Un scriitor

UN SCRIITOR

DINO BUZZATI (16 octombrie 1906- 28 ianuarie 1972), a fost un prozator italian prolific, de formație jurnalist, unul dintre condeiele de forță ale ziarului “Corriere della Sera”, în redacția căruia a lucrat decenii la rând. L-a făcut celebru romanul “Deșertul tătarilor”, (tipărit în anul 1940), un roman atipic pentru ceea ce înseamnă rețeta succesului de librărie, pentru că este lipsit de orice eveniment narativ pregnant, axul său de rezistență reprezentându-l tema așteptării. Ajuns într-o cazarmă montană, într-o ipotetică zonă de graniță, ofițerul Giovanni Drogo speră că va veni și clipa lui de glorie, momentul în care un eveniment excepțional se va abate asupra locului și va proiecta asupra lui, reflectoarele Istoriei, astfel încât, numele să-i rămână în galeria onoarei eterne. Anii trec, așteptarea devine din ce în ce mai grea, rutina se așterne în fiecare zi, în fiecare celulă sufletească a personajelor , iar speranțele se evaporează una după alta. Însă nu este totul pierdut, pentru că în ultima zi a vieții sale, Drogo va înfrunta cu demnitate propria-i Moarte, în unica și cea mai grea bătălie a destinului propriu. Și astfel, eroismul după care tânjea și de care credea că nu este capabil, îl mângâie asemenea unei raze luminoase, exact în ultimul act al unei existenței pe care o catalogase deja, ca fiind una anostă. Superbă metaforă a condiției umane, un adevărat poem în proză, pe care Buzzati îl dedică curajului tăcut al atâtor anonimi. O carte care ne obligă la reflecție. O fișă psihologică a sensibilității omului contemporan, în luptă cu angoasele unei Istorii care nu iartă… Intelectual dăruit cu numeroase talente (a fost și un apreciat pictor de factură suprarealistă), Dino Buzzati a excelat și în proza aparținătoare realismului magic, în care (cu atâta măiestrie) strălucește de ani buni, falanga scriitorilor sud-americani. Numai că (în cazul său) esre vorba de o scriitură care renunță la fascinantele jerbe stilistice ale colegilor săi de breaslă din America Latină, fiind de o mare sobrietate și mizând mai ales pe sugestii. Dacă această literatură ar fi transpusă pe pânză, compozițiile ar conține un adevărat caleidoscop de figuri geometrice bizare, culori intense (sau abia vizibile), adevărate țipete de disperare, transcrise cu minuția unui grefier dotat cu o privire cinematografică. Obsedat de tema Morții, conectat intens la angoasele, întrebările și spaimele omului secolului al XX-lea, Buzzati lasă o operă remarcabilă. Și-a imaginat cu o teribilă claritate propria-i moarte, scriind o povestire care relata cazul unui bărbat, care decedează în urma unei operații nereușite. Ca și în ficțiunea cu pricina, decesul scriitorului a survenit în urma unei operații prost făcute.
Cristian Sandache