Se scrie mult despre soarta neferită a ursului împușcat de către un…prinț. Prințul, e prinț. Nu putea căuta decât excepționalul. A vânat un trofeu adevărat, iar acum de blana prințului s-au lipit etichete care mai de care mai urâte. Nu știu dacă îi pasă sau nu. Iarăși, nu știu dacă îi folosește sau nu publicitatea creată în jurul său, a familiei, a castelului.
Dosarul penal? Un nimic pentru un prinț străin. Pe deasupra, totul este la limita confruntărilor diplomatice.
O cauțiune cu valoare consistentă ar avea o mai mare șansă de izbândă. Dar….
În fine, rămâne totuși morala întâmplării: ursul Arthur s-a dovedit a fi mai periculos mort decât viu. Nici la marginea pădurii nu este altfel….
Pe lângă morală mai avem ni se mai confirmă ceva: avem politici nu ucigași cu sânge rece precum Ciolacu – care din pruncia lui era cu teroristul Hayssam la vânat -, ci și slugi penibile și mincinoși infantili.
Ce blestem s-a abătut asupra noastră, dragi români, să avem asemenea personaje de iad sus, în stat. Unii, omoară fără milă și fără posibilă apărare animale – ce mare virtute bărbătească este să tragi de la 200 de metri cu o pușcă performantă în animale care nu te văd și nu au mijloace de apărare -, alții mint ca niște copii de grădiniță, deși ar fi trebuit să fie maturii nației.
Atât de jos am ajuns încât nici urșii nu se simt prea bine pe aici…
De ar mai trăi Creangă ar rescrie Ursul păcălit de vulpe, cu Arthur, Prințul și gonacii români!
Fascinația rostirii
Cuvant despre Cer
Daruri cu tâlc
Blăjani – file de monografie
Ceai de urzică
Retropelerinaje Buzoiene
