Pe ultimul pod

La 10 mai 2011 profesorul scriitor Gheorghe Ene pleca pentru a scrie în cartea veşniciei. La Căldărăşti, într-un bărăgan primăvăratec, lipsit de nuanţele lui Panait Istrate, într-o odaie modestă, dormea sub privirile apropiaţilor şi ale mamei sale, odihnindu-se prematur pentru un somn al veşnicei. Lipseau totuşi trei lucruri: zâmbetul, ochelarii şi … sacoşa. Fiecare întâlnire cu Gheorghe Ene era o întâlnire cu modestia, dar şi cu un surâs cu nuanţe de zâmbet. Un zâmbet ce izvora pe sub o pereche de ochelari fumurii, un zâmbet care parcă ar fi spus: Mă bucur să te văd. Am atâtea să-şi spun dar …ţi le voi scrie. Deasupra zâmbetului tronau ochelarii, care străjuiau, fără să ascundă şi protejau parcă o intimitate intelectuală. În ritmul lent al corpului, de foarte multe ori se balans o sacoşă. Şi pe vremea când îmi era profesor o purta dar şi mai târziu l-am întâlnit adesea cu această extindere a mâinii sau poate a … minţii. M-am întrebat adesea ce căra cu dânsul aşa de atent? Sau mai bine zis: Ce poate căra un scriitor? Aş fi putut să-mi imaginez! Poate cărţi! Sau poate metafore. Poate ducea metafore să le scoată în lume sau să nu le rătăcească cumva?!

Enigma sacoşei a rămas veşnică pentru mine, însă am dezlegat o alta! Enigma unei vieţi dedicată scrisului.

Stătea acum liniştit, împăcat cu ceea ce dar şi cu ceea ce nu a scris în cămăruţa acelei case de ţară modeste, cu podea şi duşumea de lemn, cu preşuri ţărăneşti şi aştepta să plece. Afară destul de multă lume pentru câtă valoare îi dăm din nefericire unui scriitor astăzi. Se apropia marea despărţire şi se auzea un lăutar. Nu este o metaforă. Lăutarul chiar venise să-i câte. Aşa este tradiţia la Căldărăşti când mor oameni care nu au fost căsătorit. Ce ştia lăutarul?! Gheorghe Ene fusese căsătorit, fusese întru totul fidel întreaga viaţă partenerei sale – literatura, iar acum „mireasa” sa plângea tristă, răvăşită prin zeci de manuscrise, doar la un perete despărţire de locul unde cel ce o iubise atât de mult se odihnea.

Printr-un pridvor la fel de modest se pătrunde şi în camera unde lucra, cugeta, scria, suferea poate Gheorghe Ene. O cameră ţărănească în care erau răspândite într-o dezordine logică mii sau sute de texte începute. Lupta cu capriciile rimei se sfârşise. Rimele şi semantica textelor se pregăteau să învingă timpul pe care nu a reuşit să-l învingă autorul. Peste unele, trona la căpătâiul patului volumul II din Moromeţii, scris sau poate doar conceput de Marin Preda la Căldărăşti. Puţin mai încolo un număr al revistei Peste pod, ce avea icoana Învierii pe copertă

Fantastică atmosferă! Manuscrise, jalea unui acordeon, modesta bojdeucă de ţară. Cât de săraci sunt scriitorii noştri şi cât de bogaţi am fi noi dacă ne-am strădui să-i cunoaştem mai bine, să pătrundem în lumea lor ideatică. Nu a strâns nimic aici, dar a lăsat mult. Sper ca literatura, adevărata sa „soţie” să-i cinstească cu adevărat memoria şi să-i fie recunoscătoare pentru frumoasa moştenire lăsată.

 

 

Negoiţă Iulius-Paul, teolog, fiu al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, eco- nomistă, s-a născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975. A absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău în anul 1995 şi Facultatea de Teologie a Universităţii Bucu- reşti în anul 1999, Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, cât şi cursuri de master în Administraţie publi- că la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrati- ve. Este doctor în Drept canonic al Universităţii Bucu- reşti. A urmat şi cursuri de formare în străinătate: Islanda (2007), Cipru (2008), Marea Britanie şi Letonia (2010) şi Germania (2012). Este preot din anul 1997, întâi la Parohia din co- muna Gherăseni, apoi în Buzău. Ca preot, a primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 a fost judecător în cadrul Consistoriului Mitropolitan. Cea mai importantă realizare de până acum pentru cariera sa de preot consideră a fi ansamblul bisericesc din Cartie- rul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”, la care a contribuit împreună cu tatăl său, cu sprijinul comunităţii parohiale. A fost şi cadru didactic la Seminarul Teologic, unde cândva a fost elev, dar şi la Liceul de Artă „Margareta Sterian” (2001-2010), iar din anul 2003 până în anul 2010 a fost şi inspector de Religie şi Imagine la Inspectoratul Şcolar Judeţean, cât şi inspector general adjunct, din anul 2008 până în 2010. Pentru doi ani, 2010- 2012, a deţinut funcţia de director al Palatului Copiilor Buzău, apoi director al Şco- lii Postliceale Sanitare (2012-2016 şi în continuare după susţinerea concursului pentru acest post). În calitate de manager al celor două instituţii şcolare, a reuşit să le refacă din temelii şi să le modernizeze. În anul 2013, a pus bazele Colegiului „Nicolae Paulescu” din Râmnicu Sărat, unitate de învăţământ privat, având au- torizate atât cursuri liceale cât şi postliceale sanitare. În cadrul celei de-a doua profesii, cea de farmacist, este implicat mai ales la nivel managerial, încă de la înfiinţarea lanţului de farmacii „Iris Pharm”, o între- prindere de familie. Din anul 2015, Colegiul Farmaciştilor din Buzău l-a desemnat ca reprezentant în Adunarea Naţională. S-a implicat şi în viaţa politică locală şi în două legislaturi (2008-2012; 2012-2016) a fost consilier local independent. La primul mandat a fost chiar preşe- dintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorităţi, Sport, Sănătate şi Asistenţă Socială. Din poziţia de independent, în anul 2012 a candidat pentru funcţia de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea. Desfăşoară o bogată activitate publicistică, abordând cele mai diverse dome- nii: teologie, istorie, drept, în reviste ştiinţifice, ori în periodicele şi revistele locale sau naţionale: „Ziarul Lumina”, „Jurnalul Naţional”, „Revista Teologică”, „Mousaios”, „Glasul Adevărului”, „Analele Buzăului”, „Opinia”, unde a fost şi editorialist. Este iniţiator al revistei „Educaţia creştină” şi membru în comitetul de redacţie al revistei de istorie „Tezaur”. În anul 2004 a înfiinţat Editura Omega căre- ia ulterior i-a adăugat şi o tipografie, întâi în Buzău, dar în prezent ambele îşi au sediul în satul Focşănei din comuna Vadu Paşii. În anul 2010 a înfiinţat Editura Palatul Copiilor. Este autor sau coautor al unui număr de peste douăzeci de lucrări cu tematici diverse, de la management educaţional şi auxiliare didactice la analiză şi satiră politică. A început cu Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din comuna Gherăseni, 2002; Biserica Sfântul Apostol Andrei din Buzău: note de istorie recentă, 2009; Rostire întru zidire: antologie de poezie religioasă, 2010; Daruri cu tâlc; Dinastia Vorel; Farmacia în albumul cu amintiri; Religie şi socie- tate: dialoguri; Zăpada zilei de ieri, 40 de rânduri (editorialele din Opinia, reedita- tă în anul 2012); Marchitanii roşii (distinsă cu Premiul Naţional „V. Voiculescu” pentru publicistică, acordat de jurnalistul Cristinel Popa, originar din Pârscov). La 7 decembrie 2018, a fost validat ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureşti - Secţia Proză.

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar