Generalul Ciucă a fost desemnat să formeze noul Guvern de către președintele Johannis. Din acest moment va trebui să dea piept cu revoluționarul Marcel. Un general considerat erou pentru că este singurul comandant român care a condus o bătălie de front de la Al Doilea Război Mondial până astăzi și …revoluționarul Marcel Ciolacu, se vor confrunta în prima line a politicii. Rigid și disciplinat, Nicolae Ciucă va trebui să se facă că nu vede năzbâtiile lui Ciolacu, jucător de învârtita politică.
Deci, avem în față de astăzi, premier desemnat un general care a condus o bătălie rămasă în istoria Armatei Române și un șef PSD, care s-a urcat pe scaun prin viclenie, ca în povestea Ursul păcălit de vulpe.
După cum se știe, ambii au legătură cu Buzăul….
O fi bine? O fi rău? Dacă o fi bine, pentru cine? Dacă o fi rău, pentru cine?
E cunoscut faptul că generalul Ciucă a fost comandant al Armatei a 2- a, locată la Buzău și a fost șef al înzestratului Serviciul de Informații al Armatei. Evident, informațiile colectate nu vizau strângerea de date despre personaje politice buzoiene, deși sunt considerate printre cele mai corupte din țară, dar, inevitabil, informații au ajuns la urechile generalului și nu cred că i-a iești din sânge disciplina de pregătire a războiului, din care face parte și colectarea și valorificare de informații.
Așadar, despre cel considerat ca fiind omul serviciilor la șefia PSD, Ciolacu, Ciucă are informații directe, ne fiind nevoit să asculte folcloriști. De aceea, rămâne de văzut ce tehnică de mimare a luptei va mai adopta Ciolacu în confruntarea cu generalul. Până acum a făcut mult zgomot la galerie, în vreme ce, în vestiar, a fost ascultător, urmând pas cu pas indicațiile.
Dacă strategia tobei bătute fără ritm gramatical a lui Ciolacu va fi la fel, cu Ciucă va fi greu, pentru că generalul nu este prea volubil și nu seamănă deloc cu Cîțu, dispus și el la răspunsuri șmecherești.
Dar, probabil, Ciolacu va fi mai silențios și la suprafață, nu doar în culise, fiindcă duce după el un trecut peste care s-a uitat nițeluș și Ciucă… Va trebuie să găsească altă armă de luptă decât zgomotul, pentru a demonstra activului PSD că el se luptă până la ultima suflare cu militarul decorat.
În fine, piesa va continua, iar pesediștii trebuie să stea comozi în fotoliu, să fie conectați la RTV și Antene și să aștepte faptele de arme politice ale luptătorului cu rol determinant, Marcel.
Ceea ce vedem pe prima scenă a politicii este o hartă caracterologică a României, așa polarizată cum este astăzi. La confruntarea publică participă cu rol de actori politici un general, care a luptat pe front și un … Luptător cu Rol Determinant la Revoluție, Ciolacu. Ciolacu este cercetat de DNA pentru modul în care a obținut Certificatul de Luptător cu Rol Determinat la Revoluție, iar Ciucă a fost decorat pentru conducerea unei bătălii. Noi, românii, i-am pus pe cei doi față în față, ca pe doi exponenți ai noștri. Pe de o parte, avem revoluționarul care a falsificat rezultatele unei bătălii civice și a obținut spații comerciale și beneficii, pe de altă parte, avem un militar de carieră, care și-a construit un nume în sistemul rigid militar.
Mai avem în față un trădător de meserie și un purtător de drapel pe front.
Mai avem în față un personaj cu trecut sulfuros, atât de sulfuros încât mirosul a sărit, cu siguranță, gardul Armatei a 2 – a ( nu se poate să nu știe generalul ce știe tot satul ! ) și un personaj decent, care la vârsta la care Ciolacu a avut primul loc de muncă oficial, se apropia deja de pensie.
Rămâne de văzut pe mâna cui se vor lăsa românii și cât de mult preț punem pe calitatea umană și profesională. Minuni economice nu face nimeni, însă demni putem fi cu toții.
Oricum, ceea ce ni se întâmplă, ne e de la noi și despre noi!