cauzate de politicile neoliberalele.

Societatea trăiește, deci, o nouă formă de barbarie, iar perioada actuală, pandemică și post-pandemică ridică probleme de ordin moral și etic tot mai grave[3].

[1]  https://ro.qaz.wiki/wiki/Thomas_Pogge

[2] http://www.romania-actualitati.ro/monopolul_impune_ca_medicamentele_sa_fie_un_lux-40986

[3] https://elpais.com/elpais/2021/01/15/3500_millones/1610695050_401742.html; https://www.ilsole24ore.com/art/nuovi-incentivi-l-industria-farmaceutica-ADJ7gTS