Pacienții medicului Ușurelu și mizerabila clasă politică

La Merei totul e simplu. Există medic, există pacienți. Există și spațiu, chiar dacă primarul a încercat să facă hocus pocus cu el. Un contract poate fi semnat oricând, așa cum banii contribuabililor sunt luați permanent.

Din păcate, la cazuri tip Merei,  se ajunge când nu te califică nimic pentru o demnitate publică, decât conjunctura și dibăcia de a păcăli. Un doctor cu atâția ani de școală ajunge să stea la cheremul unor tovarăși de la partid, care, evident, nu prea înțeleg cum e cu școala și mai ales cu Medicina. Dacă politicienii ar da concurs pe post sau dacă pe la CV -urile umflate, în care vorbesc limbi străine fără număr și au abilități nemăsurate, ar pune foile matricole 99% ar dispărea. Ar dispărea ei, dar ar fi populația reprezentată normal. Cum să te aștepți să înțeleagă ce se întâmplă cu o comunitate de pacienți niște indivizi pentru care doar propriul buzunar e totul? Cum să înțeleagă ei ce e cu medicina și cu suferința, când ei, cu un singur telefon, au acces unde își doresc la medic? Cum să înțeleagă niște ghiftuiți din banii contribuabililor, niște oameni care cu sudoarea lor le plătesc lefurile?

În cazul Merei, politicienii nu par să fie atinși de necazul semenilor, de problema lor medical-instituțională. Au înțeles, însă, cum e cu… medicina pacienții. De o lună nu pot beneficia de dreptul lor de asigurați, de munca lor, pentru că niște ticăloși și incompetenți se învârt în jurul la 3 hârtii. Timpul trece. Asigurații plătesc în continuare asigurări. Bolnavii cronici nu pot lua rețetele.

Toate acestea se petrec sub ochii a zeci de politicieni plătiți din banii publici, care stau bine mersi prin vacanță sau în pace, la umbră, fără reacție. Pacienții din Merei, au votat partide diferite, fără discuție. Cei care nu au votat sunt cei mai fericiți acum, pe când cei care au votat se văd lăsați singuri. Acum nu-i mai reprezintă nimeni. Scapă cine poate. Păi cine să-i mai reprezinte când toți tac și tac pentru că nu au cum să vorbească. Cei care l-au numit pe nevolnicul de la CJAS Buzău, individ care o tulește din instituție când e ceva complicat, tac și merg cu nevolnicul mai departe. Cei care au alte interese, încercând să traficheze pacienții tac, că ar fi culmea să vorbească. Iar cei care poate nu sunt implicați tac din lipsă de empatie sau din calcul politic, să nu deranjeze.

În tot acest timp al tăcerii, oamenii se plâng, se zbat, suferă și plătesc. Plătesc asigurări la fondul de sănătate, plătesc salariile colosale ale șefilor de la CJAS Buzău, plătesc lefurile politicienilor.

O conspirație a cinismului împotriva celor cărora politicienii le cer votul, iar după ce le cer votul politicienii consideră că votul e dreptul lor și-l folosesc pentru combinații, înțelegeri murdare și tăceri.

Înainte de orie, pacienții trebuiau respectați. Nu ar trebuie să existe dreptul niciunei entități statele să-l lase pe asigurat fără dreptul lui, dar dacă un funcționar o face să plătească cu capul.

Nu e de ajuns că oamenii mor cu zile în spital, ajung să nu mai poată beneficia de un medic de familie și toate acestea cu îngăduința tuturor.

Nu vorbim de stânga sau dreapta. Oricum habar nu au majoritatea politicienilor ce stânga sau ce e dreapta doctrinară… și mai toți le-au frecventat pe ambele. Vorbim de sus sau jos.

E o rușine ce se întâmplă la Merei. Bieții oameni au căzut între tâlhari! Nu mai e vorba de un nume de doctor, ci de o mare mizerie socială, politică, la care sunt supuși mii de asigurați, asigurați pe care hoarda de funcționari mai mici sau mai mari, îi umilesc în fiecare minut.

Cei rămași fără medic ar trebui să primească banii din fondul de sănătate înapoi, pentru că în acest timp banii lor sunt furați, neexistând un contract funcțional de asistență între ei și stat.

Din păcate, pacienții din Merei sunt și umiliți și cu banii luați! E revoltător și revolta ar trebui să fie a noastră, a tuturor, medici și pacienți, pentru că nu știm când politicienii și slugile lor din instituției vor mai lovi și în altă parte.

Date personale: Mă numesc  Iulius-Paul Negoiţă și sunt fiul al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, de profesie economistă. M-am născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975 și sunt căsătorit cu Mirela, din anul 1997. Avem doi copii, Matei  și Andrei. Referințe studii: Am absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău și sunt licențiat al Facultăților de Teologie ( Patriarhul Iusitian) și Farmacie (Carol Davila) Am urmat şi cursuri de formare în  Islanda, Cipru, Marea Britanie, Letonia  și  Germania. Am obținut, în 2002, titlul de doctor în Teologie la Universitatea  București. Vorbesc Engleză, Franceză, Spaniolă și am cunoștințe medii de Italiană și Rusă. La nivel de citit și tradus mă descurc și în Germană și Greacă. Activitate profesională: Domeniul ecleziastic: Sunt preot din anul 1997.  Întâi am fost  la Parohia Gherăseni și din 2002 sunt preot la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Cartierul Micro 14 - Buzău. Am primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 am fost judecător la Consistoriului Mitropolitan. Conform celor relatate în lucrarea 500 de personalități buzoiene. Cea mai importantă realizare pentru cariera de preot este considerată a fi contribuția la construirea ansamblul bisericesc din Cartierul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. Domeniul didactic: Am fost cadru didactic la Seminarul Teologic, Liceul de Artă și Colegiul Economic Buzău. Am funcționat la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Am fost în echipa de conducere și în corpul de inspector. Am fost purtător de cuvânt al instituției, pe toată perioada activității, adică timp de 8 ani. Din 2010, am fost director la  Palatului Copiilor Buzău, Școala Postliceale Sanitare Buzău și Colegiul Nicolae Paulescu din Râmnicu Sărat. Domeniul  farmaceutic: Ca farmacist, activez, încă de la înființare, în cadrul lanțului independent de farmacii „Iris Pharm”. Activitate filantropice : Am acordat burse de studiu pentru elevi care au urmat cursuri universitare și postliceale în domeniul medical, premii literare și artistice în cadrul concursurilor de profil și am susținut ameliorarea situației materiale a unor familii sărace. De asemenea, am susținut financiar apariția cărților de debut ale unor autori tineri și lucrări ale unor scriitori consacrați. Am susținut financiar și apariția unor lucrări bilingve pentru comunitatea rromă. Activitate civică : Am candidat în două rânduri la Consiliul Local Buzău și am obținut două mandate de consilier independent (2008-2012; 2012-2016). Am fost președintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorități, Sport, Sănătate şi Asistență Socială. Din poziția de independent, în anul 2012 am candidat pentru funcția de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea, după candidatul USL, obținând un procent de 30,5% din voturi, respectiv 17.404 voturi. Activitate publicistică: Sunt editor la Editura Omega, calitate în care am editat și tipărit la tipografia proprie un număr peste 500 de lucrări. Ca jurnalist am fost membru în comitetul de redacție, editorialist sau publicist la  Ziarul Lumina, Jurnalul National, Revista Teologică, Mousaios, Glasul Adevărului, Analele Buzăului, Opinia, Sănătatea Buzoiană, Cronica de Buzău, Educația creștină, Lacrima, Viața Buzăului, Șansa Buzoiană, Tezaur. Am fost realizator de emisiuni radio și televiziune. Sunt autor sau coautor al mai multor volume de eseuri, proză, spiritualitate, istorie, pamflet politic: 40 de rânduri, Marchitanii roșii, Prin grădina lui Ilf și Petrof, Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Comuna Gherăseni, Cuvânt spre Cer - antologie de poezie religioasă ( coautor), Prin spini, Lectura șoaptei, Pagini de istorie locală.  Afilieri:  Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureștii - Secția Proză. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - Filiala București Membru al Colegiului Farmaciștilor din România - Colegiul București Pasiuni Călătoriile, arta, creșterea animalelor și cultivarea plantelor.

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook