Fără să vrea, fotbalistul buzoian Bunică a rămas în istoria nefericirilor făcute cu mâna proprie. Mai degrabă cu propriul picior. Pe scurt, vă amintesc ce-și amintește un microbist fără veleități ca mine.
Becali cumpărase Gloria Buzău. Patronul Stelei avea două jucării în competiție. Pe stadionul din Crâng, cu destulă lume de față, cele două echipe surori, jucau cat să scoată scorul dictat. Un egal era tot ce trebuia.
Bunică însă – un fotbalist simpatic, de altfel – și-a atras furia neîmpăcată a patronului Gigi. A expediat un șut pe poartă, iar portarul Stelei a încasat un gol. Uimit a fost portarul care știa că o asemenea minge nu va veni în acel meci, dar ce uimit a fost Bunică. Uimit, puțin spus! Pur și simplu disperat că înscrisese un gol în poarta cealaltă. A picat cu capul în gazon și a plâns cu amar. Îi trecuse moțiunea, dar ….
Sărind de pe banca de fotbal în tribuna politică, m-am amuzat iarăși văzând moțiunea PSD contra guvernului Cîțu. Nu moțiunea în sine este sursa amuzamentului, pentru că asemenea instrumente de corecție democratică a puterii sunt utile, ci probitatea celor care au introdus-o, balerini ai puterii.
PSD-ul s-a căptușit la vârf cu tot ceea ce e mai rău pentru un partid și mai bune pentru celelalte partide. Îmi amintesc, tot din fotbal, că atunci când un jucător rata setos, publicul îl număra ca fiind al 12-lea, la echipa adversă.
Cam așa e Marcel. Face niște moțiuni ca să se facă și el că face ceva. Sigur, se justifică vulpoi și mare strateg, care după ce va lăsa PSD – ul fără putere câțiva ani, va reveni în forță, pentru că poporul, plictisit de actuala putere, îi va aduce pe ei, cei roșii, din valuri, la ciolan.
Aiurea! Niciodată nu vor găsi românii motiv să facă așa ceva, atâta vreme cât au în frunte un combinator.
Moțiunea nu a fost decât un text banal, cu titlu de operă patriotardă, specific literaturii comuniste ( e cam tot ce are în portofoliu cumătrul lui Ciolacu, Romașcanu, marele autor și …manipulator media). În rest, motiv de răstiri și sudalme ale unui șefului PSD care de fapt joacă la PNL.
Mi s-a părut prea largă ideea lui Cîțu de a guverna opt ani. Cu Ciolacu la PSD se poate. Îi mai dă câte un post prin MAI și câteva la Buzău prin instituțiile statului și doar scoate fluierul și gata, omul execută.
Eram undeva, prin București, când un secretar a venit la șeful lui de Partid și i-a zis: Gata, pică guvernul, mai avem nevoie de 31 de voturi și pică guvernul. Le adună Ciolacu. Și le-a adunat și guvernul a picat, spre amuzamentul și satisfacția celor care nu credeau că vor ajunge la putere cu un an înainte de termen, de alegeri.
Și de atunci, tot așa….
Acum, moțiunea clovnului murdar Marcel, avea o noimă. Putea regla, ajuta, o aripă – aripa declarată veche – din PNL. Îi era mai aproape cămașa decât haina. Socoteala însă a căzut. Ciolacu și grupul lui a rămas …
Prin primăvară Marcel dăduse un gol. Avea puterea și a dat guvernul Orban jos că nu era bun. L-a pus imediat înapoi, deși…nu era bun.
De atunci tot se face că face și s-a mai făcut o dată. Grea viața în politică fără educație, cu trecut stricat și cu mulți scheleți în dulap.
Nu, nu e strategie pentru un viitor PSD mai bune. Atâta poate și își permite. Un măscărici mărunt.
