Foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Această poveste începe în anul 1999, în România, într-un sat de 1300 de locuitori din județul Bacău, unde verile sunt aride, iar iernile sunt geroase, lovite de crivăț.
Într-o zi de primăvară, pe 9 aprilie, se năștea Anamaria, primul copil al unui cuplu de români. Din dorința de a oferi fiicei lor o viață mai bună, la fel ca peste 2 milioane de români, tinerii părinți au plecat la muncă în străinătate, pe când Anamaria avea doar 2 ani.
Micuța a rămas în grija bunicilor din partea tatălui, în satul Plopu, de lângă orașul Dărmănești, iar părinții ei au ajuns în orașul luminilor, Paris.
Până la 6 ani, Anamaria a fost crescută de bunici, iar înainte de plecarea la școală, părinții deja integrați și cu o situație stabilă în Franța, au luat-o definitiv alături de ei.
La Paris am găsit-o și noi pe Ana, numită în 2021 una dintre revelațiile anului de către Academia Premiilor César. Anamaria Vartolomei este azi actriță cunoscută și apreciată în Franța și o femeie de o frumusețe rară.
„Sosirea în Franța fost ca o a doua naștere pentru mine. Nu știam să vorbesc limba, nu știam nimic legat de cultura de aici, nu înțelegeam ce se întâmplă în jurul meu.
Eram într-o lume nouă, diferită, iar mie îmi era dor de bunici. A fost un șoc atât de mare pentru mine, încât mi-am pierdut din amintirile de atunci.”
Părinții au înscris-o la o școală franceză, iar copilul a fost nevoit să se adapteze. În doar câteva luni, putea deja să poarte o conversație în limba franceză, ceea ce a ajutat-o să își facă și prieteni. Tot școala a apropiat-o și de actorie. Niște activități extrașcolare care presupuneau recitări de poezie sau mici spectacole de teatru i-au atras atenția, apoi s-a înscris la un curs de actorie pentru copii.
Viața i s-a schimbat complet atunci când a intrat în contact cu lumea filmului. Tatăl său, care deține o firmă de construcții, avea o lucrare la casa unei actrițe.
I-a povestit acesteia despre pasiunea Anei pentru actorie și au fost îndrumați către un site de casting. Acolo au găsit un anunț prin care se căuta o fată de aproximativ 12 ani, iar filmul era regizat chiar de o regizoare de origine română – Eva Ionesco.
Cu Ana ne-am întâlnit recent, într-o dimineață, la unul dintre locurile sale preferate din Paris – Angelina, o ceainărie – cofetărie tipic pariziană, fondată în 1903 și devenită celebră de-a lungul anilor.
Scriitorul Marcel Proust sau creatoarea de modă Coco Chanel obișnuiau să frecventeze locul care păstrează și azi eleganța specifică Parisului de altădată, cu tacâmuri și ceainice de argint și picturi impresioniste pe pereți.
Și, pentru că toate pe lumea asta parcă se interconectează, Anamaria Vartolomei tocmai fusese, cu o seară înainte de întâlnirea noastră, la lansarea colecției Haute Couture Chanel, casă care o îmbracă pe frumoasa actriță de origine română la toate evenimentele importante.
“Nu avem un contract, relația decurge foarte natural. Mă simt privilegiată și foarte norocoasă. Nu am o obligație de a nu purta și alte mărci, dar în materie de vestimentație, ce îți poți dori mai mult decât Chanel? Cred că ei au încredere în mine și sper să facem un proiect împreună.”
Relația cu Chanel a început pe când Ana avea doar 12 ani și a coincis cu debutul său pe marele ecran.
Pe atunci, Anamaria Vartolomei avea premiera filmului My Little Princess, regizat de Eva Ionesco, cu o poveste inspirată chiar din viața regizoarei. În copilăria sa, Eva Ionesco a fost fotografiată în ipostaze nud de către mama ei, fotografa franceză de origine română, Irina Ionesco. La vremea aceea, fotografiile au iscat controverse.
În My Little Princess, Anamaria Vartolomei a apărut în scene asemănătoare, iar curajul și talentul său au fost apreciate de critici. Anamaria a jucat alături de celebra actriță franceză Isabelle Huppert, iar pentru rolul său a fost nominalizată la Premiile Lumière, la categoria cea mai promițătoare tânără actriță în 2012.
„Isabelle Huppert s-a purtat cu mine ca și cum aș fi fost copila ei. E o actriță desăvârșită, am învățat multe de la ea, mi-ar plăcea să mai jucăm împreună.”
Premiera filmului a avut loc chiar la Cannes.
“Eva Ionesco m-a dus atunci la mai multe mărci, am făcut mai multe probe. Eu credeam că am găsit deja o ținută, dar Eva a spus: mai avem una – Chanel. Am mers la Chanel la probe, mama a fost alături de mine. Așa am început colaborarea și ei m-au luat sub aripa lor protectoare.”
Ulterior, Anamaria a intrat atât în atenția lumii cinematografice franceze, cât și în atenția caselor de modă. La doar 14 ani, tot pentru o colaborare cu Chanel, a fost fotografiată chiar de Karl Lagerfeld.
Iar ofertele de a juca în filme au continuat să vină, mai ales că imediat după ce a jucat cu Isabelle Huppert, agenta celebrei actriței i-a propus să o reprezinte și pe ea.
„Eu pe atunci nu aveam agent. Lucrăm de 10 ani împreună și e cel mai bun lucru care mi s-ar fi putut întâmpla. Când lucrezi cu un agent care te urmărește de când ești mic și îți vede evoluția, înțelege foarte bine ceea ce vrei, ceea ce îți place.”
În ciuda succesului răsunător pentru un copil de doar 12 ani, în paralel, la școala generală, Ana a avut de înfruntat reacții dure ale unor colegi adolescenți, care o stigmatizau pentru că este româncă.
„Ziceau: „Ah, donnez-moi 1 euro, 1 euro”, imitau cerșetorii. Ok, dacă pe ei atât îi duce capul, ce să le fac?”
“Sau mai spuneau că stau în caravană, adică insinuau că suntem toți țigani. Asta se întâmpla pe la 12-13 ani, când începea adolescența. Erau niște copii fără minte. Părinții m-au învățat să nu dau atenție celor care mă vorbesc de rău. Copiii, la vârsta aceea, pot fi și răi.
Dar acum, când zic în lumea cinema-ului că sunt din România, reacțiile sunt: ah, din România, Mungiu! România e foarte respectată. Sau mulți ziceau că au fost și au filmat în România, la Buftea, și că le-a plăcut foarte mult.”
Anamaria a continuat să studieze actoria la Cours Florent, o școală de teatru renumită din Paris, timp de 2 ani. Apoi a absolvit un alt curs de teatru, numit Les Enfants Terribles.
Între timp, a avut apariții în filmele „L’Ideal”, regizat de Frédéric Beigbeder, “Éternité”, unde a jucat alături de Audrey Tatou, Bérénice Bejo și Mélanie Laurent sau în “La Bonne Epouse”, alături de Juliette Binoche.
În cel mai recent film al său, „L’Evénèment”, are rolul principal și spune povestea din romanul scriitoarei Annie Ernaux, privind experiența sa din timpul unui avort, pe când avortul era ilegal în Franța anilor ‘60.
Spune că nu și-a ales o profesie ușoară, dar și-a ales o profesie care îi aduce extrem de multă bucurie.
„Este un mediu competitiv, dar am impresia că după #metoo, generația mea e mai solidară, suntem ca niște surori, ne susținem una pe cealaltă.”
După ce a absolvit bacalaureatul, a fost admisă la Facultatea de Litere Moderne de la Sorbona, dar a renunțat repede, gândurile sale mergând doar către actorie.
„Mama m-a bătut la cap că e bine să am o facultate, m-am dus o zi și după aia am zis că nu îmi place și nu vreau să mai merg. Mi se pare foarte greu să te concentrezi pe ceva, când tu ești concentrat și pasionat de altceva.”
Și-ar dori, mai degrabă, să meargă în SUA și să studieze acolo la niște cursuri de actorie, visând că într-o bună zi va lua contact și cu Hollywood-ul. De altfel, o admiră în mod special pe actrița americană Gena Rowlands.
„Este o actriță demențială, de când am văzut-o pe ea în filme, nu am mai văzut pe nimeni altcineva care să joace așa de bine.”
Dincolo de activitatea în universul cinema-ului, Ana se bucură, ca orice tânăr de vârsta ei, de ieșirile cu prietenii, de muzică și petreceri. Este încântată că în curând va merge cu o prietenă la concertul artistei americane Billie Eilish.
„Prietenii mei sunt din breasla mea și când nu avem proiecte ne petrecem mult timp împreună. Ieșim la cafenele, la muzee, galerii, petreceri.
Eu ascult de toate, pot asculta ceva foarte actual sau ceva vechi. Părinții mei ascultau mult Sting, Lauryn Hill, iar eu ascult Beyonce, Rihanna, dar am și un playlist românesc. Vreți să vă arăt?”
