29 octombrie și un Nume: Regina Maria. A fost ziua de 29 octombrie 1875 o binecuvântare pentru România? Categoric da! O binecuvântare venită, fără ca vreun român să fi știut vreme de 17 ani de la acea dată, din Eastwell Park, Ashford, Kent, Anglia. Iar binecuvântarea s-a numit Regina Maria.Prințesă de Edinburgh, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, consoarta Regelui Ferdinand I al României, mamă a Regelui Carol II, bunică a Regelui Mihai I al României, dar mai presus de toate Mama care și-a purtat poporul de mână, la propriu, în suferință și în bucurie.

În anul 1917, la trei luni de la căderea Bucureștiului, pentru a-și plini promisiunea făcută lui Goga de a scrie un articol pentru ”România”, după cum chiar ea mărturisește în ”Jurnalul de război”, și-a stârnit toată durerea sălășluită, adormită, în sufletul ei și pe care numai voința o ținea ascunsă, pentru ca în final să spună că ”articolul acela a fost scris chiar cu sângele meu”. La fel cum a făcut totul pentru popor: cu sângele ei! Pentru că pe lângă spiritul ei diplomatic și cel de jertfă până la uitarea de sine, Regina avea darul de a pătrunde într-un fel numai al ei acolo unde puțini reușesc: în suflete, prin scris. Pentru că, odată ajunse pe front, ziarele cu articolele ei stârneau atât de multă bucurie încât ”soldații și-au scos de pe chipie literele ”CC” și le-au înlocuit cu ”M&F”, făcând literele din orice le era la îndemână, iar cei care nu purtau chipie și-au desenat litera ”M” pe nasturi”(Jurnal de război 1916-1917, vol.1), semn că vorbele ei le-a ajuns la inimi. Și cum atunci când ceva atinge sufletul ca într-o binecuvântată mângâiere răspunsul este firesc, două luni mai târziu avea să îl primească, tot prin intermediul slovelor, de la cei pe care îi mângâiase, tot printr-un articol apărut în ziarul ”România”: ”De la inimile noastrea la a ei”. Și asta pentru că articolul ei fusese ”De la inima mea la a lor”

   Astăzi, la 144 de ani de la naștere, o căutăm în amintiri. O căutăm, o găsim, o prețuim… însă așezați în fața Testamentului Său, nu putem decât să mulțumim Celui ce ne-a rânduit-o în vremuri tulburi spre ajutor și să o scotem din uitarea impusă de comuniști pentru că doar neuitând-o, lumina exemplului ei ne-ar putea călăuzi în ”tulburele” altui fel de vremuri și a unui altfel de război… războiul cu noi înșine. Și poate că purtându-ne războiului ”în lumina ei”, îi vom putea răspunde cândva asemeni soldaților de pe front: De la inimile noastre la a ei… Până atunci:

De la inima ei pentru inimile și conștiințele noastre, un Testament

”Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine;eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare:bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.

Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte:abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt:mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.

Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.

Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag;m-ai numit ”Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată.

Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc;totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său.

Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.

Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.

Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit…

Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece.

N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi:am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez.

Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva (Balcicul) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării.

Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea:iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie.

Şi acum vă zic rămas bun pe veci:de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn:dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare.

Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe.

Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii.(…)

Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei.

Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori.

Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. (…)

Acest testament a fost făcut scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933.

MARIA, REGINA ROMÂNIEI”

Regina Maria, o regină care a făcut totul pentru Țara pe care atât de mult a iubit-o, dar care ar fi vrut ”să poată lăsa mai multe iubitei sale Ţări”.

https://www.glasulcetatii.ro/articol/47/regina-maria-de-la-inima-ei-catre-inimile-noastre?fbclid=IwAR2qTzqDWxZtpnSPaOAvRuNmXbcyNhfidrsFs-TxzvpZOkSR5YRkDsJ8Huc