De ceva zile, criza politică din România, a acoperit interesul pe care atenția publică l-a dat evenimentelor terifiante din Afganistan. Și apoi…publicul se obișnuiește repede cu știrile, iar empatia scade abrupt. Doar noi crime, noi drame care să șocheze mai mult decât până acum, vor mai stoarce ceva lacrimi publice și solidarități la distanță. În rest, drama omului care vrea să trăiască liniștit, în casa și țara lui, continuă; iar populația din Afganistan va ajunge să nu mai aibă de unde număra anii de pace.
Afganistanul era o țară normală, în care oamenii se puteau bucura de viață. Războiul Rece i-a așezat însă între falii. Marile puteri au speculat caracterul organizării lor insuficient coagulate, tribale.
Afganii au fost cei care prin lupta lor internă au fost văzuți de către cei de la Washington ca un posibil călcâi al lui Ahile al sovieticilor.
Lumea capitalistă trecea de multă vreme prin momente delicate. Ideile socialiste dobândiseră relevanță internațională. În mai toate țările sărace, dar și în categoriile numeroase de nemulțumiți din țări dezvoltate economic, ideile lui Marx prindeau chip politic concret. Spre exemplu, comuniștii italieni au creat unul dintre cele mai puternice și respectate partide de stânga.
Practic, nu prea era loc în lume unde ideile marxiste să nu aibă adepți, iar identificarea cu dreapta politică devenise riscantă. Această stare de lucruri a ținut până la apariția mișcărilor conservatoare din Europa, unde Margaret Thatcher s-a pus pentru prima dată cu mișcarea sindicală, fără să accepte nici cel mai mic compromis. Conservatorismul s-a întărit și în America unde, la scurt timp după Thatcher a preluat puterea Ronald Reagan, care eticheta adversarul ca fiind imperiul diavolului…unda ducându-se până în țările arabe, încercate și ele de nostalgii comuniste, prin lideri precum Nasser.
Noile mișcări, generate de ideile propagate de Reagan, după îndelungi întâlniri ale think tank – urilor americane, eșecul economic al socialismului și greșelile de strategie ale sovieticilor, au dus la așezarea ideilor lui Marx în camera utopiilor.
Socialismul a avut o șansă istorică. A ratat-o. Cauza economică a jucat un rol fundamental, iar problema a plecat chiar de la sovietici. Socialismul era prezentat ca având caracter științific, iar puterile publice erau prezentate ca fiind singurele capabile să raționalizeze procesele de producție.
La capătul opus al ideii, a stat Reagan. El vorbea despre statul minimal, despre banii care trebuie să rămână la cei care i-au produs, pentru că ei știu mai bine decât statul ceea ce este de făcut cu ei, sau despre capacitatea antreprenorială a cetățeanului, superioară celei a statului, motiv pentru care rolul statului nu putea fi decât de arbitru și garant al drepturilor și libertăților.
Statul jucător economic centralizat, propagat de sovietici, s-a dovedit falimentar, iar centralismul absolut a dus la evoluții absurde și la dispariția sistemului care a stat la baza împărțirii lumii și societăților în două tabere. Din motive economice, au fost detonate și aspectele pozitive ale unui sistem, care, prin propagarea conceptelor lui, între anii 30 și 70 ai secolului trecut, a ținut în gardă capitalismul sălbatec și a obligat la un proces de redistribuire publică, care a ținut în frâu diferențele dintre bogați și săraci.
Războiul Rece s-a încheiat și-a stabilit ca învingător jandarmul american, pe fondul epuizării adversarului sovietic, economic și militar. Una dintre marile erori strategice sovietice a fost invadarea Afganistanului. Vanitatea i-a costat pe sovietici. Au vrut să joace un rol imperialist, dincolo de granițele de la Yalta. În Afganistan au avut o victorie ca regele Pirus, au învins dar au pierdut. Cum așa?! Au risipit resurse inutile și multe. Au intrat într-un joc de uzură, atrași în plasă de un plan construit la Casa Albă.
Deși mândru de stratagema lui, fostul consilier al lui Carter, polonezul Brzezinski, și-a ținut gura până în 1998, când, într-un interviu, a dezvăluit planul capcană în care a fost tras inamicul sovietic, oferindu-i o replică a războiului din Vietnam, așa cum afirmă consilierul prezidențial polonez.
Americanii au jucat cartea diversiunii în forță. Președintele Carter a anunțat sancțiuni economice și diplomatice împotriva URSS – inclusiv boicotarea jocurilor olimpice de la Moscova, prevăzute pentru vara lui 1980 -, pentru invadarea Afganistanului și a cerut sprijin pentru mișcările centrifuge interne. Zbigniew Brzezinski a plecat în turneu pentru a strânge rândurile împotriva invadatorului sovietic. China, Anglia, Egipt, India, Pakistan, au fost vizitate. Arabia Saudită a oferit mujahedinilor sprijin în bani și arme. Încă de la începutul operațiunii Ciclon, combatanții antisovietici au primit instrumentele necesare confruntărilor interne, care nu se termină până astăzi. Mujahedinilor li s-au alăturat combatanți străini, iar în 1979 li s-a alipit studentul saudit Osama bin Laden…
Sovieticii au purtat un război epuizant, aproape 10 ani. În cele din urmă Imperiul Sovietic a căzut. S-a destrămat. Războiul din Afganistan a stat la baza demoralizării colosului.
CIA -ul și-a făcut treaba. Înainte de invazia sovieticilor în Afganistan, în 24 decembrie 1979, președintele Carter, la 3 iulie 1979, a semnat prima directivă care viza asistența clandestină a opozanților regimului prosovietic de la Kabul. Provocați, sovieticii nu s-au putut abține și au invadat Afganistanul. De atunci țara nu mai are liniște.
Războiul Rece s-a terminat. Defunctul imperiu sovietic e relicvă istorică. Dar, nefericirea populației afgane continuă…..
Ce îi mână acum în luptă…sau cine îi mână la autodistrugere….vom afla, probabil, după alte câteva decenii.