Entuziasmată, caută în telefon artiștii români pe care îi ascultă uneori și ne citește:
„Am așa: Mihaela Mihai, Mihaela Runceanu, Stela Enache, Mirabela Dauer, Maria Tănase, Dan Spătaru, Monica Anghel, Delia, dar Delia când era în grupul N&D, Nicu Alifantis, Gheorghe Dinică. Ah, Gheorghe Dinică, ce actor extraordinar și ce voce avea! Foarte mult îmi place de el.
Mama mi-a dezvoltat gustul pentru muzică. Ascultam mereu la radio când eram mici sau la televizor, tot timpul era pe muzică.”
“Ea câteodată îmi trimite melodii pe care le asculta ea când era tânără și uneori îi zic: o știu deja! Hahaha. Că și eu am avut curiozitatea de a căuta muzică românească.”
De altfel, cu familia are o relație puternică. La 22 de ani, încă locuiește cu părinții într-o comună aflată chiar la granița cu Paris și spune că până la 25-26 de ani nu are de gând să se mute singură.
„Când va veni vremea, m-aș muta tot în comuna în care stau părinții mei. Am linia de metrou 12 foarte aproape, sunt conectată la Paris. Sau m-aș muta în Arondismentul 5, unde e Biserica Ortodoxă, unde obișnuiesc să merg, nu în fiecare dumincă, dar cât pot de des.
Deci acolo aș avea biserica și acolo e și cartierul cinematografelor independente, unde ai filme europene și filme vechi.”
La gât poartă o cruciuliță ortodoxă de aur și își asumă cu mândrie rădăcinile românești, pe care încearcă să le protejeze. În casa Vartolomei din Paris se vorbește predominant limba română, cu excepția fratelui mai mic, Julian, pe care îl alintă Jules. Acesta s-a născut chiar la sosirea Anei la Paris, acum are 15 ani și joacă fotbal de la 5 ani.
„E foarte talentat, îl văd jucând la echipa națională a Franței sau a României, cine știe?”
În România obișnuiește să meargă de Crăciun sau de Paște și să își viziteze rudele rămase în zona Moldovei. De altfel, minunații săi ochi albaștri îi moștenește de la o străbunică.
„Pentru noi e important să ne păstrăm rădăcinile, legătura cu familia rămasă în România. E normal să continuăm să vorbim limba română, ca să putem comunica cu bunicii, cu rudele.”
“Cred că sunt suficient de matură încât să înțeleg că sunt lumi diferite și nu mă duc acolo să spun: vai, unde e confortul meu de la Paris? Nu. Când merg acolo sunt fericită că îmi văd familia, iar bunicii sunt fericiți să ne vadă pe noi. Acum ei sunt foarte bătrâni și trebuie să ne bucurăm de ei, cât încă sunt în viață.”
Ar vrea să-și ducă prietenii francezi în vizită la București sau la Cluj și își dorește să creeze o legătură cu România și din punct de vedere profesional.
„Bucureștiul mi-a plăcut foarte mult și înțeleg de ce e numit micul Paris. Chiar mi-ar plăcea să îmi duc prietenii acolo. În sat nu i-aș duce, că nu au ce să facă, acolo e pentru momente de familie. Dar la București sau la Cluj am avea ce să vizităm, unde să ieșim.”
“Îmi doresc să lucrez în România, să fac filme în România, să lucrez cu regizori români.”
Ca inimile milioanelor de români care au părăsit România de nevoie, inima Anei bate și ea între primul “acasă”, locuința bunicilor din satul Plopu, și viața de la Paris.
Traseul ei profesional nu este doar un exemplu de succes, ci o poveste care are puterea de a dărâma bariere și stereotipuri despre românii care muncesc în străinătate.
Și, cel mai important, oferă tinerilor ca ea încrederea că nu naționalitatea, ci munca, bunul simț și talentul sunt aspectele care ne diferențiază în lumea globalizării, pe care o trăim cu toții.
„Eu sunt și româncă și franțuzoaică. Aici mă văd, aici m-am construit, m-am stabilit aici, deci viața mea e în Franța, dar rădăcinile sunt în România. Am ținut să îmi păstrez și naționalitatea română.”
“Anul trecut, când am obținut naționalitatea franceză, m-au întrebat dacă vreau să păstrez naționalitatea română și am răspuns da, bineînțeles.
Puteam să obțin și un nume franțuzesc, să mă numesc Annemarie, de exemplu, dar eu sunt Anamaria, nu am de ce să mă schimb.”
***Materialul face parte din seria “Săptămâna Franței”, un proiect Cultura la dubă susținut de BNP Paribas.
Ceai de urzică
Retropelerinaje Buzoiene
Cuvant despre Cer
Recuperări istorice
Fascinația rostirii
Daruri cu tâlc
