Guvernarea erodează. Au promis. Au supralicitat pentru a face față valului de populism pesedist. Lumea își pierde răbdarea. Alvin Toffler, în Al treilea val, prin anii 80, prevedea erodarea tot mai rapidă a puterii, atingând durata de viață de maximum doi ani.
Partidele din arcul guvernamental sunt avariate. Nu stau bine, iar dacă îi ține sus ceva, este doar lipsa opoziției. Un PSD cu Ciolacu e nul, omul ne fiind capabil să explice nici cel mai banal punct de program politic. E onomatopeic și atât.
Pe Ciolacu s-a urcat Orban la guvernare. Trădătorul perfect la momentul fierbinte. Ciolacu a trădat în interior, pentru a putea accede la șefia partidului, de unde și-a negociat privilegii electorale și administrative pentru grupul său și o extrateritorialitate politică, la Buzău. Buzăul i-a fost dat pe mână prin jocuri de culise. Se vede, iar negocierea a fost făcută amical de Orban.
E fără echivoc, că fără trădarea din PSD guvernul Orban nu se instala și reinstala. Mi-l amintesc pe Ciolacu cum aținea la urna de vot să fie așezat Orban premier a doua oară. Din greșeală îl dăduse jos și se căia.
Orban a rupt cât a vrut din PSD, dar de oamenii lui Ciolacu nu s-a atins. I-a ținut în Guvern și în administrația publică, iar protocolul încă funcționează. Când le-o veni rândul multor liberali, va fi guvernarea pe ducă. Se schimbă regula. Până atunci, rămân cei care au fost puși de PSD în funcții – unii mutați cu carnet, alții coborâți adjuncți -spre enervarea societății, care, evident va taxa PNL.
Negocierile lui Orban au fost înghițite la vremea respectivă, când a fost dată jos Dăncilă, de societate. Era nedemn ceea ce se întâmpla. Era împotriva oricărei normalități să vezi cum pesediștii inundă PNL – ul, dar toată societatea era de acord că nu se putea merge cu un PSD profund corupt la guvernare. Și apoi Viorica….era infinit mai sinceră decât Ciolacu, dar la fel de agramată. Suntem și noi o țară cu oameni cu școală, o țară cu pretenții, nu?! Așa că toți am zis…hai că se schimbă ceva…
Dacă până aici Orban și-a făcut treaba – una imorală, dar necesară pentru înlăturarea unui PSD ai cărui baroni vedeau țara ca pe propria lor moșie -, la alegeri și după Orban trebuia să devină lider, combatant, nu jucător de poker cu Ciolacu.
Orban nu a făcut prea multă opoziție, până a ajuns la putere. A acceptat toate aranjamentele locale. Partidul era în multe locuri abandonat. Ajungerea la guvernare l-a pus însă în mișcare. Din păcate, PNL -ul și a ignorat membrii în detrimentul unor înțelegeri care au dus în frunte personaje împrumutate de la PSD și de la alții.
Ei, cei aduși de Orban peste rând, cu totală lipsă de respect față de membrii vechi, l-au tras primii în jos. Cu procentele pierdute de tot felul de impuși, Orban ar mai fi luat procentul necesar pentru a nu pierde alegerile.
Ori așa îi este felul, ori i-au intrat în sânge aranjamentele tip Ciolacu, ori așa a înțeles că se ajunge la putere și a greșit.
Societatea a taxat hermafroditismul politic la lui Orban. Protestele, votul la Europarlamentare, așteptările erau altele. Toți doream despărțirea clară a apelor. Toți doream instaurarea meritocrației. Nu a fost așa. PNL -ul lui Orban, în destule cazuri, a considerat că voturile vin de la sine, că electoratul care a urlat atâta vreme nu va merge să voteze PSD și că poate face orice tip de combinație. Și a făcut. Și a primit răspuns. PNL a fost înfrânt de hulitul PSD, iarăși, prin îndepărtarea multora de urna de vot.
Cum se întâmplă de obicei, când nu igienizezi sistemul și nu te lupți, ci doar simulezi, ești mâncat din interior. Pierzi statul de lider – dacă l-ai avut. Nu te impui, nu ești respectat, nici măcar de cei pe care tu i-ai sărit peste rând – ei știu cel mai bine cum se mai poate învârti treaba în favoarea lor -; și ești eliminat.
Orban este aproape de …exit. Singur s-a dus spre ușă, iar declarația bărbătească referitoare la renunțarea la șefia Camerei, îi aduce sfârșitul politic.
Orban este om de partid. Știe bine cutele organizațiilor. E drept, nu mai are putere guvernamentală să le aducă direct privilegii, dar totuși, din câte am constatat, cunoaște foarte bine partidul.
Cu toate acesta, din ce în ce mai mulți dintre cei pe care-i cunoaște nu-l mai vor. Nici societatea civilă nu ridică un deget, deși încearcă să se facă popular prin clipuri și postări sponsorizate. Și nu este în această cădere doar din cauza faptului că nu mai are puterea administrativă și banii țării pe mână, la Guvern. A ajuns aici pentru prea multele concesii și jocuri politice interne și cu PSD -ul. Dacă după ce s-a terminat episodul preluării guvernării s-ar fi depărtat de stilul îmbâcsit al PSD și limpezea partidul, era sus, fără emoții, cu pretenții mai înalte.
Nu a luptat. A simulat. Nu a curățat, a mascat. Nu a dat ceea ce societatea a cerut, a pierdut. Modestia pe care o afișează în discursurile interne, e acoperită de aroganța cu care a tratat votul de la Europarlamentare al românilor. Nimeni nu a votat PNL să o țină tot în dans și cumetrie cu PSD și nici să-i fie sosie.
A pierdut alegerile locale și generale pe mâna lui. Iar acum, cei pentru care le-a pierdut, cei pe care i-a pus în tot felul de funcții încercând să oblige electoratul să înghită tot felul de broaște râioase, îi țin securea la gât.
Politică înseamnă și compromis, dar nu numai compromis, iar cei care luptă respectă un luptător adevărat, cei care nu….se duc mereu cu cine-i numește undeva, la loc cald.
In fine, spectacolul continuă, iar repoziționările (trădările) sunt mult mai interesante decât lupta în sine. Rămâne de văzut, dacă peneliștii vor să o rupă cu trecutul care le atârnă tot mai greu de gât, sau nu. Oricum, fie că va câștiga Orban, fie că va deveni Cîțu șef la PNL, dacă nu-și curăță ograda, de mâna acelorași trădători vor muri politic, chiar dacă acum le sunt amici. Ei au fost amici și cu mulți alți, iar pe amiciție-trădare au ajuns unde sunt.
Și poate, după ce se vor limpezi apele vor lăsa și ceva bun în urmă la guvernare. Nu se pot baza la infinit pe un PSD condus de Ciolacu.
