Între anii 1571-1586, lider politic al Transilvaniei a fost Ștefan/István Báthory, care pe documentele sale nu va folosi inițial nici titlul de principe și nici pe acela de rege, titulatura exactă fiind aceea de voievod al Transilvaniei și comite al secuilor, deși în fapt, el a guvernat țara ca un suveran, doar Imperiul Otoman putând totuși interfera în cadrul activităților sale politice. După ce însă, pe 1 mai 1576, Ștefan Báthory va fi încoronat rege al Poloniei (eveniment considerat de către istoriografia maghiară, drept cel mai mare succes înregistrat vreodată de către diplomația transilvăneană), titulatura de principe reapare în prim plan. Báthory convocase anterior o Dietă la Mediaș (2 martie 1576), în care îi va ceda fratelui său mai vârstnic Cristofor- conducerea Transilvaniei, pe invitația de convocare pe care o emite, figurând formula „ Ștefan, prin harul lui Dumnezeu regele Poloniei, mare cneaz al Lituaniei, principele Prusiei, Rusiei, ducele Mazoviei și principele Transilvaniei” .
Pe de altă parte, Ștefan va rămâne adevăratul decident al treburilor obștești transilvane, controlându-le, prin intermediul cancelariei Transilvaniei de la Cracovia. Se va remarca, totodată, ca unul dintre cei mai capabili regi ai Poloniei, din întreaga istorie a acestui stat. Prezența pe tronul Poloniei a unui principe ardelean a reprezentat un avantaj politico-diplomatic extrem de important pentru Transilvania, care se vedea astfel conexată unui sistem european internațional redutabil. Așa cum observa istoricul maghiar Péter Katalin -“În problema Transilvaniei- atâta timp cât Ștefan a stat pe tronul polon- nu se putea porni nicio expediție militară fără să se riște o conflagrație cu multiple ramificații. Nimeni n-a încercat. Transilvania n-a mai izbutit niciodată după aceea să mobilizeze atât de nemijlocit în propriul ei interes politica internațională” .
Principele ardelean (devenit și rege al Poloniei) se născuse la Șimleu, pe 27 septembrie 1533, dintr-o veche familiei nobiliară maghiară (astăzi stinsă), care va da Ardealului câțiva lideri politico-militari, foarte diferiți ca valoare. El era un om inteligent, abil, care făcuse studii juridice la Universitatea din Padova, prilej pentru a intra în legături foarte strânse cu călugării iezuiți, a căror influență asupra sa a rămas una puternică. Báthory a fost la rândul său, un catolic fervent, dar care era lipsit de fanatism confesional, aspect ilustrat în mod evident, în calitatea sa de rege al Poloniei. ( sau Uniunea Polono-Lituaniană- o lungă perioadă de vreme). A avut ambiția de a-i izgoni complet pe otomani din Europa și (se pare) că plănuia configurarea unei ample federații creștine europene, formată din Polonia, Transilvania și Ungaria, reunită sub sceptrul său. S-a confruntat militar cu armatele țarului rus Ivan cel Groaznic, reușind să-l pună serios în dificultate pe acesta, fapt pentru care suveranul ortodox rus a fost nevoit să solicite o pace de compromis. Armatele lui Ștefan Báthory au avut în această dispută o funcție ofensivă, în sensul că acestea au pătruns viguros pe teritoriul vast al Rusiei, dovedind temeritate. Polonezi, lituanieni, mercenari germani, contingente ardelene, formau un mozaic armat pe care acest lider militar reușea să-l coordoneze cu eficiență. Principele a fost un mare prețuitor al culturii, considerând că un stat ar fi avut un viitor incert, în lipsa unui nivel educațional ridicat al supușilor săi. De numele său se leagă înființarea primei universități din Lituania (Universitatea din Vilnius- fondată pe 7 iulie 1578) și nu în ultimul rând- fondarea nucleului viitoarei Universități din Cluj ( 12 mai 1581). A inițiat unele reforme fiscal-administrative, care au anticipat în Polonia, începuturile structurării unui buget centralizat. Pe 12 decembrie 1586, Ștefan Báthory moare în urma unui anevrism, consecutiv unei crize de furie. Se întâmpla această dramă în localitatea Grodno (astăzi aparținătoare Belarusului), la vremea respectivă- aflată în Polonia. Chiar dacă principele era maghiar, faptul că provenea din Ardeal (fără să mai pomenim implicarea-i politico-spirituală de cert ecou european), premisele unei mai mari popularizări a personalității sale există cu certitudine, inclusiv în istoriografia și manualele de istorie din România. Realitatea este însă alta….
Cristi Sandache
