O stradă cu numele lui Ceaușescu în Buzău?!

Credeți că amintirea lui Nea Nicu a dispărut la Buzău? Deloc. În afară de câteva sloganuri care rezistă timpului la intrare în Buzău, dinspre Zona Industrială, Buzăul are încă străzi care nu au văzut asfaltul din vremea lui Ceaușescu.

Deși și ne dăm mari de nu mai putem că am câștigat nu știu ce concurs de desene, în care am umilit Parisul, deși suntem lăudăroși până la nesăbuință că batem orașe cu aer de metropolă din România, ne bazăm încă pe Nea Nicu, Carolică, Cotoi sau cine a mai diriguit treburile pe aici, în trecut.

Nu am fost în stare nici măcar să asfaltăm cât au betonat susnumiții, deși ne-am luat lumea în cap și am fi în stare să asfaltăm printre cocenii din tarlalele Țintești-Maxinu-Odaia Banului.

Și fiindcă zilele trecute eram invitați să dăm nume la un cartier care nu există – evident, și cuplurile dau nume copiilor care nu există în familie -, dar care este promis ca realizabil în viitor, de ce nu ne-am manifesta  cuminte și față de trecut. Spre exemplu, strada Păcii, are betonul pus de pe vremea lui Ceaușescu. De ce să se cheme Păcii? Nu ar trebui să poarte numele lui Nea Nicu, dacă tot nu s-a intervenit niciodată pe ea, deși este în centru?

Apartamentele despre care se vorbește, cu miile, evident, nu știu când se vor face și nici cine le va cumpăra – de ani buni nu s-a construit nici măcar un apartament ANL -, având în vedere natalitatea, exodul tinerilor și situația financiară a Buzăului, dar pe strada Păcii trecem toți. E stradă centrală. Are locate acolo firme, notariatul domnului Samir, o clinică, o fabrică de pâine și câteva case foarte frumoase. Merită adusă în actualitate, mai ales că în ultimii treizeci de ani, toți cei de pe Păcii au plătit impozite de zonă centrală.

A! Era să uit! Pe stradă e și un sediu de partid politic. PMP.  Deși au funcționat până acum în clădirea respectivă doar partide așa zise de …opoziție…au tăcut și tac oamenii lor! E drept, din mașini de terne, gropile nu sunt atât de adânci.

Nu aș vrea ca strada Păcii să fie pricină de război, dar parcă, înainte de a ne dori să ne facem mari, ar trebuie să rezolvăm problemele acestea care par mici, dar care sunt teribil de jenante pentru locuitorii unui oraș care se pretinde civilizat.

Nu este admisibil ca o stradă din centrul orașului Buzău să fie atât de praf! Și nu este singura, motiv pentru care călătoria va urma! Deși au fost raportate ca pe vremea lui Nea Nicu străzi cu duiumul ca fiind asfaltate, kilometrii de asfalt sunt puțini și parcă văd că, în cazul în care noul partid al lui Dragnea îl va avea ca șef pe fostul primar Boșcodeală, s-ar putea să se dea zdravăn cu pasul pe partea stângă a eșichierului politic.

 

Date personale: Mă numesc  Iulius-Paul Negoiţă și sunt fiul al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, de profesie economistă. M-am născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975 și sunt căsătorit cu Mirela, din anul 1997. Avem doi copii, Matei  și Andrei. Referințe studii: Am absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău și sunt licențiat al Facultăților de Teologie ( Patriarhul Iusitian) și Farmacie (Carol Davila) Am urmat şi cursuri de formare în  Islanda, Cipru, Marea Britanie, Letonia  și  Germania. Am obținut, în 2002, titlul de doctor în Teologie la Universitatea  București. Vorbesc Engleză, Franceză, Spaniolă și am cunoștințe medii de Italiană și Rusă. La nivel de citit și tradus mă descurc și în Germană și Greacă. Activitate profesională: Domeniul ecleziastic: Sunt preot din anul 1997.  Întâi am fost  la Parohia Gherăseni și din 2002 sunt preot la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Cartierul Micro 14 - Buzău. Am primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 am fost judecător la Consistoriului Mitropolitan. Conform celor relatate în lucrarea 500 de personalități buzoiene. Cea mai importantă realizare pentru cariera de preot este considerată a fi contribuția la construirea ansamblul bisericesc din Cartierul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. Domeniul didactic: Am fost cadru didactic la Seminarul Teologic, Liceul de Artă și Colegiul Economic Buzău. Am funcționat la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Am fost în echipa de conducere și în corpul de inspector. Am fost purtător de cuvânt al instituției, pe toată perioada activității, adică timp de 8 ani. Din 2010, am fost director la  Palatului Copiilor Buzău, Școala Postliceale Sanitare Buzău și Colegiul Nicolae Paulescu din Râmnicu Sărat. Domeniul  farmaceutic: Ca farmacist, activez, încă de la înființare, în cadrul lanțului independent de farmacii „Iris Pharm”. Activitate filantropice : Am acordat burse de studiu pentru elevi care au urmat cursuri universitare și postliceale în domeniul medical, premii literare și artistice în cadrul concursurilor de profil și am susținut ameliorarea situației materiale a unor familii sărace. De asemenea, am susținut financiar apariția cărților de debut ale unor autori tineri și lucrări ale unor scriitori consacrați. Am susținut financiar și apariția unor lucrări bilingve pentru comunitatea rromă. Activitate civică : Am candidat în două rânduri la Consiliul Local Buzău și am obținut două mandate de consilier independent (2008-2012; 2012-2016). Am fost președintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorități, Sport, Sănătate şi Asistență Socială. Din poziția de independent, în anul 2012 am candidat pentru funcția de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea, după candidatul USL, obținând un procent de 30,5% din voturi, respectiv 17.404 voturi. Activitate publicistică: Sunt editor la Editura Omega, calitate în care am editat și tipărit la tipografia proprie un număr peste 500 de lucrări. Ca jurnalist am fost membru în comitetul de redacție, editorialist sau publicist la  Ziarul Lumina, Jurnalul National, Revista Teologică, Mousaios, Glasul Adevărului, Analele Buzăului, Opinia, Sănătatea Buzoiană, Cronica de Buzău, Educația creștină, Lacrima, Viața Buzăului, Șansa Buzoiană, Tezaur. Am fost realizator de emisiuni radio și televiziune. Sunt autor sau coautor al mai multor volume de eseuri, proză, spiritualitate, istorie, pamflet politic: 40 de rânduri, Marchitanii roșii, Prin grădina lui Ilf și Petrof, Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Comuna Gherăseni, Cuvânt spre Cer - antologie de poezie religioasă ( coautor), Prin spini, Lectura șoaptei, Pagini de istorie locală.  Afilieri:  Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureștii - Secția Proză. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - Filiala București Membru al Colegiului Farmaciștilor din România - Colegiul București Pasiuni Călătoriile, arta, creșterea animalelor și cultivarea plantelor.

1 comments On O stradă cu numele lui Ceaușescu în Buzău?!

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Recent Posts

Facebook