Prin graiul Sfântului Evanghelist Luca (capitolul 5, 1-11), ni se face cunoscută pescuirea minunată, când, la porunca Domnului Hristos, patru pescari încercaţi, de pe malul lacului Ghenizaret, de-abia au dus la mal corabia cu mulţimea peştilor, care rupeau mreaja – minune dumnezeiască, desigur. Personajul principal al acestei întâmplări este Domnul Hristos, dar în istorisirea Evangheliei „ochiul“ ascultătorului se opreşte asupra bătrânului pescar Simon Petru, care, în numele său şi al fratelui său Andrei, ca şi al celor doi fraţi – Iacob şi Ioan, a rostit plin de spaimă şi nelinişte aceste cuvinte: „Ieşi de la noi, Doamne, că suntem oameni păcătoşi!“ Răspunsul Domnului a fost liniştitor, mângâietor, dar plin de speranţe şi mobilizator: „Nu vă temeţi, de acum veţi fi pescari de oameni“.

Ce înţeles au aceste vorbe ale Domnului, ce înseamnă să fii „pescar de oameni“?

Pescarul este omul care-şi caută vânatul cu grijă, îl aşteaptă la ochiurile apelor şi-l strânge cu satisfacţia celui care a dobândit cel mai preţios lucru din lume, chiar dacă ar fi trebuit să treacă prin furtuni şi prin dezastre. Căci în pescuit este pâinea familiei, este nădejdea. Cunoscutul cântec al pescarului: „Şi când furtuna vine, e voios, e-ncrezător, căci soaţa-i cere pâine, copiii cer hrana lor“, vorbeşte idilic despre această îndeletnicire.

Marea virtute a pescarului este răbdarea: el trăieşte nădejdea izbânzii şi perseverează în aşteptarea ei, până ce în plasa aruncată se prinde mulţimea peştilor. Dar nu numai peştii se pescuiesc! După cuvântul Domnului, se pescuiesc şi oamenii. Nu în ape tulburi, ci în apele învâltorate ale vieţii. În marea agitată şi plină de talazuri a vieţii…

Să fii pescar de oameni, însemnează să stai încremenit în vadurile vieţii, pe prunduri şi pe povărâşuri, cu undiţa şi cu năvodul, gata să prinzi şi să aduci în mrejele credinţei, smulse din vâltoarea şi din frământarea vieţii, suflete dezorientate, suflete nemângâiate, suflete cufundate în păcat, suflete pierdute… Şi să le aşezi în apa odihnei, în vatra de lumină a credinţei, să le dai o rază de nădejde, să le inspiri încrederea, să le spulberi disperarea şi să le dai certitudinea mântuirii. Pescarii de oameni sunt culegătorii de suflete, sunt achizitorii de inimi, sunt colectorii de vieţi omeneşti pentru împărăţia cerurilor, pentru viaţa cea veşnică. Pescarii de oameni duc bogata lor agonisită duhovnicească în ocoalele credinţei, spre limanul mântuirii, care este Iisus Hristos…

La început, prin chemarea Domnului, au fost hărăziţi doisprezece pescari de oameni, care au primit investitura de apostoli sau trimişi ai Domnului. Porunca apostoliei era limpede şi categorică: „Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile şi le botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, povăţuindu-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă. Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului“ (Matei 28, 19-20).

Prin porunca apostoliei, cei doisprezece pescari de oameni au primit prerogative şi împuterniciri noi: ei vor fi învăţători ai lumii, sfinţitori ai vieţii şi îndrumători ai sufletelor câştigate pentru credinţă, pentru Biserică, pentru Hristos. Acestor doisprezece apostoli investiţi cu atâta putere şi cu atâta răspundere, Domnul Hristos le-a dat şi forţa spirituală – sfinţitoare, care să le întrarmeze braţul, să le sporească râvna şi să le înmulţească harul: „Luaţi Duh Sfânt!, cărora veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute“ (Ioan 20, 22-23). Şi, ca să ştie ce-i aşteptă şi ca să-i păzească de ispitirea celui viclean, Domnul Hristos i-a prevenit pe „ambasadorii“ Săi, spunându-le limpede: „Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor… Şi, mergând pe cale, să nu luaţi cu voi nici traistă şi nici toiag“ (Matei 10, 10, 16). Şi, ca să-i liniştească şi să-i încurajeze, Domnul a adăugat: „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!“ (Ioan 16, 33).

Curând, în ceata celor 12 apostoli trimişi în lume la „pescuirea minunată“, s-a alăturat încă o forţă, o forţă de mare putere, alesul Domnului, Marele Pavel din Tars, apostolul neamurilor.

Astfel a început marea operă de încreştinare a lumii, astfel a început minunata pescuire a sufletelor, care a făcut să crească şi să înflorească Biserica Domnului Hristos. Pe mare şi pe uscat, cu corabia şi cu piciorul, la răsărit şi la apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi, în toate laturile pământului cunoscut în acea vreme, au plecat trimişii Domnului, pescarii de oameni, ca să cheme la adevăr şi la viaţă lumea cufundată în păcat şi apăsată de nelinişti. În Asia Mică, în India, la etiopieni ca şi la sciţi, în Grecia, în Macedonia, în Africa şi la Roma, s-au auzit glasurile apostolilor, a răsunat chemarea credinţei, s-a făcut cunoscut adevărul, până la marginile lumii… „În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor“ (Psalmul 18, 4). S-au întemeiat Biserici, s-au rânduit episcopi şi preoţi, s-au sfinţit altare cu puterea Duhului Sfânt. În pridvoarele credinţei şi în sălaşurile Domnului, ca la o pescuire minunată, s-au strâns şiraguri nesfârşite de închinători, cete fără număr de adoratori ai lui Hristos, rodul bogat al unei sfinte şi fără de zăbavă propovăduiri.

Înţelepciunea elinilor s-a plecat în faţa iubirii lui Hristos şi mândria romană, învinsă la ea acasă, s-a plecat în faţa adevărului din parabole şi din cele nouă fericiri. S-au prăbuşit altare păgâne, iar jertfele idoleşti s-au spulberat. Pretutindeni s-a ridicat biruitoare Crucea Domnului, iar lumina lui Hristos a luminat tuturor. Dar ce preţ a cerut această biruinţă? S-au împlinit cuvintele Domnului: lupii s-au înfuriat, gurile leilor au muşcat din trupuri, rugurile au început să ardă, iar pe crucile ridicate au fost pironiţi cei drepţi. Astfel, mărturisitorii lui Hristos au devenit martiri, iar martirii au devenit sfinţii credinţei. Din sângele curs, ca dintr-o sămânţă mult roditoare, au răsărit holdele credinţei, secerişul cel bogat, înmulţit şi sporit veac după veac. Din îndrăzneala propovăduitorilor, din curajul pescarilor de oameni, a ieşit biruitoare Biserica lui Hristos, zidită pe credinţa şi pe jertfa martirilor, a mucenicilor şi a sfinţilor, ale căror nume înfloresc şi împodobesc zilele calendarului nostru creştin.