Coada la pâine, coada la salvare ! sau cum a căzut comunismul dar au rămas comuniștii

Nu știu pe unde, dar am văzut o postare doxologică, în care cineva privea cu admirație faptul că salvările stau la coadă la spital,, personalul dând dovadă de sacrificiu, de parcă de de virtutea răbdării au nevoie ambulanțierii.

Zeci de salvări și zeci de oameni stau și așteaptă un loc în spital. Așteaptă să iasă o mașină mortuară să descarce o salvare. Vremuri sumbre, pe care ni le-am făcut și singuri;  dar și  vremuri absurde, de haos. Cum să ții bolnavul în salvare, să blochezi salvarea, în loc să aduci niște containere, în cazul în care nu ai alte soluții?! E crimă să ții salvările blocate și să abandonezi sau îngreunezi orice altă misiune de salvare. Pot fi accidente cu multe victime sau bolnavi de alte afecțiuni!

Șoferii, asistenții, doctorii sunt blocați. Nu mai au ture și zile, iar activitatea lor nu mai poate fi cuantificată după numărul de vieți salvate, ci după somnolența orelor de așteptare în curtea spitalelor, cu bolnavii în cârcă. Or fi românii neglijenți în raport cu ceea ce se întâmplă, dar așa nerozie, să priponești sistemul mobil de salvare în loc fix și să nu găsești o soluție să lași salvatorii să circule, e mai mult decât nerozie. Iar dacă te mai și lauzi cu așa soluție…ori ești un biet manipulator cu ADN bolșevic, ori ești Dorel.

Această situație tragică mi-a amintit de o nedumerire comunistă. Revoluționarii ruși s-au gândit să facă un schimb de experiență cu englezii. Au mers la Londra să afle cum fac capitaliștii treabă. Rusia trecuse din feudalism la socialism și era străină de capitalism. Binevoitori, englezii le-au explicat rușilor cum este cu bursa, cu descentralizare, cu decizia, cu competiția care naște concurență. Rușii nu au priceput mare lucru. Le erau străine conceptele. Erau totuși preocupați de ceva. Voiau să știe unde este coada la pâine. Își fac curaj și întreabă și află că englezii nu au coadă la pâine. Au întrebat bolșevicii cum este posibil, cum de nu au,… cine este responsabil…

Au plecat nedumeriți cum au venit…. La ruși, ca și la români, a continuat să fie coadă la pâine. Nu au găsit soluția să dezlege ghemul centralizării statale.

Cândva era coadă la pâine, dar se mai putea trăi, astăzi este coadă de salvări și se moare. Se moare de boală, se moare de prostie, din păcate. Unii, adepți ai teoriei conspirației, spun că planul este să moare oameni, că doar nu e imposibil să aducă cei responsabili niște containere, în care să descarce salvările. Alții sunt de părere că e mâna pesediștilor care ocupă mai toate posturile de conducere, scopul fiind crearea întețirea urii față de guvern.

Eu, totuși, cred că este un blocaj creat de incapacitatea unor responsabili de a gândi și a acționa singuri, așteptând mereu ordin de sus, ca pe vremuri. Iar dacă ordinul întârzie, scapă doar cine e salvat de un ghinionist, care a murit și a lăsat patul liber. Atunci salvarea se golește și poate pleca iar în misiune …

Date personale: Mă numesc  Iulius-Paul Negoiţă și sunt fiul al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, de profesie economistă. M-am născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975 și sunt căsătorit cu Mirela, din anul 1997. Avem doi copii, Matei  și Andrei. Referințe studii: Am absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău și sunt licențiat al Facultăților de Teologie ( Patriarhul Iusitian) și Farmacie (Carol Davila) Am urmat şi cursuri de formare în  Islanda, Cipru, Marea Britanie, Letonia  și  Germania. Am obținut, în 2002, titlul de doctor în Teologie la Universitatea  București. Vorbesc Engleză, Franceză, Spaniolă și am cunoștințe medii de Italiană și Rusă. La nivel de citit și tradus mă descurc și în Germană și Greacă. Activitate profesională: Domeniul ecleziastic: Sunt preot din anul 1997.  Întâi am fost  la Parohia Gherăseni și din 2002 sunt preot la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Cartierul Micro 14 - Buzău. Am primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 am fost judecător la Consistoriului Mitropolitan. Conform celor relatate în lucrarea 500 de personalități buzoiene. Cea mai importantă realizare pentru cariera de preot este considerată a fi contribuția la construirea ansamblul bisericesc din Cartierul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. Domeniul didactic: Am fost cadru didactic la Seminarul Teologic, Liceul de Artă și Colegiul Economic Buzău. Am funcționat la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Am fost în echipa de conducere și în corpul de inspector. Am fost purtător de cuvânt al instituției, pe toată perioada activității, adică timp de 8 ani. Din 2010, am fost director la  Palatului Copiilor Buzău, Școala Postliceale Sanitare Buzău și Colegiul Nicolae Paulescu din Râmnicu Sărat. Domeniul  farmaceutic: Ca farmacist, activez, încă de la înființare, în cadrul lanțului independent de farmacii „Iris Pharm”. Activitate filantropice : Am acordat burse de studiu pentru elevi care au urmat cursuri universitare și postliceale în domeniul medical, premii literare și artistice în cadrul concursurilor de profil și am susținut ameliorarea situației materiale a unor familii sărace. De asemenea, am susținut financiar apariția cărților de debut ale unor autori tineri și lucrări ale unor scriitori consacrați. Am susținut financiar și apariția unor lucrări bilingve pentru comunitatea rromă. Activitate civică : Am candidat în două rânduri la Consiliul Local Buzău și am obținut două mandate de consilier independent (2008-2012; 2012-2016). Am fost președintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorități, Sport, Sănătate şi Asistență Socială. Din poziția de independent, în anul 2012 am candidat pentru funcția de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea, după candidatul USL, obținând un procent de 30,5% din voturi, respectiv 17.404 voturi. Activitate publicistică: Sunt editor la Editura Omega, calitate în care am editat și tipărit la tipografia proprie un număr peste 500 de lucrări. Ca jurnalist am fost membru în comitetul de redacție, editorialist sau publicist la  Ziarul Lumina, Jurnalul National, Revista Teologică, Mousaios, Glasul Adevărului, Analele Buzăului, Opinia, Sănătatea Buzoiană, Cronica de Buzău, Educația creștină, Lacrima, Viața Buzăului, Șansa Buzoiană, Tezaur. Am fost realizator de emisiuni radio și televiziune. Sunt autor sau coautor al mai multor volume de eseuri, proză, spiritualitate, istorie, pamflet politic: 40 de rânduri, Marchitanii roșii, Prin grădina lui Ilf și Petrof, Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Comuna Gherăseni, Cuvânt spre Cer - antologie de poezie religioasă ( coautor), Prin spini, Lectura șoaptei, Pagini de istorie locală.  Afilieri:  Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureștii - Secția Proză. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - Filiala București Membru al Colegiului Farmaciștilor din România - Colegiul București Pasiuni Călătoriile, arta, creșterea animalelor și cultivarea plantelor.

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook