Rezultate alegeri Germania. Social democrații au învins la limită coaliția Angelei Merkel, aflată in prag de pensionare

Social democrații germani au obținut majoritatea voturilor în alegerile naționale de duminică, impunându-se la limită în fața coaliției de centru-dreapta a Angelei Merkel în cursa care în care va fi decis viitorul cancelar al celei mai mari economii europene.

ACTUALIZARE ora 8:00: După numărătoarea efectuată în toate cele 299 de circumscripții, datele arată că formaţiunea de centru-stânga SPD şi liderul ei, Olaf Scholz, au câştigat 25,8% din voturi, devansând uniunea conservatoare CDU-CSU a lui Armin Laschet care o obţinut numai 24,1% din sufragii.

Conservatorii nu au scăzut niciodată sub pragul de 30%. Acesta este un rezultat devastator pentru tabăra cancelarului Angela Merkel, în contextul în care ea se pregăteşte să se retragă din politică.

Chiar de luni dimineaţă, conducerile diferitelor partide susceptibile să intre într-o viitoare coaliţie se întâlnesc la Berlin şi ar urma să ofere indicaţii despre alianţele pe care le au în vedere.

ACTUALIZARE ora 0:30. Este puțin după ora locală 23:00, iar social-democrații de centru-stânga par a fi pe cale să obțină o victorie la limită în alegerile parlamentare din Germania. Vor trebui să-și găsească, însă, parteneri de coaliție pentru a forma următorul guvern.

Social-democrații din Germania au un ușor avantaj în fața creștin-democraților. Dar diferența este mică, în jur de un procent, conform rezultatelor parțiale: 25,5 la sută față de 24,5 la sută.

Candidatul SPD, Olaf Scholz, spune că țara a votat pentru schimbare și că alegătorii doresc ca el să o înlocuiască pe Angela Merkel în funcția de cancelar după 16 ani.

Armin Laschet, candidatul conservatorilor, care a fost susținut de Angela Merkel, consideră că rezultatul este „neclar” și a declarat că și el dorește să devină noul cancelar al Germaniei, deși a recunoscut că partidul său a înregistrat cel mai slab scor din istorie. El exclude o coaliție cu stânga.

Verzii progresiști par să fi înregistrat victorii importante. Ei au cel mai bun scor din istorie, prea mic însă pentru a avea șanse reale de a da și cancelarul. Însă, împreună cu Partidul Liber-Democrat (FPD), se pare că vor juca un rol-cheie în discuțiile pentru o viitoare coaliție.

De altfel, aceste două partide par să-și fi atras votul tinerilor sub 30 de ani în aceste alegeri, conform proiecțiilor inițiale. Verzii și liberalii de la FDP par să fi adunat împreună peste 40% din sufragiile alegătorilor tineri. Ceea ce este poate surprinzător în acest scrutin este faptul că social-democrații nu s-au descurcat la fel de bine cu alegătorii tineri.

Cum mai multe persoane decât de obicei au votat prin corespondență, rezultatul complet și oficial al alegerilor legislative din Germania va mai întârzia.

Cum se decide câștigătorul?
Parlamentul federal al Germaniei, Bundestagul, are cel puțin 598 de locuri. Germania are un sistem electoral mixt.

Atunci când germanii merg la urne, ei trebuie să voteze pentru alegerea unui deputat local, în cele 299 de circumscripții electorale. Candidatul care obține cele mai multe voturi în fiecare circumscripție are garantat un loc. Este vorba, prin urmare, de un vot uninominal.

Acest vot se combină însă cu reprezentarea proporțională. Celelalte 299 de locuri rămase în Bundestag sunt alocate pe baza cotei de voturi obținute de fiecare partid.

Pentru a forma un guvern, un partid sau o coaliție trebuie să aibă o majoritate (adică mai mult de 50% din locurile din Bundestag), așa încât nu este garantat că partidul care câștigă alegerile federale germane este și cel care va forma guvernul.

În 1969, Kurt Georg Kiesinger de la CDU a obținut aproape 50% din voturi. El a primit chiar și un telefon de felicitare din partea lui Richard Nixon, președintele SUA de la acea vreme. Dar în cele din urmă, celelalte partide au format un guvern fără el, sub conducerea social-democratului Willy Brandt.

La fel, în 1976, CDU-ul lui Helmut Kohl a obținut cele mai multe voturi, dar în cele din urmă SPD și FDP au format un guvern de coaliție.

Același lucru s-ar putea întâmpla și acum. Chiar dacă Scholz câștigă, Verzii, CDU/CSU și FDP ar putea forma un guvern fără el.

Singura certitudine după scrutinul din Germania
ACTUALIZARE ora 23:48 Ziarul german Die Tageszeitung a ales să deschidă pagina online de luni dimineață cu unul dintre puținele lucruri care sunt clare după rezultatele alegerilor federale din Germania: „Este băiat”. Ziarul a precizat că „după 16 ani de guvernare a Angelei Merkel, un bărbat va deveni din nou cancelar al Germaniei”.
http://ph-online.ro/politica/item/120731-rezultate-alegeri-germania-social-democratii-au-invins-la-limita-coalitia-angelei-merkel?fbclid=IwAR282DHSSOvSXG4IHQrcpvDWE8z5jxNTzMEWksoyjrEfC4CNV4P2q0x03M4

Date personale: Mă numesc  Iulius-Paul Negoiţă și sunt fiul al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, de profesie economistă. M-am născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975 și sunt căsătorit cu Mirela, din anul 1997. Avem doi copii, Matei  și Andrei. Referințe studii: Am absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău și sunt licențiat al Facultăților de Teologie ( Patriarhul Iusitian) și Farmacie (Carol Davila) Am urmat şi cursuri de formare în  Islanda, Cipru, Marea Britanie, Letonia  și  Germania. Am obținut, în 2002, titlul de doctor în Teologie la Universitatea  București. Vorbesc Engleză, Franceză, Spaniolă și am cunoștințe medii de Italiană și Rusă. La nivel de citit și tradus mă descurc și în Germană și Greacă. Activitate profesională: Domeniul ecleziastic: Sunt preot din anul 1997.  Întâi am fost  la Parohia Gherăseni și din 2002 sunt preot la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Cartierul Micro 14 - Buzău. Am primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 am fost judecător la Consistoriului Mitropolitan. Conform celor relatate în lucrarea 500 de personalități buzoiene. Cea mai importantă realizare pentru cariera de preot este considerată a fi contribuția la construirea ansamblul bisericesc din Cartierul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. Domeniul didactic: Am fost cadru didactic la Seminarul Teologic, Liceul de Artă și Colegiul Economic Buzău. Am funcționat la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Am fost în echipa de conducere și în corpul de inspector. Am fost purtător de cuvânt al instituției, pe toată perioada activității, adică timp de 8 ani. Din 2010, am fost director la  Palatului Copiilor Buzău, Școala Postliceale Sanitare Buzău și Colegiul Nicolae Paulescu din Râmnicu Sărat. Domeniul  farmaceutic: Ca farmacist, activez, încă de la înființare, în cadrul lanțului independent de farmacii „Iris Pharm”. Activitate filantropice : Am acordat burse de studiu pentru elevi care au urmat cursuri universitare și postliceale în domeniul medical, premii literare și artistice în cadrul concursurilor de profil și am susținut ameliorarea situației materiale a unor familii sărace. De asemenea, am susținut financiar apariția cărților de debut ale unor autori tineri și lucrări ale unor scriitori consacrați. Am susținut financiar și apariția unor lucrări bilingve pentru comunitatea rromă. Activitate civică : Am candidat în două rânduri la Consiliul Local Buzău și am obținut două mandate de consilier independent (2008-2012; 2012-2016). Am fost președintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorități, Sport, Sănătate şi Asistență Socială. Din poziția de independent, în anul 2012 am candidat pentru funcția de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea, după candidatul USL, obținând un procent de 30,5% din voturi, respectiv 17.404 voturi. Activitate publicistică: Sunt editor la Editura Omega, calitate în care am editat și tipărit la tipografia proprie un număr peste 500 de lucrări. Ca jurnalist am fost membru în comitetul de redacție, editorialist sau publicist la  Ziarul Lumina, Jurnalul National, Revista Teologică, Mousaios, Glasul Adevărului, Analele Buzăului, Opinia, Sănătatea Buzoiană, Cronica de Buzău, Educația creștină, Lacrima, Viața Buzăului, Șansa Buzoiană, Tezaur. Am fost realizator de emisiuni radio și televiziune. Sunt autor sau coautor al mai multor volume de eseuri, proză, spiritualitate, istorie, pamflet politic: 40 de rânduri, Marchitanii roșii, Prin grădina lui Ilf și Petrof, Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Comuna Gherăseni, Cuvânt spre Cer - antologie de poezie religioasă ( coautor), Prin spini, Lectura șoaptei, Pagini de istorie locală.  Afilieri:  Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureștii - Secția Proză. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - Filiala București Membru al Colegiului Farmaciștilor din România - Colegiul București Pasiuni Călătoriile, arta, creșterea animalelor și cultivarea plantelor.

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook