Credința în Dumnezeu nu exclude încrederea în eficiența tratamentului primit prin medic și farmacist, spune Preoteasa Anca Maxim, de profesie farmacist. De Ziua Internațională a Farmacistului, care are anul acesta ca temă încrederea, preoteasa tranșează prin această afirmație dilema: „Cine ne vindecă: Dumnezeu sau medicamentul?”
Anca Maxim a vorbit pentru Basilica.rodespre relația de încredere reciprocă dintre farmacist și pacient, dar și despre rolul credinței atât în vindecarea pacienților, cât și în profesia farmacistului.
Basilica.ro: Doamna preoteasă, care este crezul farmacistului?
Anca Maxim: Consider că această meserie – de farmacist – este atât de complexă încât nu aș putea să mă opresc doar asupra unui aspect. În primul rând, aș începe de la crezul că munca trebuie să fie o plăcere, astfel încât, prin pasiune, dăruire, rezultatele obținute să aducă satisfacție. Apoi aș face referire la dictonul latin foarte cunoscut: Mens sana in corpore sano. Aceste cuvinte deja spun totul- trebuie să existe sănătate spirituală și fizică, îmbinate armonios – iată sinteza în care cred cu tărie.
Nu în ultimul rând, bine ar fi ca fiecare farmacist să-și aducă aminte de Jurământul lui Hipocrate: „Voi îndruma ingrijirea bolnavilor spre folosul lor, după puterea și mintea mea și mă voi feri să le fac vreun rău sau vreo nedreptate.”
Basilica.ro: Care este rolul farmacistului în triunghiul medic-farmacist-pacient?
Anca Maxim: Este dificil de apreciat și, oricum, soluția este departe de a fi definitivă.
Farmaciștii sunt cei care reușesc să anime și să pună în mișcare medicina. Rolul farmacistului este, prin urmare, de mediator între medic și pacient.
Basilica.ro: Tema din acest an a Zilei Farmacistului este încrederea. Cât de importantă este încrederea în relația cu cel care trece pragul farmaciei?
Anca Maxim: Desigur că încrederea este prioritară, mai ales în zilele noastre, în care informațiile venite din mediul online, sau din surse îndoielnice, riscă să dezorienteze pacientul care alege să treacă pragul unei farmacii.
Cred totuși că încrederea trebuie să fie reciprocă. Și anume că pacientul este sigur de buna-credință a farmacistului care încearcă – pe cât posibil – să ofere o schemă de tratament personalizată, adaptată nevoilor sale. Dar și încrederea farmacistului că pacientul va urma indicațiile oferite.
Basilica.ro: De ce credeți că există mai multe farmaciste decât farmaciști? Sunt femeile mai înclinate către această parte de sprijin și consiliere pe care o implică munca farmacistului?
Anca Maxim: Dacă ne uităm cu atenție, observăm că și în biserici, de obicei, numărul bărbaților este inferior celui al femeilor.
Îmi iau libertatea să fiu un pic atipică aici. Dacă ne raportăm la textele sfintelor Evanghelii ce observăm? De pildă, este menționat episodul în care înaintea lui Iisus se prezintă o femeie cu un „alabastru cu mir de nard de mult preț”.
Apoi, la Mormântul Domnului, sfintele femei mironosițe vin cu miresme, pregătite pentru a unge Trupul lui Hristos.
Aș zice că femeile au această înclinație spre îngrijirea celor aflați în suferință, pentru că au sentimente materne. Și cu toții știm grija mamei pentru toți ai săi. Acesta ar putea fi unul dintre motive.
Basilica.ro: Ce rol are credința în munca dumneavoastră și ce rol are în vindecarea pacientului? V-ați confruntat cu situații care v-au confirmat importanța credinței în activitatea dumneavoastră?
Anca Maxim: „Credința este adeverirea celor nădăjduite și dovedirea lucrurilor celor nevăzute”, după cum afirmă Sfântul Apostol Pavel. Mai mult poate ca în alte domenii, aici, când vorbim despre vindecarea suferinței pacientului, trebuie menționată și credința.
Ca și farmacist, mă străduiesc să recomand tratamentul cel mai potrivit nevoilor pacientului și cred că, prin respectarea recomandărilor, se poate obține efectul terapeutic maxim posibil.
Se poate face cu ușurință o asemănare între biserică și farmacie. Așa cum o persoană vine la biserică pentru a primi sfatul preotului și pleacă cu credința că, prin urmarea canonului dat, își va vindeca sufletul bolnav, așa și pacientul se bazează pe buna-credință a farmacistului și pleacă din farmacie cu încredere în reușita tratamentului.
Însă, mai presus de toate, aș spune că este credința în ajutorul lui Dumnezeu. Aș povesti din puțina mea experiență.
Am observat că unele persoane care ajung în farmacie sunt posomorâte, vizibil marcate de urmările bolii, descurajate, pe când altele au chipul luminos, ce transmite bucurie – ai zice că nu au nevoie de niciun tratament. Vorbind cu fiecare, am constatat că nu greutatea unei boli îi deosebește, ci un singur lucru: CREDINȚA.
Basilica.ro: Cine ne vindecă: Dumnezeu sau medicamentul? Cum abordăm această dilemă spirituală, intelectuală și de… încredere?
Anca Maxim: Vorbind despre vindecare, Sfântul Grigore Teologul spune că avem trebuință de trei lucruri. În primul rând „de multă și desăvârșită credință”, în al doilea „de mai mare ajutor de la Dumnezeu”, și în al treilea „de nu puțină destoinicie din partea noastră, atât în cuvânt cât și in faptă”.
Este de la sine înțeles că această încredere în Dumnezeu nu exclude încrederea în tratament și nevoia lui, dar consider că împreună aduc oricărui bolnav / pacient vindecarea.
Basilica.ro: Ce mesaj aveți pentru absolvenții de farmacie din epoca post-pandemie?
Anca Maxim: Unui tânăr absolvent i-aș da același sfat pe care l-am primit și eu de la înaintașii mei: să aibă grijă în primul rând de el, ca mai apoi să poată ajuta pe cei din jur. Să găsească mulțumirea chiar și în lucruri mărunte, pentru a putea transmite bucurie si celorlalți.
Iar unui tânăr farmacist care acum pornește la drum, i-aș aminti un fragment din Jurământul lui Hipocrate: „Voi fi răbdător și înțelegător cu cel care, datorită bolii, nu-mi acordă respectul cuvenit.” Așadar, să nu uite valorile pe care le presupune această meserie, chiar dacă uneori apar și situații mai dificile.
De asemenea, aș face o trimitere către o idee creionată în cartea intitulată „Mâna care gândește” scrisă de Juhani Pallasma, arhitect, publicist și profesor. El zice că mâna întinsă spre a ajuta pe cineva nu ne mai aparține întru totul, ci aparține și persoanei către care se îndreaptă.
Gândul meu de final, adresat absolvenților de studii farmaceutice, acesta este: să reflecteze la imaginea de mai sus ori de câte ori vor avea în față pacienți cu diferite opinii, suferințe și caractere.
Să își dea seama că mâna cu medicamente, întinsă către pacient, cumva îi aparține și aceluia, îndeplinind o datorie și un scop: a ajuta persoane pentru a le ușura suferința, indiferent de intensitatea acesteia.
Astfel, îmi place să cred că acești absolvenți vor reuși să vadă o realitate transcendentă, în sensul că nu vor limita meseria lor la o simplă profesie, ci vor conștientiza că au o menire de mediatori care cere atât echilibru sufletesc, intelectual cât și comportamental.
Foto credit: Arhiva personală
