De ce trebuie un candidat puternic la primăria Buzău?!

Putere absolută corupe absolut. Nu zic eu de la mine, ci doar citez din Montesquieu. Nu-l citez pentru că a fost cardinal, ci pentru că a simțit ce înseamnă puterea, cu privilegiile și hăurile ei.

Bine, poate veți spune: nu avem timp de filosofie, ci treci domnule la subiect! Dacă așa gândiți, aveți dreptate.

Simplu: Buzăul nu e bine! Pare bine dacă te uiți după maldărele de diplome pe care primarul Toma le adună ca la un concurs de dosare prin birou. Viața buzoienilor nu este însă mai îmbelșugată, sănătatea nu e mai bine păzită, natalitatea nu e mai mare, exodul brațelor și creierelor tinere din Buzău e rapid, firmele locale nu sunt mai respectate – ba din contră, se plâng mulți-, investitorii nu dau năvală decât în presă, în realitate ioc.

Buzăul nu e bine, iar ultimul vot aduce deja și va aduce mai multe prejudicii orașului decât beneficii. Toma și ai lui au majoritate absolută și Toma va face ce va vrea cu acest cec în alb. Ghioceii din consiliul vor vota orice, fără să crâcnească.

Concluzia pe care a tras-o edilul  de la ultimul scrutin este că buzoienii i-au dat orașul în proprietate și că au uitat de toate promisiunile neonorate din primul mandat, de frigul din casă și din școli, etc. Își flutură procentele de parcă ar fi lider comunist.

Acum este momentul ca partidele de opoziție să-și spele rușinea de la ultimele alegeri și să-și scoată candidați la încălzire.

Veți spune…dar mai este până departe. Mai este, însă, după cum se vede, Toma este într-o campanie electorală perpetuă și tocmai apetitul său pentru logoree publică este tot ceea ce trebuie pentru a întări din timp a contracandidaților.

Vi-l mai amintiți pe comentatorul de fotbal Ilie Dobre, cel care alerga cu vorba mai mult decât jucătorii cu mingia și marca înainte să ajungă balonul spre buturi, așa e Toma acum.

Referendumul alipirii comunei natale a lui Constantin Toma, Ținteștiul, de Buzău este cel mai bun prilej de afirmare a celor care trebuie să constituie alternativă la o putere care va deveni tot mai abuzivă.

Buzoienii nu votează roșu instinctual, așa cum se crede. Dovada ne-o dă procentul redus al celor care au participat la vot la ultimele alegeri. Buzoienii nu au avut alternativă.

Din câte văd Constantin Toma dă muniție adversarilor în fiecare zi. Mai rămâne ca opoziția să-i devină adversar și partener al buzoienilor, locuitori jupuiți bine de o administrație tot mai nesătulă și tratați tot mai urât de Toma și ai lui.

Date personale: Mă numesc  Iulius-Paul Negoiţă și sunt fiul al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, de profesie economistă. M-am născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975 și sunt căsătorit cu Mirela, din anul 1997. Avem doi copii, Matei  și Andrei. Referințe studii: Am absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău și sunt licențiat al Facultăților de Teologie ( Patriarhul Iusitian) și Farmacie (Carol Davila) Am urmat şi cursuri de formare în  Islanda, Cipru, Marea Britanie, Letonia  și  Germania. Am obținut, în 2002, titlul de doctor în Teologie la Universitatea  București. Vorbesc Engleză, Franceză, Spaniolă și am cunoștințe medii de Italiană și Rusă. La nivel de citit și tradus mă descurc și în Germană și Greacă. Activitate profesională: Domeniul ecleziastic: Sunt preot din anul 1997.  Întâi am fost  la Parohia Gherăseni și din 2002 sunt preot la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Cartierul Micro 14 - Buzău. Am primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 am fost judecător la Consistoriului Mitropolitan. Conform celor relatate în lucrarea 500 de personalități buzoiene. Cea mai importantă realizare pentru cariera de preot este considerată a fi contribuția la construirea ansamblul bisericesc din Cartierul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. Domeniul didactic: Am fost cadru didactic la Seminarul Teologic, Liceul de Artă și Colegiul Economic Buzău. Am funcționat la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Am fost în echipa de conducere și în corpul de inspector. Am fost purtător de cuvânt al instituției, pe toată perioada activității, adică timp de 8 ani. Din 2010, am fost director la  Palatului Copiilor Buzău, Școala Postliceale Sanitare Buzău și Colegiul Nicolae Paulescu din Râmnicu Sărat. Domeniul  farmaceutic: Ca farmacist, activez, încă de la înființare, în cadrul lanțului independent de farmacii „Iris Pharm”. Activitate filantropice : Am acordat burse de studiu pentru elevi care au urmat cursuri universitare și postliceale în domeniul medical, premii literare și artistice în cadrul concursurilor de profil și am susținut ameliorarea situației materiale a unor familii sărace. De asemenea, am susținut financiar apariția cărților de debut ale unor autori tineri și lucrări ale unor scriitori consacrați. Am susținut financiar și apariția unor lucrări bilingve pentru comunitatea rromă. Activitate civică : Am candidat în două rânduri la Consiliul Local Buzău și am obținut două mandate de consilier independent (2008-2012; 2012-2016). Am fost președintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorități, Sport, Sănătate şi Asistență Socială. Din poziția de independent, în anul 2012 am candidat pentru funcția de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea, după candidatul USL, obținând un procent de 30,5% din voturi, respectiv 17.404 voturi. Activitate publicistică: Sunt editor la Editura Omega, calitate în care am editat și tipărit la tipografia proprie un număr peste 500 de lucrări. Ca jurnalist am fost membru în comitetul de redacție, editorialist sau publicist la  Ziarul Lumina, Jurnalul National, Revista Teologică, Mousaios, Glasul Adevărului, Analele Buzăului, Opinia, Sănătatea Buzoiană, Cronica de Buzău, Educația creștină, Lacrima, Viața Buzăului, Șansa Buzoiană, Tezaur. Am fost realizator de emisiuni radio și televiziune. Sunt autor sau coautor al mai multor volume de eseuri, proză, spiritualitate, istorie, pamflet politic: 40 de rânduri, Marchitanii roșii, Prin grădina lui Ilf și Petrof, Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Comuna Gherăseni, Cuvânt spre Cer - antologie de poezie religioasă ( coautor), Prin spini, Lectura șoaptei, Pagini de istorie locală.  Afilieri:  Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureștii - Secția Proză. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - Filiala București Membru al Colegiului Farmaciștilor din România - Colegiul București Pasiuni Călătoriile, arta, creșterea animalelor și cultivarea plantelor.

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook